Speta drept civil. Decizia 550/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.550/CM
Ședința publică din data de 29 septembrie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTORI: Maria Apostol, Mariana Bădulescu Răzvan Anghel
- - -
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de pârâta SC SA - GRUP, cu sediul în B, Calea nr. 239, sector 1, împotriva încheierii din 26 august 2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă G, cu domiciliul procesual ales la av., în C,-, -.3,.A,.9,.2, județul C și intimata pârâtă SC SA PRIN ZONA AR, cu sediul în Port 34, județul C, având ca obiect conflict de muncă - recurs la încheierea prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurenta pârâtă d-na avocat, în baza delegației de substituire din 28.09.2009, pentru dl.avocat în baza împuternicirii avocațiale seria - nr.61330/28.09.2009, depuse la dosar, lipsind intimata reclamantă
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu disp. art.87 și următoarele cod pr.civilă.
Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
După referatul grefierului de ședință;
Având în vedere susținerea părții prezente, că în cauză, nu mai are alte cereri prealabile de formulat sau înscrisuri noi de depus, instanța constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul asupra recursului.
Având cuvântul reprezentanta recurentei pârâte solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea încheierii recurate și în rejudecare să se dispună suspendarea cauzei și sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate invocată - prev. de art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003, Codul Muncii prin raportare la prev. art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 lit.p și art.79 alin.1 din Constituția României revizuită.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr- reclamanta Gas olicitat obligarea pârâtei SC SA la plata drepturilor salariale constând în suplimentări pentru aprovizionare toamnă - iarnă,în cuantum de un salariu minim la nivelul societății pentru ultimii trei ani anterior datei formulării cererii de chemare în judecată, actualizate cu inflației și dobânda legală.
La termenul din 08.07.2009, pârâta - GRUP Bar idicat în fața instanței excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 298 al. 2 ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, prin raportare la dispozițiile constituționale statuate prin art. 1 al. 4 și 5, art. 73 al. 3 lit. p și art. 79 al. 1.
S-a apreciat că excepția invocată are legătură cu soluționarea cauzei și este admisibilă, prin raportare la prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât de soluționarea acestei chestiuni depinde judecarea excepției de necompetență teritorială invocată în considerarea Legii nr. 168/1999.
În analiza temeiurilor de neconstituționalitate, autorul excepției a arătat că textul art. 298 al. 2 ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 dispune în sensul că:,Pe data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă: -
-orice alte dispoziții contrare.
Dar, potrivit art. 72 din Legea nr. 168/1999,cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea.
În egală măsură, art. 284 Codul Muncii stabilește că:,Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă. Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. 1 se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sa reședința, ori, după caz, sediul.
Autorul excepției a arătat că există, astfel, două dispoziții legale aparent cu același obiect și pe care instanța de judecată este chemată a le ierarhiza în vederea determinării instanței competente, în condițiile în care norma de competență are în această materie un caracter absolut.
S-a susținut că atât Legea nr. 168/1999, cât și Legea nr. 53/2003 sunt legi organice în înțelesul dat de art. 73 din Constituția României, astfel că având amândouă forță juridică egală, trebuie analizat dacă Legea nr. 168/1999 mai este sau nu în vigoare.
Ultima liniuță a art. 298 din Codul Munciia constituit temei pentru interpretarea textului ca reprezentând o abrogare implicită a normelor similare cuprinse în Legea nr. 168/1999, fără însă a se observa că după intrarea în vigoare a Legii nr. 24/2000 nu mai există temei legal pentru a opera o abrogare implicită, fiind abrogat expres Decretul nr. 16/1967 pentru aprobarea Metodologiei generale de tehnică legislativă privind pregătirea și sistematizarea proiectelor de acte normative.
Au fost invocate dispozițiile art. 62 și 63 din Legea nr. 24/2000 prin care legiuitorul a impus regula abrogării exprese directe, astfel că dispozițiile vizate a fi abrogate prin Legea nr. 53/2003 urmau a fi menționate explicit.
Aceleași norme de tehnică legislativă au prevăzut că doar în mod excepțional, în cazul în care, datorită complexității reglementărilor, nu ar putea fi indicate toate prevederile legale contrare, se va putea adăuga, la sfârșitul enumerării actelor normative abrogate direct, formula de abrogare generică,și orice alte dispoziții contrare.
