Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 231/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 231/CM
Ședința publică din 12 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Răzvan Anghel
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de reclamanții, si, toți prin reprezentant legal, cu domiciliul ales în M,-, jud.C, și intervenientii, domiciliată în M,-,.35,.8, jud.C, și, domiciliată în M, str.-. -, nr.2. -,.A,.9, jud.C, împotriva sentinței civile nr.629/23.05.2008 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, CURTEA DE APEL CONSTANTA, cu sediul în C,-, TRIBUNALUL CONSTANTA, cu sediul în C,-, MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR reprezentat de DGFP CONSTANTA, cu sediul în B,-, sector 5, CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, cu sediul în B,--3, sector 1, având ca obiect drepturi salariale - reprezentând 25% din valoarea salariului de bază.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu disp.art.87 și următoarele cod pr.civilă.
În referatul oral asupra cauzei grefierul de ședință învederează instanței că la data de 30.04.2009 intimata pârâtă prin Cad epus la dosar întâmpinare ce a fost comunicată recurentei reclamante.
Instanța, constatând că nu sunt motive de amânare, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului, luând act că s-a solicitat judecata în lipsă conform art.242 alin.2 cod pr.civilă.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr-, la data de 21.02.2008 reclamantelor, -, și, au solicitat obligarea în solidar pârâților Curtea de APEL CONSTANȚA, Tribunalul Constanța, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării la plata unor despăgubiri echivalente cu drepturile salariale reprezentând 25% din valoarea salariului de bază pentru fiecare reclamant astfel: febr. 2005 - febr. 2008, febr. 2005 - febr. 2008, iunie 2006 - febr. 2008, - febr. 2005 - febr. 2008, febr. 2005 - iunie 2006 și august 2007- febr. 2008, febr. 2005 - febr. 2008, febr. 2005 - febr. 2008, febr. 2005 - febr. 2008, febr. 2005 - febr. 2008, august 2006 - febr. 2008, august 2006- febr. 2008 și decembrie 2006 - febr. 2008 și în continuare până la încetarea stării de discriminare, actualizate cu rata inflației, obligarea la plata acestor sume actualizate cu rata inflației, obligarea pârâtei Curtea de APEL CONSTANȚA la înscrierea sporului în carnetul de muncă și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare acordării acestor drepturi, obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii lor, reclamantele au arătat că au un program de "permanență" ce presupune ca periodic și consecutiv, timp de câte o săptămână, după orele de program și în zile nelucrătoare, să fie disponibile și dacă este cazul să se prezinte la instanță pentru participarea la procedura de soluționare a unor cauze penale ce presupun urgența, cum ar fi cauze ce vizează măsuri preventive.
Mai învederează reclamantele că, în aceste condiții, nu pot părăsi localitatea deoarece, în cazul în care sunt solicitați, să se poată deplasa, în cel mai scurt timp și pe cheltuiala proprie, la instanță.
În acest mod, le este restrânsă libertatea de mișcare și s-a adus atingere și relațiilor sociale privind viața de familie și în societate, având în vedere că nu pot avea un program normal în zilele libere, inclusiv sărbători legale. De asemenea, au arătat că nu pot acorda atenția cuvenită vieții de familie și chiar și concediul de odihnă trebuie fragmentat pentru a asigura permanența, situație în care, obligația impusă de actele normative privind serviciul de permanență, trebuie să aibă un drept corelativ constând în sporul pretins.
Reclamantele au invocat și discriminarea în raport cu polițiștii care beneficiază de un spor de misiune permanentă în cuantum de 25%, conform art. 11 din OG11/2003.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.25 și 53 din Constituție,art. 13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului; s-a solicitat judecarea cauzei chiar și în lipsă.
Pentru dovedirea cererii s-a solicitat proba cu înscrisuri, respectiv planificarea serviciului de permanență în instanță pentru perioadele la care se referă acțiunea.
Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive, având în vedere că nu poate fi chemat ca pârât în cauză, ci doar pentru opozabilitate, față de prevederile art.27 al.3 din OG nr. 137/2000.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În acest sens, a arătat că reclamanții solicită acordarea unor drepturi care nu sunt prevăzute de lege, instanța de judecată neputându-se substitui legiuitorului. În ceea ce privește discriminarea invocată, s-a arătat că reclamantele nu se află într-o situație similară cu categoriile profesionale la care se raportează.
De asemenea, Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii, arătând că are atribuții numai în elaborarea proiectului de buget și administrarea acestuia și nu are atribuții referitoare la plata drepturilor salariale, neavând calitatea de angajator în raport cu reclamantele și, drept consecință, nu are calitate procesuală pasivă.
Ceilalți pârâți, deși legal, citați nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță pentru a formula apărări.
La data de 09.04.2008 și respectiv 11.04.2008 numitele și au formulat o cereri de intrevenție în interes propriu și în interes alăturat reclamantelor solicitând aceleași pretenții pentru perioada febr. 2006 -17.11.2006 și respectiv febr. 2006 - 01iunie 2006.
Prin sentința civilă nr. 629/23.05.2008 pronunțată de Tribunalul Constanțas -a respins ca nefondată acțiunea față de Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Constanța și Tribunalul Constanța și pentru lipsa calității procesual pasive față de Ministerul Economiei și Finanțelor, reținând în esență următoarele:
Reclamantele au - în perioadele de referință - calitatea de grefieri în cadrul Judecătoriei Medgidia, activând în această instanță și în complete care soluționează cauze penale ce presupun urgență având ca obiect luarea prelungirea ori menținerea măsurilor preventive.
Pentru soluționarea unor cauze urgente de această natură, în care codul d e procedură penală prevede termene de 24 de ore, completul de judecată se alcătuiește din grefieri care figurează în planificarea de permanență întocmită de președintele instanței conform art. 16 lit. e din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hot. 387/2005, planificarea fiind aprobată de Colegiul de conducere al instanței.
care participă la aceste proceduri, nefiind supuși exigențelor repartizării aleatorii a cauzelor, dată fiind natura urgentă a cauzelor, sunt stabiliți pe cale administrativă de către președintele instanței, prin întocmirea unei planificări de către grefierul șef conform art.52 lit. f din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.
Reclamantele erau planificate, fiecare, în general, în timpul săptămânii dar și în zilele nelucrătoare. Această planificare nu implică, întotdeauna, prezența la sediul instanței, ci, astfel cum susțin chiar și reclamanții în acțiune, presupune prezența la sediul instanței numai în cazul în care se înregistrează cauze care trebuie soluționate în regim de urgență, cum ar fi cereri privind măsurile preventive. În restul timpului, reclamanții se află la domiciliu sau în alt loc, dar la dispoziția instanței.
Pentru perioadele în care grefierul se află efectiv la sediul instanței, acestea trebuie să beneficieze de zile libere în compensare, în acord cu prevederile art.119 din Codul Muncii.
Definiția noțiunii detimpului de muncă- pentru care salariatul este îndreptățit la remunerație potrivit cu dispozițiilor legale - este cuprinsă în art. 108 din Codul Muncii, potrivit căruia, timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziția angajatorului și îndeplinește sarcinile și atribuțiile sale, conform prevederilor contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil și/sau ale legislației în vigoare.
De asemenea, trebuie avută în vedere definiția timpului de lucru cuprinsă în art. 2 pct. 1 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, potrivit cu care prin "timp de lucru" se înțelege orice perioadă în care lucrătorul se află la locul de muncă, la dispoziția angajatorului și își exercită activitatea sau funcțiile, în conformitate cu legislațiile și practicile naționale.
Totuși, nu se poate include în timpul de muncă perioada în care salariatul, în sens larg, nu se află la locul de muncă, chiar dacă se află la dispoziția angajatorului (în sens larg).
Pe de altă parte, în nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, nu există dispoziții care să îi îndreptățească grefierii să primească o indemnizație de 25% pentru situațiile în care aceștia au un program de "permanență".
Acest act normativ prevede că judecătorii au dreptul un spor de 5%, 7% sau 10% conf. art. 3, un spor de fidelitate, în raport cu vechimea efectivă în funcția auxiliară de specialitate (art. 16 alin.1), un spor de vechimea în muncă (art. 13 alin.1), spor pentru titlul științific de doctor sau doctor docent (art. 5 alin.1) și sporul pentru ore suplimentare (art. 6 alin.1 și 2).
În conformitate cu dispozițiile art. 154 din Codul Muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă. Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, acesta fiind stabilit prin negocieri individuale sau/și colective între angajator și salariați sau reprezentanți ai acestora. Sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative(art. 155 și 157 din Codul Muncii ).
Rezultă de aici natura convențională, respectiv legală, a salariului și a tuturor componentelor acestuia - astfel cum acestea sunt enumerate de art. 154 din Codul Muncii -, indemnizații, sporuri, precum și alte adaosuri. Consecința acestei calificări este aceea că se pot solicita drepturi de natură salarială numai în măsura în care acestea s-au prevăzut în actul ce conține rezultatul negocierii individuale / colective (contractului individual de muncă sau contractului colectiv de muncă) respectiv în actul normativ ce reglementează salarizarea personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetele de stat.
Ca urmare, sub primul aspect al discuției, având în vedere prevederile nr.OG 8/2007, se reține că sporul pretins nu poate fi acordat ca drept salarial.
Reclamantele mai susțin, în motivare cererii lor, că sunt supuse unui tratament discriminatoriu, prin raportare la categoria profesională a polițiștilor, care primesc un spor de misiune permanentă de 25%.
Este adevărat că potrivit art. 11 din OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aceștia beneficiază de un spor pentru misiune permanentă de 25% din salariul pentru funcția îndeplinită, din salariul pentru gradul profesional deținut, din salariul de merit, din indemnizația de conducere și gradații.
Dar, spre deosebire de reclamante, care se află la dispoziția instanței după un program bine stabilit și dinainte cunoscut, într-un număr relativ redus de zile într-un an, polițiștii au un regim deosebit prin aceea că li se poate solicita prezența la unitate în orice moment, în tot timpul anului, în funcție de necesități, fără a se cunoaște în prealabil data la care pot fi solicitați.
În acest sens, trebuie avute în vedere prevederile art. 44 din Lege nr. 360/2002 privind Statutul polițistului potrivit cu care serviciul polițienesc are caracter permanent și obligatoriu. Polițistul este obligat să se prezinte la programul de lucru stabilit, precum și în afara acestuia, în situații temeinic justificate, pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, cu compensarea timpului lucrat, potrivit legii. În situații de catastrofe, calamități sau tulburări de amploare ale ordinii și liniștii publice ori alte asemenea evenimente polițistul este obligat să se prezinte de îndată la unitatea de poliție din care face parte. La instituirea stării de urgență sau a stării de asediu ori în caz de mobilizare și de război polițistul va acționa conform legii. În cazul producerii vreuneia dintre situațiile indicate anterior polițistul care se află într-o altă localitate se va prezenta la cea mai apropiată unitate a Ministerului Administrației și Internelor, informând superiorii săi despre aceasta.
În acest sens sunt și prevederile art. 14 din Contractul colectiv de muncă la nivelul grupului de unități din Ministerul Internelor și Reformei Administrative pe anii 2008-2009 potrivit cu care, pe timpul executării unor misiuni specifice, programul de lucru se stabilește de către cel care conduce misiunea, cu aprobarea șefului unității, avându-se în vedere asigurarea timpului necesar de refacere a capacității de muncă.
În consecință, nu se poate considera că reclamantele se regăsesc în situații similare sau comparabile cu categoria profesională a polițiștilor astfel încât nu se poate reține că sunt supuse unui tratament discriminatoriu în raport cu aceștia.
În consecință, cererea, în întregul ei, având în vedere caracterul accesoriu al solicitărilor de obligare a pârâtei Curtea de APEL CONSTANȚA la înscrierea sporului în carnetul de muncă și obligare a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare acordării acestor drepturi, va fi respinsă ca neîntemeiată.
În ceea ce privește pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, la termenul din 23.05.2008, instanța a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Ministerul Economiei si Finanțelor, având în vedere dispozițiile art.281 muncii potrivit căruia jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali prevăzute de acest cod dar și cele ale art.282 muncii din care rezultă că pot fi părți în conflictele de muncă: salariații și angajatorii și alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al Codului d e procedură civilă.
Or, în cazul de față, Ministerul Economiei si Finanțelor a fost chemat în judecată pentru a răspunde alături de ceilalți pârâți pentru neplata unor drepturi salariale/despăgubiri pentru neplata unor drepturi salariale, deși nu este legat de reclamante prin raporturi de muncă și nici nu s-a invocat vreo dispoziție legală care să îi confere calitate de parte într-un conflict de muncă.
La același termen, instanța a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având în vedere aceleași dispoziții legale privind părțile din conflictele de muncă dar și cele ale art. art.27 al.3 din nr.OG 137/2000, potrivit căruia persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun, judecarea cauzei având loccu citareaobligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Cum, reclamantele nu au nicio legătură, rezultând din raporturi de muncă, cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (de altfel, nici nu s-a invocat în acțiune acest aspect), iar din interpretarea teleologică a nr.OG 137/2000, reiese că citarea Consiliului se face avându-se în vedere calitatea acestuia de expert în domeniul discriminării și, eventual, pentru a prezenta o poziție cu privire la pretinsa încălcare a legislației în materie de nediscriminare,
Considerând calitatea procesual pasivă drept identitatea dintre persoana chemată in judecată si titularul obligației ce constituie latura pasiva a raportului juridic dedus judecații, față de faptul că pârâții Ministerul Economiei si Finanțelor Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu răspund, în solidar cu ceilalți pârâți, pentru neplata unor drepturi salariale/despăgubiri pentru neplata unor drepturi salariale, instanța a admis excepția lipsei calității procesual pasive a acestora.
Împotriva acestei soluții au formulat recurs reclamantele. În motivare au arătat următoarele: în calitate de grefieri, au un program de "permanență" ce presupune ca periodic și consecutiv, câte o săptămână, după orele de program și în zile libere, să fie disponibile și, dacă este necesar, să se prezinte la sediul instanței pentru înregistrarea și judecarea unor cauze penale, fără a fi vreodată recompensați pentru timpul în care sunt obligați să nu părăsească localitatea; în acest mod li s-a restrâns dreptul la libertatea de mișcare și s-a adus atingere relațiilor sociale privind viața de familie și în societate; cum asigurarea permanenței este obligatorie, această obligație trebuie să aibă un corelativ în obținerea unor drepturi corespunzătoare; s-a invocat existența unei situații discriminatorii raportat la prevederile art. 11 din OG nr. 38/2003.
Recursul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție care prin decizia nr. 1904/20.02.2009 a declinat competența de soluționare a cauzei către Curtea de Apel Constanța față de împrejurarea că prin Decizia nr. 104/20.01.2009 pronunțată de Curtea Constituțională, art. II din OUG nr. 75/2008 a fost declarat neconstituțional.
Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare arătând că nu are calitate procesual pasivă întrucât nu există raporturi de muncă între acest minister și reclamante și nici nu are atribuții directe în plata drepturilor salariale pretinse de acestea, implicarea sa fiind numai în elaborarea proiectului bugetului național.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Se reține mai întâi că în perioada relevantă, nici Legea nr. 50/1996 și nici OG nr. 8/2007 nu cuprind dispoziții care să constituie temei pentru acordarea unui spor precum cel pretins de reclamante.
Nici prevederile cuprinse în Codul Muncii, care potrivit art. 295 alin.2 se aplică cu titlu de drept comun, nu justifică acordarea unui astfel de spor.
Astfel, în cazul în care reclamantele desfășoară efectiv activități de grefă pentru soluționarea unor cauze penale privind măsuri preventive, în afara orelor de program sau în zile libere, orele lucrate constituie muncă suplimentară în sensul art.117(1) Cod.pr.civ., devenind aplicabile prevederile art. 119 și 120 din Codul Muncii.
În cazul activităților desfășurate în zile de repaus săptămânal devin aplicabile prevederile art.133 alin.2 coroborat cu art. 120 și art.119 din Codul Muncii iar în cazul muncii desfășurate în zilele de legală devin aplicabile prevederile art.137 din Codul Muncii.
Așadar, pentru munca prestată în astfel de condiții, Codul Muncii prevede compensarea cu ore libere în beneficiul angajaților, iar în cazul în care compensarea nu este posibilă, acordarea unor suplimentări salariale în cuantumul prevăzut de lege iar nu un spor cu caracter permanent. Aceste drepturi salariale nu au un caracter permanent cum ar avea un spor precum cel pretins de reclamante. În plus, acestea nu au probat că au solicitat compensarea cu ore libere și acest lucru nu a fost posibil.
în ceea ce privește împrejurarea că în afara programului de lucru normal, reclamantele se află la dispoziția instanței pentru a participa atunci când este cazul la proceduri judiciare cu caracter urgent, în mod corect instanța de fond a reținut că raportat la art. 108 din Codul Muncii și art. 2 pct. 1 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003, aceste perioade nu sunt incluse în timpul de lucru astfel încât nu se poate pretinde acordarea unei remunerații pentru timpul petrecut la domiciliu, sau în alt loc, altul decât locul de muncă, chiar dacă există posibilitatea chemării la locul de muncă.
Este adevărat că această modalitate de organizare a activității instanțelor, impusă de prevederi legale care impun soluționarea anumitor cauze într-un regim de celeritate, cu respectarea anumitor termene, creează anumite inconveniente și limitări ale opțiunilor privind modul de petrecere a perioadelor de repaus, însă câtă vreme nu sunt îndeplinite condițiile pentru ca anumite perioade să fie considerate timp de lucru, nu se poate acorda o remunerație suplimentară.
În cazul grefierilor, OG nr. 8/2007 și anterior Legea nr. 50/1996 au stabilit un anumit mod de determinare a indemnizației cuvenite reclamantelor, inclusiv sporurile de care beneficiază grefierii. Acordarea unui spor aplicabil la indemnizația cuvenită reclamantelor, dar care se aplică altor categorii de personal remunerat din fonduri bugetare, ar contraveni unor decizii cu caracter obligatoriu pronunțate de Curtea Constituțională. Faptul că se solicită aplicarea altui spor decât cel stabilit de lege pentru situația reclamantelor nu este contestată, reclamantele însele făcând referite la acest aspect, cu trimitere la legea care stabilește salarizarea polițiștilor.
Astfel, prin deciziile nr. 818/3.07.2008, nr.819/3.07.2008 și nr. 820/3.07.2008 pronunțate de Curtea Constituțională, s-a statuat că prevederile art. 1, art.2 al.3 și art. 27 al.1 din nr.OG 37/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești, au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Ulterior, prin Decizia nr. 1325/2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Și în acest caz, s-a motivat decizia prin aceea că "dispozițiile ordonanței lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății" și că "un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării".
Aceste decizii ale Curții Constituționale au avut în vedere așadar nu doar situația în care instanțe ar anula prevederi legale ci și situațiile în care ar aplica prevederi din acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății, indiferent de forța lor juridică. Și într-un asemenea caz ar fi încălcat principiul separației puterilor în stat întrucât instanța de judecată ar intra în domeniul de competență al puterii executive și ar crea norme de drept noi în aplicarea legii, fără să aibă această competență constituțională și legală.
Ca urmare, instanța nu poate avea în vedere motive care se referă la existența unui tratament discriminatoriu pentru a aplica în cazul recurenților ale prevederi ale OUG nr. 27/2006 decât cele care reglementează salarizarea reclamanților în perioada de referință.
Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că potrivit art. 27(1) din OG nr. 137/2000, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Așadar, acțiunea întemeiată pe prevederile OG nr. 137/2000 poate avea ca obiect: o cerere de despăgubiri și/sau o cerere pentru înlăturarea situației discriminatorii și restabilirea situației anterioare.
În deciziile pronunțate în legătură cu constituționalitatea prevederilor OG nr. 137/2000, (de ex. deciziile nr. 818 și 819, 820 și 821 din 2008) Curtea Constituțională a stabilit că "prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
În motivarea acestor decizii s-a arătat că "Luând în considerare și dispozițiile art. 27 alin. (1) din ordonanță, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, deci și a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecată poate să înțeleagă că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată. Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării."
Așadar, din dispozitivul și din motivarea acestor decizii, rezultă fără echivoc faptul că aceste soluții au în vedere numai prevederile cuprinse în art. 27(1) din OG nr. 137/2000 care prevăd posibilitatea de a solicita restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare iar nu și prevederile referitoare la solicitarea de despăgubiri rezultate din situația discriminatorie.
Astfel, cererea de acordare de despăgubiri pentru prejudiciul rezultat din situația discriminatorie este o cerere întemeiată pe răspunderea delictuală, fapta ilicită constând în fapta care determină situația discriminatorie, faptă calificată ca ilicită de prevederile OG nr. 137/2000.
Or, instanțele nu pot refuza soluționarea unei astfel de acțiuni, având în vedere prevederile art.3 din Codul Civil și art.4 alin.2 din Legea nr. 303/2004.
Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că existența unei situații discriminatorii, determinată de un act normativ prin omisiune sau excludere, nu poate întotdeauna să facă obiect al controlului de constituționalitate. Astfel, Curtea Constituțională a stabilit că nu poate modifica sau completa prevederea legală supusă controlului de constituționalitate și, în consecință, excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă (de exemplu decizia nr.1185/2008).
Într- astfel de situație, persoana care reclamă o situație discriminatorie, s-ar afla într-o imposibilitate absolută de a se adresa justiției pentru repararea prejudiciului determinat de o astfel de situație, ceea ce contravine art.21 din Constituția României și art.6, art.13 și art.14 combinat cu art.1 din Protocolul I ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților.
Ca urmare, trebuie reținută competența instanțelor naționale în soluționarea unor acțiuni precum cea de față. Faptul că OG nr. 137/2000 face trimitere la "drepturi recunoscute de lege" nu înseamnă în mod necesar că este vorba de o lege specială, cum este legea de salarizare a grefierilor, referirea făcându-se la "lege" în sens larg, incluzându-se și actele normative cu caracter general, referitoare la drepturile fundamentale, inclusiv prevederile cuprinse în Constituția României și prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților, care în conformitate cu art. 20 din Constituție au prioritate față de reglementările naționale.
În cauză însă, se constată că recurentele nu se regăsesc într-o situație care să conducă la concluzia că sunt supuse unui tratament discriminatoriu din punct de vedere al salarizării, astfel încât să pretindă despăgubiri.
Astfel, așa cum a reținut și instanța de fond, în mod constant în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a arătat că pentru a se reține existența unei discriminări trebuie să se constate că distincția nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică nu urmărește un scop legitim sau nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat (de exemplu cauza Beian contra României paragraful 59).
Dar, o diferențiere între diverse categorii de persoane devine discriminatorie numai dacă persoanele care pretind existența unei discriminări se află în situații analoage și comparabile cu persoanele la care se raportează, condiție esențială care trebuie verificată în concret de instanță. Dacă această condiție premisă nu este îndeplinită, nu se poate pune problema unei discriminări.
Din această perspectivă, în mod corect instanța de fond a reținut că reclamantele nu se regăsesc în situații analoage cu persoanele care au calitatea de polițist, la care se raportează prin invocarea prevederilor art. 11 din OG nr.38/2003.
Într-adevăr, reclamantele se află la dispoziția instanței după un program bine stabilit și dinainte cunoscut, într-un număr redus de zile într-un an, în timp ce polițiștilor li se poate solicita prezența în misiune oricând, aflându-se într-o situație de incertitudine permanentă cu privire la posibilitatea de a fi chemați în misiune, care justifică acordarea cu caracter permanent a unui spor aplicabil indemnizației. În acest sens sunt prevederile art. 44 din Lege nr. 360/2002 privind Statutul polițistului și prevederile art. 14 din Contractul colectiv de muncă la nivelul grupului de unități din Ministerul Internelor și Reformei Administrative pe anii 2008-2009 avute în vedere de instanța de fond.
În consecință, în conformitate cu art. 312 Cod.pr.civ. se va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanții, si, toți prin reprezentant legal, cu domiciliul ales în M,-, jud. C, și intervenienții, domiciliată în M,-,.35,.8, jud.C, și, domiciliată în M, str.-. -, nr.2. -,.A,.9, jud.C, împotriva sentinței civile nr.629/23.05.2008 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, CURTEA DE APEL CONSTANTA, cu sediul în C,-, TRIBUNALUL CONSTANTA, cu sediul în C,-, MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR reprezentat de DGFP CONSTANTA, cu sediul în B,-, sector 5, CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, cu sediul în B,--3, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 12.05.2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier, - -
- -
Jud.fond;
redactat jud. - 10.06.2009
tehnored.disp.gref.
2 ex./11.06.2009
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu, Răzvan Anghel