Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 10216/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 10216
Ședința publică de la 26 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 2: Marian Lungu
JUDECĂTOR 3: Florica Diaconescu
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de reclamanții, și, împotriva sentinței civile nr.4411/08.07.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât și intimații pârâți Consiliul Local ești și Primarul Comunei ești, având ca obiect, drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru intimații pârâți Consiliul Local ești și Primarul Comunei ești, consilier G care depune delegația de reprezentare, lipsind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul părții prezente.
Consilier G pentru intimații pârâți Consiliul Local ești și Primarul Comunei ești, solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței Tribunalului Gorj.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr.4411/08.07.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- a fost respinsă acțiunea petenților, și în contradictoriu cu intimații Consiliul local ești și Primarul comunei și a luat act de renunțarea la acțiune a petentului.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că petenții sunt personal contractual în cadrul Primăriei ești așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Potrivit art. 1 din Legea nr.142/1998 "salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și a celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă, suportate integral de angajator", iar alin. 2 prevede că "tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legii pentru celelalte categorii de angajatori".
Or, prin întâmpinarea formulată, intimata Primăria Comunei ești solicită respingerea acțiunii petenților cu motivarea că nu are prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli, sume alocate pentru acest gen de cheltuieli și nici nu dispune de fonduri în vederea acordării drepturilor solicitate de petenți.
Raportat la aceste considerente, instanța a reținut că pentru personalul contractual aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și mai mult dacă acordarea acestora a fost negociată prin contracte individuale de muncă.
În această situație, instanța a apreciat că pretențiile petenților sunt lipsite de temei legal câtă vreme intimații au invocat că în bugetul local al Primăriei ești nu au fost aprobate sume pentru acordarea tichetelor de masă, prin raportare la art.1 alin.2 din Legea nr.142/1998.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal petenții, și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În acest sens, arată că în calitatea de personal contractual, beneficiază de prevederile Legii nr.142/1998 și eronat instanța a apreciat că se poate realiza acest lucru doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și mai mult dacă acordarea acestora a fost negociată prin contracte individuale de muncă.
Potrivit art.41 alin.2 din Constituția României, salariații au dreptul la protecția socială a muncii, iar măsurile de protecția muncii privesc securitatea și igiena muncii, regimul de lucru al femeilor și tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții grele, precum și în alte situații specifice.
parte din categoria salariaților din sectorul bugetar și este necesar să beneficieze de aceste măsuri de protecție socială, ca și alte categorii de salariați din sectorul bugetar, iar prin neacordarea tichetelor se realizează o discriminare din punctul de vedere al exercitării dreptului la protecție socială.
Dreptul la protecție socială a fost restrâns nejustificat fără a avea un caracter necesar într-o societate democratică, iar reaua credință a angajatorului este evidentă, în condițiile în care a comunicat existența fondurilor necesare, pentru ca ulterior să revină precizând inexistența acestora.
Solicită admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii.
În drept, au invocat prev.art.299-315 Cod procedură civilă, art.1 și urm. din Legea nr.142/1998,art.41 alin.2 și art.53 din Constituția României, art.5 alin.3 din Codul Muncii și art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin întâmpinare, intimata Primăria comunei a solicitat menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică și respingerea recursului ca nefondat.
Recursul se respinge pentru considerentele care se vor expune.
Din examinarea sentinței, prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor și lucrărilor dosarului și din oficiu, potrivit art.304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea constată că aceste critici nu pot fi primite, în cauză neexistând motive de casare sau modificare a sentinței.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin.1 din Legea nr. 142/1998, salariații în cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și a celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, pot primi o alocație individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă suportată integral pe costuri de angajator.
Potrivit alin.2 din aceeași lege, aceste tichete se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legii pentru celelalte categorii de angajator.
Din interpretarea acestor dispoziții rezultă că legea nu instituie o obligație în sarcina angajatorului, ci un drept în favoarea salariatului, alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă reprezentând doar o vocație ce se poate realiza în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.
Petenții având calitatea de salariați ai intimatei, chiar dacă aveau vocație la această alocație individuală de hrană, pentru a beneficia de aceste tichete era necesar ca prin legea bugetului de stat și în bugetul local să fie prevăzute și alocate sumele necesare cu acest titlu, așa cum prevăd dispozițiile alin.2 al art. 1 din Legea nr. 142/1998.
