Uzucapiune. Decizia 1459/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
-Secția civilă mixtă- Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.1459/2009-R
Ședința publică din 5 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Moșincat Eugenia JUDECĂTOR 2: Stan Aurelia Lenuța
- - - - - JUDECĂTOR 3: Trif
- - - judecător
- - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de reclamant - domiciliat în comuna, sat, nr.64, județul S M, în contradictoriu cu intimații pârâți - COMUNA - PRIN PRIMAR,cu sediul în, județul S M, -. A LUI,din S M,-, județul S M, domiciliată în, sat,-, județul S M, domiciliat în, sat,-, județul S M, - domiciliat în, sat,-, județul S M, domiciliată în, sat,-, județul S M, -. A LUI.,domiciliat în C N,-,.7, județul S M, -toți cu domiciliu necunoscut, prin afișare la ușa instanței, intimat intervenient, domiciliat în, sat, nr.65, județul S M, împotriva deciziei civile nr.127/Ap din 19 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, prin care a fost păstrată sentința civilă nr.1046 din 16.10.2008, pronunțată de Judecătoria Satu Mare, în dosar nr-, având ca obiect:uzucapiune.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă pentru recurentul reclamant -senior-lipsă, reprezentanta sa, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.0890/2009, eliberată de Baroul Satu Mare -Cabinet Individual și intimatul intervenient- --personal, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că, recursul este insuficient timbrat cu suma de 4 lei,deși recurentul reclamant a fost citat cu mențiunea completării taxei de timbru în recurs, cu suma de 5, 5 lei, precum și faptul că, intimatul pârât -, prin registratura instanței la data de 16.09.2009 a depus întâmpinare, după care:
INSTANȚA, comunică un exemplar din întâmpinarea depusă de către intimatul intervenient -, cu reprezentanta recurentului reclamant.
Reprezentanta recurentului reclamant, pentru a studia întâmpinarea și a se pronunța asupra acesteia solicită acordarea unui termen, cu precizarea că, pentru termenul ce se va stabili în cauză, va completa și taxa de timbru aferentă recursului.
Intimatul intervenient- --personal, se opune față de cererea de amânare formulată verbal de către reprezentanta recurentului reclamant.
INSTANȚA, respinge cererea de amânare formulată de către reprezentanta recurentului reclamant și lasă cauza la a-II-a strigare, pentru ca aceasta să lectureze întâmpinarea și să facă dovada completării taxei de timbru în recurs cu suma de 5,5 lei, cu eventualitatea acordării unui termen de pronunțare.
La a-II-a strigare, reprezentanta recurentului reclamant depune la dosar chitanța nr.-/5.11.2009 prin care face dovada completării taxei de timbru în recurs cu suma de 5,5 lei, precizează că nu mai solicită termen de pronunțare pentru a depune concluzii scrise, nu mai are alte probe și solicită cuvântul asupra recursului.
