Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 443/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 443/CM
Ședința publică din data de 1 iulie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Jelena Zalman Mihaela Ganea Vanghelița Tase
JUDECĂTORI -
VB.
Grefier -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenții reclamanți, toți cu domiciliul procesual ales la Tribunalul Constanța,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 78/CM/18.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI B, cu sediul în-, sector 5, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, cu sediul în-, sector 5, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C, TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, cu sediul în-, sector 3, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, cu sediul în nr. 5, sector 4, având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 23.06.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 25.06.2009, 29.06.2009 și 1.07.2009, când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea adresată Tribunalului Constanța și înregistrată sub nr-, reclamanții, -, -, și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției B, Ministerul Economiei și Finanțelor B, Curtea de APEL CONSTANȚA, Tribunalul Constanța, TRIBUNALUL BUCUREȘTI și Curtea de APEL BUCUREȘTI, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților la calcularea și plata diferențelor de drepturi salariale, calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de legea pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege, pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică, astfel:
- pentru perioada 8 aprilie 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform nr.OG 9/2005;
- pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform nr.OG 9/2005;
- pentru perioada 1 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform nr.OG 3/2006;
- pentru perioada 1 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform nr.OG 3/2006;
- pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform nr.OG 10/2007;
- pentru perioada 1 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform nr.OG 10/2007;
- pentru perioada 1 octombrie 2007 - 31 martie 2008, la valoarea de referință sectorială de 405 lei, conform nr.OG 10/2007.
Totodată, s-a solicitat obligarea pârâților la plata acestor sume actualizate cu indicele de inflație, la data plății efective.
În motivarea cererii s-au invocat următoarele:
Potrivit art. 2 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică " ispozițiile prezentei legi se aplică persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, precum și persoanelor angajate pe bază de contract individual de muncă în sectorul bugetar". Conform art. 3 din același act normativ "funcția de demnitate publică este acea funcție publică care se ocupă prin mandat obținut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii".
Legea nr. 154/1998 se aplică și "celor care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, prevăzute în anexele la lege".
Potrivit art. 11din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești " ndemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege, pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive.
Această valoare corectată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale se aplică de drept și personalului salarizat potrivit prezentei legi".
Alineatul 2 prevede că " Valoarea de referință sectorială prevăzută la alin. (1) constituie baza de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației lunare a magistraților și a salariilor de bază corespunzătoare grilelor de intervale prevăzute pentru celelalte categorii de funcții de execuție".
Alineatul 3 prevede că "ordonatorii principali de credite calculează nivelurile indemnizațiilor lunare și ale salariilor de bază ce corespund coeficienților de multiplicare și grilelor de intervale prevăzute în anexele nr. 1, 2, 4, 5 și 51la prezenta lege și valorii de referință sectorială stabilită la alin. (1), rotunjite din o mie în o mie de lei în favoarea personalului".
Prin nr.OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, întrată în vigoare la data de 1 aprilie 2006, se prevede că indemnizația de salarizare se stabilește "pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa ce face parte integrantă din prezenta ordonanță" (art. 3 alin. 1).
Conform anexei 1 la.OUG nr. 27/2006 valoarea de referință sectorială încalcă principiile Constituției României, ale Legii nr. 303/2004 privind Statutul magistraților, ale Codului muncii și ale Legii privind combaterea discriminării.
Astfel, potrivit nr.OG 3/2006 valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, în luna aprilie 2006 era de 312,3 lei, iar nr.OUG 27/2006 stabilește valoarea de referință pentru magistrați la suma de 257 lei.
Stabilirea prin ordonanțe ale Guvernului, care reglementează salarizarea organelor puterii judecătorești, a altor valori de referință sectorială decât cele prevăzute pentru funcțiile de demnitate publică, în afara cazurilor expres prevăzute prin Legea nr. 303/2004, contravine prevederilor acestui act normativ și a spiritului de echilibru al puterilor statului.
