Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 1604/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 1604/
Ședința publică din 26 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Educației, Cercetării și T, cu sediul în B, sector1, str.G-ral. nr.28-30, Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B, sector 5,-, prin M, cu sediul în Târgu-M, str.-.-, nr.1-3, județul M, împotriva sentinței civile nr.1370 din 17 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr- (număr în format vechi 2451/2008).
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că ambele recursuri sunt declarate și motivate în termen legal, fiind scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, s-a cerut judecarea în lipsă, conform prevederilor art.242 pct.2 din Codul d e procedură civilă.
Față de actele și lucrările dosarului instanța constată că recursurile sunt în stare de judecată, ca atare a reținut cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1370 din 17 iulie 2008, pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Mureș a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Școlar Județean M, Ministerului Economiei și Finanțelor și a Ministerului Educației, Cercetării și
- a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții Școala Generală, Primarul comunei, Consiliul local al comunei, Inspectoratul Școlar Județean M, Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Educației, Cercetării și T;
- a obligat pârâții, în solidar, la plata în favoarea reclamanților a unei despăgubiri egale cu diferențele de drepturi salariale, reprezentând creșterea salarială prevăzută de art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, începând cu data de 23 aprilie 2005 pentru reclamanții, și și respectiv din 1 septembrie 2005 pentru reclamanta și în continuare, până la încetarea calității de cadru didactic al reclamanților;
- a dispus ca despăgubirile să fie actualizate în funcție de rata inflației, calculată cu data scadenței lunare a fiecărei diferențe salariale și până la data plății efective;
- a obligat pârâții, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamanților.
În adoptarea acestei soluții, prima instanță a reținut, cu referire la excepțiile invocate în cauză, următoarele:
Inspectoratul Școlar Județean M dispune de calitate procesuală pasivă conform art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997, art. 142 lit. g din Legea nr. 84/1995, art. 33 alin. 7 și art. 38 alin. 5 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învățământ preuniversitar de stat pe județul M, deoarece acest pârât are atribuții specifice angajatorului, inclusiv în asigurarea efectuării legale a plății drepturilor bănești ale personalului didactic.
Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T nu are calitate procesuală pasivă în cauză, conform dispozițiilor art. 13 din OUG nr. 32/2001 și ale HG nr. 223/2005.
Ministerul Economiei și Finanțelor dispune de calitate procesuală pasivă, conform art.16 din G nr. 2192/2004 și art. 13 din cap. IV al Legii nr. 379/2005, acesta răspunzând de finanțarea unităților de învățământ preuniversitar.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamanții sunt încadrați la Școala Generală în funcția de cadre didactice cuprinși în tranșa de vechime în învățământ de 30 -35 ani.
Conform art. 50 alin. 1 din Legea nr. 128/1997, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime suplimentare care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ.
Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime, potrivit art. 50 alin. 2 din Legea nr. 128/1997.
În primul rând, potrivit art. 63 alin. 3 din Legea nr. 24/2000, în cazul abrogării unor dispoziții legale, acestea trebuie determinate expres, prin menționarea tuturor datelor de identificare ale acestora. Ori, dispozițiile art. 30 alin.1 și 2 din Legea nr. 128/1997 nu au fost abrogate cu respectarea acestor condiții de formă și de fond ale abrogării, astfel încât dispozițiile legale menționate sunt în vigoare.
De asemenea, art. 10 din Legea nr. 154/1997 nu a abrogat dispozițiile art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997.
În al doilea rând, pentru perioada în litigiu, prevederile Legii nr. 154/1997 nu au nici o relevanță, deoarece prin art. 5 și art. 6 din nr.OUG 8/2000, salarizarea personalului didactic s-a stabilit în funcție de anexele introduse la Legea nr. 128/1997, iar nu în funcție de prevederilor Legii nr. 154/1997.
În al treilea rând, este de subliniat faptul că dispozițiile art. 50 alin. 1 din Legea nr. 128/1997 sunt dispoziții speciale, care instituie un drept special salarial, mai precis un adaos salarial ( în sensul art. 155 din Codul muncii, incident în temeiul art.1 din același cod ). Acest adaos salariale special constă în majorarea coeficientului de ierarhizare cu 1/25 și se aplică asupra coeficientului de ierarhizare prevăzut de lege și avut de cadrul didactic anterior trecerii în tranșa de vechime în învățământ de 30-35, 35-40, respectiv peste 40 de ani.
