Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 2370/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 2370
Ședința publică din data de 10 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
-
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții, și, toți cu domiciliul ales la Cabinet avocatură, cu sediul în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr. 1624 din 5 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA cu sediul în B, sector 1, Calea nr. 239.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-pârâtă SC SA, reprezentată de avocat, lipsind recurenții-reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este motivat în termen și scutit de plata taxei de timbru.
Avocat, pentru intimata-pârâtă SC SA, având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat, pentru intimata-pârâtă SC SA, având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, sens în care depune la dosar concluzii scrise.
Cheltuielile de judecată vor fi solicitate pe cale separată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanții -, și au chemat în judecată pe pârâta SC SA B, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei nete de 5000 lei pentru fiecare sumă reprezentând contravaloarea indemnizației de concediere neachitată de pârâtă și prima de aprovizionare toamnă- iarnă 2004-2007, drepturi ce urmează a fi actualizate potrivit indicelui de inflație de la data scadenței până la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că au fost salariații SC SA- Sucursala până în anul 2007 când li s-a desfăcut contractul individual de muncă pentru motive neimputabile, iar potrivit negocierilor dintre pârâtă și concretizate prin semnarea planului social anexă la contract pentru salariații cu o vechime mai mare de 15 ani trebuia achitată o compensație egală cu 15 salarii medii brute la nivel .
S- mai susținut în motivarea acțiunii de către reclamanți că, având în vedere că salariul brut pe aferent anului 2007 fost de 2000 lei, trebuia să li se achite suma brută de 30.000 lei, suma fiind achitată așa cum reiese din deciziile privind încetarea contractului individual de muncă în cuantum de 22.630 lei rezultând o diferența de 2570 lei net.
În dovedirea acțiunii reclamanții au solicitat proba cu acte și expertiză de specialitate salarizare, probă din care au fost decăzuți ca urmare a neachitării onorariului de expert.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, susținând că potrivit art.283 lit.e din Codul muncii termenul de prescripție este de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, precum și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, susținând că nu există un drept al salariaților la un venit anual în luna octombrie pentru aprovizionare toamnă-iarnă, reclamanții nu sunt creditori în raportul juridic de drept substanțial obligațional invocat.
Pe fondul cauzei, pârâta a susținut prin întâmpinare că acțiunea este neîntemeiată, deoarece nu s- formulat cerere de negociere la încheierea CCM SA 2005-2007, iar reclamanții au primit indemnizațiile minime de concediere stabilite prin planul social în raport de vechimea în muncă a acestora.
La termenul din 05.10.2009 pârâta prin apărător a învederat că nu mai invocă excepțiile formulate prin întâmpinare.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.1624 din 05 octombrie 2009 Tribunalul Prahovaa respins ca neîntemeiată acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanții au fost încadrați la societatea pârâta până în anul 2007 când le-au fost desfăcute contractele individuale de muncă pentru motive ce nu au fost imputabile acestora.
Potrivit. art.176 alin.1 și 2 din CCM pe ramură, condițiile și criteriile de acordare a drepturilor bănești cuvenite salariaților societății pârâte, urmează a se stabili în contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare, iar cu 15 zile înainte de evenimentul pentru care se acordă adaosurile vor începe negocierile, cu organizațiile sindicale pentru stabilirea valorii concrete ce se acordă.
Prin art.176 CCM ramură, Cap. IV, se prevede că se acordă salariaților compensații împreună cu indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă, potrivit negocierilor dintre pârâtă și, salariații cu o vechime mai mare de 15 ani urmând să primească o compensație egală cu 15 salarii medii brute la nivel.
Potrivit probelor administrate în cauză, rezultă că s-a dispus încetarea contractelor de muncă ale reclamanților, prevăzându-se și plata indemnizației de concediere într-o singură tranșă ce urmează a fi plătită la 5 zile lucrătoare după încetarea contractului individual de muncă.
De asemenea, a mai rezultat că reclamanților le- fost plătită de către pârâta indemnizația de concediere, astfel că susținerea acestora privind existența unei diferențe de 2570 lei net, nefiind dovedită, nu poate fi reținută.
Totodată, înscrisurile depuse în cauză a rezultat că, potrivit art.178 din CCM pe ramură, s-a instituit o excepție de la negocierea, materializarea și acordarea în mod distinct a venitului din luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă- iarnă, venitul fiind introdus în salariul de bază al fiecărui salariat conform adresei nr. 2328/1997 și nr. 2412/1998.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții, și, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
Astfel, au arătat că în ceea ce privește diferențele de plăți compensatorii, consideră că nu au fost respectate prevederile Planului social în care se arată că, în funcție de vechimea în se vor achita 8-15 salarii medii brute la nivelul ului.
În ceea ce privește drepturile salariale reprezentate de indemnizațiile de aprovizionare toamnă-iarnă, recurenții-reclamanți arată că deși acest drept salarial nu a mai fost prevăzut în contractele colective la nivel de unitate, obligativitatea prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură rezultă din art.238 alin.1 Codul muncii în care se arată: " contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior".
Mai arată recurenții reclamanți că, în plus, pârâta nu a depus la dosarul cauzei nicio dovadă din care să rezulte că pe perioada 2005-2006 (perioada dedusă judecății) s-a achitat această primă.
De asemenea, mai arată că susținerea pârâtei că acest drept salarial a fost inclus în salariul de bază începând cu 01.06.1997 și până la sfârșitul anului 1998 conform telexului 2412/1998, nu este reală.
Astfel, din conținutul carnetelor de muncă se observă că singurele majorări ale salariului de bază au ca temei doar HG466/1997 și HG108/1998, acte normative ce stabilesc indexări ale salariului de bază cu 15% începând cu august 1997, 14% pentru trimestrul IV 1997 și apoi câte 5% în lunile martie și aprilie 1998, neexistând alte majorări ale salariului de bază.
Astfel, telexul 2412/1998 nu a fost aplicat niciodată pentru recurenții-reclamanți.
Curtea, verificând sentința recurată prin prisma criticilor aduse de recurenți, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale dar și sub toate aspectele, conform art.3041Cod procedură civilă constată că recursul reclamanților este nefondat potrivit considerentelor următoare:
Potrivit art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze (denumit în continuare ) precum și art.168 alin.1,2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997( denumit ) reprezentanții părților contractante au convenit ca anual, cu ocazia unor evenimente: Paște, Ziua, C precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă) salariații să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale al căror cuantum minim să fie de un salariu minim pe -RA, iar în conformitate cu art.168 alin.3 din același contract, începând cu 1 iunie 1997 suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă să fie introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract.
Așadar, voința părților contractante a fost aceea ca, de regulă, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă să fie inclusă în salariul de bază, stipulându-se expres despre aceasta în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar prin excepție, plata să se facă separat, în luna octombrie a fiecărui an, dacă venitul respectiv nu a fost inclus în salariul de bază.
Intimata-pârâtă a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, astfel cum se va arăta în continuare:
Prin art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997(denumit în continuare ) încheiat de fosta Regie Autonomă a RA, pe de o parte și salariați, reprezentați de pe de alta s-a prevăzut dreptul la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă în cuantum minim de un salariu minim pe RA, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în salariul de bază începând cu data de 1 iunie 1997.
Prin adresa nr.2328/8 oct.2.1997 emisă și semnată de SN SA pe de o parte și pe de alta, s-a prevăzut că valoarea brută a suplimentării salariale este de 441.000 lei/persoană.
Apoi, pentru anul 1998, art.168 alin.2 prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază - conform telexului nr.2412/1998.
Acest înscris emis și semnat de asemenea de SN SA pe de o parte și pe de alta, stabilește ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariu sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, astfel: salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și salarii peste 2.000.000 lei-5%, salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată, și constituind baza la care au fost calculate și acordate creșteri salariale rezultate din indexările periodice stabilite prin hotărâri ale Guvernului României (nr.860/1996, nr.466/1997, nr.208/1998).
Și în continuare, în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceiași termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate și însușite de părțile contractante, așa cum au fost analizate în cele ce preced.
Curtea mai reține că aceste adrese nu au vizat Societatea -unde au fost salariați reclamanții, fiindcă în anul 1997 această societate nu făcea parte din subunitățile Regiei Autonome a - RA, dar pentru considerentele care urmează a fi expuse, clauzele negociate în conținutul lor le sunt opozabile în sensul includerii efective a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă în salariul de bază.
Astfel, prin OUG nr.49/15 septembrie 1997, aprobată prin Legea 70/1998, s-a înființat Societatea Națională a SA B, societate pe acțiuni, prin reorganizarea fostei Regii Autonome a -care a fost desființată- astfel că pentru anul 1998, a fost încheiat și semnat de SNP SA și.
Prin același act normativ-Anexa 2, Societatea a fuzionat prin absorbție cu Societatea Națională a SA B, noul proprietar preluând prin transfer în interesul serviciului atât personalul fostei Regii Autonome, cât și personalul din societățile nominalizate în Anexa 2 ordonanței, adică și salariații SC, cu toate drepturile și obligațiile de la data transferului, decurgând din: contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, contractul individual de muncă și orice alte dispoziții privind condițiile de muncă și salarizare, conform art.13 din OUG nr.49/1997.
Sindicatul liber al salariaților Societății aparținea, înaintea fuziunii, de Federația Sindicală din -" ", iar la data de 28 februarie 1998 s-a afiliat la, urmare absorbției stabilite prin actul normativ sus-citat, astfel că toate contractele colective de muncă încheiate și semnate în numele salariaților de această din urmă federație sindicală le sunt opozabile, inclusiv actele prin care s-a negociat și aplicat efectiv modalitatea de acordare a suplimentării pentru aprovizionarea de toamnă, aflată în disputa juridică a părților din cauza de față.
La data de 1 iunie 1999 au fost majorate și reașezate salariile angajaților conform adresei nr.3552/1999, prin egalizarea indicilor de ierarhizare și a grilelor de salarizare cu cele ale personalului SNP SA, salariații beneficiind de toate drepturile salariale și indexările acordate până la această dată și incluse în salariul de bază începând cu data de 1 martie 1998, în conformitate cu adresa (telex) nr.2412/1998.
Prin urmare, la data de 1 iunie 1999 s-au egalizat grilele de salarizare ale SC cu cele ale SN SA, iar acestea din urmă cuprindeau toate drepturile acordate salariaților, precum și indexările care au avut loc până la 30.05.1999.
În egală măsură, din carnetele de muncă ale reclamanților mai rezultă că atunci când angajatorul a procedat la indexarea periodică a salariilor, iar nu la majorarea ori reașezarea lor ca efect al transferului la noua societate, mențiunea a fost operată ca atare în carnetele de muncă, inclusiv actul normativ care a generat-o, iar împrejurarea de netăgăduit a încasării efective a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă, prin includerea sumei cuvenite cu acest titlu în salariul brut de bază, explică de ce reclamanții nu au înțeles să revendice acest drept până în prezent, fără vreo justificare verosimilă.
În concluzie, cu precizările aduse în considerentele prezentei decizii, rezultă că în cauză s-a făcut dovada includerii suplimentărilor solicitate în salariile brute de bază ale intimaților-reclamanți, prin efectul menținerii acestora în salariul brut de bază, până în prezent.
În ceea ce privește critica referitoare la neacordarea a 8-15 salarii medii brute la nivelul ului, potrivit Planului social, invocată de recurenții-reclamanți, instanța reține că nici aceasta nu este întemeiată având în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.50(1) din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2006 (denumit în continuare CCM) în cazul concedierilor care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, funcție de vechimea acestuia, o indemnizație minimă de concediere, stabilită pe tranșe, astfel: de la 6 luni la 3 ani-un salariu mediu net, de la 3 la 10 ani-două salarii medii nete, de la 10 la 15 ani-trei salarii medii nete iar peste 15 ani-patru salarii medii nete.
Art.50(2,3) din același contract stabilește că în situația concedierilor colective, se va porni de la formula de calcul utilizată în situația similară precedentă, valorile efective urmând a fi acordate după negocierea cu.
Astfel cum în mod corect tribunalul a interpretat și aplicat clauzele contractuale sus-citate, indemnizațiile de concediere stabilite în art.50 alin.1 și 2 sunt distincte, după cum concedierea a fost dispusă individual sau colectiv, așa încât față de reclamanți, care au fost concediați ca urmare a desființării postului în cadrul reorganizării activității SA, aprobate prin hotărârile Consiliului de Administrație din 7 iunie și respectiv 9 august 2006 sunt incidente dispozițiile art.50(2) din CCM, iar nu cele ale art.50(1) care interesează numai sub aspectul formulei de calcul.
Acesta este motivul pentru care art.50(4) stabilește că "prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile Planului Social" anexă la contract care la pct.4, denumit "pachete financiare"materializează efectiv întinderea indemnizațiilor de concediere și modalitatea de calcul a acestora, pentru situația concedierilor colective.
Interpretarea dată de recurenții-reclamanți dispozițiilor art.50(4) sus-citat are caracter pur speculativ și nu poate fi primită, în condițiile în care la momentul disponibilizării lor din motive ce nu țin de persoana salariatului, sindicatul și-a dat acordul cu privire la concedierea dispusă prin deciziile ale căror copii au fost depuse la dosar, acord prin care s-a confirmat respectarea clauzelor Contractului Colectiv de Muncă și ale Planului Social).
Deși recurenții-reclamanți au susținut că la calcularea indemnizațiilor de concediere, angajatorul a ignorat majorările salariale de 13% pentru anul 2005 și de 10% pentru anul 2006 ce trebuiau aplicate la salariul mediu brut al anului 2004, așa cum s-a prevăzut în Planul Social, acesta constituind un motiv de critică în recurs, Curtea reține că potrivit adresei nr.1482/2005, urmare negocierii dintre Patronat și Federația Sindicală, salariile de bază ale personalului s-au majorat cu 13% de la data de 1 ianuarie 2005, procent aplicat la salariul mediu brut din anul 2004, iar în anul 2006 cu 10%.
Nu corespunde realității susținerea recurenților-reclamanți că "Planul Social nu se referă la aplicarea procentului de majorare a salariilor din anul anterior disponibilizării" câtă vreme în mod explicit pct.4 al acestui Plan stabilește că pentru anul 2005, salariul mediu brut din este cel din 2004 majorat în anii următori direct proporțional cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.
de considerentele mai sus arătate, în baza disp.art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul formulat de reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanții, și, toți cu domiciliul ales la Cabinet avocatură, cu sediul în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr. 1624 din 5 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA cu sediul în B, sector 1, Calea nr. 239.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 decembrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
--- - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
7ex/17.12.2009
Dosar fond - - Tribunalul Prahova
Judecători fond -;
Operator de date cu caracter personal;
număr notificare 3120/2006
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
