Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 1201/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.1201
Ședința publică din data de 20 iunie 2008
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Simona
- -- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA - GRUP B, Calea nr.239, sector 1, prin reprezentant legal cabinet avocatură, și Asociații - B, Bd.- -, House, nr.4-8, sector 1, împotriva sentinței civile nr.552 din 9.04.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în comuna Mari, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-pârâtă reprezentată de avocat din cadrul, și Asociații - B, lipsind intimatul-reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta-pârâtă a depus la dosar, în copie, practică judiciară in materie, și anume, un certificat eliberat de Curtea de Apel B și patru certificate de grefă cu soluțiile pronunțate de Curtea de Apel Iași și deciziile nr.246/2008, nr.249/2008, 247/2008 și nr.248/2008, toate pronunțate de Curtea de Apel Iași, filele 22-47.
Avocat având cuvântul arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarația acestuia și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței primei instanțe și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Fără cheltuieli de judecată.
Curtea
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța pârâta să fie obligată la plata sumei de 6163,52 lei reprezentând: drepturi salariale cuvenite și neacordate pentru perioada 2004 - 2006, în sumă de 5630 lei și actualizarea sumei cu indicele de inflație, în valoare de 533,52 lei.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că potrivit prevederilor contractului individual de muncă, în afară de plata salariului de bază pentru munca prestată, mai beneficia de toate drepturile acordate pe baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate si deși CCM prevedea, la art.168 alin.1, că salariații vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate, pârâta nu -a acordat aceste drepturi.
În drept, au fost invocate prevederile art.168 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă și art.166 din Codul Muncii.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta a solicitat respingerea cererii motivat de faptul că începând cu anul 2003, reprezentanții societății și cei ai au convenit ca drepturile salariale suplimentare de C și Paște să fie incluse în salariul de bază al fiecărui salariat,iar operațiunea includerii acestor drepturi în salarii nu a avut o aplicabilitate limitată pe anul 2003, continuând să producă efecte și în anii următori, textul articolului nr.168 din CCM fiind inclus în versiunile republicate anual în forma rezultată din negocierile din anul 2005.
S-a mai susținut de pârâtă prin întâmpinare că pentru a evita orice interpretări contrare în privința intenției reale a părților, Comisia Paritară a adoptat la 31.08.2007 decizia nr.5140/2007 prin care s-a confirmat faptul că părțile au înțeles ca începând cu anul 2003, suplimentările salariale prevăzute la art.168 alin. 1 din CCM să fie incluse în salariul lunar de bază al angajaților, iar începând cu anul 2003, art. 168 alin. 1 din CCM a rămas fără obiect, deoarece primele erau parte a salariului de bază ca întreg.
În ceea ce privește modalitatea de calcul invocată în susținerea acțiunii, s-a arătat de către pârâtă că este greșită întrucât se raportează la nivelul salariului mediu brut pe societate și nu la salariul de bază mediu, ale cărui valori la nivelul anilor 2004-2006 au fost diferite față de valorile prezentate de către reclamant, fiind stabilite prin adresa nr. 2022/04.09.2007.
A mai susținut pârâta că promovarea unei astfel de acțiuni este prematură în raport cu prevederile contractuale, care eventual ar justifica dreptul la acțiune. Dacă s-ar admite ipotetic faptul că drepturile salariale în discuție nu ar fi fost incluse în sumele deja acordate salariaților, oricum, dreptul de a formula prezenta acțiune nu se poate considera născut, atâta timp cât nu au avut loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor ar fi trebuit stabilit. Conform art. 1 al art. 168, teza finală, text nemodificat în perioada 2003-2007, drepturile salariale suplimentare nu se acordă automat, ci doar subsecvent negocierilor anuale, ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele două evenimente: Paște și
Pârâta a formulat și note scrise prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, întrucât potrivit art.283 alin.1 lit.e din Codul Muncii, termenul de prescripție aplicabil acțiunilor rezultate din neexecutarea obligațiilor asumate prin CCM este de 6 luni, iar instanța a respins la termenul din 16.01.2008 excepția, reținând că termenul de prescripție aplicabil este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, potrivit art. 283 alin.1 lit.c din Codul Muncii,drepturile solicitate de reclamant fiind drepturi salariale.