Acordarea unor valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului, contravine atât Constituției, Codului muncii cât și spiritului nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, respectiv a art. 1 alin. 2 privind excluderea privilegiilor și discriminărilor în exercitarea drepturilor enunțate, printre care la lit. "i" se menționează și "dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare".
Acțiunea este fundamentată în principiu și pe dispozițiile nr.OUG 134/1999 art. 1 alin. 1 care arată în esență că magistraților li se aplică de drept valoarea de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese sau numite și că această valoarea trebuie corectată periodic în raport cu dispozițiile aplicabile sectorului bugetar.
Prevederile nr.OUG 27/2006 nu au abrogat dispozițiile art. 1 din nr.OUG 134/1999.
Dispozițiile arătate din nr.OUG 134/1999 nu sunt abrogate deoarece potrivit art. 74 din Legea nr. 303/2004 drepturile salariale ale magistraților nu pot fi diminuate decât în condițiile acestei legi, mai precis, doar ca urmare a răspunderii disciplinare.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivat de faptul că reclamanții nu fac parte nici din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate publică, aspect în raport de care textele de lege invocate ca temei al pretențiilor solicitate, nu sunt aplicabile.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat pe calea întâmpinării, excepția lipsei calității procesual pasive în cauza dedusă judecății, motivat de faptul că în cauzele care au ca obiect litigii de muncă, părți nu pot fi decât salariații, angajatorii, sindicatele sau patronatul, conform art. 282 din Codul muncii. Cum între reclamanții magistrați și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există raporturi contractuale, acest pârât nu are calitate procesual pasivă în prezenta cauză.
În ședința publică din data de 6 august 2008 Tribunalul Constanța, în temeiul dispozițiilor art. I și II alin. 2 din nr.OUG 75/2008 a trimis cauza spre competentă soluționare Curții de APEL CONSTANȚA.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr-.
Prin sentința civilă nr. 78/CM din 18 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚAa fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor. A fost respinsă, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanți.
Pentru a pronunța această acțiunea instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Referitor la excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor;
În conformitate cu dispozițiile art. 282 din Codul muncii, pot fi părți în litigiul de muncă pe lângă angajatorii propriu-ziși și alte persoane juridice sau fizice care au această vocație, în temeiul legilor speciale sau ale Codului d e procedură civilă.
Calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă nu din calitatea de angajator al reclamanților, ci din normele legale privind elaborarea proiectelor de buget.
Potrivit art. 118 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Pe fondul cauzei, analizând pretenția dedusă judecății, prin prisma textelor de lege incidente, s-a constatat că acțiunea este nefondatăpentru următoarele considerente:
Susținerile reclamanților nu sunt conforme cu realitatea evoluției legislative.
Actele normative invocate de reclamanți, respectiv nr.OG 9/2005, nr.OG 3/2006, nr.OG 10/2007 se referă la stabilirea salariilor personalului bugetar salarizat potrivit nr.OUG 24/2000 respectiv pentru personalul contractual din sistemul bugetar și a personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de salarizare pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică.
Începând cu data de 1 ianuarie 2003 modul de stabilire a indemnizației pentru magistrați nu se mai raportează la funcțiile de demnitate publică.
În lipsa unui temei legal, nu se mai poate acorda o altă valoarea de referință sectorială pentru perioada martie 2004 - martie 2008.
Reclamanții susțin că prin neacordarea creșterilor salariale, categoria profesională a magistraților a fost discriminată comparativ cu celelalte categorii profesionale, aflate într-o situație comparabilă.
Articolul 16 alin. 1 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni, în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale nu și identitate de tratament juridic în privința unei măsuri în considerarea unei situații speciale.
Principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin. 1 din Constituție, nu înseamnă o uniformitate, așa încât, dacă la situațiile egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
În cazul de față nu poate fi vorba despre existența unei comparabilități sau analogii între categoria profesională a magistraților și celelalte categorii profesionale, ceea ce justifică un tratament diferențiat în stabilirea și acordarea creșterilor salariale aferente anilor 2004 - 2008.
Stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept și o obligație a legiuitorului.
