Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 3317/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIA nr. 3317
Ședința publică de la 21 Mai 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Marin Covei
JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă
JUDECĂTOR 3: Daniela Vijloi
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta - Automobile Romania SA împotriva sentinței civile nr. 3887/15.10.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, precum și cu intimatul-intervenient în interesul reclamantului Sindicatul Liber "" Automobile C, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta-pârâtă consilier juridic -, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează că recursul este declarat și motivat în termen legal.
Consilier juridic - pentru recurenta-pârâtă depune la dosar împuternicire, un certificat de înregistrare, învederând instanței că societatea și-a schimbat denumirea din - Automobile Romania SA în Ford România SA, precum și Sentința nr. 2706/03.10.2007 a Tribunalului Dolj.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul asupra recursului.
Consilier juridic - pentru recurenta-pârâtă, in baza art. 1201 Cod civil, invocă excepția puterii de lucru judecat, solicitand admiterea recursului, modificarea sentintei in sensul respingerii actiunii, iar pe fond pune concluzii de admitere a recursului așa cum a fost formulat și motivat.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea adresata Tribunalului Dolj la data de 11.09.2007, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta - Automobile România SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare efectuate de către reclamant prin depășirea programului de lucru cu 30 minute/zi lucrătoare în perioada 19.07.2004 - 20.01.2007, iar Sindicatul Liber Automobile Caf ormulat cerere de intervenție în interesul reclamantului.
In subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare efectuate prin depășirea timpului de muncă cu 15 minute/zi lucrătoare în perioada 19.07.2004 - 20.01.2007.
In motivarea cererii, a arătat că este salariat în cadrul unității pârâte și membru al sindicatului. Prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anii 2005 - 2009, pârâta a prevăzut la art. 19 o clauză nelegală prin care programul de lucru în cadrul unității este de 8 ore și 30 de minute pauză de masă, clauză ce contravine dispozițiilor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură prin care programul de lucru trebuie să fie de 8 ore, incluzând o pauză de masă de 15 minute în program.
Asupra legalității clauzei prevăzută la art. 19 din contractul colectiv de muncă s-a pronunțat Tribunalul Dolj, prin sentința civilă nr. 1029/17 05 2006, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului formulat de intimată, astfel că, începând cu data de 20.01.2007, pârâta a procedat la respectarea programului normal de lucru.
In drept, cererea a fost fondată pe dispozițiile art. 117 alin 1 Codul Muncii, art. 109, art. 108 din Codul Muncii, art. 62 lit. "c" din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Prin sentința nr. 3887 din 15.10.2007 pronuntata de Tribunalul Dolj in dosarul nr- a fost admisa excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada care excede intervalului de 3 ani anteriori formulării cererii și, în consecință, a fost respinsă acțiunea pentru această perioadă.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamant și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul Sindicatul Liber Automobile C.
S-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamant a drepturilor bănești corespunzătoare orelor suplimentare efectuate prin depășirea timpului normal de muncă cu 15 minute/zi lucrătoare, proporțional cu timpul în care reclamantul a desfășurat activitate la sediul unității.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul este angajat al societății pârâte și membru al sindicatului intervenient. Drepturile bănești solicitate în prezenta cauză, vizează perioada 19.07.2004 - 20.01.2007.
Cu referire la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă pentru perioada care excede intervalului de 3 ani anteriori formulării cererii, s-a reținut că aceasta este întemeiată, termenul de prescripție fiind de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune potrivit art. 283 alin.1 lit. din Codul Muncii, astfel că pentru această perioadă acțiunea este prescrisă.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a reținut că timpul efectiv de muncă prin programul de lucru la nivelul unității pârâte depășește cu 15 min. timpul legal de muncă stabilit prin CCM la nivel de ramură, care stabilește că salariații beneficiază de o pauză de masă de 15 min, pauză care este inclusă în timpul normal de lucru, iar cele 15 minute neincluse în programul de lucru constituie muncă suplimentară care trebuie plătită de către angajator.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Sc Automobile România Sa, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Recurenta-pârâtă invocă în motivele de recurs faptul că prin art. 19 din contractul colectiv de muncă 2001 - 2004 pe unitate s-a stabilit că salariații beneficiază de o pauză de masă de 30 minute, pauză care nu este inclusă în timpul normal de lucru.
Timpul afectat pauzei de masă va fi acordat de regulă la jumătatea duratei schimbului.
De asemenea, în cadrul societății mai erau alocate 2 pauze de câte 10 minute fiecare (pauze ce erau incluse în timpul normal de lucru de 8 ore) și astfel nu se afecta în niciun mod timpul efectiv de lucru.
Contractul colectiv de muncă și-a încetat aplicabilitatea prin ajungere la termenul stabilit de către părți și nu există o hotărâre care să constate nulitatea acestei clauze, astfel că nu se mai pot solicita pretenții.
Având în vedere și dispozițiile art. 108 și 130 din Codul Muncii, reclamantul nu a prestat o muncă suplimentară, în timpul pauzei de masă nedesfășurând o activitate care să conducă la îndeplinirea sarcinilor de muncă, astfel că timpul efectiv era de 7 ore și 40 minute pe zi.
