Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 143/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.875/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.143/
Ședința publică de la 13 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 2: Uță Lucia
JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.249 din data de 07.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (5560/2008), în contradictoriu cu intimații, Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel București și Tribunalul București,având ca obiect:"drepturi bănești - spor de 50%".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurentul Ministerul Finanțelor Publice și intimații, Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel București și Tribunalul București.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, având în vedere împrejurarea că recurentul Ministerul Finanțelor Publice, prin cererea formulată și depusă la dosar la data de 14.10.2009, a solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 Cod proc. civilă, și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.249/07.11.2008, pronunțată de către Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale s-a dmis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada iulie 2001 - octombrie 2004 și s-au respins pretențiile aferente acestei perioade ca fiind prescrise, s-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul București și Ministerul Economiei și Finanțelor, s-au obligat pârâții la plata către reclamantă a sporului de stres în procent de 50%, calculat la indemnizația brută lunară de încadrare a reclamantei, începând cu data de 1.11.2004, până la 23.09.2005, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație de la datele scadente până la data plății efective, precum și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei și s-au respins ca neîntemeiate celelalte capete de cerere.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, la solicitarea reclamantei de acordare a sporului lunar de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, că potrivit dispozițiilor cuprinse în art.1 alin.1 coroborat cu cele ale art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, "dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege", respectiv de 3 ani.
De asemenea, s-a ținut seama că potrivit art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, cererea având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate, poate fi formulată în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Cum, în speță, obiectul cererii de chemare în judecată a fost unul patrimonial, instanța de fond a reținut că dreptul la acțiune al reclamantei este prescris pentru perioada iulie 2001 - octombrie 2004, motiv pentru care a admis excepția prescripției dreptului la acțiune privind aceste pretenții și pe cale de consecință a respins acțiunea având ca obiect pretențiile aferente perioadei iulie 2001 - octombrie 2004, constatând intervenită prescripția extinctivă.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că, otrivit p. art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, invocat drept temei juridic al acțiunii, magistrații beneficiază de un spor de 50% din indemnizația brută lunară, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
S-a constatat că prin art.1 pct.2 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art.47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr.334/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.370 din 9 iulie 2001.
S-a considerat că, OG nr.83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art.1 lit.Q pct.1 din Legea nr.125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
S-a precizat că Legea nr.24/2000, în vigoare la data emiterii OG nr.83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art.57, 58 și 62, preciza că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Ca atare, modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
S-a menționat că, prin Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr.50/1996, nici total și nici parțial.
În acest fel, prin emiterea OG nr.83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art.108 alin.3, cu referire la art.73 alin.1 din Constituția României.
S-a mai reținut în considerentele arătate, că abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ și că norma de nivel inferior (art.I pct.42 din OG nr.83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 și art.IX alin.2 paragraful 1 din OG nr.83/2000 prin care a fost abrogat art.231 din Legea nr.56/1996, modificată și completată), contravine art.81 din Legea nr.92/1992, modificată și completată, lege organică.
Astfel s-a statuat și prin decizia nr.XXI/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în dosarul nr.5/2008, dată în soluționarea recursului în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art.329 pct.3 din pr.civ. constatându-se, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
De asemenea, în considerentele deciziei sus menționate, s-a reținut că instanțele de judecată trebuie să considere rămase în vigoare dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, norme legale care au produs și produc în continuare efecte juridice, acest lucru presupunând că, nici în prezent, dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea. Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 și art.231din Legea nr.56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă aceste texte de lege.
Împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, care a invocat excepția absolută a lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice, motivat de faptul că reclamanta nu este angajata instituției.
Pe fondul cauzei, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, care stabilesc pe de o parte că, nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii, iar pe de altă parte că, nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget, dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială.
S-a menționat că în acest domeniu a fost adoptat un act normativ cu caracter de norma specială, respectiv Ordonanța de urgență nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, care stipulează că "Plata sumelor prevăzute în titlurile executorii emise până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției, se va realiza, eșalonat, în termen de 18 luni de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, modalitatea de eșalonare fiind stabilită prin ordin comun al ministrului justiției, ministrului economiei și finanțelor, președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție și al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție."
De asemenea, s-a amintit că prin Ordinul comun nr. 3774/22.08.2008 privind modalitatea de eșalonare a plații sumelor prevăzute în titlurile executorii emise până la intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.75/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, a fost reglementată modalitatea de executare a hotărârilor obținute de personalul din justiție, acest ordin fiind aplicabil atât pentru drepturile salariale stabilite prin hotărâri judecătorești, cât și pentru dobânzi, penalități sau alte sume acordate, calculate până la data plății efective, precum și pentru cheltuielile de executare.
S-a adăugat că potrivit art.2 din același act normativ "Plata sumelor aferente fiecărui titlu executoriu dintre cele prevăzute la art.l se va realiza eșalonat, în termen de 18 luni de la intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.75/2008, în trei tranșe stabilite după cum urmează: în luna octombrie 2008-30%; în luna martie 2009-40%; în luna octombrie 2009-30%, iar potrivit art.3 sumele aferente tranșei menționate la lit.a) vor fi alocate prin rectificare bugetară iar, conform art.4 sumele menționate la lit.b) si c) vor fi alocate prin bugetul aferent Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curți de Casație și Justiție și Ministerului Public, pentru anul 2009.
