Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 10996/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 10996
Ședința publică de la 12 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 2: Marian Lungu
JUDECĂTOR 3: Florica Diaconescu
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul, și pârâta SC SA- GRUP, împotriva sentinței civile nr. 3856/03.06.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de dispozițiile art. 301 și 303. pr. Civilă.
Se învederează de asemenea că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă, după care constatându-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr.3856 din 03 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Doljs -a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocata de parata, cu sediul în-, sector 1,
S-a admis acțiunea precizată formulată de către reclamantul, împotriva pârâtei A,
A fost obligată societatea parata la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând suplimentari salariale corespunzătoare sărbătorilor de C pentru anii 2005,2006 precum si a celor de Paște pentru anii 2005,2006,2007 calculate la nivelul salariului de baza mediu la nivelul societății, si indexate in raport de indicele de inflație de la data nașterii dreptului si pana la data plații efective, raportat la data încetării contractului individual de muncă al reclamantului, precum și la 100 RON cheltuieli de judecată.
S-a respins capătul de cerere privind indemnizația de concediere.
Analizând cererea de acordare a suplimentelor salariale corespunzătoare sărbătorilor de Paște pentru anul 2005, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul a fost angajat al societății pârâte până la data de 22.11.2005, prestând activitate în cadrul acesteia în baza unui contract individual de muncă.
Potrivit art. 168 al. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul SA pe anul 2004 cu ocazia sărbătorilor de "Paște și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA. Cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".
Prin alin. 2 s-a menționat ca "pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu ".
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2005 menține textul alin. 1 al art. 168, aducând o modificare de conținut alin. 2, în sensul consemnării că "în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Același text se regăsește, în ultima formă menționată, în Contractul colectiv de muncă pe anul 2006. În fine, pentru anul 2007, textul păstrează același conținut ca în contractele precedente.
Actul adițional la Contractul colectiv de muncă al A nr. 8080/23.05.2000, înregistrat la B sub nr. 2643/11.05.2005 a conferit art. 168 alin. 2 forma menționată în CCM la nivelul anului 2005.
Prin adresa Comisiei Paritare din 18.06.2007 se arata că "părțile semnatare confirmă faptul că în redactarea art. 168 alin. 1 și 2, la momentul negocierilor colective voința comună a părților a fost aceea ca începând cu anul 2003 primele de Paște și de C să fie introduse în salariul de bază al fiecărui angajat .
De asemenea, prin "Nota asupra precizării situației primelor de Paște și C prevăzute în art. 168 din CCM al ", datată 31.08.2007 și semnată de reprezentanți ai patronatului și federației sindicale, se dă o interpretare textului în discuție, "potrivit voinței părților la semnarea contractului".
Potrivit art. 168 al. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul SA pe anul 2004 "cu ocazia sărbătorilor de Paște și C salariații SNP SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale".
Deci voința părților a fost ca aceste prime de Paște și de C să fie materializate sub forma unor suplimentări salariale.
În cauză dispozițiile legale aplicabile sunt următoarele:
Conform art. I alin. I din Legea nr. 130/1996, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
Art. 31 din Legea nr. 130/1996 dispune că poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru. Modificările aduse contractului colectiv de munca se comunică, în scris, organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o data ulterioară, potrivit convenției părților.
Conform art. 236 alin. 4 Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Normele enunțate subscriu, așadar, contractele colective de muncă (în egală măsură ca și contractele individuale de muncă) voinței părților semnatare, raportând aceste acte juridice cadrului general de reglementare a contractului ca act juridic bilateral.
Legea statuează în sensul că dispozițiile contractului colectiv de muncă reflectă voința partenerilor sociali, care însă trebuie să se manifeste întotdeauna în conformitate cu prevederile legale.
Astfel, textul art. 31 din Legea nr. 130/1996 cuprinde o norma permisivă, care dă posibilitatea modificării clauzelor contractului colectiv de muncă ori de câte ori părțile convin acest lucru, dar cu precizarea formalităților care trebuie "îndeplinite pentru a da eficiență unor astfel de modificări. "
Textul reia un principiu de bază aplicabil tuturor actelor juridice bilaterale, în sensul că ele pot fi modificate potrivit acordului de voința a părților, dar numai până la momentul încetării efectelor acestuia.
În același sens și contractul colectiv de muncă poate fi modificat de părți doar pe parcursul executării lui, interpretarea și reformarea conținutului unei clauze urmând să își producă efecte până la momentul încetării efectelor contractului.