Potrivit contractul colectiv de muncă 2005 - 2009 pe unitate, s-a menținut clauza prevăzută de art. 19, în sensul că pauza de masă să fie de 30 minute și să nu fie inclusă în programul normal de lucru.
Chiar dacă prin hotărâre judecătorească s-a dispus anularea clauzei prevăzute de art. 19 din contractul colectiv de muncă, ulterior Sindicatul a solicitat ca această clauză să rămână neschimbată.
După pronunțarea deciziei nr. 25/10.01.2007 prin care s-a respins recursul recurentei, la data de 20.01.2007 s-a introdus pauza de masă în timpul de lucru de 15 minute, iar prin Actul adițional din 26.01.2007 s-a convenit că salariații beneficiază de o pauză de masă de 30 minute, pauză care este inclusă în programul normal de lucru, iar angajații care lucrează pe fluxurile de fabricație beneficiază de 2 pauze tehnologice de câte 2 minute fiecare.
Față de timpul efectiv de lucru de 7 ore și 45 minute/zi prevăzut în contractul colectiv de muncă la nivel ramură de construcții în cadrul unității, până la data de 20.01.2007 existau 2 pauze de câte 10 minute fiecare (pauze ce erau incluse în timpul normal de lucru de 8 ore) astfel că timpul efectiv de lucru era de 7 ore și 40 minute, iar actualmente, după modificarea contractului colectiv de muncă la nivelul unității rezultă că timpul efectiv de lucru este de 7 ore și 24 minute.
Avându-se în vedere că societatea a plătit intimatului-reclamant drepturile stabilite prin sentința recurată, în situația admiterii recursului, a modificării sentinței în sensul respingerii acțiunii se solicită întoarcerea executării.
Recursul este fondat pentru un motiv de ordine publica, care a fost invocat in sedinta publica de la 21 mai 2008 de catre recurenta - DAewoo Automobile Romania SA, anume exceptia autoritatii lucrului judecat.
In esenta, puterea de lucru judecat a unei hotarari judecatoresti semnifica faptul ca o cerere nu poate fi judecata in mod definitiv decat o singura data (bis de eadem re ne actio), iar hotararea este prezumata a exprima adevarul si nu trebuie sa fie contrazisa de o alta hotarare ( res iudicata pro veritate habetur ).
Puterea de lucru judecat nu este reglementata in mod expres ca un efect al hotararii judecatoresti, ci ca o prezumtie legala absoluta si irefragabila de conformitate a hotararii cu adevarul- art. 1200 pct. 4.civ. si ca o exceptie procesuala prin - art. 166.civ.
Cod PenalPotrivit art. 1200 pct. 4.civ. sunt prezumtii legale acelea care sunt determinate special prin lege, precum puterea ce legea acorda autoritatii lucrului judecat, iar potrivit art. 166.civ.Cod Penal, exceptia puterii lucrului judecat se poate ridica de parti sau de judecator chiar inaintea instantelor de recurs.
Potrivit art. 1201.civ. este lucru judecat atunci cand a doua cerere in judecata are acelasi obiect, este intemeiata pe aceeasi cauza si este intre aceleasi parti, facuta de ele si in contra lor in aceeasi calitate.
Potrivit acestui din urma text, rezulta ca elementele autoritatii de lucru judecat sunt partile, obiectul si cauza, care trebuie sa fie aceleasi in ambele cereri.
In speta, intre parti a mai existat un litigiu care a facut obiectul dosarului nr- al Tribunalului Dolj, solutionat prin sentinta nr. 2706 din 03.10.2007, prin care a fost admisa in parte actiunea formulata de reclamantul impotriva paratei - Automobile Romania SA si cererea de interventie accesorie formulata de intervenientul Sindicatul Liber Automobile C; a fost admisa exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pentru perioada 19.07.2004 - 11.09.2004 si, in consecinta, respinsa actiunea pentru aceasta perioada. A fost obligata parata la plata catre reclamant a drepturilor banesti corespunzatoare orelor suplimentare efectuate prin depasirea timpului normal de munca cu 15 minute/zi lucratoare in perioada 12.09.2004 - 20.01.2007, proportional cu timpul in care reclamantul a desfasurat activitate la sediul unitatii. A fost respins capatul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judeata solicitate de intervenientul accesoriu.
Se constata, asadar, ca in raport de sentinta nr. 2706 din 03.10.2007 pronuntata de Tribunalul Dolj ( filele 9-11 ), sunt intrunite toate elementele cerute de art. 1201.civ. litigiul de fata avand aceleasi parti, obiect si cauza.
Pentru aceste considerente, in temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9.civ.Cod Penal, Curtea urmeaza sa admita recursul formulat de parata - Automobile Romania SA, sa modifice sentinta instantei de fond, in sensul respingerii actiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta - Automobile Romania SA împotriva sentinței civile nr. 3887/15.10.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, precum și cu intimatul-intervenient în interesul reclamantului Sindicatul Liber "" Automobile C, având ca obiect drepturi bănești.
Modifica sentinta, in sensul ca respinge actiunea.
Decizie irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica de la 21 mai 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. -
Ex. 4/10.06.2008
Jud.fond
Președinte:Marin CoveiJudecători:Marin Covei, Mihaela Mitrancă, Daniela Vijloi