Speta drept civil. Decizia 914/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA NR.914
Ședința publică din data de 29 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Maria Stoicescu
JUDECĂTORI: Maria Stoicescu, Adriana Florina Secrețeanu Ana
- - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta - SA, cu sediul în B, Calea, nr. 239,sector 1, împotriva încheierii de ședință din data de 13.04.2009, pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimatul-reclamant -, domiciliat în com.Ziduri, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și față de împrejurarea că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și, rămânând în deliberare, pronunță următoarea hotărâre.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față constată:
Prin încheierea de ședință din 13 aprilie 2009, Tribunalul Buzău respins excepțiile de necompetentă teritorială și cea de sesizare a Curții Constituționale privind neconstituționalitate a prevederilor art. 298 alin. 2 ultima liniuță din legea nr. 53/2003 Codul Muncii prin raportare la prevederile art. 1 alin. 4 și 5, art. 73 alin. 3 lit.p și art. 79 alin. 1 din Constituția României, revizuită, invocate de pârâta - SA și s-a stabilit termen cauzei la data de 13 aprilie 2009, pentru continuarea judecății.
In motivare, tribunalul a reținut temeiul dispozițiilor art.29 alin. 1 și 6 din Legea nr. 47/1992, republicată, pentru inadmisibilitate, întrucât este contrară dispozițiilor alin. 1 din art. 29, în sensul că nu are legătură cu obiectul cauzei prevederile art. 298 alin. 2 ultima liniuță din legea nr. 53/2003 Codul Muncii prin raportare la prevederile art. 1 alin. 4 și 5, art. 73 alin. 3 lit.p și art. 79 alin. 1 din Constituția României, revizuită, invocate de pârâta - SA și a respins-o.
Impotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta - SA,care a criticat-o pentru nelegalite și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct.9 din Codul d e procedură civilă, hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii ".
S-a susținut în principal de recurentă faptul că, motivele de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile legale de mai sus au în vedere principiul efectivității juridice dezvoltat în ultima perioadă în jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv în jurisprudența Curții Constituționale.
A mai arătat faptul că în acord cu jurisprudența mai sus menționată, legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente din punctul de vedere al aplicabilității acestora, în sensul că acestea trebuie să fie coerente ( Hotărârea CEDO pronunțată în cauza Undic Franței, 20153/04, 18 decembrie 2008) să evite paralelismul legislativ ( Hotărârea CEDO pronunțată în cauza Katz România, no.29739/03), să aibă vocația de a respecta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să aibă o aplicabilitate practică uniformă în sensul de a evita o jurisprudentă neuniformă (Hotărârea CEDO pronunțată în cauza Santos Pinto vs.Portugalia, 39005/04, 20 mai 2008). Soluțiile total diferite pronunțate de aceeași instanță (curte de apel) asupra aceleiași chestiuni de drept încalcă art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Art. 1 alin. 5 din Constituția României dispune că respectarea legilor și a Constituției este obligatorie. Textul constituțional nu stabilește în mod expres destinatarii acestor norme, dar din modalitatea de exprimare a legiuitorului constituant respectiv din poziția acestui articol în cadrul Constituției, se poate deduce cu ușurință cine sunt aceștia, respectiv atât persoanele fizice și juridice cât și autoritățile publice implicate în procesul de legiferare, adică Parlamentul României.
Parlamentul este obligat să respecte atât Constituția cât și legile organice ce decurg din prevederile constituționale. Legea nr. 24/2000 face parte din piramida constituțională, în sensul că reprezintă o lege esențială pentru procedura legislativă din România. Nicio autoritate publică, inclusiv Parlamentul nu pot deroga în mod implicit de la prevederile acestei legi, fără a contraveni în acest sens prevederilor constituționale.
Parlamentul, autoritatea legislativă supremă a României, are posibilitatea să modifice în mod expres pr4evederile acestei legi, însă nu are dreptul să modifice în mod implicit aceste prevederi legale, întrucât aceasta ar contraveni prevederilor constituționale ce vorbesc despre coerența legislativă respectiv despre obligația absolută de respectare a prevederilor legale.
De altfel Codul Muncii (art. 298 alin. 2 ultima liniuță ) nu poate modifica implicit prevederile legale cuprinse în legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, întrucât aceasta ar contraveni prevederilor legale cuprinse în Constituția României.
Având în vedere art. 312 alin. 1 și 3 din pr.civ. în referire la art. 304 pct.9, solicită admiterea recursului, modificarea încheierii recurate și în rejudecare să se dispună suspendarea cauzei și sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate invocată.
Examinând recursul de față, prin prisma motivelor de recurs, raportat la actele și lucrările dosarului, dar și la textele de lege incidente, Curtea reține următoarele:
In faza de judecată în primă instanță a prezentului dosar, recurenta - SA a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor cuprinse în art. 298 alin. 2 ultima teză din Legea nr. 53/2003.
Reținând faptul că această excepție nu ar avea legătură cu obiectul cauzei, instanța de fond a respins-o și a dispus continuarea judecății.
Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, condițiile imperative ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru invocarea excepției de sesizare a Curții Constituționale privind neconstituționalitatea a unui text de lege sunt: invocarea excepției în fața unei instanțe sau a tribunalului arbitral legătura dintre conținutul excepției și al textului la care se referă cu obiectul cauzei în cursul soluționării căruia s-a invocat precum și împrejurarea ca excepția să aibă în vedere prevederi legale ce nu au mai fost declarate neconstituționale anterior.
Prin invocarea excepției în fața primei instanțe investită cu soluționarea unui litigiu de muncă, prima condiție de admisibilitate a fost îndeplinită, iar cu privire la textul art. 298 alin. 2 din Legea nr. 53/2003, anterior Curtea Constituțională nu s-a mai pronunțat în sensul constatării neconstituționalității acestei norme, împrejurare care conduce și la întrunirea celei de a treia condiții privitoare la admisibilitatea excepției.
Ceea ce se pare că ar fi avut în vedere instanța de fond în pronunțarea soluției expusă mai sus, într-o exprimare lapidară, ar fi neîntrunirea celei de a doua condiții referitoare la legătura dintre obiectul cauzei și prevederile legale a căror neconstituționalitate se invocă. Textul de lege pe care îl vizează excepția este art. 298 alin. 2 din Legea nr. 53/2003 potrivit căruia, judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă, iar cererile referitoare la cauzele prevăzute la aliniatul 1 al aceluiași articol se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliu, reședința sau sediul.
Argumentul invocat de către autorul excepției în susținerea neconstituționalității textului menționat este faptul că acest text intră în contradicție cu dispozițiile art. 72 din Legea nr. 168/1999 potrivit căruia cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea; Astfel se susține că în procesul de ierarhizare a acestor norme care se contrazic în vederea stabilirii instanței competente aplicabilă este cea de a doua normă de competență, respectiv art. 72 din Legea nr. 168/1999.
In considerarea acestor argumente, respectiv a aplicabilității acestui din urmă text de lege, în fața instanței de fond autorul excepției a invocat mai întâi excepția de necompetență materială, solicitând declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze la instanța în a cărei circumscripție își are sediul pârâta - SA. La același termen de judecată, instanța a respins excepția de necompetentă materială, considerând că devine aplicabilă, în ceea ce privește stabilirea competenței, norma înscrisă în art.298 alin. 2 din Legea nr. 53/2003. In aceste condiții, invocându-se tocmai caracterul neconstituțional al acestei din urmă prevederi care a condus instanța la soluția respingerii excepției de necompetență și a reținerii cauzei spre competentă soluționare, legătura dintre norma a cărei neconstituționalitate se invocă și obiectul cauzei aflată în curs de soluționare este indubitabilă, necompetența vizând tocmai aplicabilitatea sau inaplicabilitatea unui text de lege decurgând tocmai din obiectul specific al cauzei.
In consecință, respingând excepția instanța de fond a făcut o greșită aplicare în cauză a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, astfel că în baza disp.art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă, raportat la art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, prin coroborare cu art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea va admite recursul, va modifica în tot încheierea, va admite cererea se sesizare a Curții Constituționale și va sesiza această instanță cu excepția invocată, suspendând judecata prezentei cauze până la soluționarea acesteia.
Întrucât în lumina ultimului text de lege citat, instanța în fața căreia s-a ridicat excepția trebuie să comunice Curții Constituționale punctul său de vedere asupra acesteia, Curtea susține caracterul nefondat al excepției invocate întrucât legiuitorul este în drept să reglementeze competența instanțelor judecătorești și să modifice pentru viitor aceste reglementări, în funcție de noi rațiuni pe care le are în vedere, fără ca aceasta să aibă semnificația unei aplicări retroactive. Atâta vreme cât excepția vizează de fapt aplicarea unor norme legale, precum și raportul dintre legea specială și dreptul comun în materia dreptului muncii, aceste aspecte vizează de fapt aplicarea legii care este exclusiv atributul instanței de judecată investită cu soluționarea litigiului și nu al Curții Constituționale, aceasta exprimându-și același punct de vedere printr-o decizie anterioară ( decizia nr. 254/2009 publicată în nr. 149/2009).
In condițiile arătate mai sus, prezentul dosar urmează a fi înaintat pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate, Curții Constituționale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta- SA,cu sediul în B, Calea, nr. 239,sector 1, împotriva încheierii de ședință din data de 13.04.2009, pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimatul-reclamant -, domiciliat în com.Ziduri, jud.
Modifică în tot încheierea, în sensul că admite cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate.
Suspendă judecata cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Maria Stoicescu, Adriana Florina Secrețeanu Ana
- - - - - - -
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Red.
Tehnored.CMF
3 ex/06.05.2009
fond- Tribunal
fond., G
Președinte:Maria StoicescuJudecători:Maria Stoicescu, Adriana Florina Secrețeanu Ana
