Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 2082/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR.2082
Ședința publică din 4 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu
JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de reclamanții, toți cu domiciliul ales în P,-, județul P - la Cabinet de Avocatură și de pârâta SC "" SA, cu sediul în Municipiul B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.431 din 16 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta pârâtă SC SA B reprezentată de avocat - din Baroul d e Avocați P, lipsind recurenții pârâți,.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat - declară că nu mai are de formulat alte cereri.
Curtea ia act de această declarație și constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat -, pentru recurenta pârâtă SC SA B, solicită respingerea recursului reclamanților, admiterea recursului pârâtei, modificarea sentinței și respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată la nr- reclamantei, și au chemat în judecată pe pârâta SC SA, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata a câte unui salariu minim pe ramura, pentru anii 2005-2007, reprezentând c/valoarea aprovizionare toamna-iarna, drepturi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective pentru toți reclamanții; obligarea paratei la plata cotei de participare la profit pentru anii 2005-2007, suma actualizata cu indicele de inflație de la data scadenței până la plata efectivă și a dobânzii aferente, calculată în baza art.3 din /2000, precum și a cheltuielilor de judecată.
In motivarea acțiunii reclamanții au arătat că au fost salariați ai pârâtei, cu contracte individuale de muncă pe perioada nedeterminată în perioade diferite și că aceasta nu a respectat obligațiile asumate prin CCM la nivel de ramură pe anii 2005-2007 și nu le-a acordat suplimentările salariale pentru aprovizionarea toamna-iarna, în luna octombrie a fiecărui an, în cuantum de un salariu minim pe ramură, conform art.176 al.1 si 2 din CCM la nivelul ramurii energie, termica, petrol si gaze.
Susțin reclamanții că după privatizarea, a intrat în vigoare CCM unic la nivel național care, în anii 2005-2006, cât și în anii 2007-2010, introduc dispoziții obligatorii cu privire la veniturile salariaților, reglementând în art.41 pct.1 lit.a și art.42 pct.2 lit.a, dreptul acestora la cota parte din profit, care în cazul societăților comerciale poate ajunge pana la 10%.
Precizează reclamanții că pârâta, împreuna cu, a indicat în art.139 ca ar fi inclus această obligație în CCM și că acordarea acesteia este condiționată de aplicarea unei negocieri prealabile care nu a avut loc, fapt pentru care nu a înțeles să achite aceasta cota de participare la profit.
La data de 12.12.2008 pârâta a formulat o întâmpinare (66) prin care a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților, a prescripției dreptului la acțiune, în condițiile în care reclamanții nu sunt creditorii raportului juridic privind drepturile solicitate atât timp cât s-a stabilit acordarea acestor drepturi în funcție de negocierile dintre patronat și sindicat și că, în speța, dreptul la acțiune este prescris în baza art.283 lit.e muncii, fiind împlinit termenul de prescripție de 6 luni, solicitând și respingerea acțiunii, motivându-se că drepturile solicitate au fost incluse începând cu anul 1997 în salariul de bază.
Prin sentința civilă nr.431/16.02.2009 Tribunalul Prahovaa respins excepțiile prescripției dreptului la acțiune și a lipsei calității procesuale active a reclamanților, a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta să plătească reclamanților drepturile salariale cuvenite și neacordate reprezentând aprovizionare toamnă iarnă pentru perioada 2005-2006-2007, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective. Tribunalul a respins capetele de cerere din acțiune privind plata cotei de profit pe perioada 2005-2007.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că excepția prescripției este neîntemeiata, deoarece potrivit art. 283 alin. lit.e din codul muncii, dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor cauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, în ceea ce privește drepturile salariale în același articol la lit.c s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretențiile salariale indiferent de izvorul acestora, considerente față de care în baza art. 138 cod pr. civilă, tribunalul va respinge excepția prescripției dreptului la acțiune.
