Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 172/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 172
Ședința publică din 27 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu DR.- -
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de intervenienții, -, -, -, -, -, și și pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ a FINANȚELOR PUBLICE C, împotriva sentinței civile nr. 2446 din 17 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați, G, CONT -, G, și - și pârâții intimați CURTEA de APEL CLUJ și TRIBUNALUL CLUJ, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au fost lipsă părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatându-se că s-a solicitat judecarea în lipsă în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, cauza a fost lăsată în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată:
Prin acțiunea formulată, reclamanții, Augusta, G, Cont, G, marusciac, și, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Curtea de APEL CLUJ, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor și Tribunalul Cluj: 1) obligarea pârâtului Tribunalul Cluj la plata către fiecare reclamant a sumei de 1700 lei, conform art.21 din OG 137/2000, actualizată cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului material până la data plății efective, conform art. 1084-1086 Cod civil; 2). obligarea pârâților Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor să vireze sumele necesare efectuării plăților; 3). obligarea pârâtei Curtea de APEL CLUJ să efectueze pentru fiecare
reclamant cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă; 4). obligarea pârâților la plata eventualelor cheltuieli de judecată.
în motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin acordarea stimulentului financiar menționat, doar magistraților cu o vechime cuprinsă între 0-3, sunt discriminați, aspect constatat de altfel prin Hotărârea nr. 15/23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, acesta din urmă constatând existența unei discriminări indirecte.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că prin acordarea stimulentelor conform Ordinului ministrului Justiției nr. 1921/C/15.12.2005 nu poate fi reținută o încălcare a dispozițiilor OG nr. 137/2000 și a dispozițiilor care privesc egalitatea în drepturi a cetățenilor, întrucât nu suntem în prezența unui " drept de a fi premiat" ca drept recunoscut și protejat de lege, ci numai de o posibilitate recunoscută de lege ordonatorilor de credite de a acorda premii sau stimulente, în anumite condiții.
S-a mai arătat că stimulentele nu pot intra în categoria salarizării ori a premiului anual stabilit prin lege, acordarea acestora depinzând de o multitudine de factori.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și-a exprimat poziția procesuală invocând excepția inadmisibilității și a lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
In drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 27 din OG 137/2000 modificată si republicată.
În termen legal au formulat cerere de intervenție intervenienții, a,.N, B An, A, Irak A, Io An, și.
Pârâții nu și-au exprimat poziția procesuală cu privire la cererile de intervenție.
Prin sentința civilă nr. 2446 din 17 decembrie 2007 Tribunalului Cluj, s-a respins excepția admisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, fiind admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanții, Augusta, G, Cont, G, marusciac, în contradictoriu cu pârâții Curtea de APEL CLUJ, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, Tribunalul Cluj, fiind obligați pârâții Curtea de APEL CLUJ și Tribunalul Cluj la plata în favoarea fiecărui reclamant a sumei de 1700 lei, reprezentând stimulente materiale, sume reactualizate potrivit indicelui de inflație la data plății efective, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce și să vireze fondurile necesare pentru plata sumelor.
Au fost respinse cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții, a, și.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții au funcția de magistrați la Curtea de APEL CLUJ, iar intervenienții fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate la Tribunalul Cluj, raporturile de muncă ale acestora fiind guvernate de dreptul muncii, potrivit dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din Codul muncii.
Prin Hotărârea nr.15/23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat existența discriminării indirecte, potrivit art.2 alin.1, alin.2, art.6 lit.c, art.8 alin.3, art.19 alin.4 din nr.OG137/2000, având în vedere faptul că prin Ordinul pârâtului Ministerul Justiției nr.1921/C/2005 au fost acordate stimulente financiare în cuantum de 1700 lei, doar pentru magistrații care aveau o vechime în magistratură cuprinsă între 0 și 3, fiind încălcat astfel principiul egalității de tratament.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, tuturor persoanelor care se află în aceeași situație trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial.
Deși reclamanții au o vechime în muncă mai mare de trei și continuă să-și desfășoare activitatea în aceleași condiții ca și magistrații cu o vechime cuprinsă între 0-3, contribuind în egală măsură la îndeplinirea actului de justiție, aceștia nu beneficiază de stimulentul financiar menționat.
