Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 283/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIALITIGII DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
Decizia civilă nr.283
Sedința publică din 13 martie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Biberea
JUDECĂTOR 2: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 3: Lucian Lăpădat
Grefier:- -
S- luat în examinare recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Culturii și cultelor împotriva sentinței civile nr.3515/30.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, -, A, -, Putere, și pârâtul Teatrul Național T, având ca obiect drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă mandatarul reclamanților, pentru pârâtul Teatrul Național avocat, lipsă fiind recurentul grant.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că la dosarul cauzei s-au depus prin registratura instanței la data de 10.03.2009 și la data de 12.03.2009 concluzii scrise din partea reclamanților și pârâtului Teatrul Național " "
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în fond asupra recursului.
Mandatarul reclamanților solicită respingerea excepției invocate de recurentă și pe fond respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
Reprezentantul pârâtului Teatrul Național solicită de asemenea respingerea excepției și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temenică și legală, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr. 3515 din 30.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, s-a admis acțiunea principală precizată a reclamanților, -, A, -, Putere, și a obligat pârâta la plata sporului de fidelitate de 15% din salariul de bază al reclamanților începând cu 08.04.2006, actualizată la data plății efective precum și in continuare lunar pe durata derulării contractelor individuale de muncă, conform prevederilor legale.
A fost admisă cererea de chemare in garanție formulată de pârâta Teatrul Național T împotriva chematului în garanție Ministerul Culturii și Cultelor B, aceasta fiind obligată să aloce fondurile necesare plății sporului de fidelitate de 15% in beneficiul reclamanților calculat pe perioada 08.04.2006, sume actualizate la data plății efective, precum și în continuare lunar pe durata derulării contractului individual de muncă conform prevederilor legale.
Potrivit art.137 Cod procedură civilă, prima instanț - pronunțat în primul rând asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Culturii si Cultelor, pe care a respins-o ca neîntemeiată, reținând că între pârâtul Teatrul Național T și chematul in garanție Ministerul Culturii si Cultelor există raport juridic de natură financiară, dat fiind faptul că Ministerul Culturii si Cultelor este ordonator principal de credite, iar Teatrul Național T este ordonator secundar de credite și ca atare in cadrul acestor raporturi juridice de ordin financiar, pârâtul căzută în pretenții poate solicita chemarea in garanție așa cum de altfel și făcut-o prin a chema in judecată Ministerul Culturii si Cultelor.
Tribunalul a reținut că cererea de chemare in judecată este întemeiată, in baza art.155 Codul muncii coroborat cu Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură-cultură nr.197/08.02.2006, respectiv art.45 alin.1 lit.f, coroborat cu Legea 130/1996 art.11, a art.236(4), 238, 240, 243, 247 Codul muncii.
În ce privește cererea de chemare în garanție, instanța a găsit - întemeiată în conformitate cu art.63 (1) Cod procedură civilă, raportat la art.60 Cod procedură civilă.
Recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Culturii și Cultelor a fost motivat în drept cu disp. art. 304 alin. 1 pct. 8, 9 Cod procedură civilă, iar în fapt s-a susținut, în esență, că în calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale în domeniul culturii, Ministerul Culturii și Cultelor nu poate fi asimilat cu angajatorul, situație în care nu poate avea legitimare procesuală pasivă.
De altfel, chiar reclamanții au creat cadrul procesual exclusiv față de Teatrul T, cu care se află în raporturi juridice de muncă, astfel că este irelevantă calitatea chematului în garanție, de ordonator principal de credite.
De altfel, prin hotărârea atacată tribunalul a obligat Ministerul Culturii și Cultelor la alocarea fondurilor necesare plății fondurilor bănești pretinse prin acțiune, obligație ce nu este însă incidentă într-o cauză în care raportul obligațional vizează, strict conform art. 282 din Codul muncii, partenerii sociali, definiți ca atare în conflictele de muncă, cu care ministerul nu se află în raporturi contractuale de muncă.
Recursul nu este fondat.
Prin acțiunea introductivă, reclamanții au chemat în judecată pe pârâtul Teatrul Național " " T pentru a a-l obliga să le achite sumele de bani reprezentând sporul de fidelitate în procent de 15% cu începere de la 8 aprilie 2006, potrivit reglementărilor inserate în Contractul colectiv de muncă pe ramura cultură, nr. 197/2006 (art. 2 alin. 1 și 3, art. 20 alin. 8,9, art. 45).
La rândul său, în temeiul art. 60 alin. 1 Cod procedură civilă, pârâtul a înțeles că cheme în garanție Ministerul Culturii și Cultelor, pentru a fi obligat să aloce fondurile necesară efectuării plăților, în calitate de ordonator primar de credite.
Obligația de prudență și diligență stabilită în sarcina chematului în garanție a vizat tocmai calitatea sa de ordonator primar de credite, calitate în care coordonează activitățile privind sistemul bugetar și întocmește proiectul de buget înaintat Ministerului Finanțelor Publice, în vederea elaborării proiectului anual al proiectului de stat.
Rezultă deci că atribuțiile ce revin chematului în garanție, evidențiate, în prevederile art. 20, 21 din Legea finanțelor publice nr. 500/2002 îi conferă acestuia legitimarea procesuală pasivă, iar susținerile formulate în calea extraordinară de atac nu se încadrează în situațiile prev. de art. 304 alin. 1 pct. 8, 9 Cod procedură civilă.
Mai mult, în urma examinării pricinii în limitele conferite de art. 3041Cod procedură civilă, se constată că nu au fost identificate motive de ordine publică de natură să atragă casarea hotărârii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniul Național B împotriva sentinței civile nr.3515/30.10.2008, dată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
13 martie 2009, în ședință publică.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. -/08.07. 2009
Tehnored.: / 2 ex./08.07. 2009
Prim inst.: și - Tribunalul Timiș
Președinte:Maria BibereaJudecători:Maria Biberea, Florin Dogaru, Lucian Lăpădat