Nemaifiind excepții de invocat și probe de solicitat, instanța consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentului reclamant susține recursul și solicită admiterea lui așa cum a fost formulat și motivat în scris, casarea în totalitate a hotărârii atacate, deoarece este necesară administrarea de probe noi, improprii căii de atac a recursului, respectiv stabilirea datei începerii posesiei pentru uzucapiune, pentru a stabili legea aplicabilă, raportat la Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.86/2007; tot ca și temeiuri de trimitere a cauzei spre rejudecare instanței de fond, apreciază că se poate prețui admiterea în mod eronat a excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor, având în vedere capătul de cerere pentru întabularea dreptului de proprietate și lipsa unei dispoziții exprese de trecere în proprietate a Statului Român, astfel încât, cauza a fost soluționată fără citarea în cauză a unei din părțile împrocesuate, temei de casare cu trimitere spre rejudecare la Judecătoria Negrești O a ș, în subsidiar, solicită- admiterea recursului ca fondat, modificarea hotărârii atacate în parte, în ceea ce privește dispozițiile de admitere în parte a acțiunii introductive de instanță și admiterea cererii de intervenție, în sensul rejudecării acestor aspecte pe fond, iar în urma rejudecării să se dispună admiterea în tot a acțiunii introductive, ca legale și temeinice, respingerea cererii de intervenție ca nefondată și nelegală, nedovedită. În esență, solicită a se constata că, decizia atacată este tributară unei accepțiuni greșite referitoare la joncțiunea posesiilor, lacunar apare și aspectul nestabilit de instanța de apel al începerii posesiei, ce nu a fost lămurit de Judecătoria Negrești O a ș, deoarece, probele administrate nu sunt de natură să răspundă la această cerință, care se referă la rolul activ al instanței de judecată, ori ambele instanțe, se impunea raportat la Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.86/2007 să clarifice acest aspect, care nu se poate releva din probele existente la dosar. Referitor la starea de indiviziune, apreciază că, în mod nelegal tribunalul a reținut că între recurent și intervenient ar fi existat o partajare în fapt, deoarece aceasta este contestată, recurentul nu recunoaște așa zisa zestre. În ceea ce privește admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, reprezentanta recurentului reclamant consideră că această excepție în mod greșit a fost admisă, această parte a fost împrocesuată, se impunea respingerea excepției, atâta timp cât în cartea funciară titular al dreptului de proprietate este Statul Român.
Intimatul intervenient --personal, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, pentru considerentele din întâmpinare, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA D APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1046/16.10.2008 pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș în dosar nr-, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul senior împotriva pârâților COMUNA, jud. SMp rin Primarul Comunei, - soția supraviețuitoare a lui decedat, G, - moștenitor al proprietarului tabular -decedat, și.
S-a admis în principiu și în fond cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul și în consecință s-a dispus dezmembrarea imobilelor terenuri, înscrise în CF. nr. 2, 426, 424 cu nr.top. 1279, 1280 și nr.top.1281/9, conform expertizei tehnice topografice și a schiței de dezmembrare varianta a II-a, întocmită de expert tehnic ing. G, documentație care face parte integrantă din prezenta hotărîre (93-97 dosar nr. 634/2003 atașat), constatându-se că reclamantul senior a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului cu nr.top. nou create 1279/1 în suprafață de 494 mp. 1280/2 în suprafață de 778 mp. și nr.top. 1281/9/c în suprafață de 4928 mp. din CF. nr. 2, 426, 424, prin uzucapiune de 30 de ani.
De asemenea s-a constatat că intervenientul, a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune de 30 de ani cu joncțiunea posesiilor asupra terenului cu nr.top.nou create 1280/1 în suprafață de 90 mp. și nr.top. 1281/9/b în suprafață de 6110 mp. CF. nr. 2, 424, 426, dispunându-se Biroului de carte funciară O intabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului cât și a intervenientului în sensul celor de mai sus și în câte o nouă coală de carte funciară.
S-a respins capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate a reclamantului pentru diferența de teren, precum și acțiunea principală cât și intervenția în interes propriu față de pârâtul Statul Român prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S M, fiind compensate cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că potrivit extraselor CF nr.2, 424 și 426 proprietari tabulari ai imobilelor în litigiu figurează pârâții indicați în acțiunea inițială a reclamantului senior precum și cei introduși în cauză ca urmare a îndrumarului instanțelor de control judiciar care au trimis cauza spre rejudecare.
S-a mai reținut că reclamantul a cumpărat în anul 1964 terenul în litigiu de la familia, dată de la care a exercitat o posesie utilă aptă să ducă la dobândirea dreptului de proprietate asupra acestui imobil prin uzucapiune de lungă durată în condițiile art.1890 Cod civil. Totodată, prima instanță a mai reținut că în anul 1980, în urma căsătoriei încheiate de fiul reclamantului, în speță intervenientul principal, J din această suprafață de teren i-a fost acordată intervenientului de către reclamant cu titlul de zestre iar în anul 1993 operațiunea juridică a înzestrării a fost învederată autorităților locale în vederea înscrierii în evidențele registrului agricol din localitate, verbal, chiar de către reclamant.
