Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 2875/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
România
Curtea de Apel Timișoara
Secția de litigii de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
Decizia civilă nr. 2875
Ședința publică din 8 octombrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Maria Ana
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâtul împotriva sentinței civile nr. 72 pronunțată la 30 ianuarie 2008 de către Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta - SRL, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru reclamanta intimată cj. A, lipsă fiind pârâtul recurent.
Procedura completă.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reclamanta intimată a depus la dosar precizări, copia contractului individual de muncă al lui, act adițional nr. 1/2006 la contractul de muncă al acestuia, fișa postului șefului de depozit, copia buletinului lui.
Constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Reprezentantul reclamantei intimate a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat. Arata ca recurentul nu contestă cele consemnate in inventar, ci faptul ca a avut atribuții de a răspunde pentru păstrarea corespunzătoare a mărfii.
Instanța
Deliberând asupra recursului de față a constatat următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Arad la 26 martie 2007 sub nr. 3356/55, reclamanta - SRL Aac hemat în judecată pe pârâtul solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâtul la plata sumei de 40.125,51 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul creat, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii arată că pârâtul a fost angajatul ei pe postul de gestionar la filiala Cas ocietății; că în urma deciziei de sistare a activității s-a dispus efectuarea inventarului gestiunii și că în timpul inventarului nu s-au formulat obiecțiuni cu privire la consemnările stării fizice a produselor inventariate.
Mai arată că ulterior s-a trecut la calcularea produselor inventariate în urma cărora s-au efectuat compensări și s-au aplicat procentele legale de perisabilitate asupra tuturor grupelor de produse; că prejudiciul constă în minus la inventar în valoare de 7.542,80 lei, marfă degradată irecuperabil în valoare de 12.570,94 lei, marfă degradată - îndoituri în valoare de 2118,49 lei, marfă expirata in valoare de 17.893,23 lei.
Arata ca pârâtul a încălcat atribuțiile din fișa postului, acesta având obligația de a asigura și răspunde de depozitarea și păstrarea corespunzătoare a mărfii, urmărește permanent și răspunde de stocurile de marfă, urmărește termenele de garanție la marfa de pe stoc și sesizează directorului de departament apropierea de data la care aceasta expiră; că sunt îndeplinite cerințele răspunderii civile prevăzute de art. 998 și 999 cod civil.
In drept a invocat dispozițiile art. 270 alin. 1 codul Muncii coroborat cu art. 998 și 999 cod civil, art. 24, 25 alin. 1 din Legea nr. 22/1969, art. 10 pct. 4 cod procedura civila.
Prin sentința civilă nr. 3558 pronunțată la 25 aprilie 2007, instanța a declinat in favoarea Tribunalului Arad competența de soluționare a cauzei in temeiul art. 284 alin. 1 litera c Codul Muncii.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Arad sub nr-.
La 16 ianuarie 2008, prin precizare de acțiune, reclamanta și-a redus cuantumul pretențiilor la suma de 37.468,45 lei, sumă compusă din: 7.542,80 lei reprezentând minus la inventar, 10.609,16 lei reprezentând marfă degradată irecuperabil, 1.834,17 lei reprezentând marfă degradată - îndoituri, 17.482,32 lei reprezentând marfă expirată.
Arata ca prejudiciul este imputabil pârâtului, deoarece acesta a avut lipsă in gestiune, nu s-a îngrijit de asigurarea depozitării și păstrării corespunzătoare a mărfii din gestiunea sa, care a avut ca urmare degradarea acesteia, nu a urmărit termenele de garanție la marfa pe stoc, nu a sesizat directorul de departament despre apropierea de data expirării a unor categorii de produse.
Prin sentința civilă nr. 72 pronunțată la 30 ianuarie 2008, instanța a admis acțiunea formulată și precizată, a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 37.468,45 lei cu titlu de despăgubiri.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că pârâtul a fost angajatul reclamantei pe post de gestionar depozit la punctul de lucru C, intocmindu-i-se și fișa postului.
Urmare a inventarului efectuat s-a constatat un prejudiciu în valoare de 37.468,45 lei, prejudiciu constând în marfă minus la inventar, marfă degradată irecuperabil, marfă degradată, marfă expirată.
A reținut că prin fișa postului pârâtul și-a asumat obligația de păstrare a bunurilor ce constituie obiectul gestiunii, lipsa unor bunuri dovedind in mod direct că acesta nu a depus diligența necesară pentru ca obligația de păstrare să fie respectată; că pârâtul nu a înlăturat prezumția de culpă, dovedind că executarea obligației sale nu a fost posibilă datorită unor cauze străine ce nu-i sunt imputabile și nici nu a înțeles să-și formuleze apărări în cauză, deși a fost citat.
In drept a apreciat întemeiate cerințele art. 270 Codul Muncii.
In termen legal, împotriva sentinței menționate mai sus, a declarat recurs pârâtul, recurs înregistrat la Curtea de Apel Timișoara sub nr-.
Solicită casarea sentinței recurate și urmare a rejudecării cauzei respingerea acțiunii.
Arata ca prima instanță i-a încălcat dreptul la apărare, deoarece nu i-a comunicat cererea de chemare în judecată, situație in care a fost in imposibilitate să-și formuleze apărări în cauză.
Arată că după încetarea raporturilor de muncă a fost asigurat de conducerea societății că situația lui va fi pe deplin reglementată, i-a fost comunicat carnetul de muncă și că i s-a precizat că situația mărfurilor degradate a fost rezolvată prin valorificarea lor.