S-a precizat că la art. 5 este reglementată modalitatea de centralizare a sumelor de către ordonatorii terțiari, secundari și principali de credite din sistemul justiției și atribuțiile acestora privind punerea în executare a hotărârilor judecătorești, după centralizarea datelor ordonatorii principali respectiv Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casație si Justiție si Ministerul Public urmând să solicite alocarea fondurilor necesare plății sumelor în bugetele proprii, cu respectarea Legii nr.500/2002.
În același sens, au fost invocate și dispozițiile art. 25 din OUG 37/2008, privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, potrivit cărora "ordonatorii principali de credite sunt abilitați să introducă în structura bugetelor proprii și ale instituțiilor din subordine subdiviziuni bugetare de la care urmează să fie puse în plată sentințele judecătorești, asigurând fondurile necesare prin redistribuiri de sume, pe tot parcursul anului, și comunicând Ministerului Economiei și Finanțelor în termen de 5 zile operarea acestor modificări."
Având în vedere dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.75/2008 și Ordinului nr.3774/22.08.2008, s-a arătat că plata drepturilor salariale din sistemul de justiție, recunoscute prin hotărâri judecătorești, vor fi achitate eșalonat de ordonatorii de credite din sistemul de justiție, din bugetele acestora, urmând ca fondurile să fie alocate prin legile de rectificare și prin legea bugetului.
Deoarece art.2 lit. a) din Ordinul nr.3774/22.08.2008 menționează faptul că, prima tranșă în procent de 30% se va achita în luna octombrie 2008, prin Ordonanța de urgență nr. 112/2008, s-a procedat la rectificarea bugetului pe anul 2008, susținându-se că astfel Ministerul Finanțelor Publice și-a respectat obligațiile legale stabilite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.75/2008, respectiv Ordinul nr. 3774/22.08.2008, în sensul că a procedat la rectificarea bugetului Ministerului Justiției, alocând credite bugetare în suma de 280 milioane lei, pentru plata primei tranșe de 30%, așa cum se prevede la art. 2 din Ordinul comun nr. 3774/22.08.2009.
În același sens, s-a menționat că pentru plata transelor aferente lunilor martie 2009 si octombrie 2009, sumele rezultate din titluri executorii definitive au fost prevăzute in proiectul de buget al Ministerului Justiției pe anul 2009.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurent încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.4 și 9.pr.civ. cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel București, Ministerul Economiei și Finanțelor și Tribunalul București, reclamanta a solicitat să se constate că dispozițiile art. 47 din Legea nr.50/1996 au rămas și sunt în vigoare și prin urmare să se dispună acordarea sporului de 50% din indemnizația de încadrare lunară, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică obligarea Tribunalul București și a Curții de Apel București la plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică din iulie 2001- octombrie 2005, precum și să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă.
Reclamanta nu a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor (Ministerul Finanțelor Publice) la alocarea fondurilor necesare plăților ordonatorului principal de credite, ci obligarea acestuia la plata sumelor pretinse cu titlu de sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, alături de ceilalți pârâți.
Prin urmare, Curtea constată ca fiind întemeiate criticile recurentului, de vreme ce între acesta și intimata reclamantă nu există raporturi de muncă, reclamanta nefiind salariata Ministerului Finanțelor Publice, astfel încât nu este îndeplinită identitatea impusă de lege între partea care poate fi obligată în raportul juridic dedus judecății și cea care are calitatea de pârât.
Ministerul recurent are numai atribuții legate de fundamentarea bugetului de stat, iar nu și calitatea de ordonator principal de credite, în cauză această calitate având-o Ministerul Justiției (Ministerul Justiției și Libertăților ).
Potrivit dispozițiilor art. 282 lit. a) din Codul muncii, în conflictele de muncă pot fi părți persoanele între care se stabilesc raporturile juridice de muncă, respectiv salariații și angajatorii sau alte persoane asimilate lor, adică persoanele care prestează munca și beneficiarii acestei munci, or de vreme ce în speță, aceste cerințe nu au fost îndeplinite în privința recurentului pârât Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța de fond a admis greșit acțiunea față de acesta, reținând în mod eronat calitatea acestuia de pârât.
Pentru considerentele arătate, Curtea va admite recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul d e procedură civilă, va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui minister și va respinge acțiunea îndreptată împotriva sa ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Curtea va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate, care nu au făcut obiectul prezentului recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.249/07.11.2008, pronunțată de către Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel București și Tribunalul București.
Modifică, în parte, sentința recurată în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și respinge acțiunea formulată împotriva acestuia ca fiind introdusă față de o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
18.01.2010
Jud. fond:;
Președinte:Cristescu SimonaJudecători:Cristescu Simona, Uță Lucia, Rotaru Florentina