S-a făcut aplicarea, de asemenea a dispozițiilor legislației europene referitor la principiul nediscriminării în muncă, precum și a art.21 alin.1 din OG 137/2000 aprobată prin Legea 27/2004, conform cărora, în toate cazurile în care se constată existența unei discriminări din cele prevăzute expres în acest act normativ, persoanele interesate și implicit discriminate își pot manifesta interesul și au dreptul să solicite despăgubiri corespondente și proporțional cu prejudiciul suferit și dovedit, cu restabilirea situației anterioare discriminării, implicit prin anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
In ceea ce privește obligația pârâților de plată a drepturilor bănești, solicitate prin acțiune, s-a apreciat că aceasta este o obligație solidară, solidaritatea pasivă izvorând din prevederile art.44, art.35 și art.36 din Legea nr.304/2004, raportate la cele ale G nr. 177/2002 și G nr.27/2006, conform cărora pârâții 1-3 sunt persoane juridice care ordonează creditele salariale(principal, secundar, terțiar), considerându-se că drepturile bănești nu pot fi plătite decât după aprobarea dată de toți acești pârâți pentru plata uneia și aceleiași sume, deci răspunderea lor este solidară (pentru aceeași sumă).
În ceea ce privește actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, s-a apreciat că aceasta este justificată raportat la dispozițiile art. 1082 din Codul civil și art. 161 alin.4 din Codul muncii.
În ceea ce privește cererile de intervenție, s-a constatat că acestea sunt neîntemeiate, prin prisma faptului că intervenienții au calitatea de personal auxiliar în cadrul Tribunalului Cluj, iar prin Hotărârea nr. 15/23.01.2006 Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a constatat existența unei discriminări indirecte numai cu privire la stimulentul de 1700 lei acordat judecătorilor prin Ordinul pârâtului Ministerul Justiției nr. 1921/C/2005, iar nu și cu privire la stimulentele acordate personalului auxiliar din sistemul justiției.
Astfel, prin ordinul menționat, așa cum s-a reținut de altfel și în hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a fost aprobat un fond de stimulente financiare pentru personalul din sistemul justiției.
Pentru personalul instanțelor judecătorești au fost precizate categoriile de personal ce urmează a fi stimulate cu sume din acest fond, iar pentru categoria judecătorilor a fost impusă cerința vechimii în funcția de judecător cuprinsă între 0-3.
În urma analizării Ordinului menționat de către Consiliul Național de Combatere a Discriminării, s-a constatat că acordarea stimulentelor salariale pentru judecători, potrivit criteriului de vechime (0-3 ) reprezintă o discriminare indirectă, criteriul vechimii de 0-3 reprezintă un criteriu aparent neutru ce dezavantajează judecătorii cu o vechime mai mare de trei ce îndeplinesc criteriile obiective prevăzute de lege pentru a beneficia de acordarea de stimulente salariale.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, intervenienții, a, și, precum și pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Intervenienții, prin recursul declarat, au solicitat admiterea lui, casarea hotărârii și admiterea cererii de intervenție în interes propriu așa cum a fost formulată în scris.
În motivarea recursului, au arătat, cu privire la fondul cauzei, că instanța a reținut că ei fac parte din categoria personalului din unitățile de justiție, finanțate integral de la bugetul de stat, raporturile juridice de muncă fiind guvernate de Codul muncii așa cum dispune art.1 și art.295 alin. (2) din acest cod.
Cu privire la existența sau inexistența discriminării lor prin neacordarea stimulentului financiar, solicită a fi cercetată situația lor în raport cu alte categorii socio-profesionale, parte ale sistemului juridic, tratamente care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate, din perspectiva Ordinului Ministerului Justiției nr.1921/C/2005 cu referire la textul art.4 din Normele interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art.25 din Legea nr.146/1997, aprobate prin Ordinul nr. 2404/C/2004, toate cu referire la dispozițiile art.16 alin.(1), 11 și 20 din Constituție și art.4 din, cu aplicarea art.5 din Codul muncii.
Astfel, conform Directivei 2000//78, privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neaparat în situații chiar similare.
Prevederile art.16 alin.(1) din Constituție, se corelează și se interpretează în raport cu prevederile cuprinse în instrumentele juridice internaționale în domeniul drepturilor omului, în acest fel fiind aplicabile dispozițiile art.26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice potrivit cărora "Toate persoanele sunt egale în fața legii și au, fără discriminare, dreptul la ocrotire egală din partea legii. În această privință legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor ocrotire egală și eficace contra oricărei discriminări, în special pe criterii de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, orientare sexuală sau socială, avere, naștere sau întemeiată pe orice altă împrejurare" (Decizia nr. 183/1999, Of.nr.64/2000, 2000, p. 157).
Discriminarea reprezintă tratamentul diferențiat aplicat unei persoane în virtutea apartenenței, reale sau presupuse a acesteia, la un anumit grup social. Discriminarea este o acțiune individuală, dar dacă membrii aceluiași grup sunt tratați sistematic în mod similar, acesta constituie și un patern social de comportament agregat ( Banton, 1998). În științele sociale termenul face trimitere, în general, la un tratament prejudiciant, cu efecte negative asupra celui vizat.