În speță, astfel cum rezultă din situația de fapt, înscrisurile depuse de societatea pârâtă au vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse în art. 168 alin. 1 și 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv anual și în total a contradicție cu textul neechivoc al prevederii.
Astfel, art. 168 alin. 2 prevăzut, în fiecare din aceste contracte, că suplimentările de la alin. 1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat doar pe anul 2003, fiind indubitabil faptul că aceleași drepturi nu au fost incluse în salariul de baza al salariaților și pe următorii ani, câtă vreme s-a menținut în același timp și textul alin. 1.
Pe de altă parte, părțile nu au consemnat în contractul colectiv de muncă pe anii 2005 și 2006 faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază pe anii precedenți, o asemenea interpretare fiind făcută abia în anul 2007.
Se va reține, astfel, că interpretarea clauzei, peste termenul pentru care fost încheiat contractul și cu încălcarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 130/1996 (prin acte neînregistrate la direcția teritoriala de muncă) nu pot produce efecte care să înlăture conținutul explicit al prevederii invocate.
În conformitate cu prevederile art. 156 Codul muncii "salariile se plătesc înaintea oricăror obligații bănești ale angajatorilor", obligație pe care pârâta nu a respectat-
Deoarece reclamanta nu a putut beneficia de sumele respective la timpul cuvenit, ci abia după un interval mare de timp, în care moneda națională a suferit o devalorizare în cadrul procesului de inflație, instanța reține că aceasta a suferit un prejudiciu care nu se acoperă prin simpla acordare a suplimentărilor salariale solicitate.
Potrivit art. 1084 din Codul Civil reclamanta are dreptul la repararea integrală a prejudiciului prin reactualizarea sumelor reprezentând sporul de vechime cu coeficientul de inflație defalcat pe fiecare lună în parte de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
Pentru aceste considerente, instanța constată întemeiat acest capăt de cerere, urmând să îl admită, în sensul că societatea pârâtă va fi obligată la plata către reclamantă a drepturilor bănești corespunzătoare sărbătorii de Paște pentru anul 2005, calculate la nivelul salariului de bază mediu pe societate, în raport de activitatea desfășurată în societate, drepturi actualizate cu coeficientul de devalorizare a monedei naționale de la data nașterii până la data plății efective.
În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă 2005, se prevede că, în cazul concedierii din motive ce nu țin de persoana salariatului, acestuia i se plătește, funcție devechimeasa, o indemnizație de concediere. acestei indemnizații redate în cuprinsul aceluiași articol suntminime, ele putând fi negociate cu (alin. 3), în alin. 4 fiind prevăzut că dispozițiile art. 50 se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți.
În Planul Social, la pct. 4 ( Financiare), urmare a negocierilor finale, tranșele de vechime, funcție de care se acordă indemnizațiile de concediere, se reduc ca întindere, iar valoarea indemnizației se majorează. În Planul Social, însă se folosește sintagma, vechime în ", spre deosebire de art. 50 din contractul colectiv de muncă, în care se folosește sintagma,vechime în muncă".
Reclamanta consideră că cele două noțiuni folosite în redactarea textelor sunt diferite și, ca urmare, i se cuvine o dublă compensare pentru concediere: atât cea prevăzută de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, cât și cea prevăzută de pct. 4 din Planul Social (deja acordată ).
Instanța apreciază neîntemeiată această susținere, pentru următoarele considerente:
În contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, aplicabil în anul 2005, se stabilesc valorile minime ale indemnizației de concediere, în alin. final făcându-se trimitere la Planul Social, prin care se pot negocia și alte valori ale acesteia.
Prin inserarea acestei clauze în contractul colectiv de muncă s-a urmărit protejarea salariaților în caz de concediere, pentru motive ce nu le sunt imputabile. Fiind însă un contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, clauzele inserate în acesta urmăresc acordarea unor drepturi propriilor salariați, funcție de activitate depusă de aceștia în cadrul acelei unități și, ca urmare, și măsurile de protecție negociate nu pot privi decât această activitate. A interpreta că cele două noțiuni sunt diferite și privesc vechimea în muncă în general, conform art. 50 din contractul colectiv de muncă, respectiv vechimea în societate, conform Planului Social, ar conduce la o dublă compensare a salariatului concediat.
De altfel, așa cum se prevede în art. 50 alin. 4, aceste dispoziții se completează cu cele ale Planului Social și nu adaugă la acestea.