S-a arătat că temeiurile de neconstituționalitate invocate se fundamentează pe principiul efectivității juridice dezvoltat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căruia legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente și coerente din punctul de vedere al aplicabilității acestora, de a evita paralelismul legislativ, normele urmând a avea vocația de a respecta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, având o aplicabilitate practică uniformă.
Autorul excepției a conchis în sensul că art. 298 al. 2 ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 ( Codul Muncii ) nu poate modifica implicit prevederile cuprinse în Legea nr. 168/1999, întrucât această situație ar veni în contradicție cu dispozițiile:
- art. 1 al. 4 din Constituție, conform cărora:,Statul se organizează potrivit principiului echilibrului și separației puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale;
- art. 1 al. 5 din Constituție, potrivit cărora:,În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie;
- art. 73 al. 3:,Prin lege organică se reglementează - p). regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecția socială;
- art. 79 al. 1, care prevăd:,Consiliul legislativ este organ consultativ de specialitate al parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării și coordonării întregii legislații.
Reclamanta nu și-a exprimat punctul de vedere cu privire la excepția invocată de pârâtă.
Statuând asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate arătată, Tribunalul a reținut prin încheierea din 26.08.2009 - în considerarea prevederilor art. 29 al. 1 din Legea nr. 47/1992 - că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele motive:
Astfel, potrivit acestui text,,Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, iar al. 3 al art. 29 menționează că,Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Excepția de neconstituționalitate ridicată în cauză vizează o prevedere dintr-o lege în vigoare ( art. 298 al. 2 ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 ), care nu a fost declarată anterior neconstituțională prin exercitarea controlului de către
Textul nu are, însă, nici o relevanță sub aspectul soluționării în fond a cauzei, el putând fi invocat doar în analiza excepției de necompetență teritorială invocată de societatea pârâtă, care nu implică însă controlul de constituționalitate, ci doar pe cel privind aplicarea în timp a legii și care revine, în acest context, instanței de judecată.
Pe cale de consecință, atributul Curții Constituționale constă în determinarea compatibilității normei în discuție cu dispozițiile constituționale, iar nu în punerea de acord a două prevederi legale sau stabilirea prevalenței unui text al legii față de un altul.
De altfel, în invocarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia a conturat aspectul neconformității cu legea fundamentală a art. 298 al. 2 ultima liniuță din Legea nr. 53/2003, prin raportarea punctuală la interpretarea dată textului de Legea nr. 24/2000, în timp ce textele din Constituție la care s-a făcut trimitere expresă au vizat prevederi cu valoare de principiu, referitoare la separația puterilor în stat, supremația legii și la reglementarea prin lege organică a sferei raporturilor de muncă.
Se va constata, așadar, că excepția de neconstituționalitate ridicată în legătură cu prevederile art. 298 al. 2 ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 nu are nici o legătură cu modalitatea de soluționare a cauzei, întrucât analiza intervenției în timp a legilor și determinarea normei incidente în materie ( inclusiv sub aspectul competenței materiale și/sau teritoriale ) intră în atributul exclusiv al instanței de judecată - putând fi deopotrivă temei de contestare a soluției date, în fața instanțelor de control judiciar.
De altfel, chiar autorul excepției recunoaște că instanțele de judecată sunt cele chemate să analizeze aplicabilitatea ori, dimpotrivă, abrogarea expresă/implicită a unui text de lege. Pe de altă parte, Curtea Constituțională nu are căderea de a sancționa - într-o altă modalitate decât prin controlul conformității în raport de Constituție - nelegalitatea unui act normativ, emis astfel cum se susține, în contradicție cu normele de tehnică legislativă.
Având în vedere aceste considerente, reținând că în speță sunt incidente disp. art. 29 al. 6 din Legea nr. 47/1992, în sensul că excepția este inadmisibilă prin inexistența vreunei legături cu, soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs pârâta.
În motivare a arătat că excepția de neconstituționalitate invocată este admisibilă prin raportare la prevederile art.29 din Legea nr. 47/1992. În special, s-a făcut referire la faptul că prevederile legale contestate au legătură cu soluționarea cauzei și privește prevederi legale în vigoare.