De asemenea, dat fiind conținutul diferit al atribuțiilor de serviciu ale magistraților față de alte categorii profesionale, sisteme de salarizare diferite, fac să nu poată fi reținută situație comparabilă între aceste categorii profesionale distincte - magistrați, funcționari publici, personal contractual.
Principiul egalității în drepturi și al discriminării - pus în valoarea prin dispozițiile art. 26 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice - se aplică numai situațiilor egale, tratamentul juridic diferențiat stabilit de legiuitorul național în considerarea unor situații obiective diferite nereprezentând nici privilegiu, nici discriminare.
Și nu în ultimul rând, acordarea de creșteri salariale prevăzute de ordonanțele arătate pentru unele categorii de persoane excede cadrului legislativ stabilit prin nr.OG 137/2000, întrucât conținutul diferit de alte categorii profesionale a necesitat sisteme diferite de salarizare, situațiile nefiind, deci, comparabile.
De altfel, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la principiul egalității în fața legii și a nediscriminării este constatată și recunoaște că principiul egalității nu este sinonim cu uniformitatea și că situațiile diferite impun un tratament juridic diferit, recunoscându-se astfel dreptul la diferențiere.
Invocarea dispozițiilor art. 1 alin. 2 lit. "e" din nr.OG 137/2000 și art. 27 din același act normativ, nu justifică afirmarea dreptului pretins câtă vreme Curtea Constituțională a statuat în mod constant (Decizia nr. 818 din 3 iulie 2008, Decizia nr. 819 din 3 iulie 2008, Decizia nr. 820 din 3 iulie 2008) că nu se poate da acestor dispoziții legale interpretarea potrivit cu care instanțele de judecată au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, în motivare invocând următoarele motive de recurs:
Instanța de fond nu a analizat motivele invocate în cererea introductivă.
În considerentele hotărârii instanța de fond s-a rezumat la a constata că începând cu data de 1 ianuarie 2003 modul de stabilire a indemnizației pentru magistrați nu se mai raportează la funcțiile de demnitate publică și, ca urmare, nu se mai poate avea în vedere o altă valoare sectorială de referință pentru perioada martie 2004 - martie 2008.
Or, această împrejurare am invocat-o și noi, chiar în motivarea acțiunii, susținând că tocmai modificarea legislativă în acest sens constituie un tratament discriminatoriu.
Instanța de fond a analizat sumar problema existenței unei situații discriminatorii, fără a se referi în mod concret la cauza acestei discriminări astfel cum a fost invocată în acțiune.
Or, reclamanții nu au invocat discriminarea față de "funcționari publici, personal contractual" ci față de celelalte categorii de demnitari care fac parte din celelalte două puteri ale statului.
Astfel, reclamanții au invocat faptul că între demnitarii care fac parte din cele trei puteri ale statului nu trebuie să existe diferențieri în sistemul de salarizare tocmai pentru că cele trei puteri în stat au aceeași importanță, neputându-se admite că puterea judecătorească are un statut inferior celorlalte două puteri.
Ca urmare, chiar dacă atribuțiile de serviciu sunt diferite, situația comparabilă în care se află magistrații în raport cu demnitarii care exercită celelalte puteri în stat derivă din chiar tratamentul constituțional al magistraților și puterii judecătorești.
Aceasta nu înseamnă, însă, că legiuitorul poate stabili sistemul de salarizare în mod discreționar, acesta trebuind în aplicarea Constituției să respecte o serie de principii între care și acela al nediscriminării.
Valoarea de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare aplicată la salarizarea magistraților este diferită de valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă. Astfel, potrivit nr.OG 3/2006, valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, în luna aprilie 2006 era de 312,3 lei, iar Ordonanța nr. 27/2006 stabilește valoarea de referință pentru magistrați la suma de 257 lei.
Acordarea unor valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului contravine atât Constituției, Codului muncii, cât și nr.OG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, respectiv a art. 1 alin. 2 privind excluderea privilegiilor și discriminărilor în exercitarea drepturilor enunțate, prin care, la lit. i se menționează și "dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare".
