Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 3696/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 3696

Ședința publică de la 04 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Sorin Pascu

JUDECĂTOR 2: Ligia Epure

JUDECĂTOR 3: Doina Vișan

Grefier - -

*********************************

Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G PENTRU MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței nr. 2963 din 18 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL GORJ, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și reclamanta, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cererile formulate de recurenții pârâți DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G PENTRU MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă, după care;

Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare.

CURTEA

Asupra recursurilor de față:

Prin sentința civilă nr.2963 din 18 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- s-a admis în parte cererea formulata de petenta în contradictoriu cu intimații Ministerul Finanțelor Publice B, Ministerul Justiției, Curtea de APEL CRAIOVA, Tribunalul Gorj.

Au fost obligați intimații să plătească petentei drepturile bănești reprezentând sporul de confidențialitate cuprins intre 15%-30% începând cu 05.09.2004 pana la 05.09.2007 si in continuare, sume ce urmează sa fie actualizate cu indicele de inflație începând cu momentul datorării până la data plății efective.

A fost obligată intimata Tribunalul Gorj să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de munca al petentei.

S-a constatat prescrisă cererea pentru perioada 10.06. 2002 -05.09.2004

Pentru a se pronunța astfel, instanța reținut următoarele:

Petenta are calitatea de judecător in cadrul Tribunalului Gorj.

Potrivit dispozițiilor art. 2 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea si combaterea tuturor formelor de discriminare:" prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferința, pe baza de rasa, naționalitate, etnie, limba, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare, apartenența la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice."

De asemenea in conformitate cu disp. art. 14 din Convenția Europeana a Drepturilor omului:"Exercitarea drepturilor si libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie sa fie asigurata fără nici o deosebire bazata in special pe sex rasa culoare limba religie opinii politice sau orice alte opinii origine naționala sau sociala apartenența la o minoritate națională avere, naștere sau orice alta situație."

Observând legislația care instituie dreptul anumitor categorii profesionale la plata unui spor de confidențialitate, respectiv criteriile in baza cărora se acorda acest spor, se retine ca s-a născut o forma de discriminare intre aceste categorii profesionale si categoria judecătorilor si aceea a asistenților judiciari. Astfel, OG nr. 57/2000 privind salarizarea personalului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității prevede acordarea unui spor de 30% de confidențialitate pentru "păstrarea confidențialității in legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștința in exercitarea funcției ". De asemenea, prin OG 64/2006 privind salarizarea si alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, prin OG nr 19/2006, OG nr. 10/2007, OG 6/2007 OG 24/2000 si alte acte normative s-a prevăzut acordarea acestui spor salarial pentru personalul militar si funcționarii publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, funcționarii publici din aparatul de lucru al Guvernului, personalul CNSAS si pentru alte categorii de salariați.

Susținerea intimatului Ministerul Justiției in sensul că situațiile acestor categorii de salariați si categoria magistraților si cea a asistenților judiciari nu sunt comparabile întrucât diferă statutul, drepturile si obligațiile, si acesta ar putea fi o stare de lucruri de natura sa justifice discriminarea in ceea ce privește acordarea sporului de confidențialitate, nu poate fi primita. In acest sens se retine ca adevăratul criteriu care justifica acordarea sporului de confidențialitate îl reprezintă informațiile, faptele, documentele confidențiale cu care aceste categorii profesionale lucrează.Astfel, nu este vorba exclusiv, așa cum susține intimata de "informații clasificate, ci si de informații, fapte si documente asupra cărora prin natura funcției si deontologia profesionala, petenții trebuie să păstreze si păstrează confidențialitatea.

Astfel ne găsim chiar in situația prezentata de Curtea Europeana care a apreciat ca discriminarea se produce atunci când " persoane aflate in situații analoage sau comparabile in materie, beneficiază de tratament preferențial si aceasta distincție nu-si găsește nici o justificare obiectiva sau rezonabila".Desigur că situația magistraților si cea a asistenților judiciari este comparabila cu aceea a celorlalte categorii profesionale amintite mai sus chiar daca doar in ceea ce privește caracterul confidențial al informațiilor si documentelor cu care operează.

