Speta drept civil. Decizia 1458/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

-Secția civilă mixtă-

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.1458/2009-R

Ședința publică din 5 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Moșincat Eugenia JUDECĂTOR 2: Stan Aurelia Lenuța

- - - - - JUDECĂTOR 3: Trif

- - - judecător

- - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S M, cu sediul în S M,B-dul - -,nr.4-6, județul S M, în contradictoriu cu intimat reclamant domiciliat în, nr.357, județul S M, împotriva sentinței civile nr. 408/D din 23 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, având ca obiect: nulitate act.

La apelul nominal făcut în cauză, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că, recursul este scutit de la plata taxei de timbru, constatându-se totodată că se solicită judecarea cauzei și în lipsă, după care:

CURTEA D APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.408/D din 23 aprilie 2009, Tribunalul Satu Marea admis acțiunea civilă formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S M și, în consecință a anulat dispoziția de suspendare a pensiei înregistrată sub nr. -, precum și Decizia nr. -/12.01.2009 de constatare a debitului în sumă de 5998 lei.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a constatat că Decizia -/12.01.2009 emisă de pârâtă este vădit nelegală, aducând atingere dreptului la pensie al reclamantului și încălcând astfel dispozițiile referitoare la respectarea bunurilor unei persoane.

Astfel, reclamantul este pensionar, având stabilit dreptul la pensie de invaliditate gradul II, iar în perioadele 01.10.2007-31.07.2008 și 01.09.2008-31.01.2009 a fost ales consilier local în cadrul Consiliului Local, primind indemnizație de ședință conform art. 34 din Legea nr. 393/2004.

Instanța de fond a reținut că, activitatea consilierului local nu este o activitate profesională în sensul art. 94 din Legea nr. 19/2000, neizvorând dintr-un contract de muncă, contract civil sau contract de drept public. Activitatea consilierului local are la bază mandatul rezultat din alegeri, iar indemnizația de ședință nu reprezintă un venit cu caracter permanent și nu poate fi asimilată nici salariului, nici indemnizației demnitarilor publici, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 16/18.02.2008, hotărâre prin care a admis recursul în interesul legii statuând că dispozițiile art. 5 alin. 1 pct. II, art. 94 alin. 1 lit. d din Legea nr. 19/2000 raportate la art. 36 din Legea nr. 393/2004 se interpretează în sensul că:

"Persoanele alese în funcții de consilieri locali pot cumula pensia de invaliditate de gradul cu indemnizația corespunzătoare funcției elective".

Tribunalul a reținut că, pârâta a emis decizia cu ignorarea prevederilor legale în vigoare, prin hotărârea pronunțată în recursul în interesul legii, instanța supremă interpretează legea și nu o modifică, așa cum cu totul eronat s-a susținut prin concluziile orale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii S M, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.

În motivarea cererii de recurs, sunt formulate următoarele critici:

-în perioada 1.10.2007-31.07.2008, 1.09.2008-31.01.2009, intimatul a beneficiat de pensie de invaliditate în mod necuvenit, creându-se un debit de 5.998 lei, reprezentând cuantumul pensiilor încasate necuvenit, în perioada menționată intimatul obținând venituri;

-art.94 din Legea nr.19/2000 stipulează, în mod expres, categoriile de persoane care pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională;

-potrivit art.54 lit.b din Legea nr.19/2000, un pensionar nu poate desfășura o activitate profesională;

-Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.16/2008 nu modifică art.94 alin.1 din Legea nr.19/2000, recurenta fiind ținută să respecte întocmai dispozițiile legii.

Intimatul, prin concluziile scrise a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, precum și din oficiu, instanța reține următoarele:

Prin Decizia nr.16 din 18 februarie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, admițând recursul în interesul legii, a stabilit că dispozițiile art.5 alin.1 pct.II, art.94 alin.1 lit.d din Legea nr.19/2000, raportate la dispozițiile art.36 din Legea nr.393/2004, se interpretează în sensul că persoanele alese în funcții de consilieri locali pot cumula pensia de invaliditate de gradul II cu indemnizația corespunzătoare funcției elective.

În speță, intimatul reclamant este beneficiarul pensiei de invaliditate stabilită prin Decizia nr.- din 1 august 2002 emisă de Casa Județeană de Pensii S

În perioada menționată în cadrul Deciziei nr.- emisă de partea recurentă la data de 12.01.2009, contestată în instanță, intimatul, în calitate de consilier local, a primit indemnizație de ședință, indemnizație care, potrivit considerentelor Deciziei pronunțate de instanța supremă asupra recursului în interesul legii, nu este decât o remunerație ocazională și nepermanentă, care nu poate fi asemănătoare sumelor de bani asimilate unui venit, care să aibă o semnificație de natură a determina suspendarea plății pensiei sau cumului acestora.

Prin decizia contestată, recurenta reținând că intimatul are calitate de salariat, a stabilit că se impune recuperarea sumei de 5999 lei, încasată de acesta, în calitatea sa de consilier local, decizie nelegală și care, în mod corect, a fost anulată de instanța de fond.

Cât privește susținerea recurentei referitoare la efectele deciziei pronunțate în interesul legii, este de subliniat că, potrivit dispozițiilor art.324 alin.3 din Codul d e procedură civilă, dezlegarea problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, iar în speță, prin Decizia nr.16/18 februarie 2008 instanța s-a pronunțat asupra modului în care se interpretează dispozițiile art.94 lit.d din Legea nr.19/2000, fiind tranșată deci chestiunea de drept incidentă în prezenta speță.

Față de considerentele ce preced, instanța, în baza dispozițiilor art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul, sentința recurată urmând a fi păstrată în totul, constatându-se totodată că, intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurenta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S împotriva sentinței civile nr.408/D din 23 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 5 noiembrie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

- - - - - -

Red.concept decizie -

Data:9.11.2009

Jud.fond /

Dact.

Data:11.11.2009

4 ex.

2 com.

Data:

Președinte:Moșincat Eugenia
Judecători:Moșincat Eugenia, Stan Aurelia Lenuța, Trif

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drept civil. Decizia 1458/2009. Curtea de Apel Oradea