În continuare însă,în dezvoltarea acestor motive de recurs, recurenta a făcut referire la neconstituționalitatea prevederilor art.286, 287 și 288 din Codul Muncii și art. 74, 75 și 77 din Legea nr. 168/1999 și art. 164 Cod.pr.civ., prevederi legale care nu au făcut obiectul excepției de neconstituționalitate invocate în fața instanței de fond.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Analizând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților și a prevederilor legale aplicabile în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Întrucât prevederile art.286, 287 și 288 din Codul Muncii și art. 74, 75 și 77 din Legea nr. 168/1999 și art. 164 Cod.pr.civ., nu au făcut obiectul excepției de neconstituționalitate invocate în fața instanței de fond și ca urmare nici obiect de analiză a hotărârii recurate, acestea nu pot fi analizate nici în recurs.
Instanța de recurs va analiza însă hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate generic cu privire la admisibilitatea excepției și în condițiile art. 3041Cod.pr.civ.,sub toate aspectele.
Astfel, în motivarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 298 al.2 ultima liniuță, recurenta susține că acestea ar contraveni prevederilor art. 1 al.4 și 5, art. 73 și art. 79 din Constituția României. Dar, în continuare, recurenta expune motive care vizează în realitate modul de interpretare a prevederilor textului criticat pentru neconstituționalitate, prin raportare la normele de tehnică legislativă cuprinse în Legea nr. 24/2000 și la principiile clasificării actelor normative în acte cu caracter general și acte cu caracter special, din care decurg anumite consecințe cu privire la constatarea sau nu a abrogării implicite a unui text normativ. Un motiv distinct dezvoltat este cel referitor la ceea ce recurenta indică a fi "principiul efectivității juridice", dezvoltat în jurisprudența Curții Europene de Justiție. Astfel, recurenta a arătat că legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente din punct de vedere al aplicabilității, în sensul că trebuie să fie coerente, și să nu creeze paralelisme, să aibă vocația de a respecta drepturile și libertățile fundamentale și să aibă o aplicabilitate practică uniformă, invocând în susținere hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele Undic contra Franței, Katz contra României, Pinto contra Portugaliei. S-a concluzionat că prin normele legale criticate se încalcă prevederile art. 6 din convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit art. 29 (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
În interpretarea și aplicarea acestui text legal, într-o jurisprudență constantă, Curtea Constituțională a stabilit că sunt inadmisibile acele excepții de neconstituționalitate în motivarea cărora autorii lor formulează critici de neconstituționalitate care în realitate se referă mai degrabă la modul de aplicare a legii, iar nu la conținutul textelor de lege criticate. S-a mai reținut că ținând cont că problemele de aplicare a legii reprezintă un aspect ce revine competenței instanței de judecată, iar nu instanței de contencios constituțional, excepția de neconstituționalitate urmează a fi respinsă ca inadmisibilă (de exemplu decizia nr. 1140/04.12.2007 publicată în Of. nr. 31/15.01.2008, decizia nr. 765/24.06.2008 publicată în Of. nr. 538/16.07.2008). În același sens s-a reținut că este inadmisibilă o excepție de neconstituționalitate prin care se solicită curții să se pronunțe asupra modului de interpretare a legii, în sensul de a lămuri înțelesul unui text de lege ( decizia nr. 463/04.12.2003 publicată în Of. nr. 43/19.01.2004).
Mai mult, prin Decizia nr. 254/24.02.2009 (publicată în Of. nr. 149/10.03.2009), Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă o excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 298 al.2 ultima liniuță motivată în mod similar celei analizate în prezenta cauză.
Curtea a reținut cu acea ocazie că potrivit art.126 din Constituție, legiuitorul este în drept să reglementeze competența instanțelor judecătorești și să modifice, pentru viitor, aceste reglementări, în funcție de noi rațiuni pe care le are în vedere, fără ca aceasta să aibă semnificația unei aplicări retroactive. S-a m-ai reținut că autorul excepției pune în discuție de fapt modul de aplicare în timp a unor norme de lege, precum și raportul dintre legea specială și dreptul comun în materia dreptului muncii și că este nemulțumit de "scăparea legislativă" care creează serioase probleme de interpretare în ceea ce privește stabilirea competenței. Or, în opinia Curții Constituționale toate aspectele invocate țin, în realitate, de aplicarea legii, ce revine instanței de judecată, iar nu Curții Constituționale.
