Speta drept civil. Decizia 391/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 391/
Ședința publică din 11 noiembrie 2009
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 2: Gabriel Lefter
JUDECĂTOR 3: Mihaela Popoacă
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenții reclamanți, domiciliat în B, sector 5,-, domiciliat în B, sector 3,-, - 106,.4,.117 și, domiciliată în B, sector 5, strada - -, nr.16, - 191,.2,.93, împotriva deciziei civile nr. 79, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 06 februarie 2009, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL C, ambii cu sediile în C,-, având ca obiectreconstituire înscrisuri.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 04 noiembrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată, pentru a da părților posibilitatea apărătorului recurenților reclamanți să depună la dosar concluzii scrise, dezvoltate, cu privire la excepția tardivității declarării recursului, cât și pe fond, a amânat pronunțarea la data de 11 noiembrie 2009.
În termenul de pronunțare apărătorul recurenților reclamanți a depus la dosar (filele 29-40) cerere de repunere în termenul de declarare a recursului și cerere de repunere pe rol a cauzei.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr-, reclamantii, și au chemat în judecată pe pârâții Mun. Constanta prin Primar și Consiliul Local Constanta, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună reconstituirea actului sub semnatură privată intitulat "vânzare cumpărare" încheiat la B in 02.10.1925 și înregistrat la Administrația Financiară, reconstituirea actului prin care Primăria C vinde lui la 22.05.1914 lotul 40, astfel cum rezultă din procesul verbal din 04.11.1914, cu atestarea unui pact comisoriu de grad IV pentru construirea unui edificiu într-un anumit termen.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție se află dosarul nr- având ca obiect recurs asupra dispoziției Primarului Municipiului C de restituire în natura a imobilului ce face obiectul juridic și material al actelor ce se cer reconstituite. Recursul a fost suspendat la cererea părții pentru investigații suplimentare în identificarea celor două acte, ceea ce nu a condus decât la existența unor acte colaterale sau indirecte care confirmă existența înscrisurilor.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1198 cod civil și art. 54, 98 din Legea nr. 36/1995.
În susținerea acțiunii u fost depuse la dosar următoarele înscrisuri, în copie: încheiere de legalizare nr. 6028/13.08.2004, act de vânzare cumpărare din 02.10.1925, proces verbal din 04.11.1914, recipisa nr. 704/1914, extras din registrul de proprietăți.
Pârâții, legal citați nu au formulat întâmpinare prin care să își exprime poziția procesuală cu privire la cererea formulată.
Prin sentința civilă nr.19177/30.10.2008 Judecătoria Constanțaa admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată din oficiu reținând, în esență, că dreptul și pretențiile reclamanților nu pot fi ocrotite pe calea procesuală aleasă.
S-a arătat că textele art. 54 și art. 98 din Legea nr. 36/1995 vizează ipoteza dispariției actelor autentificate la notar sau la instituții cu activitate notarială și nu a înscrisurilor sub semnătură privată încheiate între persoane fizice sau cu persoane juridice, dar care nu au fost autentificate potrivit legilor în vigoare.
A mai reținut instanța că reclamanții aveau posibilitatea de a proba existența actelor juridice, potrivit art. 1198. în cursul procesului în care au înțeles să le invoce, pentru a justifica calitatea de proprietar.
În termen legal, împotriva sentinței civile menționate mai sus au declarat apel reclamanții, solicitând desființarea ei și trimiterea cauzei la prima instanță, pentru a se pronunța pe fondul pricinii.
-În dezvoltarea motivelor se arată că motivarea instanței de fond potrivit căreia reclamanții aveau posibilitatea să probeze existența actelor juridice în cursul procesului în care au înțeles să le invoce ar fi putut susține, eventual, excepția lipsei de interes, iar nu pe cea de inadmisibilitate.
Susțin apelanții că la aceeași concluzie conduc și demersurile pe care le-au făcut la Arhivele Statului centrale și locale, în a căror posesie nu au fost găsite actele solicitate, dar și existența pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a recursului la contestația împotriva dispoziției Primarului, suspendat tocmai pentru a se face dovada existenței și conținutului actelor ce fac obiectul cererii de reconstituire.
Prin urmare, se arată că nici măcar excepția lipsei de interes nu se justifică, fiind vădit interesul reclamanților în recuperarea în natură a bunului notificat.
- Mai precizează apelanții că, în contextul în care Fondul Național a fost distrus în timpul celor două războaie mondiale, jurisprudența a dat hotărâri de refacere a unor acte distruse sau dispărute, mai cu seamă pe teritoriile istorice în care a funcționat sistemul de publicitate imobiliară, recurgând la texte ale Codului civil și ale unor legi speciale. Prin metoda analogiei, s-au operat astfel refaceri de înscrisuri în accepțiuneainstrumentum,fără a se distinge între înscrisul sub semnătură privată, autentic sau doar solemn.