În consecință, instanța va respinge acest capăt de cerere, astfel că va fi admisă în parte acțiunea, în sensul că societatea pârâtă va fi obligată la plata către reclamantă a drepturilor bănești corespunzătoare sărbătorilor de Paște pentru anul 2005, calculate la nivelul salariului de bază mediu pe societate, în raport de activitatea desfășurată în societate, drepturi actualizate cu coeficientul de devalorizare a monedei naționale de la data nașterii până la data plății efective și, în consecință, față de dispozițiile art. 274 cod procedură civilă, va fi obligată pârâta către reclamantă la plata cheltuielilor de judecată suportate de aceasta din urmă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamantul, cât și pârâta SC SA - Membru GRUP
Recurentul - reclamant în recursul formulat a arătat că la calculul sumelor ce trebuiau plătite trebuia avut în vedere salariul de bază mediu brut, iar instanța nu a ținut cont de obiecțiunile formulate de către apărătorul său.
În motivele de recurs, recurenta - pârâtă invocă greșita respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune cu motivarea că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente dispoz. art. 283 al.1 lit.c, din Codul muncii, deși suplimentările salariale au fost solicitate în temeiul 2004, 2005, 2006, 2007, astfel că acțiunea este supusă termenului de prescripție de 6 luni.
Cu referire la fondul cauzei, recurenta arată că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 168 din CCM, precum și nota Comisiei paritare din 31.08.2007, prin raportare la Legea 130/1999 și la dispozițiile Codului muncii.
Soluția instanței de fond este greșită, deoarece în anul 2003, primele de Paști și de C au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat conf. art. 168 al. 2 din CCM, iar această creștere salarială a fost menținută și în anii 2004-2007, așa cum rezultă și din decizia Comisiei Paritare înregistrată 5140/31.08.2007 din care rezultă expres intenția reală a părților semnatare a CCM.
Cu adresa nr. 29119/12.11.2007 s-a făcut dovada evoluției salariului mediu de bază pe în intervalul anilor 2003-2007 și din care rezultă că aceste creșteri salariale nu au făcut obiectul unor negocieri între Patronat și, ci se datorează adăugării lunare a cotei părți din suma rezultată însumând cele 2 prime și împărțite la 12, în acest sens intimații au încasat în fiecare an salarii mai mari decât în anii anteriori, pentru că salariu de bază includea în fiecare an primele de paști și de
Instanța de fond a fost lipsită de rol activ, deoarece în cauză se impunea efectuarea unei expertize contabile pentru a lămuri aceste aspecte privind salarizarea recurentului în raport de suplimentările salariale solicitate.
În drept se invocă dispoz. art. 304 și art. 312.pr.civilă solicitându-se admiterea recursului, casarea sentinței recurate, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii.
Se invocă necesitatea administrării probei cu expertiză tehnică judiciară pentru dovedirea susținerilor din întâmpinare și a criticilor formulate în recurs, pentru a se verifica creșterea salariului mediu brut pe în anii 2004-2007 și natura drepturilor salariale.
Recursurile sunt nefondate.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate, se constată următoarele:
Dreptul la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata drepturilor salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Prin CCM, la art. 168 s-a prevăzut, că salariații vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C de o suplimentare a drepturilor salariale cu încă un salariu de bază mediu brut pe SA.
Rezultă din modalitatea de redactare a acestui articol din CCM că dreptul suplimentar acordat cu ocazia sărbătorilor de Paști și C este un drept de natură salariară.
Dispoziția cuprinsă în art. 283 lit. e din Codul muncii reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării CCM, ori a unor clauze ale acesteia, altele decât drepturile salariale, întrucât în privința acestora, legiuitorul a dat o reglementate distinctă și anume, aceea cuprinsă la lit. caa celuiași art.- 283 din Codul muncii.
Nu trebuie omis faptul că tot în Codul muncii legiuitorul a statuat că dreptul la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, normă cuprinsă în art. 166 al. 1 din Codul muncii.
CCM pe unitate pentru anul 2004 - 2007 stabilește în cuprinsul art. 168 că, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, angajații SNP SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP.
La alin. 2 al art. 168, se precizează că, pentru anul 2003, suplimentările de la alin.1au fost introduse în salariul deb ază al fiecărui salariat.
Contractele colective de muncă pe unitate negociate și aplicabile la nivelul SNP pe anii 2004-2007 au menținut dispoz. art. 168 al.1.