În fine, prin neacordarea stimulentului ei sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică ce fundamentează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului din justiție.
De altfel, doctrina juridică și practică judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale, deci indiferent de funcție, care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific, exempli gratia: acordarea adaosului salarial reprezentând cota din profitul unității numai șefilor de proiecte și respingerea acordării acestuia și cadrelor medii, echivalează cu o discriminare.
Legiuitorul a prevăzut criteriile pentru acordarea stimulentului: rezultatele meritorii obținute în activitate; respectarea îndatoririlor prevăzute de lege; calificative anuale de "bine" sau "foarte bine"; complexitatea sarcinilor de serviciu potrivit fișei postului și modul de realizare a acestora; celeritatea și îndeplinirea sarcinilor de serviciu și lipsa sancțiunilor disciplinare.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art.269 din Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminare în muncă.
Referitor la petitul cererii privind actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, solicită a se constata că în prezenta cauză pârâții sunt în culpă pentru neacordarea stimulentelor, precum și pentru inițierea unor măsuri care să aibă ca finalitate eliminarea acestor discriminări, neexistând o cauză străină, care să conducă la ideea că neacordarea acestui stimulent nu s-ar datora culpei pârâților, iar faptul că până în prezent nu au solicitat plata despăgubirilor, nu este un motiv care să nu atragă incidența dispozițiilor legale în materie.
Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Prin recursul declarat, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului a arătat că hotărârea pronunțată de Tribunalul Cluj, prin care pârâții sunt obligați să plătească reclamanților stimulente financiare este criticabilă, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, respectiv neluarea în considerare a tuturor elementelor ce caracterizează situația care a determinat acest conflict conduce la o aplicare greșită a dispozițiilor legale.
Ceea ce nu s-a analizat este natura acestor stimulente, precum și obligativitatea recompensării tuturor judecătorilor în același timp.
Ca atare, stimulentul financiar nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut, inevitabil, nu se confundă cu salariul, el depinzând de o multitudine de factori: existența însăși a unei sume (având în vedere sursa fondului: amenzi judiciare și cheltuieli avansate de stat și recuperate de la participanții la procesul penal), obiectivele urmărite de Ministerul Justiției, la un moment dat, în politica sa de reformă a justiției, numărul personalului, calitatea activității desfășurate de acesta (performanțe individuale), criterii de performanță apreciate ca prioritare.
A mai arătat că nu poate fi vorba de practici discriminatorii, câtă vreme ulterior, măsurile de recompensare având ca sursă fondurile prevăzute de Legea nr.146/1997 au vizat în continuare și personalul din sistemul autorității judecătorești care nu s-a încadrat în criteriul avut în vedere de către ordonatori. Cu titlu exemplificativ, menționează Ordinul ministrului Justiției nr. 1744/C/13.07.2006 prin care s-a aprobat de asemenea, un fond destinat stimulării judecătorilor din cadrul instanțelor judecătorești, în raport cu gradul de colectare a sumelor la nivelul ordonatorilor secundari și terțiari de credite.
În fine, a precizat că stimulentele nu se confundă nici cu salariul care se cuvine oricărei persoane care prestează o muncă, acestea fiind drepturi suplimentare. Și dacă toți judecătorii primesc stimulente, cu diferența că unii primesc într-un anumit interval de timp, iar alții într-o perioadă ulterioară, nu se găsesc elementele care să fundamenteze concluzia tribunalului în sensul că intimații reclamanți au fost discriminați.
În ceea ce privește Hotărârea nr. 15/23.01.2006, arată că hotărârile Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nu sunt obligatorii pentru instanțe, acestea fiind suverane în aprecierea temeiniciei sau netemeiniciei acțiunilor deduse judecății, iar în aceeași ordine de idei, în conformitate cu dispozițiile nr.OG 137/2000, persoana care se consideră discriminată se poate adresa direct instanței de judecată.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 coroborat cu art.312 Cod procedură civilă.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin recursul formulat, solicită admiterea lui, modificarea hotărârii în temeiul art.304 pct.8 și pct.9 Cod procedură civilă, în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanți față de acest pârât.
A invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei cu Ministerului Economiei și Finanțelor, întrucât reclamanți nu au nici un fel de raporturi juridice cu această instituție, chiar și în situația în care au fost chemați în judecată pentru a fi obligați la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor solicitate.
Arată că Legea finanțelor publice care stabilește competențe și responsabilități în procesul bugetar, nu atribuie Ministerului Economiei și Finanțelor competența de a pune în executare ceea ce solicită reclamanții în cauză, iar rolul esențial în procesul bugetar și în execuție de casa bugetară revine Guvernului și respectiv parlamentului, potrivit art.17 alin.1 din Legea nr. 500/2002 privind finanțelor publice, Parlamentul fiind acela care adoptă legile bugetare anuale și legile de rectificare elaborate de Guvern.
Ca atare, nu se poate pune semnul egalității între Guvern și Ministerul Economiei și Finanțelor în ceea ce privește sfera atribuțiilor acestora privitoare la aprobarea bugetului.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, a probelor existente la dosarul cauzei și a prevederilor art.304 pct.9 coroborate cu art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
Astfel, prin Ordinul Ministrului Justiției nr.1921/C/2005 a fost aprobat un fond de stimulente financiare și judecătorilor, din cadrul judecătoriilor, care au avut o vechime între 0 și 3, în sumă de 1700 RON, astfel încât impunerea vechimii (între 0 și 3 ) în funcția de judecător, la acordarea stimulentelor financiare, a avut ca efect împărțirea categoriei socio-profesionale a judecătorilor în două subcategorii, în funcție de vechimea în muncă: cea a judecătorilor cu vechime între 0-3 și cea a judecătorilor cu o vechime de peste 3.
Prin Hotărârea nr.15 din 23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a stabilit că acordarea unor prime pentru magistrații cu vechime cuprinsă între 0-3 constituie acte de discriminare, conform art.2, alin.2, art.6, lit.c, art.8 alin.3, art.19 alin.4 din nr.OG137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Hotărârea anterior invocată nefiind atacată la instanța de contencios administrativ, potrivit legii, constituie titlu executoriu(art.195alin.10 din OG 137/2000).
Instituirea unor astfel de stimulente în favoarea numai a unor categorii de magistrați conduce la aplicarea unui tratament diferențiat care rezidă într-o inegalitate și a unui tratament diferit în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare în cadrul aceleiași profesii.
Prin urmare, acest Ordin al Ministerului Justiției nr.1921/C/2005, vizând doar pe judecătorii cu o vechime între 0-3, a creat o situație discriminatorie doar între judecători cu vechime de până la 3 și cei cu vechime peste 3, neexistând însă vreo discriminare cu privire la recurenții intervenienți - personalul auxiliar, deoarece cele două categorii socio-profesionale, se află în situații diferite, și nu comparabile.
Discriminarea presupune tratament inegal pentru persoanele aflate în situații similare și comparabile, fără ca aceasta să se bazeze pe o "justificare rezonabilă și obiectivă", sens în care a fost jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
În consecință, în mod corect mod corect a apreciat tribunalul, după analiza unor acte normative din legislația internă și cea europeană și care au fost ratificate de România, și prin care a fost consacrat principiul "nediscriminării și al egalității de tratament" că în speță nu s-a încălcat acest principiu, neconstatându-se existența unui tratament diferențiat și discriminatoriu între cele două categorii socio-profesionale, aparținând aceluiași sistem, în legătură cu neacordarea stimulentelor financiare, conform Ordinului Ministerului Justiției mai sus menționat.
Corpul magistraților exercită în cadrul instanțelor, puterea judecătorească în stat, beneficiind de un statut propriu și lege de salarizare distinctă, în timp ce personalul auxiliar de specialitate constituie o categorie profesională aparte, având de asemenea statut propriu, însă un alt sistem de salarizare.
În ce privește motivul de recurs invocat de Ministerul Economiei și Finanțelor, acest minister are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului local de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, conform art.19 din Legea nr.500/2002 se instituie răspunderea Ministerului Finanțelor Publice pentru pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.
Calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei și Finanțelor nu rezidă din calitatea de ordonator principal de credite, ci din calitatea de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțele publice.
Astfel, în lipsa alocării unor fonduri pentru achitarea sumelor solicitate, cu ocazia rectificării bugetare, Ministerul Justiției s-ar afla în imposibilitatea respectării hotărârii judecătorești.
Față de cele ce preced, cum sentința atacată este legală și temeinică sub aspectul motivelor de recurs invocate, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul reclamantului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile pârâților MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ a FINANȚELOR PUBLICE C și MINISTERUL JUSTIȚIEI, precum și al intervenienților în nume propriu, -, -, -, -, -, și declarate împotriva sentinței civile nr. 2446 din 17 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați, G, CONT -, G, și - și pârâții intimați CURTEA de APEL CLUJ și TRIBUNALUL CLUJ.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - DR.- -
GREFIER,
- -
Red./9.02.2010
Thred./9.02.2010
Ex.2
Prima inst. - - a - Trib.
Președinte:Ioan JivanJudecători:Ioan Jivan, Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu
