Speta drept civil. Decizia 1564/2009. Curtea de Apel Bacau

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 1564

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 16 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Sorina Romașcanu judecător

- - - - JUDECĂTOR 2: Jănică Gioacăș

- - - - judecător

GREFIER - POLITIC &&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare contestația în anulare promovată de contestatorul MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, împotriva deciziei civile nr.793 din 20 iulie 2009 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, învederând instanței că s-au depus la dosarul cauzei, prin Compartiment Arhivă, note de ședință formulate de recurent și o cerere de amânare formulată de consilier juridic pentru contestator.

Instanța respinge cererea de amânare formulată de consilier juridic pentru contestatorul MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Sub nr-, s-a înregistrat pe rolul Curții de APEL BACĂU contestația în anulare formulată de contestatorul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă în contradictoriu cu intimații, Ministerul Finanțelor Publice, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU și Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț privind civ. nr. 793/20.07.2009 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosar -.

În susținerea acțiunii, întemeiată pe dispozițiile art. 318.pr.civ. conf. precizărilor formulate prin consilier juridic la 18.11.2009 ( fl. 24-25 ), contestatorul a invocat următoarele:

- neanalizarea de către instanța de recurs a tuturor motivelor de modificare invocate, respectiv acordarea unor drepturi bănești pentru o perioadă mai mare decât s-a cerut ( respectiv începând cu 1.04.2004, deși în considerente s-a reținut că acestea trebuie acordate începând cu 1.12.2004 );

- întemeierea soluției pe greșeli materiale grave, constând în reținerea calității de procuror și pentru perioada anterioară lunii decembrie 2007, deși acesta a solicitat dreptul doar începând cu decembrie 2007, dată de când a dobândit calitatea de procuror.

Intimații, legal citați, nu s-au prezentat, nu au formulat întâmpinare și nici alte cereri.

Contestatorul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Examinând contestația în anulare în raport de actele și lucrările dosarului, de motivele invocate și față de dispozițiile art. 318.pr.civ. Curtea constată caracterul său întemeiat fondat pe considerentele ce se vor dezvolta.

Contestatorul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 318.pr.civ. text potrivit căruiaotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

În ceea ce privește primul temei ( eroarea materială ), se constată că acesta nu este incident în cauză întrucât susținerile contestatorului privind lipsa calității de procuror a numitului pentru perioada anterioară lunii decembrie 2007, respectiv lipsa investirii cu pretenții pentru perioada anterioară lunii decembrie 2007, nu se circumscriu situației vizate de legiuitor în textul menționat ( teza Iaa rt. 318.pr.civ. ); Astfel, se regăsesc în această situație numai erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului ( greșeli de fapt involuntare ) și care a avut drept consecință darea unei soluții greșite; intră în această categorie anularea recursului ca netimbrat, deși la dosar exista dovada achitării taxei judiciare, respingerea recursului ca tardiv, deși se făcuse dovada declarării sale în termen, pronunțarea asupra altei hotărâri decât cea recurată, etc. Nu intră în această sferă eventualele greșeli de judecată vizând aprecierea defectuoasă a limitelor investirii, ori a întemeierii pretențiilor deduse judecății (așa cum s-a invocat în prezenta contestație), - acestea presupunând o analiză și nu un act involuntar. Prin urmare, greșelile invocate exced motivelor limitativ prevăzute pentru admisibilitatea unei contestații în anulare speciale.

Sub aspectul tezei a II-a a art. 318.pr.civ. se constată că, într-adevăr, instanța de recurs nu a analizat motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct.6 pr.civ. ( invocat de această parte în calitate de recurentă - fl. 15 - al ÎCCJ ), constând în acordarea mai mult decât s-a reținut ca fiind îndreptățit, respectiv începând cu 1.04.2004, în loc de 1.12.2004.

În atare împrejurări, constatând și că acest motiv era în măsură să determine modificarea sentinței recurate, prezenta instanță va admite contestația în anulare și va anula decizia contestată.

În rejudecarea recursului, constatând că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6.pr.civ. este îndreptățit (dar numai în limitele invocate în recurs - respectiv acordarea dreptului începând cu 1.12.2004 în loc de 1.04.2004 -, deși în acțiune nu s-a cerut și perioada anterioară lui decembrie 2004 decât sub aspectul mențiunilor din carnetul de muncă ), se va admite recursurile ( cel al MEF prin extinderea efectelor recursului MP - Parchetul de pe lângă ÎCCJ ) și se modifica în parte sentința în sensul că dreptul la sporul de 15% de confidențialitate se va face începând cu 1.12.2004 în loc de 1.04.2004. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Este de menționat în acest moment al analizei, că prezenta instanță este ținută strict de limitele criticii din recurs privind motivul încadrat în art. 304 pct.6 pr.civ.

Orice altă susținere a depășirii limitelor investirii nu poate fi valorificată pe calea dedusă judecății în prezenta cauză, ci eventual, și numai în măsura în care sunt îndeplinite condițiile legale, doar pe calea prevăzută de art. 322 pct.2 pr.civ.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite contestația în anulare promovată de contestatorul MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, împotriva deciziei civile nr.793 din 20 iulie 2009 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr-; anulează decizia contestată.

Admite recursurile.

Modifică în parte sentința recurată în sensul că plata sporului de confidențialitate de 15% se va face începând cu 1.XII.2004 în loc de 1.04.2004.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16.XII.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Sorina Romașcanu, Jănică Gioacăș, Aștefănesei Petrina

- - - -

- -

GREFIER,

POLITIC

Red.

Tehnored./9 ex.

18.12.2009/6.01.2010

Președinte:Sorina Romașcanu
Judecători:Sorina Romașcanu, Jănică Gioacăș, Aștefănesei Petrina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drept civil. Decizia 1564/2009. Curtea de Apel Bacau