Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 493/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 493
Ședința publică de la 25 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 2: Marian Lungu
JUDECĂTOR 3: Doina Vișan
Grefier -a -
***********************
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 3130 din 16 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta SC SA- GRUP, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat, pentru intimata pârâtă SC SA- GRUP, lipsind recurenta reclamanta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru intimata pârâtă SC SA- GRUP, a pus concluzii de respingere a recursului, menținerea sentinței ca temeinică și legală.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 5906/31.10.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, constatând că indemnizația de concediere este prevăzută printr-o clauză a contractului colectiv de muncă aplicabil și reprezintă o plată compensatorie, care se acordă o singură dată și numai în cazul încetării contractului individual de muncă pentru motive ce nu țin de persoana salariatului.
Ca urmare, aceste drepturi nu reprezintă drepturi salariale pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c Codul Muncii ( termenul de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului), fiind vorba de drepturi din categoria protecției sociale a salariaților.
Instanța a apreciat că indemnizația de concediere solicitată nu poate fi inclusă în veniturile salariale, termenul în care poate fi cerută fiind cel prevăzut de art.283 alin 1 lit. e Codul Muncii.
Împotriva hotărârii respective, a declarat recurs reclamanta criticând-o ca fiind nelegală, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare, susținându-se că în mod greșit s-a aplicat termenul de prescripție de 6 luni de zile, în cauză, indemnizația de concediere, având natura juridică a unei despăgubiri, astfel încât se aplică termenul de prescripție de 3 ani de zile.
Prin decizia nr. 1878/08.04.2009, Curtea de APEL CRAIOVAa admis recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 5906/31.10.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA - GRUP, a casat sentința și a trimis spre rejudecare cauza la Tribunalul Dolj.
S-a reținut că natura juridică a pretențiilor solicitate prin acțiune rezultă din dispozițiile art. 67 Codul Muncii, care instituie în favoarea salariaților concediați pentru motive neimputabile dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și contractul colectiv de muncă. Având în vedere rațiunea pentru care se acordă aceste compensații rezultă că acestea au natura juridică a unor despăgubiri, iar termenul de prescripție pentru formularea unei acțiuni având un astfel de obiect este de 3 ani, conform art. 283 alin. 1 lit. a Codul Muncii și nu de 6 luni cum a reținut prima instanță, ceea ce fac aplicabile dispozițiile art. 312 alin. 1, 3 și 5 cod procedură civilă.
În rejudecare, la Tribunalul Dolj, cauza a fost înregistrată sub nr-, fiind dispusă citarea părților.
Prin sentința nr.3130 din 16 octombrie 2009, Tribunalul Dolj, a respins acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâtei
Pe fond cauza, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta a fost angajată a societății pârâte, de la data de 01.11.1999, raporturile de muncă încetând în temeiul art. 65 și 66 din Codul Muncii, respectiv ca urmare a desființării postului ocupat de salariat, la data de 14.01.2006, conform mențiunilor din carnetul de muncă, având o vechime în unitate de peste 6 ani.
Raportat la data concedierii, aplicabile sunt dispozițiile contractului colectiv de muncă negociat pentru anul 2006/2007.
Potrivit art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă 2006/2007, în cazul concedierii din motive ce nu țin de persoana salariatului, acestuia i se plătește, funcție devechimeasa, o indemnizație de concediere. acestei indemnizații redate în cuprinsul aceluiași articol suntminime, ele putând fi negociate cu (alin. 3), în alin. 4 fiind prevăzut că dispozițiile art. 50 se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți. Pentru salariații cu vechime peste 15 ani, se prevede o indemnizație de 4 salarii medii nete.
În Amendamentul la Planul Social din 09.01.2006, a fost modificat pct. 4 ( Financiare), urmare a negocierilor finale, stabilindu-se tranșele de vechime, funcție de care se acordă indemnizațiile de concediere, care s-au redus ca întindere ( față de prevederile contractului colectiv), iar valoarea indemnizației s- majorat. Astfel, pentru o vechime de 5-15 ani s-a prevăzut acordarea a 12 salarii medii brute pe.
În Planul Social, însă se folosește sintagma, vechime în ", spre deosebire de art. 50 din contractul colectiv de muncă, în care se folosește sintagma,vechime în muncă".
Tot în amendamentul menționat se stabilește și modul de calcul al salariului mediu brut pe ce urma să fie avut în vedere la calculul indemnizației de concediere, ca medie a tuturor salariilor brute acordate în anul anterior.
Reclamanta consideră că cele două noțiuni folosite în redactarea textelor sunt diferite și, ca urmare, i se cuvine o dublă compensare pentru concediere: atât cea prevăzută de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, cât și cea prevăzută de pct. 4 din Planul Social (deja acordată ).
Instanța a apreciat neîntemeiată această susținere, pentru următoarele considerente:
În contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, aplicabil în anul 2006/2007, se stabilesc valorile minime ale indemnizației de concediere, în alin. final făcându-se trimitere la Planul Social, prin care se pot negocia și alte valori ale acesteia.
Prin inserarea acestei clauze în contractul colectiv de muncă s-a urmărit protejarea salariaților în caz de concediere, pentru motive ce nu le sunt imputabile, diminuarea consecințelor concedierii. Fiind însă un contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, clauzele inserate în acesta urmăresc acordarea unor drepturi propriilor salariați, funcție de activitatea depusă de aceștia în cadrul acelei unități și, ca urmare, și măsurile de protecție negociate nu pot privi decât această activitate. A interpreta că cele două noțiuni sunt diferite și privesc vechimea în muncă în general, conform art. 50 din contractul colectiv de muncă, respectiv vechimea în societate, conform Planului Social, ar conduce la o dublă compensare a salariatului concediat.
De altfel, așa cum se prevede în art. 50 alin. 4, aceste dispoziții se completează cu cele ale Planului Social și nu adaugă la acestea.
Contractele colective de muncă aplicabile, negociate pentru anul 2006/2007, prevăd în articolul 50 alin. 1 și 2 obligația angajatorului de a acorda o indemnizație de concediere salariaților, atât la concedieri individuale, cât și la cele colective. Această clauză contractuală stabilește totodată și condițiile de acordare, una dintre acestea fiind existența unei vechimi în muncă a salariatului. alin. 3 permite partenerilor sociali doar modificarea tranșelor de vechime și a cuantumului valoric al indemnizației.
Astfel, părțile au posibilitatea modificării cuantumului indemnizației prin intermediul Planului Social, însă nu și a condiției de acordare.
Ca urmare, la concedierea pentru motive neimputabile, salariatul beneficiază de acordarea unei singure indemnizații de concediere, în temeiul art. 50 alin. 1 din contractul colectiv.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
In motivele de recurs susține că instanța de fond greșit a respins acțiunea cu motivarea că Planul Social a fost completat de părțile contractante prin amendamente, din care reiese că voința comună a părților a fost de modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din CCM și nu de cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza Planului Social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din CCM aplicabil.
Susține, de asemenea, că pârâta era obligată să acorde salariaților disponibilizați drepturile prevăzute de art. 50 alin. 1 din CCM și pentru că: aceste drepturi au fost menținute în CCM și după apariția Planului Social (art. 4 din art. 50); aceste drepturi au fost renegociate anual tocmai pentru nu fi acordate; aceste drepturi salariale au fost stabilite în cuantumuri și modalități de calcul diferite, astfel încât tranșele stabilite se calculează la alin. 1 în funcție de vechimea în muncă, iar cele de la alin. 4 în funcție de vechimea în.
Examinând recursul, Curtea îl găsește nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Potrivit art.50 din CCM, încheiat între SA și salariați, reprezentați de pentru anul 2005, la concedierile individuale din motivare care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește în funcție de vechimea acestora indemnizație minimă de concediere: de la 0 - 3 ani - 1,5 salarii medii nete; 3 - 10 ani - 3 salarii medii nete; peste 10 ani - 5 salarii medii nete.
În cazul concedierilor colective, se va porni de la formula de calcul utilizată în situația similară precedentă.
acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu.
4 al articolului arată că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează prevederile planului social însușit de părți, astfel reținându-se că acestea doar se completează și nu adaugă în plus la textul de lege vizat.
Față de considerentele arătate mai sus, se constată că prin inserarea acestui articol în CCM, s-a urmărit protejarea salariaților în caz de concediere, pentru motive ce nu le sunt imputabile.
Fiind, însă, un contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, clauzele inserate în acesta urmăresc acordarea unor drepturi propriilor salariați, funcție de activitatea depusă de aceștia în cadrul aceleiași unități și ca urmare, și măsurile de protecție negociate privesc decât această activitate.
A interpreta că cele două noțiuni sunt distincte și privesc vechimea în muncă în general, conform art.50 din CCM, respectiv vechimea în societate, conform Planului Social, ar conduce la o dublă compensare a salariatului concediat.
Un argument în plus în acest sens îl constituie faptul că, în Amendamentul la Planul Social din 09 ianuarie 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi pachete financiare cu titlul de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordată se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă indemnizația de concediere, aceleași părți înțelegând să lămurească același aspect și prin Amendamentul la Planul Social din 13 septembrie 2006, făcând precizările corespunzătoare în sensul că nu se pot cumula indemnizațiile de concediere.
Având în vedere aceste considerente în temeiul art.312 alin.2 Cod pr.civilă urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 3130 din 16 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta SC SA- GRUP
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Ianuarie 2010
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, -a - |
Red. jud. ML.
04 Februarie 2010/2 ex
Jud. fond.
Președinte:Ioana BodriJudecători:Ioana Bodri, Marian Lungu, Doina Vișan