Prin urmare, este evident și neîndoios faptul că adaosul salarial special se aplică la coeficienții de ierarhizare stabiliți de lege, și anume de anexa nr. 2 cap. I lit. A (introdusă prin nr.OUG 8/2000 pentru perioada 1 aprilie 2000 - 22 iunie 2006), respectiv de anexa nr.2 a (introdusă prin nr.OG 4/2006 pentru perioada ulterioară datei de 23 ianuarie 2006).
Însă, pârâții au omis să aplice adaosul salarial special, prevăzut de art. 50 alin.1 și 2 din Legea nr. 128/1997, încălcând și prevederile art. 154 - 155, art. 161 - 164 alin.1 și 2 din Codul muncii, cauzând un prejudiciu salarial conform dispozițiilor art. 269 din Codul muncii.
Pentru aceste considerente, instanța a admis acțiunea astfel cum aceasta a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M și Ministerul Educației și.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat modificarea sentinței atacate, iar în urma rejudecării cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă față de Ministerul Economiei și Finanțelor, datorită lipsei calității procesuale pasive a acestuia, iar în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.
În drept, s-a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, susținându-se că instanța de fond a nesocotit faptul că o cerere de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor, în materia litigiilor de muncă este inadmisibilă, întrucât între părțile în litigiu, reclamantă și ceilalți pârâți, pe de o parte, și Ministerul Economiei și Finanțelor, pe de altă parte, nu există raporturi juridice de muncă.
Mai mult, dispozițiile art. 167 alin. 13 din Legea nr. 84/1995, republicată, prevăd că"finanțarea de bază și finanțarea complementară a unităților de învățământ se fac pe bază de contract -, încheiat între directorul unității de învățământ preuniversitar și primarul localității în a cărei rază teritorială se află unitatea de învățământ."Astfel, în mod cert, legiuitorul a înțeles să atribuie, responsabilitatea finanțării învățământului preuniversitar în sarcina autorităților administrației publice locale și prin urmare, Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
În ceea ce privește fondul cauzei, recurentul a susținut că instanța de fond a aplicat în mod greșit dispozițiile legale în raport cu situația de fapt învederată de intimata-reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, deoarece începând cu iunie 1998, conform dispozițiilor art. 24 alin. 4, coroborate cu cele ale art. 23 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, raportat la Anexa nr. 7/1 din același act normativ, coeficienții de multiplicare (ierarhizare) ai personalului didactic, diferențiați pe tranșe de vechime (inclusiv sub aspectul prevăzut de art. 50 alin.1 și 2 din Legea nr. 128/1997), au fost reglementați în amănunt, fiind prevăzute prin lege, grile aferente tranșelor de vechime.
De asemenea, începând cu aprilie 2000, prin nr.OUG 8/2000, au fost introduse în Legea nr. 128/1997, anexele cuprinzând coeficienții de salarizare ai personalului didactic, diferențiați pe tranșe de vechime, iar din ianuarie 2007, anexele introduse prin nr.OUG 8/2000, au fost înlocuite cu cele prevăzute de nr.OG 11/2007, care, de asemenea, reglementează, în detaliu, salarizarea personalului didactic, prevăzând coeficienți de salarizare distincți și crescători pentru fiecare tranșă de vechime menționată de art. 50 alin.1 din Legea nr. 128/1997.
În acest context, baza de calcul și modul concret de calculare a fiecărui coeficient de salarizare ( de ierarhizare ) se stabilesc tot prin prevederi legale, cu caracter special, care detaliază fiecare coeficient, prevederi legale cuprinse în anexele Legii nr. 128/1997. Aceste anexe nu pot fi interpretate decât sistematic, ca parte integrantă a actului normativ menționat și ca prevederi care reglementează în amănunțit aspectele enunțate de prevederile cadru din corpul legii. Astfel, prevederile anexelor Legii nr. 128/1997, care stabilesc în mod detaliat coeficienții de salarizare, sunt obligatorii, conform art. 1 alin.5 din Constituție, atât pentru intimați, dar și pentru instanță, care nu poate stabili sau cuantifica alți coeficienți de salarizare decât cei pe care îi determină legea.
Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Tas olicitat modificarea sentinței atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a ministerului, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii introductive ca neîntemeiată.
În motivarea recursului s-a invocat în primul rând faptul că în mod neîntemeiat instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației, Cercetării și T, având în vedere că acest minister nu a plătit și nici nu a asigurat plata unor drepturi salariale ale cadrelor didactice întrucât nu are aceste atribuții. Pe de altă parte, dispozitivul hotărârii nu reflectă considerentele hotărârii în contextul în care în considerente s-a reținut că Ministerul Educației, Cercetării și T nu dispune de calitate procesuală pasivă în cauză.