Prin prisma stării de fapt astfel reținute și a disp.art.1846, 1847, 1890 Cod civil, prima instanță a apreciat că sunt întrunite condițiile de existență a uzucapiunii de lungă durată reglementată prin Codul civil român, pentru J din teren în favoarea reclamantului, iar pentru J din teren în favoarea intervenientului care a invocat joncțiunea posesiei sale cu aceea a antecesorului reclamant în cauză, cele două terenuri fiind identificate în plan conform expertizei tehnice judiciare efectuate în cauză de exp.ing. G, instanța de fond reținând totodată în privința regimului juridic aplicabil prescripției achizitive invocată în cauză, că în speță operează Codul civil român iar nu Decretul Lege nr.115/1938, întrucât cererea introductivă a fost înregistrată anterior pronunțării deciziei nr.86/10.12.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind recursul în interesul legii în această materie.
În privința cheltuielilor de judecată s-a dispus compensarea acestora, făcându-se aplicarea disp.art.276 Cod de procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe a promovat apel în termenul legal reclamantul senior solicitând schimbarea în parte a acesteia în sensul respingerii cererii de intervenție și al admiterii acțiunii principale pentru întregul teren în cauză, apelantul invocând inexistența caracterului util al posesiei exercitată de către intimatul intervenient, apreciind-o ca reprezentând o detenție precară fundamentată strict pe îngăduința proprietarului, în speță reclamantul, invocând totodată nulitatea operațiunii juridice a înzestrării datorită neîncheierii acesteia în formă autentică și apreciind totodată că în timpul stării de indiviziunii coindivizarii nu pot uzucapa unul împotriva celuilalt.
Ulterior înregistrării apelului de mai sus, la dosarul cauzei a fost înregistrat și apelul intitulat "recurs" promovat de către pârâtul, respins în ședința publică de la termenul din data de 12.05.2009 ca fiind tardiv promovat, cu încălcarea termenului legal reglementat prin art.284 alin.1 Cod de procedură civilă.
Prin decizia civilă nr.127/Ap din 19 mai 2009, Tribunalul Satu Marea respins apelul declarat de apelantul-reclamant senior împotriva sentinței civile nr.1046/16.10.2008 pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș în dosar nr- în contradictoriu cu intimații, COMUNA prin PRIMAR, G, și, și.
A fost obligat apelantul-reclamant să plătească intimatului suma de 700 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel, prin prisma materialului probator administrat în cauză a reținut că, începând cu anul 1964 reclamantul a exercitat o posesie utilă aptă să fundamenteze dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu în condițiile art.1890 Cod civil.
În egală măsură însă, a fost dovedită și intenția manifestată de către reclamant în anul 1980, cu ocazia căsătoriei fiului său, intervenient principal în cauză, de a-l înzestra pe acesta din urmă cu J din terenul anterior menționat, ulterior intervenientul exercitând acte de stăpânire asupra acestei jumătăți de teren.
Referitor la criticile apelantului în sensul că înzestrarea amintită mai sus nu a fost valabilă, nefiind perfectată în formă autentică și nefiind nici aptă a valora donație sau partaj de ascendent, ceea ce ar conduce la consecința nulității absolute ca operațiune juridică, tribunalul a reținut că, chiar dacă manifestarea de voință a reclamantului nu a valorat în concret, sub aspectul efectelor juridice, ca o transmisiune de proprietate, în schimb aceasta are eficiență juridică în fundamentarea unei transmisiuni a posesiei de la reclamant la intervenient, aptă să fundamenteze o joncțiune a posesiilor ce poate fi invocată de către acesta din urmă.