Pe baza probatoriilor administrate în cauză, cu înscrisuri și expertiză contabilă, Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr.552 din 9.04.2008 a respins excepția prematurității introducerii acțiunii invocată de pârâtă și a admis acțiunea formulată de reclamant obligând pârâta la plata către reclamant a sumei de 5252,53 lei, în valoare brută, reprezentând prime de Paște și C pe perioada 2004-2006, conform raportului de expertiză ș la 300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
In ceea ce privește excepția prematurității formulării cererii de chemare în judecată, aceasta a fost respinsă întrucât chiar pârâta în întâmpinare susținut că drepturile salariale suplimentare solicitate de către reclamant au fost achitate acestuia, prin includerea lor în salariul de bază, astfel că nu se mai poate pune problema prematurității introducerii cererii de chemare în judecată în această situație.
Pe de altă parte, câtă vreme pârâta a solicitat respingerea acțiunii, s-a concluzionat ă în mod evident aceasta nu dorește să negocieze cuantumul suplimentării drepturilor salariale, conform art.168 alin.1 teza II din Contractul colectiv de muncă, neputându-și invoca propria culpă în ceea ce privește nerespectarea prevederilor acestui articol din Contractul colectiv de muncă.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul are calitatea de salariat al societății pârâte pe perioada menționată în cererea de chemare în judecată, iar potrivit art.168 alin.1 din CCM pe anul 2004 salariații SNP SA urmau să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate, în alin.2 făcându-se precizarea că pentru anul 2003 suplimentările vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu, iar în CCM pe anul 2005, art.168 alin.2 a fost modificat în sensul că în anul 2003 suplimentările salariale prevăzute la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, menținându-se prevederile alin.1.
Din probele administrate în cauză, respectiv înscrisuri și expertiză contabilă, -a concluzionat că reclamantul este îndreptățit să primească drepturi suplimentare pentru sărbătorile de C și Paște, actualizate pe baza indicelor de inflație, întrucât suma prevăzută la art.168 alin.1 din CCM nu a fost inclusă în salariul de bază pentru anii 2004- 2006.
Aceeași concluzie, a reținut instanța, reiese și din interpretarea art.168 alin.1 și 2 din CCM 2004 - 2006, întrucât numai drepturile salariale suplimentare pentru anul 2003 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, iar dacă părțile contractante nu ar fi intenționat să acorde aceste drepturi și pentru anii 2004 - 2006 nu ar mai fi avut niciun motiv să le prevadă la art.168 alin.1 în contractele colective încheiate pentru această perioadă.
Cât privește adresa nr.3793/2007 a Comisiei Paritare, invocată în întâmpinare de către pârâtă, aceasta nu a fost luată în considerare, nefiind menționată calitatea persoanelor semnatare, aceea de reprezentanți legali ai părților, precum și mandatul necesar pentru întocmirea respectivei adrese.
Totodată, pârâta a menționat în întâmpinare că potrivit art.9 din CCM interpretarea clauzelor din Contractul colectiv de muncă se face prin consens și în caz contrar, conform principiilor dreptului muncii, în favoarea salariaților
Făcând aplicarea acestui articol al contractului colectiv de muncă, precum și a art.168 din CCM 2004 - 2006 și având în vedere argumentele prezentate, instanța a admis acțiunea reclamantului în sensul celor sus arătate.
Împotriva sentinței primei instanțe, a declarat recurs pârâta, criticând -o ca nelegală și netemeinică.
Susține recurenta că drepturile salariale de C și de Paște au fost incluse în salariile de bază ale angajaților începând cu anul 2003, în acest sens fiind redactat și alin.2 al art.168 din CCM pe anul 2003, această prevedere fiind reiterată și în CCM pe anul 2004 și confirmată prin versiunea din 2005 alin. 2 art.168.
De asemenea, aceeași interpretare a oferit-o și Comisia Paritară, înființată în scopul clarificării intenției reale a părților la momentul negocierii clauzelor CCM,comisie formată din reprezentanții părților semnatare, interpretare ce a fost cuprinsă în decizia nr.5140/2007 din 31.08.2007 intitulată notă asupra precizării primelor de Paște și C, prevăzute în art.168 din CCM al SA, aceasta având caracter obligatoriu conform prevederilor Anexei 2 la CCM.
Se învederează că atât prevederile CCM, cât și interpretarea oferită de Comisia Paritară sunt opozabile salariaților conform art.9, 14 și 30 din Legea nr.130/1996 și art. 9 și 10 din CCM, această interpretare fiind reținută și de alte instanțe învestite cu soluționarea unor acțiuni similare.
Se susține în continuare că prima instanță a apreciat în mod greșit că se impune respingerea excepției prematurității întrucât nu există nicio reglementare care să stabilească în sarcina reclamantei obligația declanșării unei asemenea proceduri, a excepției prescripției dreptului la acțiune întrucât sumele solicitate sunt drepturi salariale, care se prescriu în termen de 3 ani, precum și admiterea acțiunii deoarece pârâta nu ar fi făcut dovada că sumele în discuție au fost incluse în salariile angajaților.
În susținerea caracterului prematur al acțiunii formulate, recurenta-pârâtă învederează că dreptul la acțiune nu se poate considera născut atâta timp cât nu au avut loc negocierile în baza cărora ar fi trebuit stabilit cuantumul exact al sumelor, condiție ce reiese din redactarea alin.1 al art.168 din CCM 2003-2007 și care trebuie să se concretizeze într-o decizie.
Totodată, caracterul întemeiat al excepției prescripției dreptului la acțiune reiese din faptul că drepturile a căror valorificare se urmărește prin promovarea acțiunii nu au natură salarială, nu au caracter continuu și nu reprezintă o contraprestație a activității desfășurate, ci drepturi acordate salariaților prin CCM în scopul de a le oferi protecție socială, fiind incidente disp. art. 283 alin.1 lit.e din Codul Muncii, ce reglementează un termen de prescripție de 6 luni pentru acțiunile rezultate din neexecutarea obligațiilor asumate prin CCM.
În fine, se arată că modalitatea de calcul a sumelor pretinse este greșită, câtă vreme se raportează la salariul mediu brut la nivel de societate, deși art.168 alin.1 din CCM stipulează că baza de calcul este salariul de bază mediu la nivel de, nivelul acestuia reieșind din adresa nr. 2022/04.09.2007.
-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea ac iunii depunându-se la dosar și practică judiciară privind soluții pronunțate de diferite instanțe din țară în spețe similare.
Deși legal citat cu această mențiune, intimatul nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Intimatul-reclamant a fost salariatul pârâtei până la data de 14.10.2006, iar potrivit art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2004,2005,2006, salariații SA aveau dreptul la o suplimentare a drepturilor salariale, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate.
Dreptul intimatului-reclamant la acordarea acestor prime rezultă din dispozițiile contractului colectiv de muncă mai sus arătate și nu poate fi primită critica recurentei potrivit căreia acțiunea ar fi prematură pe motiv că nu au avut loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor ar fi trebuit stabilit, așa cum se prevede în art.168 alin.1 teza finală din contractele colective de muncă pe acești ani, în condițiile în care nu se poate reține o culpă a reclamantului pentru lipsa acestor negocieri, recurenta invocându-și practic propria culpă, iar cuantumul primelor a putut fi oricum stabilit după criteriul reglementat de contractul colectiv de muncă, determinându-se chiar de către recurentă valoarea salariului de bază mediu pe societate, potrivit adreselor avute în vedere și de către expertul contabil în raportul de expertiză întocmit de acesta la prima instanță, cuantum identic cu cel indicat în adresa nr.2022 din 4.09.2007 invocată de pârâtă.
Neîntemeiată este și critica prin care se susține că dreptul la acțiune al intimatului ar fi prescris.
