Speta drept civil. Decizia 927/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 927
Ședința publică din data de 5 mai 2009
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Elena Simona Lazăr
: -- -
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA cu sediul în B,Calea, sector 1, nr.239, împotriva încheierii de ședință din 13 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet avocat, în Târgu J, str. -,.3, Sc. 3,.23, județul
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenta pârâtă avocat din cadrul Baroului G în baza împuternicirii din 9.04.2009 depusă la dosar, lipsind intimata-reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în dezbateri.
Curtea analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat având cuvântul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, în cauză fiind îndeplinite condițiile excepției de neconstituționalitate, iar dispozițiile din Codul muncii invocate contravin textelor din Constituție.
Arată că a invocat la fond argumente din practica Curții Europene urmând să se aibă în vedere strict condițiile de admisibilitate
Solicită, în baza art. 312 alin. 1 și 3 din Codul d e procedură civilă, cu referire la art. 304 pct.9 Codul d e procedură civilă, admiterea recursului, modificarea încheierii recurate, suspendarea cauzei și sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr-, reclamanta, alături de alți reclamanți, a chemat în judecată pe pârâta SC SA B-membru, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata drepturilor salariale reprezentând cota-parte din profitul societății realizat pe anii 2005-2007, în funcție de perioada efectiv lucrată la angajator, respectiv 3252 lei/ salariat pe anul 2005; 6959 lei/ salariat pentru anul 2006; 6736 lei/salariat pentru anul 2007, actualizate cu indicele de inflație pentru perioada cuprinsă între data când trebuiau acordate și data plății efective, precum și obligarea la plata sumei de 500 euro cu titlu daune morale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt salariații pârâtei, iar în raport de art.139 din CCM pe anii 2005, 2006,2007, aveau dreptul la cota-parte din profitul net obținut în anii respectivi, statuându-se prin textul respectiv: " Cota de participare a salariaților SA la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu ".
S-a mai susținut că obligația asumată de societatea pârâtă derivă din reglementarea cuprinsă în art.41 alin.2 lit.a și art.42 alin.2 lit.a din CCM Unic la Nivel Național pe anii 2005-2006 și 2007-2010, iar pârâta nu și-a respectat obligațiile.
În drept, au fost invocate disp.art.269 alin.1, art.281 și urm. Codul muncii, 2005, 2006, 2007 și CCM Unic la Nivel Național 2005, 2006, 2007, precum și art.977 Cod civil.
Prin sentința civilă nr. 255 pronunțată la 3.03.2009, Tribunalul Vâlcea a declinat competența teritorială de soluționare a cauzei privind-o pe reclamanta în favoarea Tribunalului Buzău, reținând că această reclamantă domiciliază într-o localitate din jud.B, iar în raport de art.284 alin.2 din Codul muncii, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Buzău, în a cărui circumscripție domiciliază reclamanta, fiind vorba de o competență teritorială exclusivă.
După declinare, dosarul a fost înregistrat sub nr- pe rolul Tribunalului Buzău.
La termenul de judecată din 13 aprilie 2009, pârâta invocat excepția de necompetență teritorială a tribunalului și de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin. 2- ultima liniuță din Legea nr. 53/2003- Codul muncii prin raportare la prevederile art. 1 alin. 4 și 5, art. 73 alin. 3 lit. p și art. 79 alin. 1 din Constituția României, revizuită, solicitând suspendarea cauzei și sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate.
În susținerea primei excepții, pârâta arătat că în raport de art.67 și 72 din Legea nr.168/1999, cererile referitoare la conflictele de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea, iar potrivit art.284 alin.2 din Codul muncii, judecarea conflictelor de muncă revine instanței în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința ori sediul.
Ambele acte normative de mai sus sunt legi organice, având aceeași forță juridică, însă legea specială, care derogă de la dreptul comun, este Legea nr.168/1999 în raport de Codul muncii, astfel că instanței de la sediul angajatorului îi revine competența teritorială de a soluționa litigiul de față.
Sub aspectul celei de a doua excepții, pârâta a arătat că dispozițiile neconstituționale sunt cele din art. 298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003, în conformitate cu care la data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă orice alte dispoziții contrare, susținându-se că încalcă prevederile cuprinse în art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 lit.p și art.79 alin.1 din Constituție.
Pârâta a susținut că atât art.72 din Legea nr.168/1999, cât și art.284 din Codul muncii conțin norme ce reglementează competența teritorială exclusivă, care revine instanței pentru soluționarea conflictelor de muncă și care sunt diferite, în sensul că cea dintâi stabilește competența instanței în a cărei circumscripție își are sediul unitatea, iar cea de a doua, că judecarea conflictelor de muncă revine instanței în a cărei circumscripție își are domiciliul, reședința ori sediul reclamantul.
Invocând violarea dispozițiilor constituționale sus-arătate, pârâta a susținut că prevederile art. 298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003 nu pot modifica reglementarea instituită de art. 72 din Legea nr.168/1999, astfel că se impune admiterea cererii și sesizarea Curții Constituționale pentru soluționarea excepției cu consecința suspendării judecății.