Actele normative care au corectat valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislativă, executivă și judecătorească pentru perioada respectivă sunt nr.OUG 123/2003, nr.OG 9/2005, nr.OG 3/2006 și nr.OG 10/2007.
Chiar dacă unele acte normative enumerate mai sus au fost între timp abrogate, total sau parțial, pe parcursul perioadelor care au reglementat salarizarea magistraților, au avut în vedere valoarea de referință sectorială prevăzută de lege, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din carul autorităților legislativă, executivă și judecătorească.
între actuala reglementare cu privire la salarizarea magistraților (280 lei valoarea de referință sectorială) și cea a organelor puterii legislative și executive (de 405 lei stabilită prin nr.OG 10/2007) este evidentă, inechitabilă și neconstituțională.
O altă critică din recurs vizează faptul că instanța de fond nu a analizat în niciun mod aspectele invocate de reclamanți referitor la încălcarea regulilor privind ierarhia normelor juridice.
Prevederile nr.OG 27/2006, prin care se modifică modalitatea de calcul a indemnizațiilor de serviciu în sensul raportării la o altă valoare de referință, inferioară valoric față de cea folosită pentru stabilirea indemnizațiilor celorlalți demnitari publici sunt în contradicție cu prevederile art. 73 din Legea nr. 303/2004, lege organică potrivit cu care "stabilirea drepturilor judecătorilor și procurorilor se face ținând seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea și complexitatea funcției de judecător și procuror, de interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de lege pentru aceste funcții și urmărește garantarea independenței și imparțialității acestora", prevederi similare cu cele din art. 81 din Legea nr. 92/1992. De asemenea, în acțiune reclamanții au susținut că aceste prevederi din nr.OG 27/2006 sunt în contradicție cu prevederile art. 74 din Legea nr. 303/2004, lege organică, în vigoare la data apariției ordonanțelor. Potrivit acestui act normativ "drepturile salariale ale magistraților nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege".
Stabilirea prin ordonanțe ale Guvernului, care reglementează salarizarea organelor puterii judecătorești, a altor valori de referință sectorială decât cele prevăzute pentru funcțiile de demnitate publică, în afara cazurilor expres prevăzute prin Legea nr. 303/2004, contravine prevederilor acestui act normativ și a spiritului de echilibru al puterilor statului.
Totodată, recurenții critică hotărârea învederând că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 27 din nr.OG 137/2000 prin prisma deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională.
Astfel, în cererea introductivă reclamanții au invocat art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000, potrivit cu care persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
În cauză, reclamanții au solicitat plata unor despăgubiri echivalente valoric cu diferența dintre indemnizația la care ar fi avut dreptul și ar avea dreptul dacă ar fi fost calculată pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și drepturile salariale încasate.
Așadar, reclamanții nu au solicitat să li se aplice o altă lege de salarizare decât propria lege de salarizare, în sensul că au solicitat să li se calculeze indemnizația de serviciu în baza prevederilor unui act normativ care reglementează salarizarea altor categorii de personal.
Potrivit art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 11din Legea nr. 50/1996, republicată, indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă. Această valoare, corectată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale, se aplică de drept și personalului salarizat potrivit prezentei legi.
Prin art. 2 din nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, indemnizațiile acestora erau stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.
Prin Legea nr. 347 din 10 iulie 2003, prin care a fost aprobată și modificată nr.OUG 177/2002, art. 2 fost modificat urmând să aibă următorul conținut: " indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută în anexa nr. 1 la prezenta ordonanță de urgență".
Prin urmare, începând cu intrarea în vigoare a Legii nr. 347/2003, care a modificat art. 2 din nr.OUG 177/2002, nu mai există temei legal pentru ca indemnizațiile personalului din cadrul autorității judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă, indemnizațiile acestora fiind stabilite expres și exclusiv prin nr.OUG 177/2002, nr.OG 23/2005 și nr.OUG 27/2006.