În caz contrar, în situația în care respectiva operațiune juridică ar fi fost perfectată în formă autentică ori și-ar fi produs efectele juridice în mod direct la momentul încheierii sale,instanța de apel a apreciat că, intervenientul nu ar mai fi avut nevoie să invoce uzucapiunea iar dreptul său de proprietate s-ar fi născut încă din anul 1980 în temeiul pretinsei donații ori a eventualului partaj de ascendent. În speță însă, tocmai ca o consecință a nevalabilității acestei înzestrări ca transmisiune a dreptului de proprietate, dreptul real principal al intervenientului s-a născut nu uno ictu, la data înzestrării, ci ca efect al posesiei exercitate ulterior, unite cu aceea a autorului său, în speță reclamantul în cauză, dreptul intervenientului născându-se retroactiv și coborând în timp până în anul 1964, anul începerii uzucapiunii de către autorul său.
Referitor la calitatea actelor de stăpânire exercitate de către intervenient și în privința cărora apelantul a invocat că ar constitui o detenție precară, iar nu o posesie utilă, tribunalul a apreciat că prima instanță a reținut în mod corect caracterul util al acestor acte de stăpânire, câtă vreme elementul corpus este identic atât în situația detenției precare, cât și al posesiei utile. În prezenta cauză însă, intervenientul a exercitat și elementul animus, având reprezentarea că stăpânește acest teren în temeiul înzestrării afirmate în mod public de către tatăl său, coroborat și cu stăpânirea exercitată până la acel moment, din anul 1964 și până în anul 1980 de către reclamant. Pentru acest considerent, instanța de apel a înlăturat aceste critici ale apelantului, reținând totodată că pretinsa îngăduință a acestuia față de actele de stăpânire exercitate de către intervenient nu a fost dovedită în cauză(de altfel, având în vedere și reclamantul la rândul său s-a prevalat de calitatea sa de uzucapant, relevanță în cauză ar prezenta mai degrabă îngăduința proprietarului tabular, sub aspectul eventualelor consecință ale actelor de stăpânire, decât îngăduința unui alt posesor).
În ceea ce privește criticile apelantului structurate pe ideea inadmisibilității și imposibilității exercitării unei posesii utile de către coindivizar împotriva altor coindivizari, tribunalul a reținut de principiu că această idee este corectă, raportat la viziunea stării de indiviziune ca reprezentând un drept de proprietate într-o cotă abstractă, însă a apreciat în egală măsură că atât în doctrină, cât și în jurisprudență, s-a recunoscut posibilitatea dobândirii prin uzucapiune într-o asemenea manieră în ipotezele în care respectivul coindivizar își exteriorizează intenția sa de a prescrie achizitiv într-un mod neechivoc, negând acte de posesie ale celorlalți coindivizari, asupra întregului bun indiviz ori asupra unei părți individualizate în mod neechivoc din acesta. În speță, după cum a rezultat și din expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză, coroborat cu declarațiile martorilor audiați în proces, începând cu anul 1980, s-a reținut că, cei doi coindivizari, reclamantul și respectiv intervenientul au stăpânit în mod distinct două parcele de teren din întreaga suprafață în litigiu, delimitându-și în mod neechivoc întinderea dreptului pretins de către fiecare dintre aceștia, intervenientul edificându-și chiar o casă de locuit cu anexe gospodărești pe parcela cu care a fost înzestrat în anul 1980.
Sub acest aspect, instanța de apel a apreciat că nu sunt relevante criticile apelantului structurate pe inexistența unei autorizații de construcție în favoarea intervenientului precum și cele legate de deschiderea unei poziții în registrul agricol al localității de către Primăria com. pe seama intervenientului, câtă vreme în materia uzucapiunii prezintă relevanță actele de stăpânire și elementul animus în fundamentarea posesiei utile aptă să conducă la prescrierea achizitivă a imobilului.
