Speta drept civil. Decizia 2845/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2845
Ședința publică din 7 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 3: Mihail Decean
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr. 1006/7.05.2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii " ",
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă contestatorul personal și asistat de avocat, precum și avocat, în reprezentarea intimatului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind cereri de formulat se acordă cuvântul asupra admisibilității în principiu a contestației în anulare.
Reprezentantul contestatorului solicită admiterea contestației în baza art. 318 teza I Cod procedură civilă, arătând că la soluționarea recursului s-a ocazionat o greșeală materială. Totodată, învederează instanței că o hotărâre judecătorească irevocabilă are putere de lucru judecat întrucât nu prezintă imperfecțiuni, iar hotărârea dată în litigiul pendinte nu are acest atribut deoarece se întemeiază pe un motiv de casare ce nu a fost invocat și nici nu a fost pus în discuție. Recurentul a făcut referire la dispozițiile art. 3041iar instanța s-a raportat la art. 304 pct. 4, fapt ce nu poate fi interpretat ca o greșeală a redactării sau ca o eroare materială.
CURTEA
Contestatorul, intimat-reclamant în dosarul nr-, în contradictoriu cu recurentul-pârât Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii " ", T, a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 1006/7.05.2008 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în acest dosar, solicitând anularea deciziei și rejudecând recursul declarat de Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii " ", T, să dispună respingerea acestuia și menținerea hotărârii instanței de fond, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Contestația în anulare a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 318 teza I din Codul procedură civilă, întrucât dezlegarea dată recursului a fost rezultatul unei greșeli materiale, fiind o eroare materială ce privește o chestiune de procedură, având legătură cu aspectele formale ale judecății din recurs.
Astfel, se arată că greșeala materială ocazionată în judecata în recurs constă în invocarea de către instanță a dispozițiilor art. 304 pct. 4 și pct. 9 Cod procedură civilă, prin prisma acestor dispoziții legale fiind examinat recursul cu toate că motivele de recurs invocate de către recurent în scris se întemeiază pe art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă când pronunțarea unei hotărâri este lipsită de temei legal ori a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă reținut din oficiu de instanța de recurs reprezintă o greșeală materială de natură să ducă la admisibilitatea contestației în anulare, întrucât nu s-a pus în discuția părților în recurs, ceea ce a echivalat cu o verificare a hotărârii instanței de fond prin prisma unei depășiri a atribuțiilor puterii judecătorești, împrejurări care nu s-au discutat în contradictoriu și nu se regăsesc în probatoriul administrat.
Faptul că în speță recursul nu era limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă este un argument pentru teza că trimiterea la textul legal reprezintă o manieră deliberată de motivare a recursului, iar nu o simplă greșeală.
Examinând contestația în anulare astfel formulată, funcție de motivul invocat, Curtea o constată întemeiată.
Conform art. 318 alin.1 teza I Cod procedură civilă, contestația în anulare se poate exercita atunci când " dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale ", fiind vorba doar de greșeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate, greșeli pe care instanța le-a comis prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale.
Recursul declarat de către pârâtul pârât Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii " ", T este întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și art. 3041Cod procedură civilă, instanța de recurs a examinat însă recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. "304 pct. 4", precum și ale art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, apreciindu-l întemeiat.
Procedând astfel instanța de recurs a dezlegat pricina și a pronunțat o hotărâre care este rezultatul unei greșeli materiale ce reprezintă în speță o chestiune de procedură. O astfel de verificare a hotărârii instanței de fond trebuia realizată prin punerea în discuția contradictorie a părților ceea ce nu s-a realizat și astfel s-a pronunțat o hotărâre supusă analizei din perspectiva dispozițiilor art. 318 teza I Cod procedură civilă pe calea contestației în anulare.
Chiar dacă recursul a fost întemeiat și pe dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă ceea ce îi permitea instanței de recurs să analizeze cauza sub toate aspectele, dispozițiile art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă se referă la ipoteza în care instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, or un astfel de motiv nu a fost invocat de către recurent și nu putea fi invocat din oficiu de către instanța de recurs doar în motivarea deciziei pronunțată în recurs fără a fi în prealabil pusă în discuția părților.
În considerarea celor de mai sus, instanța apreciază întemeiată contestația în anulare pe motivul prevăzut de art. 318 teza I Cod procedură civilă astfel că urmează a admite contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr. 1006/7.05.2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-, pe care o va anula și va fixa termen pentru rejudecarea recursului la data de 4.11.2008
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr. 1006/7.05.2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-, pe care o anulează și fixează termen pentru rejudecarea recursului la data de 4.11.2008.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 7 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. / 28.10.2008
Tehnored. /28.10.2008 /2 ex.
Președinte:Aurelia SchnepfJudecători:Aurelia Schnepf, Vasilica Sandovici, Mihail Decean