Speta drept civil. Decizia 323/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,

LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE CIVILĂ NR. 323/

Ședința publică din 27 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Vanghelița Tase

JUDECĂTOR 2: Eleonora Spiridon

JUDECĂTOR 3: Paulina Georgescu

Grefier - -

Pe rol judecarea cererii de suspendare a executării provizorii și a recursului civil declarat de recurenta pârâtă - domiciliată în T,-, județ T - împotriva deciziei civile nr. 93/C din 20.06.2008 a Tribunalului Tulcea și a sentinței civile nr. 44/C din 01.01.2008 a Judecătoriei Tulcea, în contradictoriu cu intimatul reclamant CONSILIUL LOCAL T PRIN DIRECȚIA ÎNTREȚINERE ȘI ADMINISTRARE PATRIMONIU, cu sediul în T,-, județ

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns recurenta pârâtă, personal și asistată de avocat, potrivit împuternicirii avocațiale seria - nr. 04828/24.10.2008, lipsind intimatul reclamant Consiliul Local T prin Direcția Întreținere și Administrare Patrimoniu.

Procedura legal îndeplinită, conform art.87 și următoarele Cod pr.civilă.

După referatul grefierului de ședință;

Avocat pentru recurenta pârâtă, având cuvântul, învederează instanței că, pârâta, prezentă la acest termen, înțelege să renunțe la cererea de suspendare a executării provizorii a hotărârilor atacate, astfel încât cauțiunea stabilită de instanță nu se mai justifică.

Curtea, luând act de susținerile recurentei reclamante, prin apărător, invocă, din oficiu, excepția netimbrării cererii de suspendare a executării provizorii și acordă cuvântul asupra excepției.

Avocat pentru recurenta pârâtă, având cuvântul asupra excepției, învederează că lasă la aprecierea instanței asupra soluționării excepției de netimbrare a cererii de suspendare a executării provizorii. Totodată, solicită cuvântul asupra motivelor de recurs, având în vedere că nu mai are alte cererii prealabile sau probe.

Curtea, luând act de susținerile apărătorului recurentei pârâte, constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul părților asupra motivelor de recurs.

Avocat pentru recurenta pârâtă, având cuvântul asupra motivelor de recurs, susține că:

Potrivit art. 261.pr.civ. hotărârile instanțelor judecătorești trebuie semnate de magistrații care au făcut parte din completul de judecată în fața căruia s-au pus concluziile pe fondul litigiului și care au pronunțat hotărârea, iar prin dispoz. art. 261 al. (2), se instituie faptul că, în cazul în care unul dintre judecători este în imposibilitate de a semna o hotărâre, în locul acestuia poate semnaPreședintele instanței; aceeași este situația și în cazul grefierului de ședință cu posibilitatea semnării hotărârii de cătregrefierul șef.Ori, în speță, din analiza paginii finale a deciziei de apel se observă că, redactarea realizată de judecător, a fost făcută în data de 18.07.2008, la acea dată aflându-se în concediul de odihnă și nu avea cum să redacteze hotărârea, iar la tehnoredactarea hotărârii apar inițialele care nu sunt ale grefierului de ședință care a participat la ședința de judecată.

Totodată, în referire la al doilea motiv de recurs, apărătorul recurentei pârâte învederează că, nici instanța de fond și nici instanța de apel nu au pus în vedere reclamantului să precizeze temeiul de drept al acțiunii. În fața instanței de fond nu s-a administrat nici o probă fiind încălcate dispozițiile art. 265 pct. 3 și 5.pr.civ. art. 167 și 129.pr.civ. și art. 6 CEDO, iar instanța de apel a încălcat dispoz. art. 265 pct. 5.pr.civ. Instanța de apel nu a cercetat legalitatea cererii și nu a analizat criticile aduse sentinței apelate.

În concluzie, apărătorul recuretei pârâte solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat, pentru motivele expuse pe larg în considerentele cererii de recurs, cu consecințaîn principala casării deciziei recurate și trimiterea spre rejudecare a cauzei la instanța de apel, pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod proc. civilă și în subsidiar modificarea în tot a deciziei recurate precum și a sentinței de fond în sensul respingerii acțiunii formulată de Consiliul Local T ca fiind în principal inadmisibilă și prematură, iar în subsidiar ca fiind netemeinică și nelegală, pentru motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 Cod proc. civilă.

Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției de netimbrare a cererii de suspendare a executării provizorii și implicit motivelor de recurs.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Reclamanta Consiliul Local T prin Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu T, a chemat în judecată inițial pe cale de ordonanță președințială, pe pârâta, pentru ca în contradictoriu cu aceasta, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună încetarea suspendării executării silite pornită în dosarul de executare nr. 390/2007 al.

Pârâta a depus întâmpinare și a invocat excepția inadmisibilității acțiunii și excepția prematurității.

Soluționând cauza, Judecătoria Tulcea, prin sentința civilă nr. 44 din 11 ianuarie 2008 respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și excepția prematurității acțiuni formulate de pârâta, a admis acțiunea formulată de Consiliul local T prin Direcția Întreținere și Administrare Patrimoniu și a dispus încetarea suspendării provizorii a executării silite pornită în dosarul de executare nr. 390/2007 al.

Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, prima instanță a reținut că prin încheierea din 17.05.2007 (dosarul nr-) a Judecătoriei Tulcea, a fost admisă cererea având ca obiect suspendarea provizorie a executării formulată de în contradictoriu cu Direcția Întreținere și Administrare Patrimoniu T și a dispus suspendarea provizorie a executării silită pornită în dosarul de executare nr. 390/207 al până la soluționarea cererii de suspendare a executării în dosarul nr- al Judecătoriei Tulcea.

A mai reținut prima instanță că, inițial, prin cererea adresată Judecătoriei Tulcea și înregistrată sub nr-, a formulat contestație la executare solicitând suspendarea executării silite, pentru ca ulterior să-și modifice cererea, precizând că nu înțelege să se judece pe calea contestației la executare, ci pe calea unei acțiuni în pretenții.

Or, suspendarea provizorie din 17.05.2007 s-a dispus până la soluționarea cererii de suspendare a executării în dosarul nr-, la care ulterior s-a renunțat prin modificarea cererii.

În ceea ce privește excepțiile invocate de pârâtă, instanța a apreciat că acestea nu pot fi primite, neatacându-se încheierea din 17.05.2007, ci doar solicitându-se încetarea suspendării dispusă prin încheiere; s-a considerat că nu poate fi vorba nici de prematuritatea acțiunii în condițiile în care pârâta și-a modificat cererea renunțând inclusiv la cererea de suspendare a executării ca urmare a renunțării la capătul de cerere referitor la contestația la executare.

Așa fiind, instanța a respins excepția inadmisibilității acțiuni și excepția prematurității acțiunii, formulate de, ca nefondate.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel pârâta, iar instanța prin decizia civilă nr. 93/C din 20.iunie.2008 a respins apelul ca nefondat.

Împotriva deciziei civile a tribunalului a declarat recurs pârâta criticând soluția conform motivelor înscrise în dispozițiilor art. 304 pct. 5, 7 și 9 Cod proc.civilă, în sensul că prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, decizia nu cuprinde motivele pe care se sprijină, pronunțând o hotărâre lipsită de temei legal.

Astfel, hotărârea nu a fost semnată de completul de judecată, în fața căruia s-au pus concluziile pe fondul litigiului. În cauză, în locul președintelui de complet a semnat locțiitorul vicepreședintelui Tribunalului, iar în locul grefierei de ședință nu semnează nimeni - magistratul și grefierul fiind în concediul de odihnă.

Pe fondul cauzei, litigiul privește măsura dispusă prin încheierea de suspendare din 17.05.2007 și implicit privește dosarul nr- și nu precizează temeiul de drept al acțiunii.

Măsura suspendării s-a dispus în litigiul ce face obiectul dosarului nr- care se află pe rolul instanței și pe cale de consecință, încetarea suspendării provizorii a executării nu se putea dispune decât de instanța investită cu soluționarea dosarului principal în raport cu care s-a admis măsura suspendării provizorii, și care se află spre soluționare la instanța de fond unde se solicită stabilirea dreptului de retenție al recurentei din prezenta cauză.

Prin urmare, se arată că acțiunea este inadmisibilă și prematur formulată.

Măsura dispusă creează prejudiciu recurentei, motiv pentru care se cere și suspendarea executării deciziei și sentinței din prezenta cauză.

Examinând cererea de suspendare a executării hotărârii precum și motivele de recurs, instanța reține următoarele:

Prin acțiunea formulată intimata reclamantă, pe cale de ordonanță președințială, ulterior trecută pe dreptul comun, în contradictoriu cu pârâta recurentă solicită încetarea suspendării provizorii a executării silite pornită în dosarul de executare nr. 390/2007 a. Împotriva executării pornite în dosarul nr. 390/2007 a, recurenta a solicitat suspendarea provizorie a executării, admisă prin încheierea din 17.05.2007 de Judecătoria Tulcea până la soluționarea dosarului nr-, aflat pe rolul Judecătoriei Tulcea și care avea la data pronunțării încheierii din 17.05.2007 (dosar nr-) ca obiect suspendarea executării și contestație la executare. Prin încheierea din 18.08.2007, în dosarul nr-, a Judecătoriei Tulcea, recurenta renunță la judecarea contestației la executare, precizându-și un alt obiect al cauzei, respectiv - pretenții.

Drept urmare, motivul pentru care s-a cerut suspendarea provizorie - pronunțată prin încheierea din 17.05.2007 în dosarul nr- a Judecătoriei Tulcea - nu mai subzistă,întrucât potrivit principiului disponibilității, recurenta și-a modificat și precizat obiectul dedus - în pretenții - în dosarul nr- a T, obiect care nu a mai stat la baza măsurii de suspendare provizorie (respectiv contestație la executare).

Față de această situație, apărarea, greșit a invocat excepțiile inadmisibilității și prematurității, în soluționarea prezentei cauze.

În dosarul nr-, recurenta are posibilitatea să solicite în continuare suspendarea provizorie, dar motivat de obiectul cauzei cu care instanța este sesizată și nu cel ce a stat la baza încheierii din 17.05.2007.

Referitor la excepțiile invocate se reține că inadmisibilitățile intră în doua categorie de excepții procedurale sau al apărărilor de fond, iar în cauza de față apărările nu fac și nu își motivează criticile pe apărării fond sau de procedură.

Noțiunea de inadmisibilitate vizează nu excepția, ci efectul spre care tinde aceasta, o anumită modalitate de respingere a cererii, iar respingerea cererii ca inadmisibilă este în legătură numai cu excepțiile dirimante - care împiedică judecata.

În cauză s-a invocat o noțiune fără a fi explicitată în condițiile legii, iar ceea ce se urmărește prin invocarea sa este oprirea suspendării care poate fi realizată în limitele procedurale.

În ceea ce privește excepția prematurității, de asemenea, nu își găsește aplicabilitatea, întrucât dreptul ce formează obiectul cauzei, există, s-a hotărât asupra acestuia, în discuție fiind doar executarea obiectului acțiunii.

Pe cale de consecință, pe fondul cauzei recursul este nefondat.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod proc. civilă, se constată că hotărârea dată în apel este actul prin care s-a finalizat procesul, cu respectarea dispozițiilor procedurale, pronunțarea fiind făcută de judecătorii care au participat la proces, au semnat minuta, conform art. 258 al. 1 Cod proc. civilă, iar hotărârea a fost pronunțată public.

Prin urmare, hotărârea instanței a fost dată de completul care a soluționat cauza, în condițiile legale este semnată de completul legal constituit și care a participat la dezbateri și cuvântul în fond.

Hotărârea a fost redactată în ciornă de judecătorul redactor, iar nesemnarea hotărârii judecătorești nu constituie un aspect de nelegalitate, neexistând nicio vătămare a intereselor părților din litigiu.

Hotărârea de regulă se semnează de către judecători și de către grefier, care au participat la judecare și pronunțarea cauzei, dar în caz de împiedicare a unui judecător sau grefier de a semna hotărârea, ea va fi semnată conform art. 262 al. 2 Cod proc. civilă de președintele instanței sau grefierul șef, după caz, cu arătarea motivului ca î cauza de față.

Susținerile recurentei nu au suport legal, cu privire la nulitatea hotărârii pentru nesemnarea sa de judecători și grefier.

Referitor la cererea de suspendare provizorie solicitată în recurs se constată că cererea nu a fost timbrată, nu s-a plătit cauțiunea, iar recurenta, prezentă, a înțeles să renunțe la cererea de suspendare a executării provizorii a hotărârilor atacate.

Instanța, cu privire la această cerere, va analiza și se va pronunța, în ordinea prevăzută de procedură, și anume excepția netimbrării cererii de suspendare a executării provizorii.

Cu privire la nemotivarea în drept a cererii se reține că deși este prevăzut în art. 112 lit. (d) Cod proc. civilă ca o condiție pe care se întemeiază cererea, practica judiciară li doctrina a statut că reclamantul trebuie să arate în cerere împrejurările de fapt care l-au determinat să cheme pe pârât în justiție, deci să arate în concret în ce mod dreptul său subiectiv a fost încălcat sau nesocotit. Cu privire la temeiul juridic, judecătorul este ținut să indice temeiul și să-l pună în discuția părților. Judecătorul, ca în cauza de față, cu ajutorul obiectului și al motivelor de fapt, s-a pronunțat.

Față de considerentele de mai sus, în baza art. 312, al. 1 Cod proc. civilă, instanța va respinge ca nefondat recursul.

Va anula ca netimbrată cererea de suspendare a executării provizorii a hotărârii recurate.

PENTUR ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează ca netimbrată cererea de suspendare a executării provizorii.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă - domiciliată în T,-, județ T - împotriva deciziei civile nr. 93/C din 20.06.2008 a Tribunalului Tulcea și a sentinței civile nr. 44/C din 01.01.2008 a Judecătoriei Tulcea, în contradictoriu cu intimatul pârât CONSILIUL LOCAL T PRIN DIRECȚIA ÎNTREȚINERE ȘI ADMINISTRARE PATRIMONIU, cu sediul în T,-, județ

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Jud.fond -

Jud. apel - -

Red.jud.dec. -/26.11.2008

Tehnored.gref. /28.11.2008

Președinte:Vanghelița Tase
Judecători:Vanghelița Tase, Eleonora Spiridon, Paulina Georgescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drept civil. Decizia 323/2008. Curtea de Apel Constanta