În privința regimului juridic aplicabil uzucapiunii invocate în cauză, tribunalul a apreciat că eventuala incidență a deciziei nr.86/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu întrunește condițiile de existență a ipotezei legale cuprinse în art.295 alin.1 Cod de procedură civilă, iar invocarea acesteia ca urmare a trimiterilor realizate de către apelantul presupune în prealabil promovarea unui apel legal introdus, în termenul prevăzut de art.284 Cod de procedură civilă. O interpretare contrară,a reținut instanța de apel, ar aduce atingere însăși instituției puterii de lucru judecat de care se bucură o hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă precum și stabilității raporturilor juridice ce decurg din aceasta.
Referitor la cheltuielile de judecată ocazionate în apel intimatului intervenient și solicitate de acesta prin întâmpinare (fila nr.46) tribunalul le-a apreciat ca fiind întemeiate, raportat la înscrisul doveditor de la dosar delegația nr.17/24.03.2009 (fila nr.45) și la disp.art.274 raportat la art.298 Cod de procedură civilă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs -senior, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1, art.312 alin.5 Cod procedură civilă, fiind necesară administrarea de probe noi, improprii căii de atac a recursului, pentru a stabili legea aplicabilă, raportat la Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.86/2007, pentru a se stabili concret data începerii posesiei valabilă, tot ca și temeiuri de trimitere a cauzei spre rejudecare fiind și admiterea, în mod eronat, a excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor, cauza fiind judecată fără citarea în cauză a unei din părțile împrocesuate.
În motivarea cererii de recurs, sunt învederate următoarele:
-intervenientul nu are nici un "raport juridic" în înțelesul legii cu reclamantul recurent, pentru a putea justifica joncțiunea, chiar tribunalul subliniind lipsa de valoare juridică a așa pretinsei înzestrări;
-atât instanța de fond, cât mai mult instanța de apel, se impunea, raportat la Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.86/2007, să clarifice aspectul privind începerea posesiei;
-în mod superficial, instanța de fond a înlăturat dispozițiile Decretului-Lege nr.115/1938, iar instanța de apel nu a suplinit în mod real și corect acest neajuns al hotărârii instanței de fond;
-se impune suplimentarea probatoriului, având în vedere că declarațiile martorilor nu au fost suficient de clare în privința datei concrete a începerii posesiei;
-în mod nelegal s-a reținut că între recurent și intervenient ar fi existat o partajare în fapt, deși recurentul nu a recunoscut așa pretinsa "zestre", astfel că elementul animus nu caracterizează posesia intervenientului, acesta cunoscând poziția tatălui său, în sensul nerecunoașterii zestrei pretinse;
-cât timp în CF, titular al dreptului de proprietate este Statul Român, în mod greșit a fost admisă excepția privind lipsa calității procesuale a acestuia.
În drept sunt invocate dispozițiile art.299-316 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimatul intervenient a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, cu motivarea că problema privind data începerii posesiei a fost lămurită atât de instanța de fond cât și de cea de apel, acestea constatând că Decizia nr.86/2007 a fost publicată în 14.10.2008, ca atare nu se aplică prezentei cauze, înregistrată pe rolul instanțelor în anul 2003, iar pe fondul cauzei, intimatul susține că sunt îndeplinite condițiile uzucapiunii, potrivit art.1860 din Codul civil, posesia sa fiind unită cu posesia recurentului.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs, precum și din oficiu, instanța reține următoarele:
Criticile aduse hotărârii atacate sunt găsite de instanța de recurs ca fiind neântemeiate, nesubzistând nici un motiv pentru a se face aplicarea prevederilor art.312 alin.3 din Codul d e procedură civilă, în sensul casării deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal.
Astfel, prin ansamblul probatoriului administrat în cauză s-a dovedit pe deplin că momentul începerii posesiei asupra terenului din litigiu atribuit prin sentința primei instanțe în favoarea intimatului intervenient îl reprezintă anul 1964 când reclamantul din cauză a început a-l stăpâni, stăpânirea exercitată de acesta durând până în anul 1980, când posesia a fost transmisă intimatului, acesta din urmă stăpânind ulterior terenul până la declanșarea litigiului de față. Rezultă cu claritate că nu se impune completarea probațiunii câtă vreme prin probele existente s-a făcut dovada intervalului de timp în care a fost exercitată posesiunea.
