Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 2930/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2930
Ședința publică din data de 15 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 2: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu Dr. - -
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâții-recurenți Primarul Municipiului T și Consiliul Local al Municipiului T împotriva sentinței, în contradictoriu cu reclamantul-intimat Sindicatul PP și pârâta-intimată Grădinița nr. 28 T, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care văzând că s-a solicitat judecarea și în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată.
Prin sentința civilă nr. 2412//05.06.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- s-a admis acțiunea reclamantului Sindicatul T și au fost obligați pârâții la plata salariului de bază minim brut de 440 lei pentru personalul nedidactic, respectiv 880 lei pentru personalul didactic și didactic auxiliar cu studii superioare de la data pronunțării sentinței (05.06.2008), precum și la plata diferențelor salariale rezultate din suma datorată conform art. 40 din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007- 2010 și suma efectiv plătită pentru perioada 01.01.2007- data pronunțării sentinței (05.06.2008), actualizată în funcție de rata inflației la data efectivă a plății.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că art. 40 din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010 prevede, respectiv stabilește coeficienții minimi de ierarhizare pentru diferite categorii de salariați. Astfel, la art. 40 alin. 2 lit. d din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010 este prevăzut coeficientul de ierarhizare ca fiind 2 pentru personalul încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este ce de studii superioare iar art. 40 alin. 4 prevede că salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 de ore, în medie, este de 440 lei (2,59 lei/oră) începând cu data de 1.01.2007, iar pentru personalul încadrat în funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare, este de 880 lei.
Calitatea procesuală activă a reclamanților și calificarea profesională a membrilor de sindicat a fost atestată prin documente depuse la dosarul cauzei, conform art. 28 din Legea nr. 54/2003.
Tribunalul a arătat că, raportat la art. 40 alin.1,2,4 din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010, reclamanții beneficiază de plata salariului de bază minim brut de 440 lei pentru personalul nedidactic și respectiv 880 lei pentru personalul didactic și didactic auxiliar cu studii superioare de la data pronunțării sentinței (05.06.2008), precum și de plata diferențelor salariale rezultate din suma datorată conform art. 40 din contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007- 2010 și suma efectiv plătită pentru perioada 01.01.2007- data pronunțării sentinței, actualizată în funcție de rata inflației la data efectivă a plății, în baza dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. c, art. 241 alin. 1 lit. d din Codul muncii și art. 67 din Legea nr. 168/1999.
S-a mai reținut că, potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 lit. a din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile din țară, indiferent de forma de capital social iar art. 40 alin.4 din același act prevede că salariul de bază minim brut negociat își produce efectele începând cu 01.01.2007.
De asemenea, prima instanță a avut în vedere și art. 9 din Legea nr. 130/1996, conform căruia contractul colectiv de muncă produce efecte pentru toți salariații din unitate, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la organizația sindicală din unitate, iar aceste contracte colective se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare (art. 12 din același act normativ), iar art. 30 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 prevede că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, dispoziție preluată și de Codul muncii prin art. 243.
În fine, instanța de fond a apreciat acțiunea reclamantului ca fiind întemeiată, în baza art. 283 alin. 1 lit. d, art. 243, art. 247 din Codul muncii coroborat cu art. 28 din Legea nr. 54/2003, a art. 67 din Legea nr. 168/1999, art.9, art. 12, art. 30, art. 37 din Legea nr. 130/1996, art. 40 alin. 1 și 4 din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010 și a obligat pârâții la plata salariului de bază minim brut de 440 lei pentru personalul nedidactic, respectiv 880 lei pentru personalul didactic și didactic auxiliar cu studii superioare de la data pronunțării sentinței, precum și la plata diferențelor salariale rezultate din suma datorată conform art. 40 din contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007- 2010 și suma efectiv plătită pentru perioada 01.01.2007- data pronunțării sentinței, actualizată în funcție de rata inflației la data efectivă a plății.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pârâții Primarul Municipiului T și Consiliul Local al Municipiului T, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii.
Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă iar în motivarea acestuia s-a invocat greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive.
S-a susținut de către recurenți că această calitate revine angajatorului, conform art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997, precum și Consiliului Județean
Reclamantul intimat Sindicatul, Tad epus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, făcând trimitere la prevederile art. 40 din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010, art. 31 alin. 3 lit. a și art. 97 din Legea nr.215/2001, Legea nr. 273/2006, Legea nr. 388/2007 și nr.HG 1317/2006 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 193/2006.
Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
Este adevărat că raportul de muncă este încheiat între cadrele didactice și unitatea de învățământ conform art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997, dar, potrivit art. 167 alin. 1 din Legea nr. 84/1995, unitățile de învățământ sunt finanțate prin bugetele locale ale unităților administrative și, în același sens, prevăd și dispozițiile art. XIII din nr.OUG 32/2001.
Întrucât asigurarea fondurilor bănești necesare plății drepturilor salariale ale reclamantului se face de către pârâții Consiliul Local al Municipiului T și Primarul Municipiului T, aceștia au calitate procesuală pasivă, și nu Consiliul Județean, cum în mod corect a reținut instanța de fond.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâții Primarul Municipiului T și Consiliul Local al Municipiului T împotriva sentinței civile nr. 2412/5.06.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 15 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - Dr. - -
GREFIER
- -
Red. /18.11. 2008
Tehnored.: M/ 2 ex./18.11. 2008
Prim inst.: și
Președinte:Ioan JivanJudecători:Ioan Jivan, Florin Dogaru, Carmen Pârvulescu