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesule active a reclamanților invocată de pârâtă se constată că este neîntemeiată, deoarece reclamanții au calitate de angajați ai societății pârâte calitate în care pot solicita acordarea unor drepturi bănești, urmând a dovedi ca acestea le sunt sau nu datorate potrivit Contractului colectiv de muncă.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanții au fost încadrați la societatea pârâtă, iar potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de ramură pe anii 2005-2006 încheiat conform art. 10 si 11 din 130/2006 înregistrat la, cu nr. 20/2005, se prevăd alte venituri, cota de profit ce se repartizează salariaților este de până la 10% în cazul societăților comerciale și până la 5 % în cazul Regiilor autonome, condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere precum și perioada pentru care se acorda cota de profit salariaților care nu poate fi mai mare de un an, se stabilește prin CCM la nivel de unitate.
Din probele administrate în cauză rezultă că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin CCM, de a achita reclamanților drepturile salariale cuvenite, reprezentând aprovizionare toamna -iarna pe perioada 2005-2006-2007.
In ceea ce privește cererea de acordare a cotei de profit, tribunalul a constatat că este neîntemeiata, deoarece calificarea în contractul colectiv de muncă ca făcând parte din Capitolul "alte venituri a acestor cote", nu conduce la concluzia temeinicie cererii, deoarece premisele constituirii acestor cote le constituie înregistrarea de profit la sfârșitul fiecărui an și negocierea cu sindicatul privind criteriile de diferențiere și acordare a acestora.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanții cât și pârâta, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În recursul reclamanților se susține, în esență, că în mod greșit tribunalul nu a admis și capătul de cerere privind acordarea cotei de profit, reținând eronat că este o vocație și nu un drept. Se mai susține că acționarii unei societăți nu pot încălca drepturile stabilite prin CCM și că s-au interpretat greșit dispozițiile privind negocierea dintre patronat și sindicate.
În recursul pârâtei se susține că hotărârea primei instanțe a fost dată cu greșita aplicare a legii constând în esență în faptul că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale tuturor angajaților, începând cu anul 1997 așa cum rezultă din adresele nr.2328/1997, nr.2412/1998 (telex) și art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate - încheiat și semnat de Patronat și salariați reprezentați de, înscrisuri pe care le-a depus în copie la instanța fondului dar care au fost greșit interpretate de aceasta.
Recurenta-pârâtă a mai susținut că lipsa negocierilor dintre și societate cu privire la aceste drepturi corespunde situației introducerii lor în salariile de bază și explică renunțarea implicită a angajaților de a pretinde acordarea separată a venitului privind aprovizionarea toamnă-iarnă.
Recurenta a susținut că reclamanții nu aveau calitate procesuală activă și că acțiunea este prescrisă.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată și motivele de recurs invocate de părți, curtea va reține următoarele
Referitor la recursul declarat de reclamanți, curtea va constata că acesta este nefondat.
În formularea din, art.139 stabilește că atât cota de participare la profitul anual cât și modalitatea concretă de acordare precum și condițiile de diferențiere între salariații SA vor fi stabilite prin negociere cu.
Această clauză contractuală nu generează prin ea însăși dreptul la acordarea cotei de participare la profitul societății, existența acestui drept fiind într-adevăr dublu condiționată de: înregistrarea de profit la finele fiecărui an din perioada de referință ce face obiectul litigiului și negocierea modalităților concrete de acordare și a criteriilor de diferențiere între salariați, cu.
Nu poate fi reținut că temeiul legal pentru acordarea cotei de participare la profitul societății îl constituie 64/2001( modificată prin nr.61/2004) aprobată prin Legea nr.769/2001, căci acest act normativ privește exclusiv repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat și la regiile autonome dacă acestea s-au angajat și au stabilit prin bugetele de venituri și cheltuieli obligația de participare la profit ca urmare a serviciilor angajaților lor în relație cu acestea.
Cum în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de însăși clauza contractuală pentru valabila existență a dreptului la cota de participare la profit, pe de o parte, iar pe de alta, cum în legislația română actuală nu este reglementată obligația adunării generale a acționarilor unei societăți pe acțiuni (societatea recurentă SC SA fiind constituită ca societate pe acțiuni sub regimul instituit de Legea nr.31/1990 modif. prin Legea nr.161/2003) să acorde salariaților săi dreptul de participare la beneficii-conform art.178 și art.183 din aceste acte normative - rezultă că art.139 din conferă salariaților doar premisele negocierii unui eventual drept de a participa la profitul net al societății, cu respectarea cerințelor impuse de actul constitutiv al societății angajatoare și a condițiilor prealabile stabilite prin această clauză contractuală, astfel cum au fost enumerate mai sus și numai dacă nu s-a decis reinvestirea profitului societății iar nu distribuirea lui.