În ceea ce privește fondul cauzei s-a arătat că soluția instanței de fond este criticabilă, întrucât prevederile art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic fac dovada că reclamanții au primit coeficientul de 1/25. Confuzia pe care a făcut-o instanța de fond constă în aceea că a considerat că în afara acestui coeficient de 1/25 pentru tranșa suplimentară de vechime era un alt coeficient numit de instanță "adaos salarial".
S-a susținut că tranșele de vechime de 30,35 și peste 40 de ani de activitate nu au un coeficient de ierarhizare diferit la care se aplică 1/25, ci se formează prin aplicarea coeficientului de 1/25 la tranșa anterioară. În consecință, reclamanții au solicitat și au primit prin admiterea acțiunii o plată dublă.
Recurentul pârât a mai relevat faptul că în legislația salarizării cadrelor didactice care se aplica până la apariția Legii nr. 128/1997 existau numai tranșe de vechime în învățământ pentru stabilirea salariului de bază, care se opreau la tranșa de peste 25 de ani, iar la data de 1 septembrie 1997 prin Legea nr. 128/1997 s-au introdus trei tranșe suplimentare de vechime în învățământ - 30,35, peste 40 de ani, create prin creșterea acordată în conformitate cu art. 50 alin. 2 din lege. Creșterea de 1/25 s-a utilizat numai pentru crearea celor trei tranșe și nu constituie un spor care se acordă la niște salarii de bază existente.
De asemenea, recurentul a susținut că în mod nelegal s-a dispus obligarea în solidar a pârâților la plata în favoarea fiecărui reclamant a unei despăgubiri egale cu diferențele de drepturi salariale, reprezentând creșterea salarială prevăzută de art. 50 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 128/1997, deoarece coeficientul de 1/25 s-a acordat deja, cu acest coeficient fiind creată fiecare tranșă suplimentară
În drept, s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Examinând recursurile deduse judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041și 306 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea sunt nefondate, astfel că vor fi respinse ca atare, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța de recurs reține că acest minister este responsabil pentru finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat în temeiul dispozițiilor art. 167 alin.1 și 2 din Legea nr. 84/1995, conform cărora această operațiune se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, finanțarea cuprinzând atât, finanțarea de bază, cât și finanțarea complementară. Or, potrivit dispozițiilor art. 167 alin.5 din aceeași lege, în finanțarea de bază sunt cuprinse și cheltuielile de personal.
Aceeași responsabilitate a Ministerului Economiei și Finanțelor derivă, pentru perioada aflată în litigiu, și din prevederile art. 7 alin.4 din Legea nr. 388/2007, privind bugetul de stat pe anul 2008, precum și din cele ale art. 19 lit. a) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, pârâtul-recurent coordonând acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, precum pregătirea proiectelor bugetare anuale și ale legilor de rectificare.
În plus, conform prevederilor art. 22 alin. 1 din Legea nr. 388/2007, cheltuielile privind despăgubirile acordate prin hotărâri definitive ale instanțelor judecătorești, se acoperă de către Ministerul Economiei și Finanțelor, pe bază de documente legale, din sumele prevăzute cu această destinație în bugetul de stat.
Din coroborarea prevederilor legale menționate, rezultă că pârâtul-recurent are calitate procesuală pasivă în cauză, atât sub aspectul opozabilității față de minister a hotărârii atacate, cât și sub aspectul punerii acesteia în executare.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației, Cercetării și T, instanța de recurs apreciază că și această excepție este nefondată.
Sub acest aspect trebuie avut în vedere că potrivit dispozițiilor art. 167 alin. 2 din Legea nr. 84/1995, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cuprinde finanțarea de bază și finanțarea complementară. Potrivit alin. 3 teza a II-a a aceluiași articol, finanțarea de bază se asigurăprinbugetele locale ale unităților administrativ teritoriale din sumele defalcate din unele venituri ale bugetelor de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Finanțarea de bază cuprinde printre altele și cheltuielile de personal (art.167 alin.5 din Legea nr.84/1995). Potrivit aliniatului 15 al aceluiași articol directorul unității de învățământ de stat este ordonator terțiar de credite iar potrivit alin.17 de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării se asigură cheltuielile aferente unităților de învățământ preuniversitar potrivit enumerării făcute de legiuitor. Mai mult, Ministerul Educației, Cercetării și T precum și structura sa teritorială respectiv Inspectorul Școlar Județean este responsabil de modul de organizare și funcționare rețelei de învățământ preuniversitar, asigură aplicarea legislației în organizarea, conducerea și desfășurarea procesului de învățământ, asigură calitatea învățământului etc. Toate aceste atribuții ale ministerului nu pot fi examinate separat de componenta socială, obiect al prezentului litigiu, respectiv dreptul oricărui cadru didactic de a fi retribuit potrivit dispozițiilor legale aplicate în litera dar mai ales în spiritul lor.
