Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 232/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 232/CM
Ședința publică din 12 Mai 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Răzvan Anghel
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de pârâtulMINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 319 din 6 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatele reclamanteși, cu domiciliul procesual ales la Tribunalul Tulcea, cu sediul în T,-, județul T, intimații pârâțiCURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județul C,TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în T,-, județul T și intimatul pârât și chemat în garanțieMINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5, având ca obiect conflict de muncă - drepturi bănești (diferențe salariale corespunzător diminuării venitului net prin calcularea contribuției la asigurări sociale - Legea nr. 250/2007).
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termenul legal, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
După referatul grefierului de ședință;
Instanța constatând că nu sunt motive de amânare, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra soluției, luând act că s-a solicitat judecata în lipsă în conformitate cu disp.art.242 alin.2 cod pr.civilă.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea sub nr-, reclamantele și - au chemat în judecată Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA, Tribunalul Tulcea și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea pârâților, în solidar, la plata în favoarea fiecărei reclamante a drepturilor salariale corespunzătoare diminuării venitului net lunar, prin calcularea contribuției de asigurări sociale, începând cu luna august 2007, cât și pentru viitor.
De asemenea, reclamatele au mai solicitat actualizarea drepturilor salariale mai sus precizate cu indicele de inflație, de la data recunoașterii acestor drepturi și până la executarea hotărârii judecătorești.
În motivare, reclamantele au arătat că, baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, în cazul asiguraților, o constituie, conform art. 23 alin. 1 din Legea nr. 19 din 17 martie 2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, salariile individuale brute, realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, și/sau veniturile asiguraților prevăzuți la art. 5 alin. 1 pct. I, II și IV.
Conform alineatului 3 al articolului 23, "Baza de calcul prevăzută la alin. 1 și 2 nu poate depăși plafonul de 3 ori salariul mediu brut lunar pe economie". Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 147 din 31 octombrie 2002, acest plafon a fost majorat la 5 salarii medii brute pe economie.
S-a mai arătat că, articolul 183 din aceeași lege prevede:
"(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi contribuția de asigurări sociale, suportată de asigurații prevăzuți la art. 5 alin. 1 pct. I, II și IV, nu va diminua venitul net al acestora.
(2) Aplicarea prevederilor alin. 1 pentru asigurații prevăzuți la art. 5 alin. 1,
pct. I, II și IV se realizează prin majorarea drepturilor salariale și a veniturilor asigurate corespunzător cotei de contribuție la asigurări sociale, raportate de aceștia conform prezentei legi.
(3) Pentru asigurații care realizează venituri lunare mai mari decât
plafonul stabilit de 3 salarii medii brute pe economie, majorarea prevăzută la alin. 2 se aplică în acest plafon.
(4) Aplicarea prevederilor referitoare la baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, respectiv la majorarea drepturilor salariale și a veniturilor asigurate astfel în contribuția de asigurări sociale suportate de asigurați, să nu conducă la diminuarea venitului net al acestora, se va face pe baza normelor metodologice aprobate de Guvern".
Au învederat reclamantele că, prin art. 2 din Legea nr. 250 din 19 iulie 2007, fost modificat alineatul 3 al articolului 23 din Legea nr. 19 din 17 martie 2000, în sensul că:
"(3) Baza de calcul prevăzută la alin. (1) și (2) este venitul brut realizat lunar".
Reclamantele au precizat că, această modificare are următoarele consecințe:
- A fost înlocuită limitarea bazei de calcul, astfel încât aceasta poate depăși plafonul de maximum 5 ori salariul mediu lunar pe economie;
- Implicit, au rămas fără obiect de aplicare prevederile art. 183 alin. 3 din aceeași lege, fapt ce a determinat abrogarea sa expresă ulterioară prin art. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 91 din 26 septembrie 2007.
Totodată, reclamantele au arătat că modificarea unui act normativ constă, potrivit art. 57 alin. 1 din Legea nr. 24 din 27 martie 2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, modificată și republicată, în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acesteia și în redactarea lor într-o nouă formulare.
S-a mai arătat că, potrivit art. 60 din aceeași lege, "dispozițiile de modificare și de completare se încorporează, de la data intrării în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta. Intervențiile ulterioare de modificare sau de completare a acestora trebuie raportate tot la actul de bază".
Or, prin Legea nr. 250/2007 nu au fost modificate,completate sau abrogate celelalte dispoziții ale art. 183 din Legea nr. 19/2000, respectiv dispozițiile alineatelor 1, 2 și 4, care rămân în vigoare.
Au precizat reclamantele că baza lor de calcul a contribuției de asigurări sociale fiind majorată de la plafonul de 3 salarii medii brute pe economie, la "venitul brut realizat lunar", trebuie să se facă și aplicarea dispozițiilor alineatelor 1, 2 și 4 ale articolului 183 din Legea nr. 19/2000.
Totodată, au arătat că, în respectarea interdicției de a "nu diminua venitul net al acestuia", se impunea ca, inițial, să se calculeze și majorarea drepturilor salariale - cu suma reprezentând diferența între contribuția datorată anterior și cea datorată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 250 din 19 iulie 2007, după care, această majorare să fie reținută pentru acoperirea noului cuantum (majorat) al contribuției de asigurări sociale - în temeiul art. 183 alin. 2 și conform metodologiei stabilită atât prin alin. 4 al aceluiași articol, cât și al Ordinului nr. 340 din 4 mai 2001 al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, publicat în Monitorul Oficial nr. 237 din 10 mai 2001, modificat prin Ordinul nr. 218/2001 și Ordinul nr. 718 din 11 decembrie 2001.
S-a mai arătat că, potrivit art. 52 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, dispozițiile tranzitorii cuprind măsurile ce se instituie cu privire la derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări care urmează să fie înlocuite cu noul act administrativ, Acesta trebuie să asigure corelarea celor două reglementări, astfel încât punerea în aplicare a noului act normativ să evite conflictul între normele succesive.
Or, dispozițiile cuprinse în alineatele 1, 2 și 4 ale art. 183 din Legea nr. 19/2000 nu au fost modificate sau abrogate prin Legea nr. 250 /2007, astfel încât ele vor continua să fie active și să aibă caracter general în ocrotirea unui drept câștigat în materia venitului lunar.
În apărare, a formulat întâmpinare pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, arătând că cererea nu poate fi primită întrucât acordarea de indemnizații și majorare drepturi salariale trebuie a fi făcută în limita sumelor disponibile în bugetul instituției și, drept urmare, admiterea acțiunii și obligarea instituției publice la plata unor sume ce nu se regăsesc în bugetul aprobat, face ca hotărârea pronunțată să fie imposibil de executat.
De asemenea, pârâtul a mai arătat pârâtul că execuția bugetară nu se poate face decât în limita fondurilor aprobate.
De asemenea, tot în apărare a formulat întâmpinare Ministerul Justiției, arătând cu privire la inaplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 250/2007 la raporturile de muncă existente înainte de intrarea ei în vigoare că, reținerea, calcularea și plata drepturilor salariale sunt operațiuni care se supun legislației fiscale. Normele de drept fiscal, care au ca obiect de reglementare modalitățile de realizare a veniturilor publice la bugetul de stat, prin perceperea de taxe și impozite, sunt de natură imperativă, spre deosebire de normele de drept civil, care au caracter dispozitiv sau supletiv.
A mai precizat pârâtul că același caracter imperativ îl au și normele juridice care reglementează modalitățile de realizare a veniturilor publice la bugetul asigurărilor sociale de stat prin perceperea unor contribuții din care urmează a se achita indemnizații, ajutoare și pensii etc.
Pârâtul a mai învederat că modalitatea de determinare a este legală, iar criticile reclamantelor sunt vădit nefondate. A arătat pârâtul că, ceea ce nu au avut în vedere reclamantele este faptul că, prin plata contribuțiilor, devin parte în raporturi de drept fiscal, compuse din drepturi și obligații, printre care și obligația de a plăti contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat, obligație ce se naște prin dobândirea periodică, lunară, a drepturilor salariale. sunt calculate, reținute și virate o dată cu plata drepturilor salariale și, singura concluzie logică este că li se aplică regimul legal în vigoare la momentul plății.
În acord cu principiul constituțional al neretroactivității legii, pentru plata drepturilor salariale începând cu luna august 2007 angajatorul a determinat datorat de angajat folosind baza de calcul aplicabilă, potrivit legii la data plății, respectiv venitul brut realizat lunar. Folosirea unei baze de calcul plafonată la 5 salarii medii brute pe economie excede prevederilor legale în vigoare, încălcându-se totodată și principiul neretroactivității legii, potrivit căruia "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile". Prin urmare, principiul retroactivității legii este aplicabil, pe cale de excepție, numai în cazul legii penale sau contravenționale mai favorabile și nu a celei fiscale incidente în prezenta cauză.
Prin sentința civilă nr. 319/LM/06.02.2008 pronunțată de Tribunalul Tulceas -a admis acțiunea și au fost obligați pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CONSTANȚA și TRIBUNALUL TULCEA în solidar, să plătească reclamantelor drepturile salariale corespunzătoare diminuării venitului net al fiecărei reclamante, prin calcularea contribuției de asigurări sociale, începând cu luna august 2007 și până la data pronunțării prezentei hotărâri, sume ce urmează să fie actualizate cu indicele de inflație la data plății efective; a fost obligat pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR să aloce fondurile necesare efectuării plăților la care au fost obligați pârâții prin această hotărâre; s-a respins cererea de obligare la plata pretențiilor pentru viitor, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Conform dispozițiilor art. 23 alin. 1 lit. a), coroborate cu cele ale alin. 3 și 4 ale aceluiași articol din Legea nr. 19/2000:
"Baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale în cazul asiguraților, o constituie salariile individuale brute, realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, în cazul asiguraților prevăzuți la art. 5 alin. (1) pct. I, sau veniturile brute de natura drepturilor salariale, realizate lunar de asigurații prevăzuți la art. 5 alin. (1) pct. II
Baza de calcul prevăzută la alin. 1. nu poate depăși plafonul a de 5 ori salariul mediu brut.
Salariul mediu brut este cel prevăzut la art. 5 alin.(3)".
Conform art. 5 alin.3 din Legea nr. 19/2000:
"Salariul mediu brut este cel utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat."
Art. 4 alin. 4 din nr.OUG 147/2002, prevede că:
"La stabilirea plafonului maxim al bazei de calcul al contribuției de asigurări sociale prevăzut de art. 23 din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, se are în vedere valoarea corespunzătoare a 5 salarii medii brute lunare pe economie".
Prin art. I pct. 3 din Legea nr. 250/2007, s-a modificat art. 23 alin. 3 din Legea nr. 19/2000, în sensul că:
"Baza de calcul prevăzută la alin. (1) este venitul brut realizat lunar".
Potrivit prevederilor art. 183/Legea nr. 19/2000:
" (1) La data intrării în vigoare a prezent ei legi, contribuția de asigurări sociale, suportată de asigurații prevăzuți la art. 5 alin. 1 pct. I, II și VI, nu va diminua venitul net al acestora.
(2) Aplicarea prevederilor alin. (1) pentru asigurații prevăzuți la art. 5 alin. 1 pct. I, II și VI, se realizează prin majorarea drepturilor salariale și a veniturilor sociale suportate de aceștia, conform prezentei legi.
(3) Pentru asigurații care realizează venituri salariale lunare mai mari decât plafonul stabilit la 3 salarii medii brute pe economie, majorarea prevăzută la alin. (2) se aplică la acest plafon.
(4) Aplicarea prevederilor referitoare la baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, respectiv la majorarea drepturilor salariale și a veniturilor asigurate astfel încât contribuției de asigurări sociale suportată de asigurator să nu conducă la diminuarea venitului net al acestora, se va face pe baza normelor metodologice aprobate de Guvern".
Prin art. I pct. 3 din Legea nr. 250/2007, în vigoare începând cu data de 19 iulie 2007, art. 23 alin. 3 din Legea nr. 19/2000, a fost modificat astfel:
"Baza de calcul prevăzută la alin. (1) și (2), este venitul brut realizat lunar".
Prin urmare, baza de calcul a contribuției de asigurări de sănătate a fost majorată de la plafonul de 5 salarii medii brute pe economie, la venitul brut realizat lunar.
Având în vedere că dispozițiile cuprinse în alin. 1, 2 și 4 ale art. 183 din Legea nr. 19/2000 nu au fost modificate sau abrogate prin Legea nr. 250/2007, acestea continuă să aibă caracter general în ocrotirea unui drept câștigat în materia venitului lunar.
Conform prevederilor art. 52 din Legea nr. 24/2000 republicată, privind normele de tehnică legislativă, "Dispozițiile tranzitorii cuprind măsurile ce se instituie, cu privire la derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări, care urmează să fie înlocuite cu noul act normativ" or, prevederile art. 183 din Legea nr. 19/2000 sunt cuprinse în capitolul 9 al legii.
Față de aceste considerente, instanța urmează a obliga pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA și Tribunalul Tulcea, în solidar, să plătească reclamantelor drepturile salariale corespunzătoare diminuării venitului net al fiecărei reclamante, prin calcularea contribuției de asigurări sociale, începând cu luna august 2007 și până la data pronunțării prezentei hotărâri.
Obligația pârâților la plata drepturilor bănești solicitate prin acțiune este o obligație solidară.
Se reține în acest sens că, potrivit prevederilor art. 295 din Codul muncii, raportul juridic dedus judecății este guvernat de prevederile Codului muncii, completate cu cele ale legislației civile.
În acest sens, Codul civil reglementează solidaritatea pasivă între debitori (art. 1039 din Cocul civil), completând prevederile Codului muncii. Este de remarcat că, în materia dreptului muncii, ori de câte ori în plata drepturilor bănești sunt implicate mai multe unități, regula este că acestea răspund solidar.
În consecință, doctrina juridică recentă în dreptul muncii a concluzionat că solidaritatea în domeniul plății drepturilor bănești este regula, iar în baza art. 295 din Codul muncii, raportat la art. 1039 din Codul civil, aceasta urmează regulile de drept comun civil. Ori solidaritatea pasivă poate fi și solidaritate legală, conform art. 1041 din Codul civil (, "Teoria generală a obligațiilor", 1998, pagina 385 - 392).
În speță, solidaritatea pasivă izvorăște din prevederile art. 44, art. 35 și art. 36 din Legea nr. 304/2004, raportate la cele ale G nr. 177/2002 și nr.OUG 27/2006, conform cărora pârâții sunt persoane juridice care ordonează (principal, secundar, terțiar), ca și credite salariale, una și aceeași sumă bănească, care este solicitată prin prezenta acțiune.
Cu alte cuvinte, drepturile bănești nu pot fi plătite decât după aprobarea dată de toți acești pârâți, pentru plata uneia și aceleași sume, deci răspunderea lor, pentru aceeași sumă, este solidară. pârâți sunt obligați prin lege concomitent la a aproba suma pe care o datorează, fiind de neconceput și vădit ilegal ca plata să fie dispusă exclusiv numai de către unul dintre ordonatori.
Răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor este solidară cu cea a celorlalți pârâți mai sus menționați, deoarece, în temeiul art. 21 din Legea nr. 486/2006, raportat la art. 3 din nr.HG 386/2007, a Hotărârii din 24 martie 2005 Curții Europene a Drepturilor Omului (publicată în Monitorul Oficial nr. 1048/2007), acest pârât are și obligația suplimentară de a acoperi suma solicitată de reclamante.
Potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului jurnal de execuție. De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art. 3 din HG. nr. 208/2005, ale art. 3 din nr.HG 386/2007.
Față de aceste considerente, instanța urmează a obliga pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării plății la care au fost obligați pârâții, prin prezenta hotărâre.
Reclamantele au mai solicitat actualizarea drepturilor salariale corespunzătoare diminuării venitului net al fiecăreia dintre ele, prin calcularea contribuției de asigurări de sănătate începând cu luna august 2007 și până la data pronunțării prezentei hotărâri actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Instanța va admite acest capăt de cerere, ținând cont și de prevederile art. 1082 din Codul civil și ale art. 161 alin. 4 din Codul muncii.
Astfel, în acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină, ce nu-i poate fi imputată.
În prezenta cauză, pârâții sunt în culpă, pentru diminuarea nelegală a venitului net al reclamantelor, prin calcularea contribuției de asigurări sociale începând cu luna august 2007.
Potrivit art. 1084 din Codul civil, daunele-interese ce sunt debite creditorului, cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori, în speță, este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu.
Instanța a mai reținut că nu poate aprecia cu certitudine în ce măsură vor fi menținute în viitor raporturile juridice de muncă dintre părți și nici în ceea ce privește modificările legislative în materie, astfel încât a respins cererea de obligare la plata pretențiilor pentru viitor, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, care a fost înaintat prin încheierea din 16.07.2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanța la Înalta Curte de Casație și Justiție însă prin decizia civilă nr. 1218/06.02.2009 s-a declinat competența de soluționare a recursului către Curtea de Apel Constanța având în vedere că prin decizia nr. 104/20.01.2009 pronunțată de Curtea Constituțională au fost declarate neconstituționale art.I și II din OUG nr. 75/2008.
În motivarea recursului formulat s-au arătat următoarele: prevederile art. 183 din Legea nr. 19/2000 fac parte din capitolul cuprinzând dispoziții tranzitorii și ca urmare au o aplicabilitate limitată în timp; s-a mai arătat că o astfel de dispoziție legală nu poate institui reglementări aplicabile nelimitat și nu poate reprezenta o reglementare care să constituie conținutul propriu-zis al acelui act normativ; scopul dispozițiilor tranzitorii invocate de reclamante a fost acela de a proteja veniturile nete ale asiguraților ca urmare a majorării cotei de contribuție iar ulterior au operat majorări ale veniturilor salariale, cum ar fi cele prevăzute de OUG nr. 177/2002, care au condus la inaplicabilitatea HG nr. 403/2001; prevederile invocate de reclamante nu sun aplicabile situației create de intrarea în vigoare Legii nr. 250/2007.
Intimatele nu au formulat întâmpinare în cauză.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit disp. art. 183 al.(1) și (2) din Legea nr. 19/2000, la data intrării în vigoare a acestei legi contribuția de asigurări sociale, suportată de asigurații prev. la art. 5 al.(1) pct. I,II și IV, nu va diminua venitul net al acestora. Aplicarea prevederilor alineatului precedent pentru asigurați se realizează prin majorarea drepturilor salariale și veniturilor asigurate, corespunzător cotei de contribuție de asigurări sociale suportate de către aceștia.
Dispozițiile legale mai sus invocate au caracterul unor norme tranzitorii, cu aplicare limitată - respectiv la data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 - scopul lor fiind acela de a asigura menținerea la același nivel a venitului net al asiguraților, urmare a majorării, la acel moment, a contribuției de asigurări sociale. Trebuie reținut, că legiuitorul a urmărit o limitare în timp a măsurii de protecție a veniturilor nete ale asiguraților - folosind sintagma "la data intrării în vigoare a prezentei legi" și stabilind modalitatea în care se va realiza această măsură - prin majorarea drepturilor salariale și veniturilor asigurate, corespunzător cotei de contribuție de asigurări sociale suportate de către aceștia.
Astfel, potrivit art. 52(1) din Legea nr. 24/2000 dispozițiile tranzitorii cuprind măsurile ce se instituie cu privire la derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări care urmează să fie înlocuită de noul act normativ.
Textul art. 183 din Legea nr. 19/2000 oferă o dată concretă de aplicare a prevederilor sale, respectiv data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000. Nu există în schimb nici un element care să conducă la concluzia că acest text de lege s-ar aplica pe o perioadă de timp sau și la data unor ulterioare modificări ale Legii nr. 19/2000.
De altfel, raportat la normele de elaborare a actelor normative stabilite de Legea nr. 24/2000, pentru situații tranzitorii determinate de intrarea în vigoare a unei noi legi normele tranzitorii trebuie cuprinse în textul acesteia.
Din punct de vedere al prevederilor art.52(1) din Legea nr. 24/2000, legea nouă care a determinat situația tranzitorie avută în vedere de reclamanți, prin majorarea contribuției pentru fondul asigurărilor sociale, este Legea nr. 250/2007, astfel încât, în cuprinsul acesteia ar fi putut fi inserate norme tranzitorii, dacă legiuitorul ar fi avut în vedere aceeași soluție pentru menținerea venitului net al persoanelor asigurate, ca în cazul majorării contribuției determinate de intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000.
Situația invocată de reclamanți, majorarea contribuției pentru asigurări sociale, nefiind determinată de Legea nr. 19/2000, nu poate fi reglementată ca situație tranzitorie de această lege, care este "legea veche", ci ar fi putut fi astfel reglementată doar de Legea nr. 250/2007 sau de o lege ulterioară, ca "lege nouă" ceea ce nu este cazul.
Opțiunea legiuitorului ca la data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 să mențină valoarea netă a veniturilor salariale, a constituit o opțiune a acestuia, cu caracterul unei măsuri de protecție socială însă nu există nici un temei pentru a considera că ar exista pentru legiuitor sau orice angajator o obligație în acest sens.
Ca urmare, se constată că prevederile art.183 din Legea nr. 19/2000, norme tranzitorii menite să reglementeze situații tranzitorii determinate de adoptarea acestei legi, nu sunt aplicabile situației determinate de Legea nr. 250/2007. În aceste condiții, restul motivelor de recurs nu mai au relevanță și nu vor mai fi analizate.
Pentru aceste motive, cererea principală și, pe cale de consecință, cererea accesorie formulată sunt neîntemeiate.
Față de toate aceste considerente, în temeiul cu art.312 Cod.pr.civ., Curtea va admite recursul și va modifica în tot sentința recurată în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâtulMINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 319LM/06.02.2008 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatele reclamanteși, cu domiciliul procesual ales la Tribunalul Tulcea, cu sediul în T,-, județul T, intimații pârâțiCURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județul C,TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în T,-, județul T și intimatul pârât și chemat în garanțieMINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5.
Modifică în tot sentința recurată în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 12.05.2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
Grefier, - -
- -
Jud.fond;
redactat jud. - 10.06.09
tehnored.disp.gref.
4 ex./ 11.06.2009
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu, Răzvan Anghel