Prin art. 3 din nr.OUG 27/2006 se prevede că: "judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență".
Articolul 74 alin. 2 teza a II-a din Legea nr. 303/2004 prevede că salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială.
În consecință, drepturile salariale ale magistraților au fost stabilite și acordate în conformitate cu legea specială, respectiv nr.OG 27/2006, aprobată prin Legea nr. 45/2007.
Nu poate fi reținută afirmația reclamanților că prin stabilirea altei valori de referință sectorială decât cea prevăzută pentru funcțiile de demnitate publică sunt încălcate dispozițiile Legii nr. 303/2004, întrucât acest act normativ nu conține nicio dispoziție care să prevadă că drepturile salariale ale magistraților trebuie să fie egale cu cele ale persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
Principiul echilibrului celor trei puteri în stat prevăzut de Constituție nu presupune reglementarea unor valori de referință sectorială egale.
Prin Legea nr. 303/2004 magistrații, cu excepția magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție, sunt incluși în rândul persoanelor care dețin demnități publice, iar salarizarea lor se stabilește prin lege specială și nu prin legea privind indemnizațiile pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică.
Principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin. 1 din Constituție, nu înseamnă o uniformitate, așa încât dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
Articolul 16 alin. 1 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale nu și identitate de tratament juridic în privința unei măsuri în considerarea unei situații speciale.
În cazul de față nu poate fi vorba despre existența unei comparabilități sau analogii între categoria profesională a magistraților și categoria demnitarilor, ceea ce justifică un tratament diferențiat în stabilirea și acordarea drepturilor salariale.
Dat fiind conținutul diferit al atribuțiilor de serviciu ale magistraților față de cele ale demnitarilor face să nu poată fi reținută o situație comparabilă între aceste categorii profesionale.
Principiul egalității în drepturi și al discriminării pus în valoare prin dispozițiile art. 26 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice se aplică numai situațiilor egale, tratamentul juridic diferențiat stabilit de legiuitorul național în considerarea unor situații obiective diferite nereprezentând nici privilegii, nici discriminare.
De altfel, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la principiul egalității în fața legii și a nediscriminării este constantă și recunoaște că principiul egalității este sinonim cu uniformitatea și că situațiile diferite impun un tratament juridic diferit, recunoscându-se dreptul la diferențiere.
În mod corect prima instanță a ținut cont de deciziile Curții Constituționale, respectiv de: Decizia nr. 818 din 3 iulie 2008, Decizia nr. 819 din 3 iulie 2008 și Decizia nr. 820 din 3 iulie 2008, prin care s-a reținut că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În cadrul acestor dosare în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate, reclamanții solicitau ca și reclamanții din prezentul dosarul, acordarea unor drepturi salariale sau sporuri prevăzute pentru alte categorii profesionale, considerând că sunt discriminați raportat la acestea.
Aceste decizii ale Curții Constituționale sunt obligatorii potrivit art. 31 din Legea nr. 47/1992, republicată.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat și a menținut sentința recurată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurenții reclamanți,, toți cu domiciliul procesual ales la Tribunalul Constanța,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 78/CM/18.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații pârâțiMINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în-, sector 5,MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în-, sector 5,CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C,TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C,TRIBUNALUL BUCUREȘTI, cu sediul în-, sector 3,CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, cu sediul în nr. 5, sector 4.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 1 iulie 2009.
Președinte, Pt. Judecători,
- - - -
- -
aflate în concediu legal de odihnă
potrivit dispozițiilor art. 261 alin. 2
Cod procedură civilă, semnează
Președintele instanței,
Pt. Grefier,
aflată în concediu legal de odihnă
potrivit dispozițiilor art. 261 alin. 2
Cod procedură civilă, semnează
Grefier șef secție,
Jud. fond -,
Red. dec. rec. jud. -/17.07.2009
gref. /2 ex./20.07.2009
Președinte:Jelena Zalman Mihaela Ganea Vanghelița TaseJudecători:Jelena Zalman Mihaela Ganea Vanghelița Tase
