Speta drept civil. Decizia 473/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA nr.473

Ședința publică din data de 4 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu

JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Cristina

- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor B, cu sediul în B,- bis, județ B, împotriva sentinței civile nr.111 din 13 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanta Federația Sindicală a din România, cu sediul în B, str.-. -, nr.14 A, sector 5.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare, filele 9-11 și că pârâta, prin motivele de recurs, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și după deliberare a pronunțat următoarea decizie.

Curtea

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Buzău reclamanta Federația Sindicală a din România, în calitate de reprezentantă a salariaților a chemat în judecată pe pârâta Direcția Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor a Județului B, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta să acorde salariaților tichete de masă pentru anii 2004,2005,2006 și 2007 și să le plătească acestora sumele de bani corespunzătoare actualizate în funcție de rata inflației.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că salariații Direcției Sanitar- Veterinare Pentru Siguranța Alimentelor a Județului B au calitatea de persoane contractuale și că beneficiază, în temeiul art.1 din Legea nr.142/1998 și art.23 din Legea nr.435/2006, de alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, pârâta refuzând în mod neîntemeiat să le acorde aceste drepturi.

Pârâta Direcția Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor a Județului Baf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că potrivit art.1 alin.2 din Legea nr.142/1998 tichetele de masă se puteau acorda în limita bugetului de stat, sau după caz a bugetelor locale; prin art.3 din nr.OUG88/2006 s-a prevăzut că pentru anul 2007 nu se acordă tichete de masă; Legea nr.435/2006 a intrat în vigoare la 10.12.2006, deci cererea reclamanților de a li se acorda tichete de masă începând cu anul 2004 este lipsită de temei legal.

Sindicatul Camera Veterinară B din Structura Federației Sindicale a din România a depus la dosar la data de 11.02.2008 (fila 15 dosar fond) note scrise, prin care a solicitat să se ia în considerare faptul că neincluderea în bugetele aprobate pentru Bas umelor de bani necesare plății tichetelor de masă nu are drept consecință pierderea pentru salariați a acestui drept întrucât se produce astfel o discriminare față de ceilalți salariați care au beneficiat de tichete de masă și constituie o restrângere a drepturilor salariaților la protecție socială.

De asemenea, s-a mai solicitat să se constate că pentru anul 2007 salariații beneficiază de tichete de masă în baza art.23 din Legea nr.435/2006,care este ulterioară nr.OUG98/20.11.2006 ce a prevăzut că în 2007 să nu se acorde tichete de masă.

La data de 12.02.2008 s-a depus tabelul cu salariații reprezentanți în cauză de Federația Sindicală a din România (fila 18 dosar fond).

Prin sentința civilă nr.111 din 13 februarie 2008 Tribunalul Buzăua admis în parte acțiunea reclamantei, a obligat pârâta să acorde reclamanților:, G, G, a, G, a, ia, G, G, G, ta, G, și reclamanților din tabelul nominal cu contractuali plătiți de la buget:, a, G G, și - alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă, în cuantum de 20 de tichete pentru fiecare reclamant, începând cu data de 10.12.2006.

Prin aceeași sentință s-a respins cererea reclamanților de obligare a pârâtei la acordarea tichetelor de masă pentru perioada 2004-10.12.2006.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Potrivit art.1 din Legea nr.142/1998 salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților

cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.

Alineatul 2 al.art.1 din Legea nnr.142/1998 prevede că " tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat, sau, după caz ale bugetelor locale, pentru unitățile bugetare, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legii pentru celelalte categorii de angajatori".

Rezultă din dispozițiile art.1 din Legea nr.142/1998 că acordarea tichetelor de masă este condiționată de alocarea resurselor bănești necesare în bugetele de venituri și cheltuieli.

Întrucât Direcției Sanitare Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor nu i s-a alocat prin bugetele anuale resursa financiară pentru acordarea tichetelor de masă în anii 2004,2005 și 2006 (până la 10.12.2006), instanța de fond a respins cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata tichetelor de masă pentru această perioadă.