Astfel, conform art. 283 alin.1 lit.e din Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Raportat la obiectul acțiunii, în cauză nu sunt aplicabile însă dispozițiile acestui text de lege, ci cele ale art. 283 alin.1 lit.c din Codul Muncii, potrivit cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă, printre altele, în plata unor drepturi salariale neacordate, ca în pricina de față. Primele solicitate prin acțiune constituie drepturi salariale, acesta fiind și termenul expres folosit în cuprinsul contractelor colective de muncă încheiate pe anii 2004 - 2006, care la art. 168 alin.1 prevăd că salariații vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.
Referitor la criticile pe fondul cauzei, este neîntemeiată susținerea recurentei-pârâte SC SA în sensul că acțiunea trebuie respinsă întrucât primele de Paște și de C au fost incluse în salariul de bază al reclamantului pe anii în discuție în cauză.
Aceasta, deoarece, o asemenea susținere nu a fost dovedită de recurenta-pârâtă și, fiind vorba de un conflict de muncă, sarcina probei revine angajatorului, conform art. 287 din Codul Muncii.
În plus, dacă așa ar fi stat lucrurile, ceea ce în speță nu s-a dovedit, este evident că în contractele colective de muncă pe anii 2004, 2005, 2006 s-ar fi menționat expres că pentru anii respectivi suplimentările de la alin.1 al art. 168, privind primele de Paște și de C, vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, ceea ce nu s-a întâmplat.
Astfel, în contractul colectiv de muncă pe anul 2004 s-a prevăzut, la art. 168 alin.2, că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu, iar în contractul colectiv de muncă pe anul 2005, s-a stipulat, la art. 168 alin.2, că în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al art. 168 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, fără a se face vreo mențiune în contractele respective privind includerea și în anii 2004, 2005, 2006 primelor de Paște și de C în salariul de bază, iar practica judiciară invocată de recurentă nu constituie izvor de drept.
În raport de cele mai sus-arătate, decizia din 31.08.2007 a Comisiei Paritare constituită la nivelul SA, formată din reprezentanți ai societății și ai, prin care s-au adus precizări asupra interpretării art. 168 alin.1 și 2 din Contractele colective de muncă la nivelul SA, încheiate în perioada 2004-2007, de care se prevalează recurenta, nu poate constitui un argument suficient pentru respingerea acțiunii, câtă vreme recurenta nu a dovedit că primele solicitate, prevăzute de art. 168 alin.1 din Contractele colective de muncă pe anii 2004,2005, 2006, ar fi fost acordate reclamantului prin includerea acestor prime în salariul de bază al acestuia pe acei ani.
Neîntemeiată este și critica potrivit căreia instanța de fond ar fi avut în vedere la pronunțarea soluției nivelul salariului mediu brut pe societate și nu al salariului de bază mediu pe societate, așa cum prevede expres art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă, în condițiile în care, după cum rezultă din raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză la prima instanță, la stabilirea sumelor datorate de recurentă intimatului, expertul a avut în vedere valoarea salariului de bază mediu pe societate, astfel cum rezultă din adresele pârâtei nr.2919 /2.11.2007, 3084/28.11.2007, 48/5.02.2008, 47/5.02.2008, stabilindu-se în final de către expert suma brută actualizată datorată reclamantului, ce a fost în mod corect acordată și de instanța de fond.
Concluzionând, pentru considerentele mai sus arătate, Curtea privește recursul de față de nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge, sentința atacată fiind legală și temeinică, decurgând dintr-o corectă apreciere a probelor administrate și aplicare a dispozițiilor legale.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA - GRUP B, Calea nr.239, sector 1, prin reprezentant legal cabinet avocatură, și Asociații - B, Bd.- -, House, nr.4-8, sector 1, împotriva sentinței civile nr.552 din 9 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în comuna Mari, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,azi 20 iunie 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Simona
--- - - - -- -
Fiind în concediu medical
Prezenta se semnează de
Președintele instanței
Grefier
Fiind în concediu de odihnă
Prezenta se semnează de
Grefier sef -secție
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
/AȚ
2008-07-01
2 ex.
Trib.D nr-
Președinte:Vera Andrea PopescuJudecători:Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Simona