În măsura în care nu au fost prevăzute în buget fondurile necesare, petenții nu sunt îndreptățiți să li acorde acest beneficiu,întrucât acordarea acestei alocații așa cum s-a arătat mai sus, reprezintă un drept al angajatorului și nu o obligație.
Având în vedere ca legea nu instituie o obligație în sarcina angajatorului privind acordarea tichetelor de masă, în cauză nu se poate reține existența unui tratament discriminatoriu de natură a nesocoti principiul egalității în drepturi consacrat prin art.16 din Constituția României.
Sub acest aspect, se reține că este corectă concluzia instanței că acordarea tichetelor de masă nu este reglementată în mod expres printre măsurile obligatoriu garantate de protecția socială a salariaților.
Instanța a apreciat just că în buget nu au fost prevăzute sume cu această destinație și o dovadă contrară nu a fost efectuată în cauză, chiar dacă art. 41 alin. 2 din Constituția României și art. 5 și 6 din Codul Muncii garantează egalitatea de tratament și dreptul la protecție socială.
Chiar dacă, așa cum prevede Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații și executarea contractelor colective de muncă este obligatorie pentru toți, în ambele texte invocate în recurs, se face referire la prevederile legale și înțelegerea părților, or în speță, nu s-a făcut dovada unei înțelegeri a părților în sensul acordării tichetelor de masă.
Prevederile legale amintite anterior nu au un caracter imperativ și lasă la latitudinea angajatorului acordarea sau nu a tichetelor de masă, iar prevederile din contractele colective de muncă nu impun obligații în sarcina angajatorului cu privire la acordarea tichetelor.
În aceste condiții, instanța a apreciat judicios că nu se poate reține existența unei situații de discriminare, în raport de alte categorii profesionale bugetare, care nu se află în situații identice și comparabile, iar salarizarea acestora este asigurată din bugete distincte.
În cauză, nu se poate reține că nu a fost respectat dreptul la negocieri colective, așa cum este garantat prin art. 41 din Constituția României și caracterul obligatoriu al convențiilor colective, în condițiile în care prin negocierile colective care au avut loc nu s-a instituit o obligație în sarcina angajatorului, fiind lăsată la aprecierea sa acordarea sau nu a tichetelor de masă.
Cu atât mai mult, prin decizia nr. XIV din 18.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, s-a admis recursul în interesul legii și s-a statuat că art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr.142/1998 se interpretează, în sensul că alocația individuală de hrană privind tichetele de masă, nu reprezintă un drept, ci o vocație ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractul colectiv de muncă.
De aceea, nu se poate reține că s-a făcut o aplicare discriminatorie a legii și că s-a încălcat principiul egalității cetățenilor în fața legii, deoarece acest principiu impune aplicarea aceluiași regim juridic unor situații identice ceea ce în speță nu se regăsește, fiind vorba despre instituții diferite, având bugete de venituri și cheltuieli diferite și aparțin altor ministere, chiar dacă sunt instituții bugetare diferite.
Curtea Constituțională a statuat în mod constant că"principiul egalității în fața legii consacrat de ar. 16 alin. 1 din Constituție, nu înseamnă uniformitate,așa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit".
Cu atât mai mult, prin decizia Curții Constituționale nr.297/1.03.2008 s-a statuat ca dispozițiile art.1 din Legea nr.142/1998 nu sunt neconstituționale, iar neacordarea tichetelor nu reprezintă o măsură de protecție în sensul celor prevăzute în Constituția României și nu se încalcă nici prev.art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nefiind vorba despre drepturi și libertăți recunoscute de Convenție.
În consecință, hotărârea pronunțată fiind legală și temeinică se menține, iar criticile invocate nu se pot încadra în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, care să atragă casarea sau modificarea acesteia și nici nu există motive de ordine publică are potrivit art.306 alin. Cod procedură civilă pot fi puse în dezbaterea părților din oficiu, astfel că în temeiul art. 312 Cod pr. civilă recursul se privește ca nefondat și se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D CIDE:
Respinge recursul declarat de petenții, și, împotriva sentinței civile nr.4411/08.07.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât și intimații pârâți Consiliul Local ești și Primarul Comunei ești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.Judec.-
Tehn./2 ex.
15.12.2008
Jud.fond
Președinte:Corneliu MariaJudecători:Corneliu Maria, Marian Lungu, Florica Diaconescu
