Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 8402/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 8402
Ședința publică de la 01 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Florica Diaconescu
JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 3: Marian Lungu
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență C, împotriva sentinței civile nr.1384/12.03.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect, drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu au răspuns.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că prin serviciul registratură recurenta a depus note și practică judiciară, că în conformitate cu prevederile art.242 alin.2 pr.civ. s-a solicitat și judecata în lipsă, după care, instanța constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 1384/12.03.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență
S-a dispus obligarea pârâtei să stabilească reclamantei începând cu data de 01.01.2007 un salariu de bază brut de 880 lei și să achite acesteia diferența dintre salariul astfel stabilit și salariul efectiv plătit în perioada 01.01.2007 - 30.09.2007, diferențe lunare ce vor fi reactualizate în funcție de indicele de devalorizare a monedei naționale, de la data fiecărei scadențe lunare la momentul plății efective.
S- dispus obligarea pârâtei să facă mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.
S-a respins acțiunea pentru perioada 01.10.2007 - 31.12.2007.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Reclamanta este angajata unității pârâte, îndeplinind funcția de medic rezident, așa cum rezultă din adeverința emisă de unitatea pârâtă.
În urma negocierii contractului colectiv de muncă, s-au stabilit coeficienții minimi de ierarhizare pentru salariați, în funcție de condiția de pregătire a acestora, precum și salariul de bază minim brut, pentru un program complet de lucru, începând cu data de 01.01.2007.
În acest sens, art. 40 alin. 1 prevede coeficienți minimi de ierarhizare de 1, respectiv 1,2 - pentru muncitorii necalificați ( lit. a pct. 1), respectiv calificați ( lit. 1 pct.2); de 1,2 și 1, 25 - pentru personalul administrativ încadrat în funcții pentru care condiția de pregătire este liceală ( lit. b pct. 1), respectiv postliceală ( lit. b pct.2); de 1,3 și 1,5 - pentru personalul de specialitate încadrat în funcții pentru care condiția de pregătire este școala de maiștri ( lit. c pct. 1), respectiv studii superioare de scurtă durată( lit. c pct.2) și de 2 - pentru personalul încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare( lit. d).
Potrivit art. 40 alin. 4 din contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010, salariul de bază minim brut a fost negociat în cuantum de 440 lei.
Pentru ocuparea funcției de medic ordonanța de urgență 115/2004 prevede condiția ca nivelul studiilor absolvite să fie de studii superioare, iar potrivit actelor de studii depuse de reclamantă la dosar, a rezultat că aceasta îndeplinește condițiile prevăzute de lege, fiind absolventă, cu diplomă de licență, a unei instituții de învățământ superior.
Ca urmare, instanța a constatat că, începând cu data de 01.01.2007, unitatea pârâtă trebuia să procedeze la aplicarea dispozițiilor art. 40 din contractul colectiv de muncă la nivel național și anume la acordarea salariului de bază minim brut de 440 lei și a coeficientului minim de ierarhizare 2 corespunzător condiției de pregătire a reclamanților, rezultând un salariu de bază minim brut de 880 lei.
Or, potrivit adeverințelor eliberate de pârâtă, a rezultat că reclamanții au un salariu de încadrare inferior celui prevăzut de art. 40 alin. 1 lit. d din contractul colectiv de muncă la nivel național de 880 lei, rezultat din aplicarea coeficientului de ierarhizare 2 la salariul minim brut de 440 lei, în perioada 01.01.2007 - 30.09.2007.
În acest fel pârâta a încălcat obligația ce îi revenea potrivit art 40 alin 1 lit. c din codul muncii aceea de acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă, ceea ce a dus la producerea unui prejudiciu reclamantei.
Potrivit art. 269 din codul muncii " ngajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul".
Instanța nu a reținut apărarea pârâtei în sensul că salarizarea personalului din spitalele publice se stabilește prin lege și deci nu ar fi aplicabile dispozițiile contractului colectiv de muncă pe anii 2007-2010, deoarece potrivit art. 236 din codul muncii contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților și potrivit art. 243 executarea contractelor colective de muncă este obligatorie pentru părți.
La încheierea contractelor colective de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariale au un caracter minimal potrivit art. 238 alin.3 din codul muncii.
Ca urmare chiar dacă salariile sunt stabilite prin lege nimic nu împiedecă părțile să negocieze prin contracte colective de muncă drepturi salariale mai mari. Legea garantează un nivel minim de drepturi sub care nu se poate coborî, iar contractele colective de muncă pot prevedea drepturi în plus sau mai mari. Nu este necesar ca drepturile din contractul colectiv de muncă să fie cuprinse și în lege pentru a fi aplicate, cu atât mai mult cu cât contractul colectiv de muncă este ulterior legii de salarizare invocate de pârât.
În plus potrivit art. 3 alin 1 lit. a din contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010 " clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile din țară, indiferent de forma de capital social (de stat sau privat, român sau străin/mixt), în cazul contractelor colective de muncă la nivel național", iar potrivit art. 241 alin. 1 lit. d din codul muncii " clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară, în cazul contractelor colective de muncă la nivel național".
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență C criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie:
În motivarea recursului pârâtul a susținut că prevederile Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010 privind salariul minim de 880 nu se aplică cauzei de față întrucât dispozițiile art. 40 alin. 1 lit."a" din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Național, salarizarea personalului din spitale publice și alte categorii de personal stabilindu-se prin lege.
Că art. 3 alin. 1 lit."a" din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național prevede indubitabil " clauzele contractelor colective de muncă produs efecte pentru toți salariații încadrați în țară, indiferent de forma de capital social", dar cheltuielile de personal pentru anul 2007, cu privire la medicii rezidenți, au fost suportate de la bugetul de stat.
Cu atât mai mult, salariile personalului din spitale nu se stabilesc prin negociere între angajat și angajator, fiind stabilite prin lege, iar suportarea cheltuielilor se face de la bugetul de stat, astfel că nu se aplică Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Naționale pe anii 2007-2010.
Solicită admiterea recursului.
Prin întâmpinare, reclamanta solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca legală și temeinică, întrucât Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Național produce efecte pentru toți salariații încadrați în țară, indiferent de forma de capital social și că acest contract reprezintă "legea părților".
Recursul se respinge pentru considerentele care se expun în continuare:
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței în raport de criticile invocare, și din oficiu conform art. 3041cod procedură civilă, Curtea constată că acestea nu pot fi primite.
Astfel, nu este întemeiat motivul care se referă la faptul că dispozițiile Contractului Colectiv de Muncă la Nivel Național pentru perioada 2007-2010, privind salariul minim de 880 lei nu se aplică în speță și că salarizarea personalului din spitale este stabilită prin lege, în condițiile în care instanța a apreciat corect că recurentul intimat a încălcat prevederile art. 40 alin. 2 din codul muncii, conform căruia avea obligația "să acorde salariaților, toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă".
Chiar dacă salarizarea acestei categorii de personal este stabilită prin lege, aceasta nu înseamnă că devin inaplicabile prevederile Contractului Colectiv de Muncă la Nivel Național și, cu atât mai mult, potrivit art. 238 alin. 3 din codul muncii "la încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal" și în temeiul art. 236 alin. 4 din același cod "contractul colectiv de muncă încheiat cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților".
In speță nu s-a făcut dovada că aceste contracte au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor legale invocate de recurentul intimat, respectiv OUG nr. 115/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar și Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Nici celelalte motive de recurs nu sunt întemeiate, în condițiile în care instanța a făcut o interpretare și aplicare corectă a legii, reținând judicios că în temeiul art. 3 alin. 1 lit."a" din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Național pentru anii 2007-2010 "clauzele contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile din țară, indiferent de forma de capital social, în cazul contractelor colective de muncă la nivel național".
Cu atât mai mult, în temeiul art. 12 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, "contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare", iar potrivit art. 159 din codul muncii " salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabilește prin Hotărârea Guvernului după consultarea sindicatelor și a patronatelor".
Motivele invocate de recurentul intimat nu sunt de natură a duce la concluzi a că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Național.
Ca atare, sentința pronunțată, fiind legală și temeinică și neexistând nici motive de casare sau modificare și nici motive de ordine publică, care potrivit art. 306 alin. 2 cod procedură civilă pot fi pus în discuția părților din oficiu, în temeiul art. 312 cod procedură civilă recursul se privește ca nefondat și se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență C, împotriva sentinței civile nr.1384/12.03.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Octombrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud.Fl./23.10.2008
Ex.2/Tehn.
/ și
Președinte:Florica DiaconescuJudecători:Florica Diaconescu, Corneliu Maria, Marian Lungu