Pentru aceste considerente, curtea, văzând disp. art.304, 3041și 312 alin.1 pr.civ. va respinge recursul reclamanților și interveneinților ca nefondat.
Referitor la recursul pârâtei curtea reține următoarele:
Este adevărat că potrivit art. 283 alin. 1 lit. e codul muncii dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține prin primul motiv de recurs, legea nefăcând nici o diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale prin același articol la lit. c s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora, astfel că instanța de fond în mod corect a respins excepția invocată de recurentă, această critică a recursului fiind nefondată.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
In ce privește calitatea procesuală activă, aceasta a fost corect constatată de instanța de fond deoarece exista identitate intre persoana reclamanților si titularii dreptului dedus judecății, in condițiile in care reclamanții, in calitate de salariați ai paratei, au dreptul sa solicite in instanță achitarea drepturilor salariale ce deriva din raporturile de munca care au existat intre părți.
Pe fond, curtea va reține că potrivit art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze (denumit în continuare ) precum și art.168 alin.1,2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997( denumit ) reprezentanții părților contractante au convenit ca anual, cu ocazia unor evenimente: Paști, Ziua, C precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă) salariații să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale al căror cuantum minim să fie de un salariu minim pe -RA, iar în conformitate cu art.168 alin.3 din același contract, începând cu 1 iunie 1997 suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă să fie introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract.
Așadar voința părților contractante a fost aceea ca, de regulă, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă să fie inclusă în salariul de bază, stipulându-se expres despre aceasta în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar prin excepție, plata să se facă separat, în luna octombrie a fiecărui an, dacă venitul respectiv nu a fost inclus în salariul de bază.
Recurenta - pârâtă a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, astfel cum se va arăta în continuare:
Prin art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997(denumit în continuare ) încheiat de fosta Regie Autonomă a RA, pe de o parte și salariați, reprezentați de pe de alta s-a prevăzut dreptul la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă în cuantum minim de un salariu minim pe RA, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în salariul de bază începând cu data de 1 iunie 1997.
Prin adresa nr.2328/8 oct.2.1997 emisă și semnată de SN SA pe de o parte și pe de alta, s-a prevăzut că valoarea brută a suplimentării salariale este de 441.000 lei/persoană.
Apoi, pentru anul 1998, art.168 alin.2 prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază - conform telexului nr.2412/1998.
Acest înscris emis și semnat de asemenea de SN SA pe de o parte și pe de alta, stabilește ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariu sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, astfel: salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și salarii peste 2.000.000 lei-5%, salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată, și constituind baza la care au fost calculate și acordate creșteri salariale rezultate din indexările periodice stabilite prin hotărâri ale Guvernului României (nr.860/1996, nr.466/1997, nr.208/1998).
Și în continuare, în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceiași termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate și însușite de părțile contractante, așa cum au fost analizate în cele ce preced.
În concluzie, Curtea constată că recursul este fondat și, pe cale de consecință, în temeiul art.312 alin.1 cod.pr.civ. Curtea îl va admite, va modifica în parte sentința, în sensul că, pe fond, va respinge în tot acțiunea, ca neîntemeiată.
Pe cale de consecință, curtea va respinge și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată către reclamanți.
Curtea va menține restul dispozițiilor sentinței.
Referitor la cererea de întoarcere a executării formulată de recurenta - pârâtă în recurs, curtea urmează aor espinge deoarece nu s-au făcut dovezi în sensul că s-ar fi pus în executare sentința tribunalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul reclamanților, toți cu domiciliul ales în P,-, județul P - la Cabinet de Avocatură împotriva sentinței civile nr.431 din 16 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Admite recursul pârâtei SC "" SA, cu sediul în municipiul B, Calea, nr.239, sector 1, declarat împotriva aceleiași sentințe.
Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată și respinge cererea reclamanților privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Menține în rest dispozițiile sentinței atacate.
Respinge cererea de întoarcere a executării silite ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi 4 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta
- - - - - -
GREFIER
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Red./VA
4 ex./20.XI.2009
f- Trib.
Președinte:Cristina Mihaela MoiceanuJudecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta
