Speta drept civil. Decizia 257/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 257
Ședința publică de la 30 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 2: Tamara Carmen Bunoiu
JUDECĂTOR 3: Ioana
Grefier
XXX
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1518 din 17 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta REGIONALA CFR
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul și pârâta REGIONALA CFR C prin consilier juridic.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier învederând depunerea răspunsului la adresă.
Curtea constatând cauza în stare de judecată a acordat cuvântul părților pentru a pune concluzii.
Recurentul reclamant solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Consilier juridic pentru intimată solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii Tribunalului Gorj ca temeinică și legală.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Reclamantul a chemat în judecată intimata Regionala CFR C solicitând schimbarea grupei de muncă pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună schimbarea grupei de muncă din grupa a II-a, în grupa
Petentul a depus la dosar în copie memoriul privind acordarea inechitabilă a grupelor de muncă la unele categorii de salariați din cadrul Regionalei CFR C - instalații, raportul de expertiză contabilă, întocmit în dosarul nr. 1379/CM/2004, al Tribunalului Gorj și carnetul de muncă.
Ulterior, petentul a mai depus la dosar în copie decizia asupra capacității de muncă nr. 2070/10.06.2006, dispoziția nr. 2/413 din 28.09.1994, decizia nr. -/29.07.2005, a G, privind acordarea pensiei de invaliditate.
Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, cu motivarea că funcția deținută de petent este nominalizată expres în cuprinsul anexei 2, la Ordinul 50/1990, pct. 210, fiind inclusă în grupa a II-a de muncă.
Prin sentința nr.. 1518 din 17 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul în dosarul nr- s- respins acțiunea formulată de petentul, domiciliat în Tg-J,- A, județul G, în contradictoriu cu intimata Regionala CFR C, cu sediul în C,--7, județul
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Contestatorul a fost angajatul societății intimate, în meseria de mașinist - centrale electrice, respectiv motorist, mecanic grup, în perioada 1974 - 1994.
Conform art. 1 din Ordinul nr.50/1990, privind locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale în condiții deosebite, care se încadrează în grupele I și II de muncă, în vederea pensionării, beneficiază de încadrare în grupa I de muncă, locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 1.
Referitor la domeniul feroviar, în grupa I de muncă au fost incluse meseriile și funcțiile a căror activitate este legată direct de siguranța circulației, potrivit punctelor 123 și 124 din Ordinul nr. 50/1990.
Nominalizarea meseriilor care se încadrează în grupele de muncă, s-a făcut de conducerea unității, împreună cu sindicatele, în raport de locul de muncă astfel: districtele LC au fost încadrate în grupa I de muncă, iar districtele EA, și TM, au fost încadrate în grupa a II-a de muncă.
Meseria în care a fost încadrat petentul este nominalizată expres în cuprinsul anexei 2, pct. 210 din Ordinul nr. 50/1990.
De altfel, din adeverințele eliberate de SC CFR SA - Sucursala C - Centrul C, respectiv Centrul Tg-J, reiese că în perioadele 25.09.1974 - 01.02.1989 și 01.02.1989 - 27.10.1994, petentul a lucrat ca motorist, mecanic-grup, mașinist, rezultând o vechime totală lucrată în grupa a II-a de muncă, de 20 de ani, o lună și o zi.
Împotriva sentinței a declarat recurs în termen Contestatorul apreciind - o a fi nelegală și netemeinică cu motivarea:
În mod greșit Tribunalul i-a respins acțiunea pe care a formulat-o cu privire la schimbarea grupei de muncă din gr. a II-a în gr. I, precum și cu privire la rectificarea în carnetul dem uncă.
Instanța de recurs a făcut adresă către intimata-pârâtă Regionala CFR C să comunice Secțiile la care recurentul-reclamant a lucrat efectiv în perioada 25.09.1974-27.10.1994, felul muncii desfășurate efectiv și dacă a lucrat în aceleași condiții cu personalul încadrat la nivelul unității în gr. I de muncă.
La adresa instanței intimata a răspuns cu adresa nr. 1927/30.01.2008 comunicând că recurentul-contestator a figurat ca angajat al subunității " Secția 3 Tg.J, actualmente Centru TG.J în perioada 01.02.1989-27.10.1994.
Pentru perioada anterioară datei de 01.02.1989 în care a fost angajat al regionalei CFR Cal ucrat la Secția 1 C desfășurând activitate pe meseriile de motorist, mecanic grup, mașinist care potrivit ord. 50/1990 și respectiv 125/1990 cu beneficiul scrisorii nr.2841/15.11.1990 a Ministerului Muncii se încadrează în gr. a II-a de muncă.
funcției prestate de recurentul-contestator sunt cele stabilite prin Cap.3,6 " atribuțiile mecanicului de grup electrogen " din Instrucția pentru întreținerea și repararea instalațiilor 352 aprobată prin Ordinul Ministerului Transportului și telecomunicațiilor nr.616/06.08.1971.
Reanalizarea reîncadrării activității desfășurate de recurent în gr. I de muncă nu este de competența societății-intimate.
La dosar s-a depus sentința nr. 1448/30.09.2004, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 1379/CM/2004 prin care s-a admis acțiunea formulată de numitul în contradictoriu cu intimata Regionala CFR C constatându-se că activitatea desfășurată de acesta la unitatea-intimată în perioada 01.10.1978-01.08.1989 se încadrează în gr. I de muncă, obligând intimata să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul acestuia de muncă.
Având în vedere probatoriul administrat în cauză, se apreciază că pentru aplicarea unui tratament egal recurentului-contestator în raport de colegul său de muncă și de activitatea specifică desfășurată de acesta în cadrul unității-intimate și considerând dispoz.. 50/1999, urmează ca în baza art. 304 pct.9 pr.civilă rap.la art. 312 al.1 pr.civilă să se admită recursul, modificându-se sentința în sensul admiterii acțiunii formulate în cauză.
Se va constata că activitatea desfășurată de recurent în perioadele 25.09.1974-01.02.1989 și 01.02.2989-27.10.1994 se încadrează în gr. I de muncă.
Se va obliga intimata să facă cuvenitele rectificări în carnetul de muncă al recurentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1518 din 17 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta REGIONALA CFR
Constată că activitatea desfășurată de recurentul-contestator în perioadele 25.09.1974-01.02.1989 și 01.02.1989-27.10.1994 se încadrează în gr. a I-a de muncă.
Obligă intimata regionala CFR C să facă cuvenitele rectificări în carnetul dem uncă al recurentului - contestator.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Ianuarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. Jud.
Tehn.
Ex.4/05.02.2008
/ și
Președinte:Ioana BodriJudecători:Ioana Bodri, Tamara Carmen Bunoiu, Ioana