Nu în ultimul rând așa cum susțin recurenții, Ministerul Educației, Cercetării și T este semnatar a contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, fiind responsabil așadar de îndeplinirea obligațiilor asumate prin acest contract.
În altă ordine de idei potrivit art.4 lit.d și s din HG 366/2007, Ministerul Educației, Cercetării și T are atribuții privind elaborarea cadrului normativ metodologic, funcțional, operațional și financiar în care se realizează politicile în domeniul învățământului(incluzând și politicile salariale), și asigură modul de formare și utilizare aresurselorumane, materiale șifinanciare,necesare realizării procesului de învățământ și educație.
În consecință, instanța de recurs apreciază că în mod nejustificat se susține că Ministerul Educației, Cercetării și T nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Referitor la contradicția dintre considerentele și dispozitivul hotărârii pronunțată de instanța de fond, instanța consideră că este vorba de o eroare materială și pe de altă parte trebuie avut în vedere faptul că dispozitivul hotărârii este cel care intră în puterea lucrului judecat.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea constată că abordarea primei instanțe este, de asemenea, corectă, sub acest aspect reținându-se următoarele considerente:
Legea nr. 128/1997, prin art. 50, acordat personalului didactic din învățământul preuniversitar două categorii distincte de tranșe de vechime, respectivtranșe de vechime la salarizare și tranșe suplimentare de vechime.
Aceste două categorii de tranșe de vechime au generat modificări în grilele de salarizare, modificări care, suprapuse peste inconsecvența terminologică, au dus la apariția prezentului conflict de muncă.
În această ordine de idei, noțiunea de "noile tranșe de vechime introduse suplimentar" nu reprezintă altceva decât expresia modificării numărului de tranșe de vechime față de vechea reglementare. Anterior apariției Legii nr.128/1997, prin nr.OG39/1994, personalul didactic era salarizat potrivit grilelor ce cuprindeau 8 segmente de vechime. După apariția Legii nr.128/1997, prin nr.HG467/1997 au fost introduse 10 segmente de tranșe de vechime, fiind astfel vorba de noile tranșe de vechime introduse suplimentar.
Aceste transe de vechime vizează două componente pentru stabilirea salariului, respectiv: coeficientul de multiplicare și valoarea de referință sectorială. de multiplicare diferă de la o tranșă de vechime la alta, în sensul în care acesta crește progresiv. Creșterile salariale față de segmentele de vechime anterioare sunt proporționale de la o tranșă la alta, fără a include, așa cum greșit susțin pârâții, majorările aferentetranșelor suplimentare de vechime.
Altfel spus, alături de majorările specifice trecerii de la un segment de vechime la altul, legiuitorul a instituit un drept suplimentar, intitulat "tranșa suplimentară", însoțit de "o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător transei anterioare de vechime", în favoarea cadrelor didactice cu o vechime de 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ.
Susținerile pârâților, potrivit cărora noile tranșe de vechime stabilite prin nr.HG467/1997 includ în rezultanta finală (salariul) și aceste tranșe suplimentare de vechime (creșteri de 1/25 din coeficientul de ierarhizare anterior) nu pot fi primite, întrucât, pe de o parte, legiuitorul nu a prevăzut expres acest lucru nici în lege și nici în anexele ce o însoțesc, iar pe de altă parte, acest drept nu a fost abrogat sau modificat prin nicio dispoziție legală ulterioară, expresă sau tacită.
Dintr-o analiză sumară a modului în care coeficienții de multiplicare (ierarhizare) se modifică de la o tranșă (segment) de vechime la altul nu se evidențiază o creștere de 1/25 suplimentară, ci creșteri proporționale, similare celorlalte tranșe.
Este, așadar, evidentă intenția legiuitorului de a acorda un adaos salarial special, corespunzător vechimii în învățământ, alături de creșterile salariale specifice trecerii dintr-o tranșă de vechime în alta.
Față de cele ce preced, recursurile deduse judecății se apreciază a fi nefondate, astfel că, nefiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, invocat în ambele recursuri, și neidentificând din oficiu vreun motiv de ordine publică, instanța va dispune, în baza prevederilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, respingerea acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Educației, Cercetării și T, cu sediul în B, sector 1, str.G-ral. nr.28-30, Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B, sector 5,-, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu-M, str.-.-, nr.1-3, județul M, împotriva sentinței civile nr.1370 din 17 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
Red.
Tehnored. BI/2ex
Jud.fond:;
-11.12.2008-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
