Pretentii civile. Speta. Decizia 259/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.259/CM
Ședința publică din 12 Mai 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Jelena Zalman
Grefier - -
Pe rol, soluționarea recursurilor civile formulate de recurenții pârâți MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN MANDATARUL ALES Direcția Generală a Finanțelor Publice T, cu sediul în T,- Bis, județul T și MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 517, pronunțată de Tribunalul Tulcea la data de 05 martie 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și G, toți cu domiciliul procesual ales la sediul Judecătoriei Babadag, județul T și intimații pârâți TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în T,-, județul T, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județul C și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, nr. 1-3, sector 1, având ca obiect conflict de muncă - drepturi bănești (spor 50% - judecători.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
După referatul grefierului de ședință;
Instanța având în vedere că nu sunt motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și luând act că prin cererile declarative de recurs s-a solicitat judecata în lipsă, rămâne în pronunțare asupra recursurilor.
CURTEA:
Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr-, reclamanții, - - și G, au chemat în judecată Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul Tulcea și Curtea de Apel Constanța, solicitând obligarea pârâților la plata actualizată la zi, în raport cu indicele de inflație, a sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50%, prevăzut de art.47 din Legea 50/1996, calculat la salariul de bază brut lunar, pentru o perioadă de trei ani în urmă.
De asemenea, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plăților, prin includerea în buget a acestor sume.
În motivare, reclamanții au arătat că potrivit prevederilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, modificată și republicată, cu completările ulterioare " Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
De asemenea, la dosar a depus întâmpinare, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP T, prin care a arătat că, critica sa asupra cererii de chemare în judecată exclusiv cu privire la obligația ce se dorește a fi instituită prin hotărârea judecătorească, se fondează pe dispozițiile Legii 500/2002, privind finanțele publice, în principal ale celor cuprinse în art.16, 19, 20, 28, 34 și 35, dispoziții care evidențiază independența celor două ministere în privința proiectării, aprobării și execuției bugetelor proprii.
A arătat pârâtul că potrivit dispozițiilor din actul normativ citat, elaborarea bugetului oricărei autorități sau instituții publice inclusiv a bugetului general consolidat reprezintă un complex de activități proprii sau în colaborare care în final sunt supuse cenzurii Parlamentului.
Orice cheltuială din bugetul celorlalte părți este dispusă de autoritatea în cauză, fără ca Ministerul Economiei și Finanțelor să poată decide întrucât între aceste instituții nu există relații de prepusenie astfel încât obligația uneia să fie opozabilă celeilalte.
Prin sentința civilă nr.517/05.03.2008, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții, - - și G, judecători în cadrul Judecătoriei Babadag, cu domiciliul ales la sediul Judecătoriei Babadag, județul T în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI,MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, TRIBUNALUL TULCEA, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Constanța și Tribunalul Tulcea să plătească în solidar reclamanților drepturi bănești reprezentând sporul de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50% din salariul de bază brut lunar prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, pentru perioada 13 septembrie 2004-decembrie 2007, după cum urmează:
- pentru 63.003 lei (brut 89290 lei );
- pentru 54.761 lei (brut 77.609 lei);
- pentru G 66.345 lei (brut 94.026 lei ).
Au fost obligați pârâții în solidar, la plata actualizată a sumelor, cu indicele de inflație, la data efectuării plății.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plăților, la care primii pârâți au fost obligați prin prezenta hotărâre.
S-a admis excepția privind lipsa calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
A fost respinsă acțiunea îndreptată împotriva Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării pentru lipsa calității procesuale pasive.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Este adevărat că prin art. I pct.42 din nr.OG83/2000 s-au abrogat dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 mai sus expuse, însă procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă cât și dispozițiile Legii 125/2000 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art.108 salin.3 din Constituție, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.
Ori, prin art.1 pct.1 din Legea 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar în ceea ce privește modificarea și completarea legii 50/1996, însă cu toate acestea prin OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr.50/1996.
S-au încălcat astfel dispozițiile art.56 - 62 din Legea nr.24/2000 privind Normele de tehnică legislativă, potrivit cu care modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
În altă ordine de idei se reține că potrivit art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică, solicitat de reclamanți, fiind un drept de creanță este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la.
Prin abrogarea art.47 din Legea 50/1996, reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun, privare care se putea face doar pentru o cauză de utilitate publică, iar din cuprinsul OG83/2000 nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și personalului auxiliar de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Față de aceste considerente, instanța, reținând și concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Constanța și Tribunalul Tulcea să plătească în solidar reclamanților drepturi bănești reprezentând sporul de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50% din salariul de bază brut lunar prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, pentru perioada 13 septembrie 2004-decembrie 2007, după cum urmează:
- pentru 63.003 lei (brut 89.290 lei );
- pentru 54.761 lei (brut 77609 lei),
- pentru G 66.345 lei (brut 94.026 lei).
De asemenea, a obligat pârâții în solidar, la plata actualizată a sumelor, cu indicele de inflație, la data efectuării plății.
Potrivit dispozițiilor art.35 din Legea 500/2004, Ministerul Economiei și Finanțelor, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu, întocmește proiectele legilor bugetare și proiectul bugetelor, pe care le depune până la 30 septembrie a fiecărui an.
În același timp, potrivit art.15 din HG nr.93/2000, toate instituțiile publice din sistemul jurisdicțional românesc sunt finanțate de la bugetul de stat, aceeași condiție și posibilitate de finanțare fiind cuprinsă și în art.118 din Legea 304/2004.
Pe cale de consecință, instanța a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plăților la care primii pârâți au fost obligați prin prezenta hotărâre.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de, instanța reținând că prezenta cauză nu s-a întemeiat pe prev. art.27 din nr.OG137/2000, republicată, (privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare), a admis această excepție și a respins acțiunea îndreptată către, pentru lipsa calității sale procesuale pasive.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor prin mandatarul ales Direcția Generală a Finanțelor Publice
În motivarea recursului, Ministerul Justiției a invocat în esență următoarele motive de recurs:
Art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat total și explicit din OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 425/1.09.2000 și intră în vigoare la 1.10.2000.
La art. 1 pct. 42, OG83/2000 dispune " Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583/18.11.1999, se modifică și se completează după cum urmează: "42. Articolul 47 se abrogă".
Susținerile instanței de fond că la emiterea nr.OG 83/2000 au fost încălcate prevederile constituționale și ale Legii 24/2000 sunt vădit neîntemeiate deoarece:
OG 83/2000 a abrogat expres și în totalitate art. 47 din Legea 50/1994, modificare permisă în raport de dispozițiile exprese ale art. 115 din Constituția revizuită, care reglementează competența legislativă delegată Guvernului de a interveni prin ordonanțe simple, în baza unei legi speciale de abilitare, în materii ce nu fac obiectul legilor organice.
Legea nr. 50/1996 nu face parte din categoria legilor organice deoarece nu reglementează domeniile rezervate legilor organice și a fost votată în conformitate cu dispozițiile art. 76 din Constituția revizuită "cu votul majorității membrilor prezenți din fiecare Cameră".
Legea 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe dispune ca:"În temeiul art. 114 alin (1) din Constituția României, Guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a prezentei legi și până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2000, să emită ordonanțe în următoarele domenii: Salarizare: 1. Modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
De asemenea, OG83/2000 a fost aprobată prin Legea 334/2000 privind aprobarea nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, de către Parlament, același organism care a abilitat Guvernul de a emite ordonanțe. Parlamentul a fost deci cel mai în măsură să cenzureze dispozițiile OG83/2000 neconforme cu Legea 125/2000 și, față de perfecta conformitate cu dispozițiile constituționale, a Legii 24/2000, legii de abilitare, nu a procedat la abrogarea art. 1 pct. 42 OG83/2000.
"Prin reglementarea noului sistem de salarizare prin Legea 154/1998 s-a realizat posibilitatea unor majorări a salariilor personalului din sectorul bugetar, în limita fondurilor bugetare aprobate ordonatorilor de credite.
Pentru celelalte funcții din unitățile autorității judecătorești - personal auxiliar, experți criminaliști - s-au prevăzut grile de intervale, în coeficientul de multiplicare minim fiind inclus sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică și indemnizația de ședință ce se acordă în prezent și care se propune a fi abrogate".
OG 83/2000, față de reglementările Legii nr. 50/1996 cu modificările și completările ulterioare, a mărit în mod substanțial atât valoarea de referință sectorială pentru stabilirea indemnizațiilor magistraților din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor, precum și alte personalului auxiliar de specialitate, cât și coeficientul de multiplicare.
Dezlegând noțiunea de bun în sensul art. 1 Protocolul 1, Curtea a decis cu valoare de principiu că dreptul de creanță constituie un bun în sensul art. 1, în speța de față fiind în discuție un drept de creanță afirmat de intimații reclamanți, neprevăzut în mod formal de legislația în vigoare dar de care reclamanții nu au fost niciodată lipsiți.
cu privire la protecția și garantarea dreptului de proprietate nu pot fi confundate cu cele ce privesc raporturile de muncă și salarizarea.
Legat de problema utilității publice, la care de asemenea trimite instanța de fond, urmează să se constate că excede cauzei în speță. Art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție pune problema identificării utilității publice doar atunci cânt persoana este lipsită de proprietatea asupra bunurilor sale, or în speță, personalul auxiliar nu a fost niciodată lipsit de drepturile lor.
De aceea, dacă s-a pus problema analizării situației de fapt prin prisma conținutului art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție, atunci instanța de fond ar fi trebuit să constate că reclamanții nu au fost în nici un fel " lipsiți de proprietatea lor" să dea eficiență dispozițiilor legale în vigoare referitoare la salarizare.
Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat în esență, următoarele motive de recurs:
Instanța în mod greșit a interpretat dispozițiile art. 35 din Legea 500/2002 privind Finanțele Publice, apreciind că poate decide asupra cuantumului cheltuielilor bugetare ale Ministerului Justiției alocând astfel prin propria decizie sumele ce au făcut obiectul cererii de chemare în judecată.
Critica hotărârii judecătorești se fondează pe dispozițiile Legii 500/2002, în principal ale celor cuprinse în art. 1, 19,20,28,34 și 35.
Conform dispozițiilor din actul normativ citat, elaborarea bugetului oricărei autorități sau instituții publice inclusiv a bugetului general consolidat reprezintă un complex al activității proprii sau în colaborare care în final sunt supuse cenzurii Parlamentului.
În ceea ce privește bugetul Ministerului justiției unde va trebui să se regăsească suma, ce în considerentul în care cererea de chemare în judecată va "triumfa", este de observat că proiectul acestuia este elaborat de ordonatorul principal de credite așa cum este nominalizat în art. 20 din lege.
Proiectul urmează a se depune până la data de 15.07 ale fiecărui an calendaristic la Ministerul Economiei și Finanțelor unde se poartă discuții asupra fundamentării acestuia (așa cum prevede art. 34, punctul 4), Ministerul Economiei și Finanțelor neavând însă atributul deciziei asupra valorilor capitolelor din proiect.
Ministerul Economiei și Finanțelor este depozitarul informației generale asupra veniturilor țării și în baza acestei informații discută cu Ministerul Justiției conform cadrului legal instituit, decizia finală asupra cuantumului cheltuielii bugetare aparținând Guvernului și în ultimă instanță Parlamentului.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursurile ca nefondate, pentru următoarele considerente:
Cu privire la recursul formulat de Ministerul Justiției:
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului se constată că reclamanții au avut calitatea de magistrați la Judecătoria Babadag.
Pentru magistrați dreptul la un spor de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a fost reglementat prin art. 47 din Legea nr.50/1996 republicată.
Textul de lege a fost abrogat prin art. 42 din OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Abrogarea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 114 al.3 din Constituția României din anul 1991 (actualul art. 108 din Constituția revizuită) și cu încălcarea limitelor delegării legislative fixate prin Legea 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
În temeiul art. 107 al.3 din Constituția din 1991, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.
În baza acestei dispoziții constituționale prin art.1 lit.a pct.1 din Legea nr.125/13.07.2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe în diverse domenii, inclusiv cu privire la modificarea și completarea Legii 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești republicată, fără a se face vreo referire la abrogare.
Este de menționat și faptul că potrivit Legii 24/2000 modificarea, completarea sau abrogarea sunt evenimente legislative care pot interveni după intrarea în vigoare a unui act normativ și sunt reglementate în mod distinct.
Cu toate acestea, prin OG83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale legii nr.50/1996.
În absența unei abilitări privind emiterea unei ordonanțe cu privire la abrogarea vreunei dispoziții din legea 50/1996 Guvernul nu putea să procedeze la abrogarea vreunei prevederi legale din acest act normativ.
Abilitarea de a abroga anumite texte de lege trebuia prevăzută expres în cuprinsul legii de abilitare.
Abilitarea de abrogare a unor acte normative a fost acordată în mod expres doar atunci când legiuitorul și-a exprimat această opțiune (ex. art. 1 lit.a pct.3 din Legea nr.125/2000 care privește abrogarea art. 2 alin.3 pct.B lit.d) din Decretul nr.247/1977 cu privire la încadrarea cadrelor militare permanente în grupele I,II, sau II de muncă).
În concluzie, abrogarea art. 47 din Legea 50/1996 prin OG83/2000 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și a celor de tehnică legislativă, motiv pentru care ea nu poate produce efecte juridice.
Susținerea pârâtului Ministerul Justiției privind abrogarea tuturor sporurilor din Legea 50/1996, ca măsură legislativă interpretată în contextul modificării sistemului de salarizare nu poate fi primită câtă vreme alte sporuri reglementate prin lege, cum ar fi sporul de stabilitate și sporul de toxicitate de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, sporul de vechime se aplică și în prezent.
Conform art. 1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
În practica sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de creanță constituie un bun în sensul art. 1, dacă acest drept există în patrimoniul celui care invocă protecția sa.
Susținerea pârâtului Ministerul Justiției că această condiție nu este îndeplinită în speță întrucât legislația nu prevede un spor de stres pentru reclamanți, nu poate fi reținută având în vedere faptul că dispozițiile art. 47 din Legea 50/1996 au rămas în vigoare și după adoptarea OG83/2000, ca urmare a faptului că abrogarea lor s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă, ceea ce înseamnă că dreptul de creanță al reclamanților există în patrimoniul acestora și poate fi ocrotit în temeiul art.1 din Protocolul 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Prin decizia nr.21/10.03.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.331/2001.
În conformitate cu dispozițiile art.329 al.3 Cod pr. civilă referitoare la recursul în interesul legii, dezlegarea problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Prin aceeași decizie Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogată, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
Curtea Constituțională are în competență numai controlul de constituționalitate al dispozițiilor din legile și ordonanțelor în vigoare.
Instanța de fond nu a creat norme pe cale jurisprudențială ci a aplicat norme juridice existente.
Cu privire la recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor:
Potrivit art. 118 din Legea nr. 304/20904 privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Potrivit art. 3 al.1 din nr.HG 386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor acesta are printre alte atribuții și aceea de a deschide creditele necesare pentru cheltuielile fiecărui ordonator principal de credite în cadrul fiecărui exercițiu bugetar.
Prin urmare, în exercitarea acestor atribuții Ministerul Economiei și Finanțelor poate fi obligat să ia măsurile pentru asigurarea fondurilor necesare executării obligației stabilite în sarcina unor instituții publice prin hotărâri judecătorești.
Pe de altă parte, în conformitate cu art. 2 din OG22/2002, modificată prin Legea nr. 110/2007, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Această obligație ar fi lipsită de orice efect dacă Ministerul Economiei și Finanțelor nu ar include în proiectul bugetului de stat sumele necesare și nu ar deschide creditele necesare.
În plus, se impune obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare pentru plata drepturilor pretinse de reclamanți pentru a asigura caracterul efectiv al dreptului a cărui realizare se urmărește prin acțiunea în justiție, având în vedere caracterul efectiv al drepturilor garantate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și care stabilește că asigurarea executării hotărârilor judecătorești, constituie nu numai o condiție a respectării art. 1 din Primul Protocol la Convenție, dar și o parte a dreptului de acces la o instanță, garantat de art. 6 din Convenție.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 Cod pr. civilă Curtea a respins recursurile ca nefondate și a menținut sentința recurată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile civile formulate de recurenții pârâți MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN MANDATARUL ALES Direcția Generală a Finanțelor Publice T, cu sediul în T,- Bis, județul T și MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 517, pronunțată de Tribunalul Tulcea la data de 05 martie 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și G, toți cu domiciliul procesual ales la sediul Judecătoriei Babadag, județul T și intimații pârâți TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în T,-, județul T, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județul C și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, nr. 1-3, sector 1, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 mai 2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
Grefier, - -
- -
Jud.fond
Șt.
Red.dec.jud.
4.06.2009
Dact.gref.
2 ex./11.06.2009
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu, Jelena Zalman
