Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 226/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 226
Ședința publică de la 18 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marin Covei
JUDECĂTOR 2: Florența Carmen Cojocaru
JUDECĂTOR 3: Lucian
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr.1792 din 27 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta SC SA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat pentru recurenții reclamanți și avocat pentru intimata pârâtă SC SA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier,care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal prevăzut de lege, după care Curtea, apreciind cauza în stare de judecată, acordă cuvântul asupra recursului de față.
Avocat, pentru recurenții reclamanți, solicită, în raport de motivele de recurs invocate în scris, admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
Avocat, pentru intimata-pârâtă, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin acțiunea formulată la data de 20.06.2008 și înregistrată la numărul 12320/- pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanții, a chemat în judecată și DE petrol C pentru ca prin hotărârea ce o va pronunța sa fie obligate la plata indemnizației de concediere în funcție de vechimea în muncă, indexate cu indicele de devalorizare a monedei naționale.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au fost salariați ai pârâtei, în cadrul pârâtei DE PETROL C, raporturile de muncă încetând din motive neimputabile, așa cum rezultă din deciziile de concediere și mențiunile din carnetul de muncă, depuse la dosar.
Ca urmare, potrivit art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivelul societății pe anii 2006 și 2007, unitatea pârâtă trebuia să le plătească o indemnizație de concediere în funcție de vechimea în muncă, însă nu a efectuat decât plățile prevăzute în Planul Social, conform art. 50 alin. 4 din Contractul Colectiv de Muncă cuvenite pentru vechimea în muncă în cadrul unității pârâte.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, conform dispozițiilor art. 283 alin. 1 Codul Muncii, susținând că indemnizația de concediere nu reprezintă drepturi salariale în accepțiunea dreptului muncii, ele fiind sume suplimentare de bani care sunt acordate de către Patronat salariaților în baza contractului colectiv de muncă.
Pe fondul cauzei s-a arătat că în Planul Social a fost prevăzută indemnizația de concediere ca o măsură socială convenită de partenerii sociali, fiind stabilite criteriile de determinare a cuantumului acestora până la data de 31.12.2010, în aplicarea dispozițiilor art. 50 din contractul colectiv de muncă. Potrivit dispozițiilor acestui plan, urmau să fie negociate doar valorile efective ale indemnizațiilor de concediere.
La data de 31.03.2009, pârâta a invocat excepția de necompetență teritorială a instanței în soluționarea cererii formulate de reclamantul, având ca obiect obligarea pârâtei la plata unor drepturi bănești rezultate din contractele colectiv de muncă aplicabile la nivel de ramură sau/și unitate. Legat de competența teritorială a instanței, pârâta a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin. (2) ultima teză din Legea nr. 53/2003.
Prin încheierea de ședință din data de 22.04.2009 instanța a respins excepția de neconstituționalitate ca inadmisibilă.Recursul promovat împotriva acestei încheieri a fost de asemenea respins de către Curtea de APEL CRAIOVA, prin Decizia nr. 2600/28.04.2009.
La termenul din 27.05.2009, instanța a respins și excepția de necompetență teritorială, având în vedere dispozițiile art. 284 alin 2 Codul Muncii.
Prin sentința civilă nr.1792 din 27 mai 2009 Tribunalul Dolja respins acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâta SC SA
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții au fost angajați ai societății pârâte, raporturile de muncă încetând în temeiul art. 65 și 66 din Codul Muncii, respectiv ca urmare a desființării postului ocupat de salariat, la data de 14.01.2006-pentru reclamantul; 18.10.2007-pentru reclamanta; 06.10.2007 - pentru reclamantul; 18.10.2006 pentru reclamanta; 14.01.2006 - pentru reclamantul; 22.10.2006- pentru reclamanta. Conform mențiunilor din carnetul de muncă, reclamanții au o vechime în unitate cuprinsă între 20 și 26 ani.
Raportat la data concedierii fiecărui reclamant în parte, aplicabile sunt dispozițiile contractelor colective de muncă negociate pentru anii 2006 și 2007.
Potrivit art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă 2006, în cazul concedierii din motive ce nu țin de persoana salariatului, acestuia i se plătește, funcție de vechimea sa, o indemnizație de concediere. acestei indemnizații redate în cuprinsul aceluiași articol suntminime, ele putând fi negociate cu (alin. 3), în alin. 4 fiind prevăzut că dispozițiile art. 50 se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți. Pentru salariații cu vechime peste 15 ani, se prevede o indemnizație de 4 salarii medii nete.
Pentru anul 2007, dispozițiile art. 50 din contract privind acordarea indemnizației au fost menținute, modificându-se tranșa de vechime și cuantumul, astfel că pentru o vechime de peste 10 ani, în acest an, s-a prevăzut acordarea a 5 salarii medii nete.
În Amendamentul la Planul Social din 09.01.2006, a fost modificat pct. 4 ( Financiare), urmare a negocierilor finale, stabilindu-se tranșele de vechime, funcție de care se acordă indemnizațiile de concediere, care s-au redus ca întindere ( față de prevederile contractului colectiv), iar valoarea indemnizației s- majorat. Astfel, pentru o vechime de peste 15 ani s-a prevăzut acordarea a 15 salarii medii brute pe.
În Planul Social, însă se folosește sintagma, vechime în ", spre deosebire de art. 50 din contractul colectiv de muncă, în care se folosește sintagma,vechime în muncă".
Tot în amendamentul menționat se stabilește și modul de calcul al salariului mediu brut pe ce urma să fie avut în vedere la calculul indemnizației de concediere, ca medie a tuturor salariilor brute acordate în anul anterior.
Ulterior, prin Amendamentul din 13.09.2006 părțile au convenit că indemnizațiile stabilite prin Planul Social, mai avantajoase pentru salariați, nu pot fi cumulate cu indemnizațiile stabilite prin art. 50 din contractul colectiv de muncă.
Reclamanții consideră că cele două noțiuni folosite în redactarea textelor sunt diferite și, ca urmare, i se cuvine o dublă compensare pentru concediere: atât cea prevăzută de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, cât și cea prevăzută de pct. 4 din Planul Social (deja acordată ).
În contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, aplicabil în anul 2005, se stabilesc valorile minime ale indemnizației de concediere, în alin. final făcându-se trimitere la Planul Social, prin care se pot negocia și alte valori ale acesteia.
Prin inserarea acestei clauze în contractul colectiv de muncă s-a urmărit protejarea salariaților în caz de concediere, pentru motive ce nu le sunt imputabile, diminuarea consecințelor concedierii. Fiind însă un contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, clauzele inserate în acesta urmăresc acordarea unor drepturi propriilor salariați, funcție de activitatea depusă de aceștia în cadrul acelei unități și, ca urmare, și măsurile de protecție negociate nu pot privi decât această activitate. A interpreta că cele două noțiuni sunt diferite și privesc vechimea în muncă în general, conform art. 50 din contractul colectiv de muncă, respectiv vechimea în societate, conform Planului Social, ar conduce la o dublă compensare a salariatului concediat.
De altfel, așa cum se prevede în art. 50 alin. 4, aceste dispoziții se completează cu cele ale Planului Social și nu adaugă la acestea.
Contractele colective de muncă aplicabile, negociate pentru anii 2006, 2007, prevăd în articolul 50 alin. 1 și 2 obligația angajatorului de a acorda o indemnizație de concediere salariaților, atât la concedieri individuale, cât și la cele colective. Această clauză contractuală stabilește totodată și condițiile de acordare, una dintre acestea fiind existența unei vechimi în muncă a salariatului. alin. 3 permite partenerilor sociali doar modificarea tranșelor de vechime și a cuantumului valoric al indemnizației.
Astfel, părțile au posibilitatea modificării cuantumului indemnizației prin intermediul Planului Social, însă nu și a condiției de acordare.
De altfel, pentru a înlătura orice interpretare contrară, prin amendamentul la Planul Social din 13.09.2006, s-a convenit de către partenerii sociali că, voința comună a părților la data semnării Planului Social a fost aceea de amodificaîn favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă și nu de a cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza planului Social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă".
Pentru aceste considerente, instanța a respins acțiunea formulată de reclamanți.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, reclamanții au arătat că instanța de fond a făcut o greșită apreciere, interpretare și aplicare a legii.
În acest sens, recurenții au susținut că trebuia avut în vedere faptul că drepturile prevăzute la art.50 alin1 CCM sun distincte de cele prevăzute la art.50 alin.4, cele dintâi prevederi având în vedere indemnizația minimă de concediere bazată pe vechimea totală în muncă în timp, în timp ce drepturile prevăzute la art.50 alin.4 sunt cele stabilite prin Planul Social și se bazează pe vechime dobândită în unitățile de petrol.
Au mai arătat recurenții că instanța de fond a reținut, în mod greșit, că nu este posibilă acordarea cumulativă a indemnizației de concediere prevăzută în CCM și cea stabilită prin Planul social, neavând în vedere că această indemnizație a fost menținută în CCM și după apariția Planului Social ( alin.4 din art.50), că aceste drepturi au fost renegociate anual, tocmai pentru a fi acordate, că ele au fost stabilite în cuantumuri și modalități de acordare diferite.
De asemenea, recurenții au menționat că, prin CCM din anii interiori, s-a stabilit acordarea indemnizației de concediere în raport de vechimea în muncă, dispunându-se că dacă există dispoziții mai favorabile, se aplică acestea și că, deși prin CCM 2004-2007 nu s-a menținut această din urmă prevedere, fiind înlocuită cu mențiunea completării cu prevederile planului social, trebuiau totuși avute în vedere disp.art.7 din CCM 2004 -2007, care prevedeau că drepturile salariaților prevăzute prin prezentul CCM nu pot reprezenta cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale recunoscute anterior, precum și ale art. 9 din același contract conform cărora interpretarea clauzelor din CCM se face prin consens, iar dacă nu se realizează consensul clauza se interpretează conform principiilor dreptului muncii, în favoarea salariaților.
Consideră recurenții că dacă s-ar interpreta dreptul dedus judecății în sensul că salariații beneficiază doar de suportul financiar conform planului social, fără a beneficia de indemnizațiile de concediere s-ar ajunge la interpretarea clauzei în defavoarea salariaților.
Au mai susținut că amendamentul la planul social nu a fost adus la cunoștința salariaților și că prin acesta pârâta a stabilit unilateral faptul că dispozițiile din Planul social exclud dispozițiile din contractul colectiv de muncă.
O altă critică a recurenților vizează dispozițiile art. 9 din Planul social, precizând că au fost omise dispozițiile art. 145 din contractul colectiv de muncă, conform cu care salariul nu poate face obiectul niciunei renunțări sau limitări.
Curtea, examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, apreciază că recursul este nefundat pentru următoarele considerente:
Potrivit rt. 50 alin. 1 din CCM /2005, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin CCM, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care părțile între care s-a încheiat CCM au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articolse completeazăcu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin Amendamentul la Planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că voința comună a părților la redactarea pct. 4 din Planul social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă și nu de a cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă
Potrivit dispozițiilor art. 977 din Codul civil, deplin aplicabil și în materia interpretării contractelor colective de muncă, "interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante".
În condițiile în care, prin prevederile Planului social, care completează contractul colectiv de muncă, nivelul indemnizațiilor de concediere a fost majorat în favoarea salariaților sunt nefondate argumentele recurentului în sensul că ar fi încălcate dispozițiile art. 38 din Codul Muncii.Plata unei indemnizații de concediere majorate la nivelul prevăzut de dispozițiile din Planul social nu poate reprezenta o diminuare a drepturilor negociate prin contractul colectiv de muncă, iar clauzele Planului social sunt în mod evident mai favorabile salariaților concediați.
Este neîntemeiată și susținerea recurenților în sensul că, din interpretarea clauzelor CCM și Planului Social rezultă că este posibilă acordarea cumulativă atât a suportului financiar, cât și a indemnizației de concediere prevăzute la art.50 din CCM. Chiar din interpretarea art.7 din CCM 2004-2007, text de lege pe care recurentul îl invocă în susținerea motivelor sale de recurs, rezultă că nu este posibilă cumularea celor două indemnizații.
Potrivit acestui articol inserat în CCM 2004-2007 " drepturile salariaților prevăzute de prezentul CCM nu pot să reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale care au fot recunoscute anterior. Dacă pe cale legală sau convențională anterior încheierii acestui contract au fost prevăzute drepturi mai mari pentru salariați se vor aplica acestea".
Prin urmare, în ipoteza vizată de acest text de lege ( drepturi bănești mai mari prevăzute în CCM încheiate anterior) se realizează o înlocuire a clauzelor contractuale mai puțin favorabile din respectivul CCM cu clauzele mai favorabile salariaților, reglementând drepturi bănești mai mari din CCM anterioare, iar nu o cumulare a drepturilor bănești prevăzute prin aceste clauze. În cauza de față, în CCM 2004 -2007 și Planul Social la care art.50 din contract face trimitere, nivelul indemnizațiilor de concediere în favoarea salariaților a fost majorat, astfel încât nu se poate reține că CCM pe anii anteriori cuprind drepturi mai mari, astfel că nu se poate face aplicarea art.7 din acest contract și, cu atât mai mult, nu s-ar putea dispune cumularea suportului financiar din Planul Social cu indemnizația de concediere prevăzută la art.50 din CCM 2002 sau 2003.
În speță nu sunt relevante nici dispozițiile art. 9 din contractul colectiv de muncă și nici cele ale art. 145 din același contract, deoarece nu se poate pune problema vreunei renunțări din partea salariaților la drepturile salariale, în condițiile în care pachetele sociale rezultând din aplicarea Planului social sunt net superioare celor prevăzute de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, fiind dispoziții convenționale favorabile salariaților.
În aceste condiții sunt apreciate ca neîntemeiate criticile recurenților în ceea ce privește fondul cauzei și, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul d e procedură civilă, se va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr.1792 din 27 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta SC SA, având ca obiect drepturi bănești.
Decizie irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 18 Ianuarie 2010
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
2ex/
Red.jud. -
26.01.2010
Jud.fond /
Președinte:Marin CoveiJudecători:Marin Covei, Florența Carmen Cojocaru, Lucian
