Speta drept civil. Decizia 1727/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

DOSAR NR-

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 1727

Ședința publică din data de 6 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Elena Simona Lazăr

JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu

- -- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâtul INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN B, cu sediul în B,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 505 din data de 13 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, domiciliată în B,-, județul B și intimatul-pârât COLEGIUL ECONOMIC B, cu sediul în B,-, județul

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-reclamantă personal, lipsind celelalte părți.

Procedura este legal îndeplinită.

S- făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se învederează instanței că la dosarul cauzei s-au depus din partea recurentei-pârâte în xerocopie, înscrisuri, respectiv: adeverința nr. 2227/10.08.2009, adresa nr. 2228/10.08.2009, adresa nr. 49/19.02.2008, decizia nr. 286/25.05.2009, proces-verbal încheiat la 10.02.2009, procesul-verbal încheiat la 16.02.2009.

Intimata-reclamantă având cuvântul depune la dosar concluzii scrise și în xerocopie adeverința nr. 2747/27.08.2009, decizia nr. 1317/15.09.2009 a Inspectoratului Școlar Județean B și state de plată.

Curtea înmânează intimatei reclamante un exemplar de pe înscrisurile depuse la dosar de către recurenta-pârâtă pentru termenul din 1.09.2009.

Intimata-reclamantă având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat solicitând acordarea cuvântului pentru dezbateri.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Intimata-reclamantă având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate la fond ca temeinică și legală precizând că sunt ore suficiente ce nu pot fi ocupate întrucât nu sunt specialiști și crede că mai are obiect acțiunea.

Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Buzău, reclamanta - a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Școlar Județean și Colegiul Economic B, să se constate că potrivit art.128 din Statutul cadrelor didactice are dreptul la încă un an de activitate, să se dispună anularea desfacerii contractului său de muncă și continuarea activității ca profesor titular de limbă franceză la Colegiul Economic B, până la vârsta de 65 de ani.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că cererea adresată Inspectoratului Școlar Județean B, în temeiul art.128 din Statutul cadrelor didactice, prin care a solicitat continuarea activității didactice și în anul școlar 2009-2010, în aceeași funcție de profesor gradul I la catedra de limba franceză a Colegiului Economic B, i-a fost respinsă nejustificat deși a obținut rezultate bune în activitatea didactică, iar orele de predare a limbii franceze sunt excedentare față de normele repartizate profesorilor din colegiu, reclamanta având și acordul Consiliului profesoral din cadrul unității școlare pârâte.

Reclamanta a mai invocat în susținerea acțiunii și prevederile OUG nr.67/2007 privind aplicarea principiului egalității de tratament între bărbați si femei în cadrul schemelor profesionale de securitate socială, învederând că prin refuzul de a-i aproba continuarea activității până la împlinirea vârstei de 65 ani a fost discriminată în raport cu alți profesori cărora le- fost aprobată continuarea activității, făcându-se trimitere pe parcursul procesului la aprobările date pentru colegii de aceeași specialitate de la Liceul, Liceul - Rm-S și de la alte școli.

Pârâtul Colegiul Economic Baf ormulat întâmpinare prin care a solicitat să fie scos din cauză pentru că în Consiliul profesoral din 09.12.2008 a dat aviz favorabil pentru ca reclamanta să-și continue activitatea în învățământ, iar conform art.10 din Ordinul nr.5473/2008, privind metodologia mișcării personalului didactic în învățământul preuniversitar, cadrele didactice pot fi menținute ca titulare în funcția didactică peste vârsta standard de pensionare numai cu aprobarea Consiliului de administrație al Inspectoratului școlar județean.

Și pârâtul Inspectoratul Școlar Județean Baf ormulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii întrucât reclamanta nu beneficiază în mod discreționar de dreptul de a continua activitatea după împlinirea vârstei de pensionare, menținerea acesteia în funcția didactică până la 3 ani peste vârsta de pensionare fiind condiționată de aprobarea anuală a Inspectoratului școlar, care poate fi dată în conformitate cu art.128 din Legea nr.128/1997 și cu îndeplinirea condiției restrictive prevăzută în art.10 alin.1 din Ordinul nr.5743/28.10.2008 emis de Ministerul Educației, Cercetării și T potrivit căruia se poate acorda prelungire de activitate numai dacă a fost asigurat numărul necesar de posturi didactice vacante pentru soluționarea restrângerilor de activitate, prelungirea activității didactice fiind exclusiv atributul Inspectoratului școlar.

A mai susținut pârâtul că în ședința Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean B din 10.02.2009 s-a respins cererea reclamantei de continuare a activității, iar contestația reclamantei împotriva acestei hotărâri a fost respinsă în ședința Consiliului de Administrație din 16.02.2009, pe motivul-arătat în întâmpinare și adresa nr.3574/07.05.2009 depusă la dosar- că pentru anul școlar 2009-2010, la nivelul județului B, există o restrângere de activitate determinată de desființarea Liceului de Poliție din B, iar profesorul de limba franceză, intrat în restrângere de activitate, a solicitat și i s-a rezervat catedra de limba franceză de la Colegiul Economic

Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 505 din 13 mai 2009 Tribunalul Buzăua respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Colegiului Economic B, invocată de acesta și a admis în parte acțiunea constatând că reclamanta îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru continuarea activității ca profesor titular de limba franceză în cadrul Colegiului Economic B și pentru anul școlar 2009-2010.

Prin aceeași sentință, pârâtul Colegiul Economic Baf ost obligat să încheie cu reclamanta un act adițional în sensul prelungirii activității și pentru anul școlar 2009-2010 și s-a respins capătul de cerere privind anularea desfacerii contractului de muncă.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că excepția invocată de pârâtul Colegiul Economic B, privind lipsa calității sale procesuale pasive, este neîntemeiată, fiind respinsă pe motiv că reclamanta se află în raporturi de muncă cu acesta.

Pe fondul cauzei, s-a reținut, în esență, că în ședința Consiliului profesoral al Colegiului Economic B din 09.12.2008 s-a avizat favorabil cererea reclamantei, profesoară gradul I la acest colegiu, prin care a solicitat menținerea în funcția didactică până la trei ani peste vârsta de pensionare, însă Inspectoratul Școlar Județean B, în ședința din 10.02.2009, nu a aprobat cererea reclamantei de continuare a activității.

S-a mai reținut că potrivit art.128 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, personalul didactic din învățământul preuniversitar de stat, cu grad didactic I sau cu titlul științific de doctor, care dovedește competență profesională deosebită, poate fi menținut ca titular în funcția didactică până la 3 ani peste vârstă de pensionare, la cerere, cu avizul consiliului profesoral al unității de învățământ, exprimat în urma votului nominal deschis și cu aprobarea anuală a Inspectoratului școlar, iar în speță, raportat la aceste prevederi legale, instanța a constatat că reclamanta este profesor cu grad didactic I și a dovedit competență profesională deosebită, fapt necontestat de Colegiul Economic B și de Inspectoratul Școlar, aceasta obținând avizul favorabil al Consiliului profesoral al Colegiului Economic.

De asemenea, s-a arătat că Ministerul Educației, Cercetării si Tae mis Ordinul nr.5743/28.10.2008 pentru aprobarea Metodologiei privind mișcarea personalului didactic din învățământ, iar pentru aplicarea art.128 din Legea nr.128/1997, în art.10 din acest ordin se adaugă o nouă condiție imperativă pentru menținerea în funcție, prevăzându-se:"Cadrele didactice titulare care solicită continuarea activității în învățământ conform art.128 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, pot fi menținute ca titulare numai dacă a fost asigurat numărul necesar de posturi didactice/catedre vacante corespunzătoare pentru soluționarea restrângerilor de activitate. Consiliul de administrație al Inspectoratului Școlar aprobă menținerea în activitate în funcție de evoluția demografică, planurile de școlarizare, dinamica resurselor umane, politicile de personal si evoluția planurilor de învățământ."

S-a concluzionat că prin acest ordin al Ministerului Educației, Cercetării și T s-a explicat în ce condiții Inspectoratul Școlar poate aproba o cerere de continuare a activității deși în art.128 din Statutul cadrelor didactice, aprobarea era condiționată de gradul didactic și competenta profesională deosebită apreciindu-se că arătarea unor motive suplimentare față de art.128 din Statutul cadrelor didactice privind aprobarea, menținerea în funcție este legitimă și răspunde unor obiective legitime prin care se realizează protecția personalului didactic expus desființării sau restrângerii de activitate în învățământ.

În același timp, s-a avut în vedere și dreptul constituțional la muncă al reclamantei, căreia prin art.128 din Statutul personalului didactic i se dă posibilitatea legală de a fi menținută în funcție până la 3 ani peste vârsta de pensionare dacă are gradul didactic I și dovedește competență profesională deosebită.

Față de considerentele mai sus arătate, instanța a reținut că Inspectoratul Școlar Județean B nu a demonstrat prin întâmpinare și înscrisurile depuse la dosar că refuzul său de a aproba reclamantei continuarea activității a fost justificat în mod rezonabil de un obiectiv legitim de protejare a altor cadre didactice supuse restrângerii de activitate sau desființării de posturi didactice, neprobându-se atât realitatea desființării unui post de limba franceză la Liceul de Poliție din B, cât și imposibilitatea de a i se asigura profesorului, intrat în restrângere de activitate, la nivelul Inspectoratului Școlar Județean B, o normă de predare la o catedră de limba franceză sau o specialitate înrudită.

Așa fiind, instanța a admis în parte acțiunea reclamantei în sensul celor sus-arătate.

Capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat anularea desfacerii contractului de muncă a fost respins ca prematur cu motivarea că împotriva acesteia nu s-a luat până în prezent o asemenea măsură.

Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Inspectoratul Școlar criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie invocând disp.art. 304 pct.9 Cod pr.civilă.

Susține recurentul că prin soluția pronunțată au fost încălcate prevederile legale întrucât potrivit art. 128 din Legea nr. 128 /1997, cu modificările și completările ulterioare, personalul didactic poate fi menținut ca titular în funcția didactică până la 3 ani peste vârsta de pensionare, la cerere, cu avizul Consiliului profesoral și cu aprobarea anuală a inspectoratului școlar, precizându-se că intimatei-reclamante i s-au acordat de către doi ani de prelungire de activitate peste vârsta standard de pensionare, iar afirmația reclamantei potrivit căreia ar mai avea un an dreptul legal este eronată, prima instanță neținând cont la pronunțarea soluției de art. 10 alin. 1 din Ordinul 5743/2008 conform căruia se poate acorda prelungire de activitate numai dacă a fost asigurat numărul necesar de posturi didactice vacante pentru soluționarea restrângerilor de activitate.

Se mai învederează că prelungirea activității didactice prevăzută de art. 128 din Legea nr. 128/1997 este exclusiv atributul Inspectoratului școlar care poate, în funcție de politica de personal, să aprobe sau să respingă solicitările făcute, instanța încălcând prevederile legale atunci când a admis în parte acțiunea reclamantei acordând acesteia prelungire de activitate încă un an.

Arată recurentul că așa cum susținut și prin întâmpinarea depusă la fond, motivul neacordării prelungirii activității reclamantei a fost acela că la nivelul județului există restrângere de activitate la limba franceză, iar conform art. 10 alin. 1 din Ordinul nr. 5743/2008, prelungirile de activitate peste vârsta legală de pensionare se acordă numai dacă a fost asigurat numărul de locuri necesare pentru rezolvarea restrângerii de activitate, Consiliul de administrație al Inspectoratului Școlar B hotărând în unanimitate de voturi respingerea cererii de continuitate și apoi, respingerea contestației reclamantei întrucât trebuia rezolvată, în primul rând, restrângerea de activitate la nivelul județului.

De asemenea, se arată de către recurent că în mod greșit prima instanță a reținut faptul că acesta nu a demonstrat că refuzul acordării prelungirii este justificat în condițiile în care, prin adresa nr. 3577/7.05.2009, depusă la dosar ca urmare a solicitărilor instanței, s-a demonstrat care a fost situația concretă în speță, iar înscrisurile depuse la dosar atestă faptul că recurentul a respectat prevederile legale.

Se susține în continuare că acordul Consiliului profesoral din unitate este doar o condiție a art. 128 din Legea nr. 128/1997, atributul aprobărilor definitive a prelungirilor de activitate revenind Consiliului de administrație al B, iar prevederile OUG nr. 67/2007 privind aplicarea principiului egalității de tratament între bărbați și femei invocate de intimata-reclamantă nu sunt aplicabile speței întrucât în textul ordonanței nu se regăsesc mențiuni referitoare la vârsta de pensionare și nici nu se face referire la acte normative care reglementează vârsta de pensionare, respectiv Legea nr. 19/2000 cu modificările și completările ulterioare, reclamanta îndeplinind condițiile de pensionare la data de 3.05.2007, iar la data de 31.08.2009 reclamantei trebuie să-i înceteze contractul de muncă ca urmare emiterii deciziei de pensionare potrivit art. 128 din Legea nr. 128/1997 și art. 10 alin. 2 din Ordinul nr. 5743/28.10.2008.

Se mai arată că postul pe care l-a avut reclamanta și pe care prima instanță l-a obligat pe recurent să îl dea intimatei-reclamante a fost ocupat în perioada reglementată de metodologia mișcării personalului didactic și menținerea la catedră a intimatei ar face ca cel care i-a ocupat legal postul, fiind în restrângere de activitate, să rămână fără loc de muncă deși e titular al învățământului din județ.

S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei, cerându-se judecarea cauzei și în lipsă, depunându-se la dosar, extrase din Ordinul Ministerului Educației, Cercetării și T nr. 5743/28.10.2008, precum și din Legea nr. 128/1997 cu modificările și completările ulterioare.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, precum și concluzii scrise în acest sens.

În recurs au fost depuse la dosar o serie de înscrisuri, atât din partea recurentului, cât și a intimatei-reclamante.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:

Art.128 din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare, privind Statutul personalului didactic prevede că personalul didactic din învățământul preuniversitar de stat, cu gradul didactic sau cu titlul științific de doctor, care dovedește competență profesională deosebită, poate fi menținut ca titular în funcția didactică până la 3 ani peste vârsta de pensionare la cerere, cu avizul consiliului profesoral al unității de învățământ, exprimat în urma votului nominal deschis și cu aprobarea anuală Inspectoratului școlar.

De asemenea, în conformitate cu art. 10 din Ordinul nr. 5743/2008 al Ministerului Educației, Cercetării și T, pentru aprobarea metodologiei privind mișcarea personalului didactic din învățământul preuniversitar, cadrele didactice titulare care solicită continuarea activității în învățământ conform art. 128 din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare, pot fi menținute ca titulare în funcția didactică peste vârsta standard de pensionare la 01.09.2009, numai dacă a fost asigurat numărul necesar de posturi didactice/catedre vacante corespunzătoare pentru soluționarea restrângerilor de activitate, iar Consiliul de administrație al Inspectoratului școlar aprobă menținerea în activitate în funcție de: evoluția demografică, planurile de școlarizare, dinamica resurselor umane, politicile de personal și evoluția planurilor de învățământ.

De necontestat, intimata-reclamantă îndeplinește cerințele menționate la art. 128 din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că are gradul didactic I și o competență profesională deosebită fiind, așa cum rezultă din adeverința nr. 2747/27.08.2009 eliberată de Colegiul Economic B, depusă la dosar în recurs, profesoară de limba franceză ce a îndeplinit funcția de șef de catedră, iar Consiliul profesoral al Colegiului Economic B, întrunit în ședința din 9.12.2008, a aprobat cererea acesteia de continuare a activității în învățământ pentru anul școlar 2009-2010, potrivit adresei nr. 192/19.01.2009 a colegiului respectiv către Inspectoratul Școlar al Județului ( fila 4 dosar fond).

Acțiunea intimatei-reclamante nu putea fi respinsă pe argumentul invocat de recurentul-pârât, și anume că prelungirea activității didactice prevăzute de art. 128 din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare, este atributul exclusiv al Inspectoratului Școlar, fiind evident că neaprobarea prelungirii de activitate nu poate fi făcută în mod discreționar, ci numai respectându-se prevederile legale, iar în caz de refuz al prelungirii, intimata-reclamantă avea la dispoziție calea unei acțiuni la instanța de judecată ținând cont de dispozițiile constituționale ce consacră accesul liber la justiție.

Totodată, împrejurarea că nu s-a aprobat de către Consiliul de administrație al Inspectoratului Județean continuarea activității intimatei-reclamante pentru anul școlar 2009-2010 pe motiv că nu era asigurat numărul necesar de posturi /catedre vacante pentru soluționarea restrângerilor de activitate - invocându-se cazul unui profesor de limbă franceză de la Liceul de Poliție din B, aflat în restrângere de activitate, nu putea constitui un argument suficient pentru respingerea acțiunii, ci se impunea a se și proba de către recurentul-pârât realitatea desființării postului respectiv, precum și imposibilitatea de i se asigura profesorului intrat în restrângere de activitate, la nivelul inspectoratului, o catedră.

Adresa nr. 3574/7.05.2009 a Inspectoratului Școlar B către prima instanță, la care se face referire în recurs, nu reprezenta și dovada celor susținute în cuprinsul acesteia.

Cu înscrisurile noi depuse la dosar în recurs de către recurentul-pârât(filele 22-24), acesta a făcut dovada că într-adevăr, postul de limbă franceză de la Liceul din s-a desființat, începând cu data de 1.09.2009 liceul respectiv încetându-și activitatea, nemaiavând elevi, astfel încât profesorul care a ocupat această catedră a intrat în restrângere totală de activitate, însă nu s-a probat- nici la fond, și nici în recurs- imposibilitatea de a se asigura profesorului menționat, de la fostul Liceul din B, o catedră la o altă școală în cursul anului școlar 2009-2010, astfel încât acesta să fi rămas fără loc de muncă, după cum pretinde recurentul.

Mai mult, din conținutul deciziei nr. 1317/15.09.2009 emisă de Inspectoratul Școlar al Județului B, depusă în copie la dosar în recurs de către intimata-reclamantă, rezultă că profesorul de la Liceul din B, intrat în restrângere de activitate, a fost detașat în perioada 1.09.2009-31.08.2010 pe postul /catedra de limbă franceză de la Colegiul Tehnic

La fundamentarea soluției, prima instanță nu a avut în vedere prevederile OUG nr.67/2007 invocate de reclamantă, printre alte temeiuri, în cuprinsul acțiunii, altele fiind considerentele pentru care s-a admis în parte acțiunea, de asemenea susținute de reclamantă prin acțiunea adresată instanței de fond.

Concluzionând, în raport de cele ce preced, soluția primei instanțe apare ca fiind legală și temeinică, motiv pentru care Curtea privește recursul de față ca nefondat, astfel încât în baza art. 312, alin. 1 Cod pr.civilă îl va respinge, în cauză nefiind incident motivul de modificare a sentinței invocat de recurent în motivarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN B, cu sediul în B,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 505 din data de 13 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, domiciliată în B,-, județul B și intimatul-pârât COLEGIUL ECONOMIC B, cu sediul în B,-, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 octombrie 2009.

Președinte JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu

--- - --- - -- -

Grefier

/VS

5 ex./29.10.2009

f--Trib.

,G

Operator de date cu caracter personal,Nr. notificare 3120

Președinte:Elena Simona Lazăr
Judecători:Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drept civil. Decizia 1727/2009. Curtea de Apel Ploiesti