Ulterior, Curtea Constituțională a respins în numeroase alte cazuri aceeași excepție de neconstituționalitate invocată de SC SA ca și cea invocată în prezenta cauză (spre exemplu în ședința din 07.07.2009 a fost respinsă aceeași excepție în 212 cauze conexate). Astfel, prin Decizia nr.1005/07.07.2009 Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate. În motivarea acestei soluții s-au arătat următoarele:
"Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că întreaga motivare a acesteia se referă la modul de interpretare și aplicare în timp a două legi organice, și anume Codul Muncii și Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă. Se susține, în acest sens, că există o practică neunitară la nivelul instanțelor de judecată, în privința constatării abrogării implicite a prevederilor art.72 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, având drept consecință pronunțarea unor hotărâri judecătorești diferite, asupra aceleiași probleme de drept. Se susține, de asemenea, nerespectarea normelor de tehnică legislativă cu prilejul adoptării Codului muncii.
Or, toate aspectele invocate, ce țin de modul de aplicare a legii și de stabilirea unei interpretări unitare a actelor normative, nu intră în competența instanței de contencios constituțional, așa cum aceasta este reglementată de Legea fundamentală și de Legea nr.47/1992, ci a instanțelor de judecată, respectiv a Înaltei Curți de Casație și Justiție, așa cum prevăd dispozițiile art.126 alin.(1) și (3) din Constituție care statuează că: "Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție ș[ prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege", [.], " Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale."
De asemenea, Curtea reține că atribuțiile sale privind analiza conformității unor texte de lege cu Constituția nu se pot extinde și asupra aspectelor ce țin de respectarea normelor de tehnică legislativă, atât timp cât aceste norme nu au relevanță în plan constituțional.
Așadar, excepția de neconstituționalitate invocată de recurentă contravine prevederilor art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992 în sensul că nu se solicită Curții Constituționale să verifice constituționalitatea unui text de lege în raport de prevederile Constituției ci să se pronunțe cu privire la interpretarea și aplicarea unor texte de lege.
Trebuie avut în vedere în acest sens că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului Convenția nu garantează dreptul de a sesiza Curtea Constituțională cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate invocată de către parte, întrucât în general nu garantează dreptul de a sesiza cu titlu preliminar o instanță națională sau internațională iar un astfel de drept prevăzut de legislația națională nu este unul absolut, judecătorul cauzei având posibilitatea să decidă dacă este necesară și posibilă sesizarea cu caracter preliminar a altei instanțe; Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai arătat că un astfel de refuz poate aduce atingere prevederilor art. 61 Convenție numai în măsura în care are caracter arbitrar, nu și atunci când hotărârea în acest sens este motivată de exemplu de o jurisprudență constantă a Curții Constituționale în sensul respingerii excepției în alte cazuri în care a fost sesizată (hotărârea pronunțată în cauza Cornel Ivanciuc contra României).
Așadar, fără a contesta faptul că soluționarea excepției are legătură cu cauza din perspectiva soluției care urmează a se pronunța asupra excepție necompetenței teritoriale invocate de către pârâtă, sub acest aspect excepția este inadmisibilă întrucât în realitate prin intermediul acestui mijloc procedural se urmărește obținerea din partea Curții Constituționale a unei interpretări ale unor norme legale în vigoare.
În ceea ce privește criticile referitoare la încălcarea prevederilor art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se constată că sub acest aspect excepția nu are legătură cu cauze, fiind de asemenea contrară art. 29 al.1 din Legea nr. 47/1992.
