Speta drept civil. Decizia 2871/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 2871

Ședința publică din 8 octombrie 2008

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu DR.- -

JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan

JUDECĂTOR 3: Maria Ana

GREFIER:

Pe rol se află soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuientul - împotriva deciziei civile nr.106/19 februarie 2007, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata UNIVERSITATEA " "

La apelul nominal s-a prezentat pentru revizuientul lipsă, avocat, iar pentru intimata Universitatea " " A, consilier juridic .

Procedura de citare legal îndeplinită.

Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care consilier juridic depune la dosar delegația de reprezentare.

Instanța pune din oficiu în discuția părților excepția perimării cererii de revizuire.

Reprezentantul revizuientului solicită respingerea excepției invocate, arătând că hotărârea pronunțată în dosarul nr- împotriva căreia s-a formulat cerere de revizuire a fost soluționată la data de 12.09.2007, astfel consideră că nu a trecut mai mult de un an de la soluționarea dosarului menționat.

Reprezentantul intimatei a solicitat admiterea excepției, arătând că dosarul a fost soluționat la data de 5 iunie 2007, ca atare a trecut mai mult de un an, astfel fiind îndeplinite condițiile art.250 Cod procedură civilă.

CURTEA

Deliberând asupra cererii de revizuire de față, constată:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. 577/59/12.03.2007, revizuientul a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 106/19.02.2007, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata Universitatea A, invocând dispozițiile art.322 pct.1 și pct.2 Cod procedură civilă.

În motivarea cererii de revizuire se arată că hotărârea atacată a creat o situație juridică ce nu se poate duce la îndeplinire deoarece prin Hotărârea Biroului de s-a dispus suspendarea revizuientului din funcția de director al unui departament din cadrul A și transferul său pe un alt post, în condițiile în care instituția juridică a transferului prin concurs nu există.

Pe de altă parte, instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri ce nu s-au cerut, prin aceea că a considerat obiectul pricinii ca fiind o suspendare disciplinară deși intimata nu a putut face o asemenea susținere, întrucât Hotărârea Biroului de nu este motivată în drept și nu cuprinde motivele care au dus la adoptarea ei.

Deciziile de sancționare disciplinară a revizuientului au fost considerate temeinice și legale, cu toate că ele au fost contestate în dosare ce se află pe rolul altor instanțe.

Instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, respectiv a analizat doar suspendarea, deși revizuientul a solicitat constatarea nulității actului pentru mai multe motive referitoare la Hotărârea Biroului de.

Intimata a depus note de ședință, prin care solicită respingerea cererii de revizuire ca fiind motivată tardiv prin raportare la dispozițiile art. 324 alin.1 pct.1 și art.326 alin.1 Cod procedură civilă.

Totodată, arată că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art.322 pct. 1 și pct.2 Cod procedură civilă, deoarece dispozitivul hotărârii contestate nu cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire, iar instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unor aspecte ce exced cadrului procesual.

La termenul din 25.04.2007, Curtea a dispus suspendarea judecării cererii de revizuire, în temeiul art.244 alin.1 pct. 1 Cod procedură civilă, până la soluționarea dosarului nr- aflat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA.

Revizuientul a formulat cerere de repunere pe rol a pricinii la data de 10.09.2008.

În ședința publică din 8 octombrie 2008, Curtea a invocat din oficiu excepția perimării cererii de revizuire prin raportare la prevederile art.248 alin. 1, art.250 alin.1 și art.252 alin.1 și alin.2 Cod procedură civilă și a reținut cauza în pronunțare pe această excepție, pe care o consideră întemeiată pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform încheierii de la termenul din 25.04.2007, cererea de revizuire a fost suspendată la data de 25.04.2007 în temeiul art. 244 alin. 1 pct.1 Cod procedură civilă, până la soluționarea dosarului nr-.

Art.244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă prevede că: " instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă în totul sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți ".

Această suspendare va dăinui, potrivit art.244 alin.2 Cod procedură civilă, până când hotărârea pronunțată în pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabilă.

Dosarul nr- a fost soluționat irevocabil prin decizia civilă nr. 495/5.06.2007 a Curții de APEL TIMIȘOARA, astfel încât la 5.06.2007 a încetat suspendarea dispusă în temeiul art.244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă.

Împrejurarea că revizuientul a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 495/5.06.2007 a Curții de APEL TIMIȘOARA, soluționată irevocabil prin decizia civilă nr. 709/12.09.2007 a Curții de APEL TIMIȘOARA, în sensul respingerii acesteia ca inadmisibilă, precum și contestație în anulare împotriva aceleiași decizii, ce a fost soluționată irevocabil prin decizia civilă nr. 796/9.10.2007 a Curții de APEL TIMIȘOARA, în sensul respingerii ei ca neîntemeiată, nu este de natură să mențină suspendarea judecării cererii de revizuire pendinte, în temeiul art.244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, după data de 5.06.2007, dată la care s-a pronunțat hotărârea judecătorească irevocabilă în dosarul nr-.

Potrivit art.250 alin.1 Cod procedură civilă, cursul perimării este suspendat cât timp dăinuiește suspendarea judecării, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art.244 Cod procedură civilă.

Având în vedere cele expuse anterior, prevederile art.248 alin.1 Cod procedură civilă, data încetării suspendării dispusă în temeiul art.244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, respectiv 5.06.2007, și data formulării cererii de repunere pe rol a cauzei pendinte: 10.09.2008, Curtea apreciază că excepția perimării cererii de revizuire este întemeiată și, pe cale de consecință, va constata perimată cererea de revizuire formulată de către revizuientul împotriva deciziei civile nr.106/19.02.2007, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata Universitatea " "

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimată cererea de revizuire formulată de către revizuientul - împotriva deciziei civile nr.106/19.02.2007, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata UNIVERSITATEA " "

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 8 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR

DR.- - - - - -

GREFIER,

Red./7.11.2008

Thred./7.11.2008

Ex.2

Președinte:Carmen Pârvulescu
Judecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Maria Ana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drept civil. Decizia 2871/2008. Curtea de Apel Timisoara