Cât privește efectele Deciziei nr.86/2007 pronunțate asupra recursului în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, este de observat că acțiunea în uzucapiune promovată de intervenientul în cauză a fost înregistrată pe rolul instanței în anul 2003, cu mult timp înainte de pronunțarea hotărârii mai sus amintite prin care s-a statuat asupra legii aplicabile în materie de uzucapiune.
În speță, acțiunea în uzucapiune a fost înregistrată după intrarea în vigoare a Legii nr.7/1996, prin urmare o atare acțiune era guvernată de dispozițiile Codului civil, indiferent de momentul începerii ori împlinirii termenului de prescripție achizitivă.
Este de observat că acțiunea dedusă judecății a fost introdusă anterior modificărilor aduse articolului 60 din Legea nr.7/1996, în conținutul pe care acesta l-a avut la data intrării în vigoare a legii, deci anterior actualei reglementări din art.58 alin.1, ca urmare a modificării ce i s-a adus prin Titlul XII din Legea nr.247/2005, prin urmare la data sesizării instanței, intimatul intervenient avea legitimă că demersul său va avea câștig de cauză din perspectiva îndeplinirii condițiilor impuse de Codul civil pentru a se putea invoca uzucapiunea.
Cât privește critica axată pe problema joncțiunii posesiilor, instanțele anterioare au făcut o corectă aplicare a prevederilor art.1860 din Codul civil. Astfel, pentru a se putea opune unirea celor două posesii, trebuie îndeplinite cumulativ două condiții, respectiv să fie vorba de o posesie utilă, iar posesorul actual să fi dobândit posesia bunului de la autorul său în baza unui raport juridic.
În speță, posesia intimatului intervenient a fost exercitată sub nume de proprietar începând cu anul 1980, ea întrunind calitățile impuse de art.1847 din Codul civil, prin urmare, ea este aptă de a produce efecte în ceea ce privește nașterea dreptului de proprietate în situația posedării bunului litigios în termenul prevăzut de articolul nr.1890 din Codul civil, posesia fiind transmisă intimatului de către însuși recurentul din cauză.
Faptul că acesta din urmă nu mai recunoaște existența înzestrării fiului său cu terenul ce face obiectul disputei, nu se constituie într-un motiv care să conducă la concluzia că nu ar fi întrunite condițiile joncțiunii posesiilor, deoarece la data declanșării litigiului era deja împlinit termenul prevăzut de lege pentru a se putea invoca uzucapiunea, prin unirea celor două posesii, iar sub durata intervalului de timp în care intimatul intervenient a posedat terenul pretins, posesia sa a fost utilă, nefiind contestată de nici o persoană, deci nici de recurentul reclamant.
Cât privește excepția privind lipsa calității procesuale pasive a Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, aceasta și-a găsit o corectă rezolvare în sensul admiterii ei, având în vedere prevederile art.36 din Legea nr.18/1991, prin urmare și criticile ce vizează problema excepției menționate se dovedesc a fi nefondate.
Față de considerentele ce preced, instanța, în baza dispozițiilor art.312 alim.1 din Codul d e procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul, decizia recurată urmând a fi păstrată în totul, constatându-se totodată că intimații nu au solicitat a se face aplicarea prevederilor art.274 din Cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurentul -senior împotriva deciziei civile nr.127/Ap din 19 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 5 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - -
Red.concept decizia -
Data:9.11.2009
Jud.fond
Jud.apel /
Dact.
Data:12.11.2009
17 ex.
15 com.
Data:
Președinte:Moșincat EugeniaJudecători:Moșincat Eugenia, Stan Aurelia Lenuța, Trif