Tribunalul Buzău, prin încheierea de ședință din 13.04.2009, a respins excepția de necompetență teritorială, precum și cererea pârâtei, de sesizare a Curții Constituționale privind neconstituționalitatea prevederilor legale cuprinse în art. 298 alin. 2 ultima liniuță din Legea nr. 53/2003- Codul muncii prin raportare la prevederile art. 1 alin. 4 și 5, art. 73 alin. 3 lit. p și art. 79 alin. 1 din Constituția României, revizuită.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond reținut că dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se invocă nu au legătură cu obiectul cauzei de față nefiind îndeplinite cerințele art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992, republicată, astfel încât, în raport de art.29 alin.1 și 6 din Legea nr.47/1992, excepția a fost apreciată ca inadmisibilă, fiind respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta SC SA, criticând-o ca nelegală, invocând disp.art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Susține recurenta că în mod greșit a fost respinsă cererea acesteia, de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a disp.art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, prin raportare la prev.art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 lit.p și art.79 alin.1 din Constituția României, revizuită, în condițiile în care sunt întrunite cerințele prev.de art.29 din Legea nr.47/1992, la care s-a făcut trimitere.
Astfel, se arată că excepția trebuie să fie invocată în fața instanței judecătorești sau a tribunalului arbitral, condiție îndeplinită în cauză, să aibă ca obiect prevederi legale-condiție, de asemenea, îndeplinită prin faptul că se invocă neconstituționalitatea disp.art.298 alin.2 ultima liniuță din Codul muncii, în vigoare la momentul invocării excepției, prevederea legală nu a mai fost declarată neconstituțională anterior, cerere îndeplinită în cauză, iar excepția are ca obiect prevederi legale ce au legătură cu soluționarea cauzei, condiție îndeplinită câtă vreme prevederile legale considerate neconstituționale de către recurentă antamează asupra modalității de soluționare a excepției necompetenței teritoriale invocată în cauză.
În continuare, recurenta arată care sunt dispozițiile constituționale a căror încălcare a fost invocată și motivele de neconstituționalitate, susținându-se că există două dispoziții legale, la care s-a făcut referire, aparent cu același obiect, pe care instanța este chemată a le ierarhiza în vederea stabilirii instanței competente, intrând în concurs Codul muncii, reprezentând dreptul comun, cu legea specială, respectiv Legea nr.168/1999, iar motivele de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile legale menționate au în vedere principiul efectivității juridice dezvoltat în ultimă perioadă în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și în jurisprudența Curții Constituționale.
S-a mai susținut că Parlamentul are posibilitatea să modifice expres prevederile legii, însă nu are dreptul să modifice în mod implicit prevederile legale, ceea ce ar contraveni Constituției.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea încheierii recurate și în rejudecare, a se dispune suspendarea cauzei și sesizarea Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată.
Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat.
Examinând încheierea atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Excepția invocată de recurenta-pârâtă vizează dispozițiile art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003- Codul muncii susținându-se că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile Constituției- ale art. 1 alin.4 și 5, ale art.73 alin.3 lit.p și ale art.79 alin.1, în măsura în care acestea se referă la abrogarea implicită a art.72 din Legea nr.168/1999 referitoare la competența de soluționare a conflictelor de muncă.
În conformitate cu disp. art. 298 alin. 2 ultima liniuță din Codul muncii: "Pe data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă- orice alte dispoziții contrare. "
Soluția primei instanțe, de respingere a cererii recurentei de sesizare a Curții Constituționale, este corectă întrucât legiuitorul este singurul îndreptățit a reglementa competența instanțelor judecătorești, potrivit art.126 din Constituția României, iar în prezenta cauză se pune în discuție, practic, modul de aplicare în timp a unor norme de lege, precum și raportul dintre legea specială și dreptul comun în materia dreptului muncii.
Faptul că în această privință, în mod succesiv, prin acte normative cu putere de lege, s-au edictat norme de competență în materia dreptului muncii, a căror interpretare și succesiune în timp ori aplicare ca urmare a stabilirii normei speciale în raport de cea generală, revine exclusiv instanțelor judecătorești, nu constituie o problemă de constituționalitate, ci ține de atributul exclusiv acordat instanțelor. de a stabili normele de competență aplicabile, de a interpreta și aplica legea.
În acest sens s-a pronunțat, de altfel, și Curtea Constituțională a României, prin decizia nr.254/2009, prin care s-a stabilit că nu Curții Constituționale, ci instanței de judecată îi revine obligația de a verifica, interpreta și aplica normele relative la competența de soluționare a cauzei, așa încât orice susținere privind modul de stabilire a normelor de competență trebuie soluționată de instanțele judecătorești.
În consecință, nefiind îndeplinite cerințele cerute cumulativ de dispozițiile art.29 alin.1, 2 și 3 din Legea nr.47/1992, cu modificările și completările ulterioare, excepția invocată apare ca inadmisibilă, motiv pentru care, în conformitate cu art.29 alin.6 din Legea nr.47/1992, cu modificările și completările ulterioare, în mod corect tribunalul a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Pentru considerentele care preced, Curtea privește recursul pârâtei ca nefondat, motiv pentru care, în temeiul art.312 Cod pr.civilă îl va respinge, în cauză
nefiind incident motivul de modificare prev.de art.304 pct.9 Cod pr.civilă indicat de recurentă în motivarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA B, cu sediul în municipiul B, Calea, nr. 239, sector 1, împotriva încheierii de ședință din 13 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet avocat, în Târgu J, str.-,.3, Sc. 3,.23, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 mai 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Elena Simona Lazăr
-- - --- - -- -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Număr de notificare 3120
/VS
2 ex/ 21.05.2009
Dosar fond - al Tribunalului Buzău
G
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Elena Simona Lazăr
