Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 10213/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 10213
Ședința publică de la 26 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 2: Marian Lungu
JUDECĂTOR 3: Florica Diaconescu
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar D, împotriva sentinței civile nr.4929/19.09.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Școala de, Consiliul Local de și Primăria de - Instituția Primarului, având ca obiect, drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu au răspuns.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că în conformitate cu prevederile art.242 alin.2 pr.civ. s-a solicitat și judecata cauzei în lipsă, după care, instanța constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr.4929/19.09.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea Sindicatului Învățământului Preuniversitar împotriva pârâților Școala de, Consiliul Local de și Primăria de - Instituția Primarului.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut următoarele
În baza art. 137 cod procedură civilă, procedând la analizarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul Local de și Primăria de -Instituția Primarului, instanța a constatat că aceasta este întemeiată întrucât, între reclamanți și aceste instituții nu există nici un raport de muncă din care să decurgă obligația acestor pârâți de plată a unor drepturi bănești.
În această situație, a fost admisă excepția și s-a constatat lipsa calității procesuale pasive a acestor pârâți
Pe fondul cauzei, instanța constatat cererea formulată ca neîntemeiată.
S-a reținut că, potrivit art. 1 din Legea nr. 142/1998, salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice și fizice, care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite angajatori, pot primi o alocație individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă suportată integral pe costuri de angajatori, iar tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar, în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate conform legii pentru celelalte categorii de angajatori.
In speță reprezentații au calitatea de salariați în cadrul unei instituții de învățământ, instituție ce face parte din sectorul bugetar datorită alocării veniturilor de către stat, prin organele sale abilitate.
Potrivit susținerilor pârâților, nu există fonduri necesare acordării contravalorii tichetelor de masă, prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli pe anii 2005- 2008.
Față de această susținere și având în vedere că acordarea acestor drepturi este condiționată de prevederea sumelor corespunzătoare în bugetul local și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legii conform prevederii art. 1 din Legea nr.142/1998, instanța a reținut că nu se cuvin aceste sume reprezentaților.
Aceste dispoziții instituie doar o posibilitate pentru o anumită categorie de personal de a primi tichete de masă, acordate în anumite limite și nu o obligație legală a angajatorilor.
In acest sens, prin Decizia nr.14/18.02.2008, admițându-se recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că dispozițiile art.1 alin.1 și 2 din Legea nr.142/1998 se interpretează în sensul că alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu reprezintă un drept, ci o vocație ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.
Nu se poate astfel reține susținerea reprezentaților că drepturile solicitate li se cuvin conform contractului colectiv de muncă la nivel național pe anii 2005- 2006, 2007-2010, având în vedere că acestea sunt prevăzute la categoria alte venituri ce se acordă conform prevederilor legale și înțelegerii părților, iar aceste prevederi sunt în sensul menționat anterior.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal Sindicatul Învățământului Preuniversitar D, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În acest sens arată că instanța a încălcat și aplicat greșit legea și în mod greșit a admis excepția lipsei de calitate procesuală pasive Consiliului Local și Primăriei de deoarece nu există raporturi de muncă între părți.
Întrucât au solicitat contravaloarea tichetelor de masă pe o perioadă de 3 ani, trebuia să se rețină că acest pârât are calitate procesuală pasivă, iar cu privire la fondul cauzei arată că în mod greșit a fost respinsă acțiunea.
Există prevederi legale pentru acordarea tichetelor de masă, atât în Legea nr.142/1998 art. 1, dar și în contractele colective de muncă unice la nivel național pe anii 2005 - 2006 și respectiv 2007 - 2010, art. 41 alin. 2 și respectiv 42 alin. 2, unde la "alte venituri" sunt incluse tichetele de masă, precum și prevederile din Constituția României art. 1(5) și 41 (2 și 5 ).
În Carta Socială Europeană Revizuită, adoptată la 3 mai 1996 la Strasbourg - Partea a V-a art. - " Nediscriminarea. Respectarea drepturilor recunoscute în prezenta Cartă, trebuie asigurată fără deosebire de rasă, sex, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii,origine națională sau socială, sănătate, apartenență la o minoritate națională, naștere sau orice altă situație".
Convenția din 4 1950 pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale amendată prin Protocoalele nr.3,45 și 8 și completată prin Protocolul nr.2 publicat în Monitorul Oficial al României -Partea I nr.135 din 31 mai 1994, prevede la art. 14 " Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta Convenție, trebuie să fie asigurată fără nici deosebire bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, sănătate, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație".
Instanța în mod greșit s-a raportat numai la art. 41 alin. 2 din Constituție, fără însă a preciza motivele pentru care a respins susținerile recurentului privind alineatul 5 din același articol potrivit căruia " Dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective, sunt garantate".
Cu atât mai mult, Constituția garantează și caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă, și-n acest sens au avut loc negocieri, astfel că trebuiau să beneficieze de aceste drepturi și acțiunea trebuia admisă, iar instanța nu și-a manifestat rolul activ prevăzut de art. 129 Cod pr. civilă.
Solicită admiterea recursului, casarea sentinței și cu privire la fond, să fie obligate pârâtele la plata contravalorii tichetelor de masă pe o perioadă de 3 ani, anterioară depunerii cererii.
În drept, invocă prevederile art. 129, 299, 304 pct. 9, 3041și 312 Cod pr. civilă, art. 283 lit. c din Codul muncii, art. 67 din Legea nr.168/1999, art. 28 din Legea nr.54/2003, contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2005 - 2006, 2007 - 2010, art. 11 și 30 din Legea nr.130/1996, art. 1 alin. 5 și 41 alin. 2 și 5 din Constituția României, Carta Socială Europeană revizuită și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În cauză nu s-a depus întâmpinare cu privire la motivele de recurs invocate.
Recursul se respinge, pentru considerentele care se vor expune:
Din examinarea sentinței prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului și, din oficiu, potrivit art. 3041Cod procedură civilă Curtea
constată că aceste critici nu pot fi primite.
Astfel, nu este întemeiată critica privind greșita soluționare a excepției privind lipsa calității procesuale pasive, în condițiile în care instanța a reținut legal că unitățile de învățământ funcționează ca unități finanțate din fondurile alocate prin bugetele locale și sub acest aspect consiliul local, asigură finanțarea instituțiilor din învățământul preuniversitar, iar primarul este ordonator de credite și nu există raporturi juridice de muncă între părți.
În acest sens, s-au avut în vedere normele legale referitoare la tichetele de masă care nu au un caracter imperativ, ci unul dispozitiv și lasă la latitudinea angajatorului dacă acordă sau nu tichete de masă, în funcție de bugetul de venituri și cheltuieli aprobat.
Sub acest aspect, se reține că este corectă concluzia instanței că acordarea tichetelor de masă nu este reglementată în mod expres printre măsurile obligatoriu garantate de protecția socială a salariaților.
Instanța a apreciat just că în buget nu au fost prevăzute sume cu această destinație și o dovadă contrară nu a fost efectuată în cauză, chiar dacă art. 41 alin. 2 din Constituția României și art. 5 și 6 din Codul muncii garantează egalitatea de tratament și dreptul la protecție socială.
Este adevărat că în motivele de recurs se invocă faptul că prin contractul colectiv de muncă, unic la nivel național, pentru perioada 2005 - 2006 și 2007 -2010 părțile au negociat acordarea tichetelor de masă prin art. 41(2) și 42(2), în care se prevede la " alte venituri" - "(b) tichetele de masă acordate conform prevederilor legale și înțelegerii părților".
Chiar dacă, așa cum prevede Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații și executarea contractelor colective de muncă este obligatorie pentru toți, în ambele texte invocate în recurs, se face referire la prevederile legale și înțelegerea părților, or în speță, nu s-a făcut dovada unei înțelegeri a părților în sensul acordării tichetelor de masă.
Prevederile legale amintite anterior nu au un caracter imperativ și lasă la latitudinea angajatorului acordarea sau nu a tichetelor de masă, iar prevederile din contractele colective de muncă nu impun obligații în sarcina angajatorului cu privire la acordarea tichetelor.
În aceste condiții, instanța a apreciat judicios că nu se poate reține existența unei situații de discriminare, în raport de alte categorii profesionale bugetare, care nu se află în situații identice și comparabile, iar salarizarea acestora este asigurată din bugete distincte.
În cauză, nu se poate reține că nu a fost respectat dreptul la negocieri colective, așa cum este garantat prin art. 41 din Constituția României și caracterul obligatoriu al convențiilor colective, în condițiile în care prin negocierile colective care au avut loc nu s-a instituit o obligație în sarcina angajatorului, fiind lăsată la aprecierea sa acordarea sau nu a tichetelor de masă.
Cu atât mai mult, prin decizia nr. XIV din 18.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, s-a admis recursul în interesul legii și s-a statuat că art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr.142/1998 se interpretează, în sensul că alocația individuală de hrană privind tichetele de masă, nu reprezintă un drept, ci o vocație ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractul colectiv de muncă.
De aceea, nu se poate reține că s-a făcut o aplicare discriminatorie a legii și că s-a încălcat principiul egalității cetățenilor în fața legii, deoarece acest principiu impune aplicarea aceluiași regim juridic unor situații identice ceea ce în speță nu se regăsește, fiind vorba despre instituții diferite, având bugete de venituri și cheltuieli diferite și aparțin altor ministere, chiar dacă sunt instituții bugetare diferite.
Curtea Constituțională a statuat în mod constant că"principiul egalității în fața legii consacrat de ar. 16 alin. 1 din Constituție, nu înseamnă uniformitate,așa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit".
Cu atât mai mult, prin decizia Curții Constituționale nr.297/1.03.2008 s-a statuat ca dispozițiile art.1 din Legea nr.142/1998 nu sunt neconstituționale, iar neacordarea tichetelor nu reprezintă o măsură de protecție în sensul celor prevăzute în Constituția României și nu se încalcă nici prev.art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nefiind vorba despre drepturi și libertăți recunoscute de Convenție.
În consecință, hotărârea pronunțată fiind legală și temeinică se menține, iar criticile invocate nu se pot încadra în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, care să atragă casarea sau modificarea acesteia și nici nu există motive de ordine publică are potrivit art.306 alin. Cod procedură civilă pot fi puse în dezbaterea părților din oficiu, astfel că în temeiul art. 312 Cod pr. civilă recursul se privește ca nefondat și se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D CIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar D, împotriva sentinței civile nr.4929/19.09.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Școala de, Consiliul Local de și Primăria de - Instituția Primarului
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red./Tehn.
2 ex/11.12.2008
J. fond:
Președinte:Corneliu MariaJudecători:Corneliu Maria, Marian Lungu, Florica Diaconescu
