Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 5342/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- -drepturi salariale-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5342
Ședința publică de la 08 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 2: Carmen Tomescu
JUDECĂTOR 3: Manuela Preda
Grefier
*******************************
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâta CONSILIUL LOCAL, împotriva sentinței nr. 1434 din 10 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul pârât CONSILIUL LOCAL, reprezentat de consilier juridic, intimata reclamantă.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic pentru recurentul pârât CONSILIUL LOCAL, a susținut motivele de recurs formulate în scris în raport de care a pus concluzii de admitere a recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Intimata reclamanta, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței ca temeinică și legală.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr.1434 din 10 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta, s-a admis acțiunea formulată de aceasta și a fost obligat pârâtul să acorde reclamantei următoarele sporuri: sporul de 15% din salariul de bază pentru condiții vătămătoare sau periculoase, sporul de fidelitate de 15% din salariul de bază, sporul de 15% din salariul de bază pentru suprasolicitare neuropsihică, sporul de conducere de 25% din salariul de bază începând cu data de 14.01.2006 la zi, sume ce se vor actualiza în raport de indicele de inflație de la data fiecărei scadențe la data plății efective.
Pentru ase pronunța astfel instanța a reținut că la data de 14.01.2009, reclamanta a formulat cerere de chemare în judecată împotriva pârâtului CONSILIUL LOCAL, solicitând instanței ca prin hotărâre judecatorească să se dispună obligarea pârâtei la plata sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare de 15% din salariul de bază, a sporului de fidelitate de 15% din salariul de bază pentru o vechime ca bibliotecar mai mare de 10 ani, a sporului de suprasolicitare neuropsihică de 15% din salariul de bază, a sporului de conducere de 25% din salariul de bază, actualizate la data plății efective începând cu data de 14.01.2006 la zi.
A arătat că s-a adresat pârâtei în mai multe rânduri cu cereri pentru plata drepturilor solicitate, dar fără nici un rezultat.
În scop probator părțile au depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri: adeverința nr.2694/18.12.2008, cererile nr.1105/07.04.2005, nr.1393/25.07.2003, carnetul de muncă, fișa postului.
Consiliul Local a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătându-se că reclamantei nu i se cuvin sporurile solicitate, întrucât nu i se pot aplica prevederile art.51.3 și art. 52.b din Lg.334/2002.
Reclamanta este angajata Consiliului Local pe postul de bibliotecar.
Potrivit art.155 și 157 Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat și bugetele locale se stabilește prin lege, cu consultarea organelor sindicale reprezentative.
servicii de împrumut la domiciliu, reclamanta beneficiază în temeiul art.51 alin.3 din Lg.334/2002, de un spor de 15% din salariul de bază pentru condiții vătămătoare sau periculoase, care se acordă, potrivit acestui text, personalului din biblioteci care lucrează în depozite de carte, colecții care includ bunuri ce fac parte din patrimoniul cultural național mobil, laboratoare de restaurare și conservare a cărții sau cei care asigură servicii de împrumut la domiciliu.
Potrivit mențiunilor din carnetul de muncă, reclamanta are o vechime neîntreruptă de 10 ani ca bibliotecar în cadrul bibliotecii Consiliului Local.
Prin urmare, îi sunt aplicabile dispozițiile art.51 alin 4 din Lg.334/2002, conform cărora beneficiază de un spor de fidelitate de 15% din salariul de bază, ce face parte din acesta, personalul cu o vechime neîntreruptă de 10 ani în oricare dintre bibliotecile de drept public.
Personalul din biblioteci beneficiază în temeiul art.51 alin.5 din Lg.334/2002 pentru suprasolicitare neuropsihică de un spor de 5% din salariul de bază, care face parte din acesta, pentru fiecare treaptă/gradație profesională deținută.
Întrucât reclamanta deține 3 gradații profesionale, respectiv: debutant, gradația II și gradația I, instanța a obligat-o pe pârâtă către reclamantă la acordarea și plata sporului de suprasolicitare neuropsihică în procent de 15% din salariul de bază.
De asemenea, reclamanta îndeplinește și atribuțiile de bibliotecar responsabil, biblioteca comunei fiind fără personalitate juridică.
Această funcție fiind asimilată, necondiționat de alte elemente, aceleia de șef serviciu sau șef de birou, aceasta este îndreptățită în temeiul artr.52 lit.b din Lg.334/2002 și la acordarea indemnizației de conducere.