Nefiind introdusă în cauză Autoritatea Națională Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor, în calitate de ordonator principal de credite, instanța de fond a apreciat că nu este legal investită să se pronunțe dacă prin nealocarea în buget a sumelor de bani necesare plății tichetelor de masă, salariații B au fost discriminați față de salariații din alte sectoare cărora li s-au acordat în perioada 2004-2007 tichete de masă.

A mai constatat instanța de fond că, prin art.23 din Legea nr.435/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului care își desfășoară activitatea în sistemul sanitar-veterinar,s-a prevăzut că " începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, personalul încadrat în unitățile sanitar-veterinare publice finanțate din venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat beneficiază lunar de 20 de tichete de masă, cu excepția pensionarilor".

Rezultă, deci, că,potrivit art.23 din Legea nr.435/2006 acordarea tichetelor de masă nu mai este condiționată de alocarea de resurse financiare în bugetul Direcției Sanitare Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor.

Instanța de fond a respins obiecția pârâtei la aplicarea art.III din nr.OUG88/2006 prin care s-a prevăzut că în anul 2007 nu se acordă tichete de masă, având în vedere că acest act a intrat în vigoare la 21.11.2006 iar Legea nr.435/2006, lege specială, a intrat în vigoare ulterior, la 10.12.2006.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta, apreciind că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta Federația Sindicală a din România.

În esență, recurenta-pârâtă a motivat că în prezent acordarea tichetelor de masă salariaților eof acultate ci nu o obligație pentru angajator, că, de altfel, nici contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, în cuprinsul art.42 alin.2 lint "b,nu stabilește obligația acordării tichetelor de masă, ci arată că aceste beneficii suplimentare se acordă conform prevederilor legale și înțelegerii părților, în consecință, rezultând în mod evident că personalul contractual

poate beneficia de acordarea alocației de hrană sub forma tichetelor de masă, doar în condițiile în care angajatorul a prevăzut în buget sume cu această destinație și aceste beneficii au fost negociate prin contractele colective de muncă.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, apreciind recursul ca nefondat.

Curtea,examinând sentința recurată în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate, dar și sub toate aspectele conform art.3041Cod procedură civilă, constată că recursul e nefondat din considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prima instanță a reținut în mod corect că reclamanții evidențiați în tabelul anexă la cererea de chemare în judecată formulată de Federația Sindicală a din România sunt salariați ai pârâtei, având calitatea de personal contractual.

De asemenea, în mod just a apreciat că în speță sunt aplicabile disp.art.23 din Legea nr.435/2006 ce reglementează salarizarea și alte drepturi ale personalului care își desfășoară activitatea în sistemul sanitar.

Raportat la acest text legal ce prevede că, începând cu data intrării în vigoare a legii, personalul încadrat în unitățile sanitar-veterinare publice finanțate din venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat beneficiază lunar de 20 de tichete de masă, cu excepția pensionarilor, fără a condiționa acest drept de alocarea de resurse financiare în bugetul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor sau de vreo altă formalitate,în mod just prima instanță a dispus în sensul obligării recurentei-pârâte să acorde salariaților expres nominalizați ai reclamantei acest drept prevăzut de lege începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ.

De asemenea, în aplicarea principiului "specialia generalibus derogant", a apreciat în mod corect că în speță nu sunt aplicabile disp.art.III (intrat în vigoare la o dată anterioară-21.11.2006) din OUG nr.88/2006 ce prevedea că în anul 2007 nu se acordă aceste tichete de masă.

Din considerentele expuse, apreciind ca temeinică și legală sentința recurată, în baza art.312 Cod procedură civilă Curtea va respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâtă.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor B, cu sediul în B,- bis, județ B, împotriva sentinței civile nr.111 din 13 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Federația Sindicală a din România, cu sediul în B, str.-. -, nr.14 A, sector 5.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 4 aprilie 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Cristina

- -- - - - -

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./05.05.2008

dosar fond- - Tribunalul Dâmbovița

judecători fond - a

- G

operator de date cu caracter personal

număr notificare 3120

Președinte:Vera Andrea Popescu
Judecători:Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Cristina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drept civil. Decizia 473/2008. Curtea de Apel Ploiesti