- Totodată, se susține că, în speță, înscrisul nu poate fi refăcut prin acordul părților, pentru că succesorii Primăriei C, care a transmisab initiodreptul de proprietate sunt chiar pârâții, care nu vor accepta o astfel de variantă.
Mai mult decât atât, apelanții susțin că pârâții sunt cu certitudine în posesia duplicatului actelor solemne încheiate la transmiterea bunului, dar nu înțeleg să-și dea concursul prin prezentarea unor copii atestate de pe acestea.
În susținerea motivelor de apel au depus adresa nr.11707 /09.12.2008 emisă de Arhivele Naționale - Direcția Arhivelor Naționale, copie act de vânzare și practică judiciară.
Prin decizia civilă nr. 79, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 06 februarie 2009, în dosarul nr-, s-a decis respingerea ca nefondat a apelului formulat de apelanții reclamanți.
Totodată, au fost obligați apelanții să achite intimaților suma de 357 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, la data de 03 aprilie 2009 au declarat recurs reclamanții, și, solicitând admiterea acestuia pentru temeiurile prevăzute de art. 304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, casarea hotărârilor recurate (a instanțelor de fond și de apel), cu trimiterea cauzei la instanța de fond pentru a se pronunța asupra fondului pricinii.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr-.
La termenul de judecată fixat pentru judecata recursului - 27 mai 2009, Curtea, constatând lipsa de procedură cu recurenții reclamanți, dar și pentru ca aceștia să achite timbrajul în această cale de atac, a dispus amânarea cauzei pentru data de 09 septembrie 2009.
La termenul de judecată din 09 septembrie 2009 recurenții reclamanți au făcut dovada achitării timbrajului, după cum le-a fost pus în vedere, iar cauza a fost amânată pentru data de 04 noiembrie 2009 pentru soluționare pe fond.
La termenul de judecată din 04 noiembrie 2009, în cadrul referatului grefierului, s-a învederat împrejurarea că hotărârea împotriva căreia s-a declarat recurs a fost comunicată reclamanților la 13 martie 2009, iar recursul a fost declarat și motivat la 03 aprilie 2009.
Totodată, instanța, din oficiu, a invocat excepția tardivității declarării recursului, iar apărătorul recurenților reclamanți a solicitat amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise, amplu dezvoltate, și asupra acestei excepții.
A fost unită excepția cu fondul în temeiul art. 137(2) Cod procedură civilă, apărătorul recurenților reclamanți punând concluzii atât asupra excepției cât și pe fondul recursului.
Curtea a dispus amânarea pronunțării pentru data de 11 noiembrie 2009; în termenul de pronunțare apărătorul recurenților reclamanți a depus la dosar (filele 29-40) cerere de repunere în termenul de declarare a recursului și cerere de repunere pe rol a cauzei.
În conformitate cu dispozițiile art. 137 din Codul d e procedură civilă, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de procedură care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii.
Excepția tardivității declarării recursului este fondată.
Verificând actele și lucrările dosarului, instanța constată că, în cauză, nu au fost respectate dispozițiile art. 301 Cod procedură civilă, potrivit cu care "Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".
Decizia civilă nr.79/06.02.2009 a Tribunalului Constanța, împotriva căreia s-a formulat calea de atac a recursului a fost comunicată reclamanților la data de 13 martie 2009, iar recursul a fost declarat și motivat la data de 03 aprilie 2009, deci, cu depășirea termenului legal de 15 zile.
Conform art. 103 alin.1 Cod procedură civilă "Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei".
Cum în cauză recurenții reclamanți nu au respectat aceste dispoziții legale și nu au produs probe prin care să dovedească faptul că au fost împiedicați printr-o împrejurare mai presus de voința lor să declare recursul în termen, - înscrisurile depuse în termenul de pronunțare nedovedind aceasta -, urmează a fi admisă excepția tardivității formulării recursului, cu consecința respingerii recursului ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepțiatardivității formulării recursului.
Respinge ca tardiv declarat, recursul civil promovat de recurenții reclamanți, domiciliat în B, sector 5,-, domiciliat în B, sector 3,-, - 106,.4,.117 și, domiciliată în B, sector 5, strada - -, nr.16, - 191,.2,.93, împotriva deciziei civile nr. 79, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 06 februarie 2009, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL C, ambii cu sediile în C,-, având ca obiectreconstituire înscrisuri.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Red.dec./tehnored./gref.AB
2 ex./07.12.2009
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Gabriel Lefter, Mihaela Popoacă