Astfel, claritatea și coerența legislativă este impusă statelor de Convenție pe de o parte pentru a garanta respectarea efectivă a drepturilor și libertățile protejate de aceasta întrucât, așa cum a statuat în mod constant Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Convenția nu vizează drepturi teoretice și iluzorii ci drepturi concrete și efective. Pe de altă parte, claritatea și coerența legislației interne, a fost analizată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru a verifica previzibilitatea legii și a determina astfel dacă o limitare a unui drept sau libertăți este prevăzută de lege sau nu. Această concluzie este confirmată chiar de cele reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârile pronunțate în cauzele invocate de către recurentă - cauzele Undic contra Franței, Katz contra României, Pinto contra Portugaliei.
Recurenta nu a indicat în concret sub ce aspecte textul legal criticat pentru neconstituționalitate contravine art. 6 din Convenție.
Este adevărat că lipsa de claritate a unor prevederi legale a condus la declararea lor ca neconstituționale de către Curtea Constituțională.
Spre exemplu, prin Decizia nr. 189/02.03.2006 (publicată în Of. nr. 307/05.04.2006), Curtea Constituțională a constatat că art. 20 al.1 din Legea nr. 554/2004 este neconstituțional, întrucât prin imprecizia sa contravine prevederilor art.1 al.4, 21 al.1 și art. 129 din Constituție.
În motivarea deciziei s-a reținut că neclaritatea textului legal afectează însăși accesul la justiție pe calea exercitării căii de atac, acesta devenind aleatoriu și implicit limitat.
În același sens s-a pronunțat Curtea Constituțională și prin decizia nr. 647/05.10.2006 (publicată în Of. nr. 921/14.11.2006) cu privire la art. 4 al.3 din Legea nr. 554/2004.
Rezultă așadar, că lipsa de previzibilitate, claritate sau coerență a legii poate fi analizată doar în contextul încălcării unui drept sau libertăți fundamentale. În legătură cu drepturile garantate de art. 6 din Convenție, lipsa de previzibilitate și claritate a legii are relevanță numai în măsura în care aceasta afectează în substanța sa aceste drepturi, astfel cum a fost cazul prevederilor legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin Deciziile nr. 189/02.03.2006 și nr. 647/05.10.2006. Lipsa de previzibilitate a legii poate afecta inclusiv dreptul de acces la o instanță și securitatea raporturilor juridice civile, care deși nu sunt în mod expres prevăzute de art. 6 din Convenție au fost enunțate și protejate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a dedus existența lor din prevederile art. 6 și ale Convenției.
În cazul de față însă, o eventuală lipsă de claritate a prevederilor legale criticate de recurentă nu afectează în nici un mod, cu atât mai puțin în substanța lor, nici unul din drepturile indicate anterior, având efect numai asupra determinării competenței teritoriale de soluționare a cauzei. În cauză, nu s-a învederat și nu rezultă în ce mod determinarea competenței teritoriale ar putea afecta dreptul de acces la o instanță sau dreptul la un proces echitabil al recurentei, care deși are sediul în B are o sucursală și în C și beneficiază de apărare calificată din partea unui avocat. Mai mult, pretinsa neclaritate a legii invocată de recurentă nu are efecte jurisprudențiale, jurisprudența constantă a instanțelor naționale fiind în sensul că textul legal criticat a abrogat implicit prevederile art. 72 din Legea nr. 168/1999.
Pe de altă parte, stabilirea competenței instanței nu are relevanță asupra soluției asupra fondului cererii de chemare în judecată.
Așadar, critica de neconstituționalitate din perspectiva concordanței cu prevederile care garantează drepturi fundamentale nu are legătură cauza.
În consecință, în mod corect a reținut prima instanță că excepția nu este admisibilă și ca urmare cererea de sesizare a Curții Constituționale nu este întemeiată, astfel încât, în conformitate cu art. 312 Cod.pr.civ. se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de pârâta SC SA - GRUP, cu sediul în B, Calea nr. 239, sector 1, împotriva încheierii din 26 august 2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă G, cu domiciliul procesual ales la av., în C,-, -.3,.A,.9,.2, județul C și intimata pârâtă SC SA PRIN ZONA AR, cu sediul în Port 34, județul, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29.09.2009
Președinte, JUDECĂTORI: Maria Apostol, Mariana Bădulescu Răzvan Anghel
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:;
Tehnored.dec.Jud.-/07.10.2009
Tehnored.disp.gref.RD/2ex/07.10.2009
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu Răzvan Anghel