Al. 2 al art. 168 fost însă modificat în formă " în anul 2003 suplimentările salariale de la al. 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul deb ază al fiecărui salariat".
Se apreciază că, urmare a acestor modificări ale alin. 2 ale art. 168 din CCM, societatea - recurentă nu a mai acordat intimatului, în cursul anilor 2004-2007, suplimentările salariale prevăzute de al.1 al art. 168 din CCM.
Coroborând dispoz. art. 168 din CCM pe anul 2004 cu dispoz. art. 168 din CCM pentru anii 2005-2007, Curtea apreciază că părțile semnatare ale la nivelul SNP au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prev. de al. 1 art. 168 din CCM, iar în cursul anilor 2004-2007 respectivele suplimentări nu au mai fost introduse în salariul deb ază al fiecărui salariat, așa cum s-a întâmplat pentru anul 2003.
Prin adresa Comisiei paritare din 18 iunie 2007, se arată că părțile semnatare confirmă faptul că în redactarea art. 168 al. 1 și 2, la momentul negocierii colective, voința comună a părților a fost aceea că începând cu anul 2003, primele de Paști și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat, iar prin "Nota asupra precizării situației primelor de Paști și de C prev. în art. 168 din CCM al SA" din data de 31.08.2007 și semnată de reprezentanți ai Patronatului și ai Federației Sindicale se dă o interpretare textului în discuție potrivit voinței părților la semnarea contractului.
Conf. art. 1 al. 1 din Lg. 130/1999, CCM este convenția încheiată între patron sau Organizația patronală pe de o parte și salariați reprezentați prin Sindicate ori prin alt mod prevăzut de lege de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile dem uncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
Art. 31 din Lg.130/1999 dispune că, poate interveni modificarea clauzelor CCM pe parcursul executării lui în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, modificări care trebuie comunicate în scris organului la care se păstrează CCM și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată convenită de părți.
Norma prevăzută de art.31 din Lg. 130/1999 este o normă permisivă care dă posibilitatea modificării clauzelor CCM ori de câte ori părțile convin acest lucru cu respectarea formalităților ce trebuiesc îndeplinite, dar numai pe parcursul executării CCM, interpretarea și reformarea conținutului unei clauze urmând să-și producă efecte până la momentul încetării efectelor contractului.
Instanța de fond a apreciat în mod corect că interpretarea clauzei cuprinse în art. 168 al.1 și 2 fin CCM la nivel deu nitate s-a realizat după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv de muncă anual și cu încălcarea dispoz. art. 31 din Legea 130/1999, și astfel nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al prevederii.
Chiar dacă Nota Comisiei Paritare ar fi apreciată ca o normă legală de modificare a dispozițiilor, se constată că printr-o astfel de interpretare ulterioară, recurenta recunoaște că suplimentările salariale trebuiau incluse în salariul deb ază al salariaților și ulterior anului 2003, însă nu a făcut dovada că aceste drepturi salariale care se raportează la salariul deb ază mediu pe SNP au fost achitate salariaților
Recurenta nu a făcut dovada că aceste drepturi suplimentare au fost incluse în salarii, deoarece analizându-se cartea de muncă se constată că recurenta a efectuat anumite stabiliri de drepturi salariale conform adreselor primite de la SC SA, iar creșterea salarială nu este la nivelul unui salariu mediu pe care, repartizat pe cele 12 luni ale anului să constituie majorarea cu suplimentările de Paște și C, așa cum susține recurenta.
Se constată astfel, că instanța de fond a interpretat corect dispoz. art. 168 al. 2 din Contratele colective de muncă pe anii 2004-2007, că voința reală a părților contractante a fost aceea că drepturile prev. la alin. 1 au fost incluse în salariile angajaților doar pentru anul 2003.
Cu privire la recursul formulat de către reclamantă acesta nu este fondat pentru următoarele considerente:
Conform contractului colectiv de muncă primele respective trebuiau să fie calculate în raport de salariul mediu pe.
Din raportul de expertiză întocmit reiese că expertul a avut în vedere salariul de bază mediu pe, așa cum este prevăzut în contractul colectiv de muncă și nu salariul mediu brut pe cum în mod greșit susține recurenta.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 al.2 Cod pr.civilă urmează a se respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamantul și pârâta SC SA- GRUP, împotriva sentinței civile nr. 3856/03.06.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
09.01.2009
Red.jud.-
Tehn.MC/2 ex.
Președinte:Corneliu MariaJudecători:Corneliu Maria, Marian Lungu, Florica Diaconescu