Arata ca in cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii lui patrimoniale in condițiile art. 271 Codul Muncii, unitatea nefăcând dovada faptelor ilicite săvârșite de el in îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, lui nerevenindu-i in responsabilitate vânzarea bunurilor alimentare ce se aflau in depozit, neputându-i-se imputa marfa degradată irecuperabil și marfa expirată; că el incunoștiința șeful de depozit despre starea mărfii și orice alte situații apărute și că se întocmeau fișe de constatare care erau trimise la conducere pentru analizarea lor si stabilirea masurilor ce urmau să fie aplicate.
In ce privește lipsa in gestiune arata ca in depozit avea acces si seful lui ierarhic, căruia nu putea să-i cerea socoteală pentru nici o intervenție; ca in ce privește lipsurile din gestiune ar putea fi o eroare umana datorata volumului de lucru.
Mai arata ca politica de vânzare distribuție, de prețuri, de achiziții face parte din politica comercială a societății care era responsabilitatea șefilor lui ierarhici și nicidecum a lui; că nu el lua decizia de valorificare a mărfurilor.
Prin întâmpinare, reclamanta intimată a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Arata ca inventarul a fost efectuat in prezenta pârâtului care nu a formulat obiecțiuni la procesul verbal de inventariere.
Arata ca pârâtul a fost citat pentru fiecare termen de judecată și nu a susținut că nu ar fi primit cererea; că în nota de lichidare este consemnat prejudiciul, inclusiv faptul acționării în judecată a pârâtului.
Sub aspectul fondului arată că pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile din fișa postului constând în asigurarea și răspunderea de depozitarea și păstrarea corespunzătoare a mărfii; urmărirea permanentă și răspunderea de stocurile de marfă, urmărirea permanentă a termenelor de garanție la marfa în stoc și sesizarea directorului de departament de apropierea datei la care aceasta expiră; că șeful de depozit nu are nici o responsabilitate în ceea ce privește încălcarea unor obligații de serviciu de către gestionar.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 cod procedură civilă, coroborat cu art. 3041cod procedură civilă, instanța a apreciat recursul neîntemeiat, urmând a-l respinge cu următoarea motivare:
Susținerea pârâtului recurent privind necomunicarea cererii de chemare în judecată nu poate fi primită.
Pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare pentru termenul de judecată din 25 aprilie 2007 este menționat că odată cu citația a fost comunicată copia acțiunii, precum și obligația pârâtului de a depune întâmpinare.
Pârâtul a fost citat pentru fiecare termen de judecată, situație în care avea posibilitatea, în ipoteza în care n-ar fi primit cererea de chemare în judecată, să informeze instanța despre această situație, ceea ce nu a făcut.
Sub aspectul fondului, instanța a reținut corect starea de fapt și a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor legale incidente speței.
Pentru ca un salariat să răspundă patrimonial față de angajatorul său se impune să fie întrunite, cumulativ, următoarele condiții:
a) persoana care a produs prejudiciul să aibă calitatea de salariat al angajatorului păgubit;
b) fapta ilicită a salariatului în legătură cu munca sa,
c) prin fapta sa ilicită și personală, salariatul să fi produs un prejudiciu material angajatorului, prejudiciu care să fie real, cert, actual, direct, material, să nu fi fost reparat,
d) să existe raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu,
e) vinovăția.
In mod corect a constatat instanța de fond că aceste condiții sunt îndeplinite în speță.
Pârâtul a avut funcția de gestionar la depozitul reclamantei din
Prejudiciul imputat de reclamantă este compus din marfa lipsă la inventar, marfa expirată, marfă degradată, marfă degradată irecuperabil, cu ocazia inventarierii, pârâtul necontestând aspectele constatate de către comisia de inventariere.
In calitate de gestionar, pârâtul avea potrivit fișei postului obligația de a asigura și răspunde de depozitarea și păstrarea corespunzătoare a mărfii, de a urmări permanent și de a răspunde de stocurile de marfă, de a urmări termenele de garanție la marfa de pe stoc și de a sesiza directorului de departament apropierea de data la care aceasta expiră.
Legea nr. 22/1969 instituie o prezumție de culpă în sarcina pârâtului, acestuia revenindu-i obligația de a face dovada îndeplinirii corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu și că paguba nu-i este imputabilă.
In speță, pârâtul nu a făcut dovada că și-a îndeplinit corespunzător atribuțiilor de serviciu menționate mai sus, respectiv că a urmărit stocul de marfă și a sesizat directorului de departament aproprierea termenului de expirare a mărfii și probelemele existente la nivelul depozitului.
2 al art. 270 Codul Muncii prevede că salariații nu răspund de pagubele provocate de forța majoră și alte cauze neprevăzute și care nu puteau fi înlăturate și nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului.
normal al serviciului are în vedere un anumit procent de perisabilitate a mărfii prevăzut și de legislația în vigoare, procent care a fost scăzut din marfa degradată sau expirată.
Imprejurarea că unele facturi au fost stornate nu-l exonerează pe pârât de răspundere.
Atribuții de gestionare a mărfii avea doar pârâtul, nu și șeful de depozit, răspunderea pentru marfa din gestiune fiind a gestionarului.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă urmează a respinge recursul declarat de către pârât ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către pârâtul împotriva sentinței civile nr. 72 pronunțată la 30 ianuarie 2008 de către Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta - SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 8 octombrie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red. MB/dact. MB
2 ex.
12.11.2008
Primă instanță:
, - Tribunalul Arad
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Maria Ana