Sporul de conducere pentru funcția de șef de birou, cum este asimilat postul de bibliotecar de la comună, este reglementat de OUG 191/2002 privind criteriile de salarizare în sistemul bugetar.
Conform OUG nr.24/2000 anexa IV capitolul privind aparatul propriu al consiliilor locale și al instituțiilor din subordinea acestora - indemnizația de conducere ca,șef birou, funcție cu care este asimilată aceea de bibliotecar responsabil deținută de reclamantă, este de 25% din salariul de bază.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică întrucât instanța de fond acordat reclamantei o serie de sporuri care nu i se cuveneau, întrucât aceasta nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, iar dacă le-ar fi îndeplinit ele se acordă numai în măsura în care ordonatorul principal de credit are fonduri alocate în acest sens.
De asemenea, recurentul arată că instanța de judecată nu se poate substitui ordonatorului principal de credit și să o oblige să acorde aceste drepturi întrucât s-ar încălca norma legală privind încadrarea în resursele financiare.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea constată că recursul este nefundat și urmează a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Ca o primă precizare, trebuie subliniat faptul că reclamanta îndeplinește condițiile legale și are dreptul la toate sporurile care în mod legal i-au fost acordate de instanța de fond - are o vechime neîntreruptă de 10 ani ca bibliotecar, deține trei gradații profesionale și are și atribuții de bibliotecar responsabil întrucât biblioteca din comună nu are personalitate juridică. Ca urmare, potrivit Legii bibliotecilor nr. 334/2002 acesteia i se cuvin sporurile pentru condiții vătămătoare sau periculoase, sporul de fidelitate, spor de suprasolicitare neuropsihică pentru fiecare gradație obținută dar și la acordarea indemnizației de conducere echivalentă spor de șef de birou potrivit OUG191/2002 cu care este asimilată funcția de bibliotecar într-o bibliotecă fără personalitate juridică conform OUG 24/2000.
De asemenea, după constatarea că argumentele expuse oral în susținerea motivelor de recurs de către reprezentantul recurentei sunt străine atât de motivele de recurs scrise dar și de actele și lucrările dosarului, în raport de motivele scrise de recurs, depuse în termenul legal, Curtea constată a fi, de asemenea, nelegală susținerea recurentei potrivit căreia nu au fost prevăzute fonduri pentru plata sporurilor solicitate de reclamantă.
Potrivit dispozițiilor legale legea 215/2001 privind administrația publică locală art. 38 (1) consiliul local are inițiativă și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități publice, locale sau centrale iar potrivit dispozițiilor prevăzute la litera d), acesta aprobă bugetul local, împrumuturile, virările de credite și modul de utilizare a rezervei bugetare; aprobă contul de încheiere a exercițiului bugetar; stabilește impozite și taxe locale, precum și taxe speciale, în condițiile legii.
În ceea ce o privește pe reclamantă, ordonatorul de credite are numai sarcina de a fundamenta bugetul cu sumele necesare salarizării pentru fiecare categorie de personal.
Drepturile solicitate de reclamantă fac parte din capitolul distinct al bugetului local și anume din cheltuielile de personal, responsabilitatea înaintării unei propuneri neadecvate și chiar defectuoasă de fundamentare a bugetului, aparținând primarului care, ca și autoritate executivă trebuie să aducă la îndeplinire plata salariului - în sens larg - adică împreună cu toate sporurile și indemnizațiile prevăzute de legea specială.
Sub acest aspect, aspectele de disfuncționalitate apărute ca urmare a faptului că nu există fonduri alocate cu această destinație deoarece ele nici nu au fost solicitate nu prezintă relevanță juridică, reclamanta fiind îndreptățită să primească toate drepturile salariale cuvenite, drepturi care, potrivit art. 156. se plătesc mai înaintea oricăror obligații bănești.
Pentru aceste considerente în temeiul art. 312 alin.1 teza II civ. Curtea va respinge ca fiind nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul Local.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâtul CONSILIUL LOCAL, împotriva sentinței nr. 1434 din 10 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - -- |
Grefier, |
Red. /2 ex. 16 dec.2009
Jud. fond. și
Președinte:Cristina RaiceaJudecători:Cristina Raicea, Carmen Tomescu, Manuela Preda