Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 492/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 492

Ședința publică de la 25 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ioana Bodri

JUDECĂTOR 2: Marian Lungu

JUDECĂTOR 3: Doina Vișan

Grefier -a -

**********************

Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâta SC SA, împotriva sentinței nr. 425 din 26 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul I LA AV, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru recurenta pârâta SC SA, lipsind intimatul reclamant I.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.

Avocat pentru recurenta pârâta SC SA, a pus concluzii de admitere a recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr. 425 din 26 ianuarie 2009, Tribunalul Gorj, a respins exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de intimata.

A admis acțiunea formulată de petentul, împotriva intimatei

A obligă intimata să plătească petentei drepturile bănești reprezentând contravaloarea a 4 salarii medii nete cuvenite si neacordate in funcție de vechimea in munca la încetarea contractului individual de munca,conform art.50 alin 1 din CCM, pe 2005, sume ce vor fi reactualizate la data plății efective.

A obligat intimata la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut următoarele;

Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, s-a înlăturat apărarea intimatei, apreciind ca sub aspectul acordării drepturilor salariale de orice natura ( rezultate din contractele colective sau individuale de munca) sunt incidente prevederile art. 283 al.1 lit. c din Codul muncii, acțiunea fiind supusa prescripției extinctive de trei ani si nu aceleia invocata de către intimata si prevăzuta la art. 283 al. 1 lit. e din Codul muncii.

Pe fondul cauze s-a reținut:

Atât planul social, cât și amendamentele aduse acestuia nu reprezintă anexe ale contractului colectiv de muncă, chiar dacă sunt semnate de reprezentanții societății și reprezentanții sindicatelor.

Potrivit art. 7 alin.2 din Legea nr.130/1996, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților, iar potrivit art.25 alin.1 din același act normativ, "contractul colectiv de muncă se încheie în formă scrisă, se semnează de către părți, se depune și se înregistrează la direcția generală de muncă și protecție socială sau a Municipiului B, după caz" și se aplică în continuare de la data înregistrării.

Conform art. 31 din Legea nr.130/1996, modificările aduse contractului colectiv de muncă trebuie să respecte aceleași condiții ca cele prevăzute în art. 7 alin.2.

În raport de dispozițiile legale de mai sus, instanța a considerat că atât planul social, cât și amendamentele la acesta, au natura juridică a unor convenții, dar nu constituie anexe la contractul colectiv de muncă, pentru că nu îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr.130/1996.

Potrivit art. 50 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2005" la concediere, din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, în funcție de vechimea acesteia, o indemnizație minimă de concediere, " în cazul petentului - peste 10 ani vechime -5 salarii medii nete. mult decât atât, alin.4 al aceluiași articol prevede, fără echivoc, că prevederile acestui articol se completează cu prevederile planului social însușit de părți.

În raport de prevederile art. 38 Codul Muncii, conform cărora "salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate".

Astfel, amendamentul la planul social prin care se menționează că drepturile acordate nu se cumulează cu cele prevăzute în art. 50 din, este nul conform art. 38 Codul Muncii, instanța urmând să oblige intimata la plata drepturile prevăzute de art. 50 alin.1 din /2007.

Intimata nu a administrat dovezi din care să rezulte că a achitat petentului cele 4 salarii medii nete la nivel de unitate prevăzute de art.50 alin.1 din contractul colectiv de muncă pe anul 2006, aplicabil la data concedierii.

Potrivit art.7 și 8 din Legea 130/1996 "La negocierea clauzelor și la încheierea contractelor colective de muncă, părțile sunt egale și libere, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.

Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.

Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă."

Potrivit art.243 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar neîndeplinirea obligațiilor asumate atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.

În raport de prevederile art.38 Codul Muncii, conform cărora "salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate".

Intimata nu și-a formulat apărarea și nu a administrat dovezi din care să rezulte că a achitat petentului cele 4 salarii medii nete la nivel de unitate prevăzute de art.50 alin.1 din contractul colectiv de muncă pe anul 2007, aplicabil la data concedierii.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC SA, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivele de recurs a arătat următoarele:

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, arată că obiectul cauzei îl reprezintă solicitarea reclamanților privind plata compensației de care beneficiază salariații concediați, pentru motive neimputabile denumită în CCM, indemnizație de concediere.

Prin urmare, obiectul cauzei nu constă în solicitarea unor drepturi salariale, cerere care ar fi putut fi formulată în termenul de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune conform art. 283 al. 1 lit. c, Codul Muncii, ci constată în plata compensației aferente concedierii, ce dace sub incidența dispoz. art. 283 al.1 lit. a.