In ceea ce privește cererea de acordare a sporului de confidențialitate pentru perioada 10.06.2002-31.08.2004, se constata ca este prescris dreptul material la acțiune întrucât s-au nesocotit dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctiva, fiind depășit termenul de prescripție de 3 ani.

Referitor la cererea de a se efectua mențiunile corespunzătoare in carnetele de munca ale petenților, aceasta urmează să fie admisă si să fie obligat intimatul Tribunalul Gorj să efectueze aceste mențiuni in baza art. 6 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de munca.

Cererea de a se plăti actualizarea sumelor reprezentând sporul de confidențialitate apare ca întemeiata si urmează sa fie admisa cu motivarea ca prin neplata către petenți a sporului de confidențialitate la timp s-a produs acestora un prejudiciu material care urmează sa fie acoperit prin actualizarea sumelor datorate conform indicelui inflațional care a făcut ca in perioada de timp scursa de la momentul datorării sporului pana la data plății efective sumele sa se devalorizeze continuu.

Având in vedere aceste considerente, instanța a admis in parte cererea, a obligat intimații sa plătească petentei drepturile bănești reprezentând sporul de confidențialitate in procent de 15%-30%incepand cu 05.09.2004 pana la 05.09.2007 si in continuare, sume ce urmează sa fie actualizate cu indicele de inflație începând cu momentul datorării pana la data plății efective, sa oblige intimata Tribunalul Gorj să efectueze mențiunile corespunzătoare in carnetul de munca al petentei si sa constate prescrisa cererea pentru perioada 10.06.2002-05.09.2004.

Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 304 ind. 1.pr.civ. Curtea a reținut următoarele:

Cu privire la natura juridică a obligației de confidențialitate recurenților, se constată că, față de obligația de confidențialitate pe care trebuie să o respecte (" să nu dezvăluie sau să folosească informațiile obținute în calitate de magistratsă păstreze lucrurile cu caracter confidențial în incinta instanțeisă nu permită consultarea lor"-art.15 alin.1 și 2 din Hot. Nr.328/2005 a: să" păstreze secretul profesional"-art.91 alin.1 din. Nr.303/2004) aceasta fiind o clauză legală a raportului de muncă al acestuia, o clauză obligatorie ( iar nu facultativă ca în dreptul comun al muncii), însă raportul de muncă, indiferent dacă este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic.

Ca atare, legiuitorul, instituind obligația sinalagmatică profesională ( de muncă ) de confidențialitate în sarcina reclamantului, implicit și de drept instituit și o obligație de plată ( o contraprestație salarială), pe cale de analogie legii ( deci obligația de plată este implicită, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial, în caz contrar, ar fi încălcate și principiile constituționale privind nediscriminarea dreptul la plata egală pentru munca egală, dreptul la salariu pentru munca prestată ( potrivit art. 16 alin. (1) și art. 41 alin. (2) din Constituție, prevederi dezvoltate de art. 5, art.6 și art. 154 din Codul Muncii ).

Obligația de confidențialitate constituie o noțiune juridică și legislativă largă, atotcuprinzătoare, care este recunoscută de lege tuturor celor care prestează activități, în temeiul unui raport de muncă, indiferent de felul raportului de muncă al funcției deținute.

Însă, este de remarcat că reclamanții, deși își execută obligația de confidențialitate în calitatea lor de judecători, fiind debitori ai acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu i recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.

În concluzie, prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminat, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest în spor salarial și pentru celelalte categorii socio-profesionale ținute de respectarea obligației de confidențialitate.

De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale ( deci, indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.

Potrivit art.2 pct. (1) din declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art. 29 pct. 2, în exercițiul drepturilor și libertăților, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării recunoașterii respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.

Art.2 pct.2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei prevede ca diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea sporului de confidențialitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește sporul de confidențialitate pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că sunt debitori ai obligației de confidențialitate, la fel ca și reclamantul.

Astfel, având în vedere atribuțiile prevăzute în statut, codul deontologic și regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești pentru judecătorii ce funcționează în instanțele românești, rezultă în mod clar și indubitabil ca acestei categorii profesionale îi sunt aplicabile interdicțiile vizând respectarea confidențialității lucrărilor, fără a i se acorda, în contrapondere, sporul de confidențialitate raportat la gestionarea informațiilor prelucrate în cadrul funcției exercitate, fiind privați astfel de un bun în înțelesul art. 1 din Protocolul adițional nr.12, prin discriminarea existentă între diferitele categorii socio-profesionale ce uzitează date cu caracter confidențial sau " secrete profesionale".

În conformitate cu prevederile art.14 din Convenția Europeană Drepturilor Omului, purtând titlul " Interzicerea discriminării", "exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație", acesta fiind principiul egalității tuturor în fața legii, " lista cuprinsă în art. 14 nefiind limitativă", dreptul la nediscriminare " protejând persoanele fizice și persoanele juridice aflate în situații asemănătoare, împotriva aplicării unui tratament diferit.

Convenția Europeană a Drepturilor Omului la care România a aderat, trebuie respectată cu prioritate față de dreptul intern, în caz contrar instituindu-se răspunderea pentru neexecutarea obligațiilor pe care și le-a asumat Statul Român.

Conform art.16, " Egalitatea în drepturi ", din Constituția României, potrivit cu care: " cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", trebuia ca și magistrații să beneficieze de sporul de confidențialitate de 15%, atâta timp cât sunt obligați să păstreze secretul confidențialității ca și alte categorii de persoane, dar fără a beneficia ca și acestea de sporul menționat.

Art.20 din Constituția României prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.

Curtea reține că acordarea acestui spor de confidențialitate doar pentru anumite categorii de personal ținute de obligația de confidențialitate s-a realizat fără arătarea scopului urmărit și a rațiunii legii, conducând la crearea unui tratament diferențiat ce nu poate fi expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie justificat rațional, cu respectarea principiului egalității cetățenilor.

Nu orice diferență de tratament semnifică discriminare, iar pentru a putea fi reținut tratamentul diferențiat, injust, este necesar să se stabilească că persoane aflate în situație asemănătoare sau comparabile în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.

Situația magistraților este comparabilă cu cea a celorlalte categorii de personal, față de care a fost prevăzut sporul de confidențialitate, întrucât și pentru aceștia există obligația de a nu divulga date și informații de care au avut cunoștință în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Nici o discriminare nu poate fi acceptată prin faptul că magistrații sunt retribuiți printr-o lege specială, o asemenea excludere a acestora realizându-se fără justificarea unui interes public și necesar.

Conform Directivei 2000/EC/78 - legislație comunitară în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații similare.

În speță, reclamanților le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă specială și specifică, de confidențialitate, care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.

Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale - unele chiar clasificate sau secrete de serviciu - constând de exemplu, în date privind arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal ale justițiabililor, secretul bancar, secretul economic.

În acest sens s-a pronunțat și ÎCCJ care, prin decizia nr. 46 pronunțată la data de 15 dec. 2008, admis recursul în interesul legii, și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispoz. art. 99 al. 1 lit. d din legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată cu modificările și completările ulterioare,raportat la art. 16 al. 1, 2 din Codul deontologic al magistraților și art. 78 al. 1 din legea 567/2004, privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată raportat la art. 9 din Codul deontologic, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.

Dezlegarea dată problemelor de drept de ÎCCJ prin pronunțarea deciziilor în interesul legii este obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispoz. art. 329 alin. 3 pr.civilă.

Față de aceste considerente Curtea reține că recursul Ministerul Justiției nu este fondat, astfel că în baza art. 312 Cod pr.civilă îl va respinge.

Referitor la recursul Ministerului Economiei și Finanțelor se rețin următoarele:

Potrivit art. 19 din Legea 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.

Astfel, rolul MEF este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.

Așa fiind urmează a fi respins și recursul Ministerului Economiei și Finanțelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile formulate de pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G PENTRU MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței nr. 2963 din 18 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL GORJ, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și reclamanta.

Decizie irevocabil.

Pronunțată în ședința publică de la 04 Iunie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

01.07.2009

Red.jud.-

Tehn.AS/2 ex.

Președinte:Sorin Pascu
Judecători:Sorin Pascu, Ligia Epure, Doina Vișan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 3696/2009. Curtea de Apel Craiova