Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 93/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 93
Ședința publică din 3 februarie 2009
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Gheorghiu Neculai
JUDECĂTOR 3: Apetroaie Eufrosina
Grefier - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de Liga Sindicatelor din Învățământ B, cu sediul în mun. B,-, județul S, în numele și pentru reclamanții:, -, -, -, și, împotriva sentinței nr. 1297 din 1 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reclamanții recurenți și reprezentanții pârâților intimați Școala de Arte și Meserii și Consiliul local al comunei.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând că recursul se află în stare de judecată, a rămas în pronunțare cu privire la acesta.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Botoșani - Secția civilă sub nr-, Liga Sindicatelor din Învățământ B, în numele și pentru reclamanții:, -, -, -, și, membrii de sindicat, a chemat în judecată pârâții Consiliul local și Școala de Arte și Meserii, solicitând obligarea acestora la calcularea și la plata către reclamanți a drepturilor reprezentând prime de vacanță pentru perioada 2001-2008, cu actualizarea acestor drepturi în funcție de rata inflației și acordarea dobânzii legale, conform OG9/2000 până la data plății efective.
În motivare au arătat că, salarizarea personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic este reglementată în principal de prevederile Legii 128/1997, care, prin art. 48, arată că drepturile salariale cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar sunt compuse din salariul de bază, alte sporuri și adaosuri și drepturi salariale suplimentare.
Potrivit art. 50 din același act normativ, personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă. Reclamanții au statut de personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic, în cadrul instituțiilor școlare arondate Inspectoratului Școlar Județean B și, deși au solicitat acordarea primelor de concediu pe anii 2001-2008, li s-a comunicat refuzul acordării acestor prime.
Conform Contractului colectiv de muncă unic la nivel național aplicabil începând cu 30.01.2003, se poate stabili ca, în raport de posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță.
Conform art. 37 alin. 1 lit. g din Contractul colectiv de muncă la nivel ramură învățământ 2003-2004, personalul din învățământ beneficiază de o primă de vacanță din venituri proprii în condițiile legii. Prima se acordă odată cu indemnizația de concediu.
În raport și cu prevederile art. 50 din Legea 128/1997 reclamanții consideră că au dreptul și la prima de vacanță începând cu 2001, drepturi salariale ce nu au fost plătite nici până în prezent de angajator.
Au mai arătat reclamanții că prin OG146/2007 s-a statuat că personalul din sectorul bugetar, căruia nu i s-au acordat primele de concediu de odihnă pentru perioada 2001-2006, urmează să primească aceste drepturi în anul 2008.
Atâta timp cât pentru alți angajați din cadrul altor unități s-au obținut drepturi de aceeași natură în instanță, nu există nici o rațiune pentru care, în virtutea principiului dreptului la egalitate de șansă și tratament consfințit prin art. 39 alin. 1 lit. d din Legea 53/2003, să nu beneficieze de prima de vacanță pentru anii 2005 - 2008. În plus, conform art. 53 din Constituția României, exercițiul unor drepturi materiale sau ale unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, în condițiile expres și limitativ evidențiate în normele constituționale.
Liga Sindicatelor din Învățământ B, în calitate de reprezentantă legală a reclamanților, a înțeles să-și precizeze motivele acțiunii, în sensul că prima de vacanță trebuie stabilită în raport cu salariul de bază al funcției didactice în cazul personalului didactic și respectiv în raport cu salariul de încadrare în cadrul personalului didactic auxiliar și al personalului nedidactic.
Deși în contractele colective de muncă și Legea 128/1997 nu este indicat expres cuantumul acestei prime, ci doar dreptul ca atare, cât și acordarea sumelor odată cu indemnizația de concediu, acest lucru nu atrage însă imposibilitatea de cuantificare și acordare efectivă a acestui drept bănesc.
Sunt elocvente dispozițiile art. 3 din Codul civil, care arată că echivalează cu denegarea de dreptate, refuzul soluționării unei cauze pe motiv că legea nu prevede sau că este întunecată ori neîndestulătoare. În lipsa acestor prevederi exprese, consideră că ar trebui avute în vedere prevederile art. 35 alin. 2 din Legea 188/1999, cât și prevederile art. 241din OUG27/2006. În ceea ce privește modalitatea de interpretare a noțiunii de venituri proprii consideră că nu trebuie să ne restrângem doar la veniturile proprii ale instituției de învățământ, ci la veniturile proprii ale instituției care este obligată la a asigura finanțarea unității de învățământ din cadrul învățământului preuniversitar de stat, în speță la veniturile proprii ale consiliului local sau județean, după caz. Această concluzie se desprinde din dispozițiile art. 50 din Legea 128/1997, coroborat cu disp. art. 1 din HG538/2001 și cu dispozițiile corespunzătoare din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ.
Contractul colectiv de muncă nu face trimitere limitativă la veniturile proprii ale școlii, ci folosește doar expresia de venituri proprii la modul general, rezultând deci că este vorba despre veniturile proprii ale instituției sau instituțiilor obligate la finanțarea acelei unități școlare.
Prin sentința civilă nr. 1297 din 1.2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr- a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul local, au fost respinse, ca prescrise, pretențiile privind plata primelor de vacanță aferente anilor 2001 - 2004 inclusiv și a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea având ca obiect obligarea la plata primelor de vacanță aferente anilor 2005 - 2008.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În cele două acte normative, care stabilesc expres condițiile de salarizare a personalului din învățământ, respectiv Legea 128/1997 și OUG24/2000, există o singură prevedere aplicabilă doar personalului didactic, care arată că trebuie acordate și primele, adaosurile ori sporurile stabilite în contractele colective de muncă.
În aceste condiții, tribunalul a constatat în mod neîndoielnic că, doar pentru personalul didactic din cadrul unităților școlare există o dispoziție legală expresă, prin care se acceptă acordarea unor prime, deci, inclusiv, acordarea primei de vacanță, iar pentru celălalt personal, respectiv didactic auxiliar și personal contractual, în lipsa unor prevederi exprese, s-a acceptat implicit de către părțile contractante, că nu se impune acordarea unei prime de vacanță în lipsa introducerii unui text legal care să stabilească acest lucru.
Acesta este sensul sintagmei "în condițiile legii", inserată în prevederile art. 37 lit. g din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ, respectiv faptul că, inspectoratele școlare și unitățile școlare acceptă să plătească prime de vacanță numai în măsura în care există prevederi legale exprese de acordare a acestei prime, respectiv prevederi legale care să facă trimitere la clauzele contractuale relevante în ceea ce privește prima de vacanță.
Cu alte cuvinte, reclamanții - muncitor, - fochist, - îngrijitor, - îngrijitor, - îngrijitor, - îngrijitor, - îngrijitor, în calitate de personal contractual din cadrul unităților școlare nu au dreptul la constituirea și achitarea unor sume cu titlu de prime de vacanță pentru intervalul 2005 - 2008, în lipsa unor prevederi legale exprese în acest sens.
Pentru personalul didactic din unitățile școlare, pentru care s-a stabilit că este admisibilă plata primelor de vacanță, aceleași părți contractante au relevat că aceste drepturi de natură salarială se acordă din venituri proprii.
În lipsa unor prevederi exprese în contractul colectiv de muncă, instanța a considerat că trebuie să stabilească înțelesul termenului "venituri proprii", în raport cu dispozițiile legale aplicabile.
Finanțarea sistemului de învățământ din România este reglementată în special de două acte normative, respectiv:HG 538/2001 și HG2192/2004, ultimul act fiind aplicabil doar județelor pilot stabilite prin hotărâre de guvern.
Aceste două acte normative folosesc sintagma de venituri proprii numai în ceea ce privește veniturile realizate de unitățile școlare, ca parte componentă a bugetului aprobat pentru fiecare unitate școlară în parte. Aceste venituri proprii trebuie evidențiate distinct în măsura în care există, iar modul de constituire și de cheltuire a acestor sume trebuie aprobat de către consiliul local al unității administrativ-teritoriale în a cărei rază își are sediul unitatea școlară în cauză, ceea ce face ca această instituție să aibă calitate procesual pasivă în cauză, deoarece aprobă aceste bugete și nu pentru că ar trebui să asigure plata primelor din veniturile proprii.
În acest sens este greșită susținerea Ligii Sindicatelor din Învățământ pentru reclamanți, cum că, prin venituri proprii, ar trebui să se înțeleagă acele venituri realizate de către unitatea administrativ-teritorială și nu de către unitatea școlară, atâta timp cât cele două hotărâri de guvern vorbesc despre finanțarea unităților din învățământ principală, complementară asigurată de la bugetul de stat și respectiv de la bugetul unităților administrativ-teritoriale, cât și de finanțarea din venituri proprii realizată exclusiv de către unitățile școlare în condițiile arătate de cele două acte normative.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Liga Sindicatelor din Învățământ B, în calitate de reprezentant al reclamanților, criticând-o pentru nelegalitate, susținând că în mod greșit a reținut instanța de fond că eventuala lipsă a fondurilor proprii ale unităților școlare ar atrage caracterul nefondat al acțiunii.
În acest sens, recurenții au susținut că, prin textele invocate, nu s-a făcut referire la veniturile proprii ale instituției de învățământ, ci se face referire la veniturile proprii ale instituției care este obligată la asigurarea unității de învățământ din cadrul învățământului preuniversitar de stat, concluzie ce s-ar desprinde din analiza dispozițiilor art. 50 din Legea nr. 128/1997, coroborate cu dispozițiile nr.HG 538/2001 și dispozițiile corespunzătoare în contractul colectiv de muncă la nivel de învățământ, cu referire la dispozițiile art. 37 alin. 1 lit.
Au mai susținut recurenții că, prin contractul colectiv de muncă, nu se face trimitere limitativă la veniturile proprii ale școlii, fiind utilizată doar expresia de "venituri proprii" la modul general, așa încât rezultă că era vorba despre veniturile proprii ale instituției sau instituțiilor obligate la finanțarea acelei unități școlare, iar potrivit art. 1 din nr.HG 538/2001, instituția obligată să asigure finanțarea învățământului preuniversitar de stat este consiliul local al unității administrativ-teritoriale.
Recursul, nemotivat în drept, dar care poate fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9. pr. civ. este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se constată că, prin cererea de recurs, astfel cum a fost formulată, recurenta Liga Sindicatelor din Învățământ a criticat sentința doar sub aspectul respingerii, ca nefondată, a acțiunii reclamanților privind acordarea primelor de concediu de odihnă pentru anii 2005 - 2008.
Potrivit art. 95 alin. 1 din Legea 128/1997 privind Statutul personalului didactic "personalul didactic de la toate nivelurile învățământului are drepturi și obligații care decurg din legislația în vigoare, din prezentul statut, din Carta universitară, precum și din prevederile contractului colectiv de muncă".
Cu privire la concediul de odihnă al acestei categorii de personal, reglementarea enunțată stabilește, prin art. 103 lit. a, pentru cadrele didactice, "dreptul la concediu anual cu plata în perioada vacanțelor școlare, respectiv universitare, cu o durată de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale", prin această lege nefiind reglementat și dreptul la prima de concediu de odihnă.
Este adevărat că, prin art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997, s-a stabilit că, personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și contractul colectiv de muncă, motiv pentru care, instanța de fond a făcut o analiză detaliată a dispozițiilor cuprinse în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură de învățământ pe anii 2003 - 2004, respectiv a art. 37 alin. 1 lit. g, care prevede, pentru personalul din învățământ, "o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii".
Pentru perioada ulterioară anilor 2001 - 2004, reclamanții au invocat ca temei legal contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2005 - 2006, respectiv contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, încheiate în baza Legii nr. 130/1996, republicată, privind contractul colectiv de muncă.
Potrivit art. 59 alin. 1 din contractul de muncă 2001 din 31.01.2005 privind contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005 - 2006, publicată în partea V nr. 1 din 22.02.2005, s-a prevăzut că, pe durata concediului de odihnă, salariații vor primi o indemnizație ce reprezintă media zilnică a veniturilor din luna în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu, precum și prevederea înscrisă la art. 59 alin. 3, conform căreia "prin contracte colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili că, în raport de unitățile economico-financiare al unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță", o dispoziția similară fiind reglementată și prin art. 59 alin. 3 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, nr. 2895/21 din 29.12.2006, publicat în partea V nr. 5/29.01.2007.
Din interpretarea acestor texte rezultă că acordarea primei de concediu nu constituie o obligație pentru unitatea angajatoare, din moment ce acest contract colectiv de muncă valabil pentru anii 2005 - 2006, respectiv 2007 - 2010 utilizează, prin art. 59 alin. 3, sintagma "se poate stabili o primă de vacanță", respectiv "în funcție de posibilitățile economico-financiare".
Totodată, în mod corect instanța de fond a reținut că veniturile proprii privesc unitatea de învățământ și nicidecum unitatea administrativ teritorială prin care se asigură finanțarea de la bugetul de stat sau bugetele locale, un argument în plus fiind și faptul că raporturile de muncă se derulează între unitățile de învățământ și personalul didactic.
Față de cele reținute, nefiind date motive de nelegalitate a sentinței și nici motive de casare de ordine publică, în temeiul art. 312 alin. 1. pr.civ. recursul va fi respins, ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Liga Sindicatelor din Învățământ B, în numele și pentru reclamanții:, -, -, -, și, împotriva sentinței nr. 1297 din 1 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 februarie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2
Jud.fond:;
06.02.2009
Președinte:Sas LauraJudecători:Sas Laura, Gheorghiu Neculai, Apetroaie Eufrosina