În acest context invocă prescripția dreptului material la acțiune al reclamanților raportat la faptul că decizia de concediere, care cuprindea expres cuantumul indemnizației de concediere nu a fost contestată de către salariatul în cauză, în termenul legal de 30 de zile de la comunicare.

În măsura în care instanța consideră neîntemeiată această prescripție, urmează să constate că se impune admiterea excepției rap. la prev. art. 283 al.1 lit. e, în raport de faptul că pretențiile reclamanților derivă dintr-o clauză a CCM încheiat la nivel de unitate ( art.50 CCM) ce face referire la planul social încheiat tocmai pentru situația concedierilor colective.

În acest sens, invocă faptul că reclamanții nu au înțeles să emită pretenții suplimentare față de cuantumul compensației primite la momentul concedierii în termenul de 6 luni de la data primirii acesteia, ceea ce echivalează cu recunoașterea ca fiind corectă a calcului și pierderea pentru viitor a dreptului de a contesta.

În speță, solicitarea unei diferențe ala suma primită de reclamanți ca plăți compensatorii la disponibilizare, în baza Planului Social, nu reprezintă o acțiune pentru plata unor drepturi salariale izvorâte din, ci o acțiune pentru plata altor venituri decât cele salariale izvorâte din CCM.

Sub aspectul prescripției extinctive, acțiunea se încadrează în ipoteza prev. de art. 283 lit. e, fiind deci, aplicabil termenul de prescripție de 6 luni, nu de cel de 3 ani prev. de lit. e din același articol.

Cu privire la pronunțarea sentinței ca fiind lipsită de temei legal, urmează a se observa că obligația de plată a indemnizația de plată a indemnizației de concediere are ca unic izvor CCM, la nivel de unitate, modificat prin adoptarea Planului Social și amendamentelor la acesta.

Părțile CCM nu au intenționat să acorde 2 remunerații compensatorii cu același titlu, respectiv indemnizația de concediere.

Atât Planul Social cât și amendamentele la acesta nu reprezintă acte individuale distincte de CCM, de natură a da naștere la un alt drept de creanță.

Acest fapt este întărit și din redactarea art. 50 al.5 din CCM pe anul 2008, care arată că, acordarea unui pachet compensator, conform Planului Social exclude acordarea sumelor prevăzute la al.1 al prezentului articol.

Părțile nu au avut în vedere însă, nici un moment cumularea sumelor de bani.

Planul Social nu a fost adoptat în vederea acordării în mod cumulativ a două sume de bani cu același titlu, respectiv indemnizația de concediere.

Sumele fixe acordate ca indemnizație de concediere s-au stabilit în funcție de vechimea în muncă a fiecărui salariat, luându-se ca bază de calcul salariul mediu brut pe din 2004, căruia i s-a aplicat procentul de indexare stabilit prin CCM în anul anterior și nu salariul mediu brut pe anul în curs.

Diferențele dintre măsurile financiare stabilite în cazul concedierilor colective conform CCM sunt, comparativ cu cele prevăzute prin Planul Social, Anexa la CCM PETRIOM, în anul 2005.

Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.

Recursul este fondat.

Se constată că prin acțiune, reclamantul a chemat în judecată SC SA spre a fi obligată la plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate, conform art. 161 din CCM al SNP, nete pe unitate cuvenite ca urmare a încetării, sume actualizate la data plății efective.

Potrivit art.161din CCM, la pensionare - indiferent de cauza pensionării - salariatul este premiat pentru întreaga activitate cu o sumă reprezentând două salarii, avute la data pensionări. Dacă salariatul are 15 ani vechime în petrol suma acordată va fi patru salarii avute la data pensionării.

Din considerentele și din dispozitivul sentinței recurate reiese că instanța de fond s-a pronunțat cu privire la drepturile salariale cuvenite la încetarea contractului individual de muncă, conform art.50 alin.1 din CCM, pe 2005.

Față de cele învederate mai sus, se constată că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, astfel că în baza art.312 al.5 pr.civ. va fi admis recursul, casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de pârâta SC SA, împotriva sentinței nr. 425 din 26 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul I.

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Ianuarie 2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

-a -

Red. Jud.

Tehn./Ex.3/26.02.2010

/ și

04 Februarie 2010

Președinte:Ioana Bodri
Judecători:Ioana Bodri, Marian Lungu, Doina Vișan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 492/2010. Curtea de Apel Craiova