Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 5588/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.4583/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.5588/
Ședința publică de la 14 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 2: Uță Lucia
JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta -""SA - Membru Grup împotriva sentinței civile nr.335 din data de 25.02.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ și Fiscal - Complet Specializat pentru Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații G, și, având ca obiect:"drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta -""SA - Membru Grup, prin avocat I în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 09.10.2009 depusă la dosar-fila 27, lipsind intimațiiG, și.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurenta -""SA - Membru Grup, prin avocat I, interpelată fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă recurentei cuvântul în susținerea cererii de recurs.
Recurenta -""SA - Membru Grup, prin avocat I, având cuvântul, susține oral motivele de recurs, solicitând a se observa că acțiunea dedusă judecății, este prematur formulată, atâta timp cât nu au avut loc negocierile asupra Contractului Colectiv de Muncă în baza cărora cuantumul exact al sumelor ar fi trebuit stabilit.
Totodată, recurenta, prin avocat, apreciază că dreptul reclamanților de a primi aceste sume de bani reprezentând primele de Paști și de C, este prescris și sub aspectul că aceste prime nu reprezintă un drept salarial prestat în cadrul societății recurente, ci izvorăsc din prevederile Contractului Colectiv de Muncă.
Cât privește modul de calcul al drepturilor salariale ce fac obiectul prezentului litigiu, recurenta, prin avocat, solicită a se observa că acesta este total greșit, întrucât reclamanții în cauză, la momentul calculării drepturilor salariale s-au raportat la salariul mediu brut la nivel de societate, pe de o parte, iar pe de altă parte, după anul 2003 părțile au reglementat menținerea măsurii privind includerea sumelor suplimentare în salariul de bază; măsură susținută atât de reprezentații salariaților cât și de instanțele judecătorești care au confirmat includerea în salariul de bază a sumelor suplimentare, precum și acordarea acestora către salariați.
Având în vedere cele susținute, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea sentinței civile recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Fără cheltuieli de judecată.
Curtea, în temeiul art.150 cod proc. civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil dedus judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.335 din data de 25.02.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, în fond după casare, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile reprezentând primă de Paști pe anul 2004 și a respins ca prescrisă acțiunea pentru această perioadă în privința reclamanților G, și; a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada sărbătorilor de C 2004 și Paști 2004 pentru reclamanta și a respins ca prescrisă acțiunea reclamantei privind drepturile aferente celor două sărbători;a admis în parte în parte acțiunea formulată de reclamanții G, și împotriva pârâtei; a obligat pe pârâtă să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând prime de Paști și de C, astfel: G - 6526 pentru sărbătorile de Paști 2006-2007 și C 2005-2007, - 1101 lei pentru sărbătorile de C 2005, - 5052 lei pentru sărbătorile de Paști 2006-2007 și C 2005-2006, - 6526 lei pentru sărbătorile de Paști 2006-2007 și C 2005-2007 și - 6526 lei pentru sărbătorile de Paști 2006-2007 și C 2005-2007,actualizate cu indicele de inflație la data de 31 decembrie 2008; a obligat pârâta la plata către reclamanții, și a onorariului de expert.
Pentru a pronunța această soluție, în fond după casare, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Cu privire la prescripția dreptului la acțiune, prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 166 alin. 1 din Codul muncii.
Pe fond, s-a reținut că, potrivit art. 168 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2004, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP.
La alin. 2 al aceluiași articol se menționează că, pentru anul 2003, suplimentările de la alin. 1 au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Pentru anii 2004-2006, în actele adiționale la Contractul colectiv de muncă, alin. 2 al art. 168 fost formulat în sensul că, în anul 2003 suplimentările de la alin. 1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, fără să se fi dispus în acest sens și pentru viitor și fără să se specifice în acesta sens și în contractele colective de muncă încheiate ulterior anului 2003.
Prin urmare, a conchis Tribunalul, pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a negocia cu, conform dispozițiilor art. 168 CCM, care au fost menținute în contactele încheiate în anii următori și care sunt obligatorii pentru părți potrivit prevederilor art. 969 Cod civil, art. 1 alin. 1, art. 31 din Legea nr. 130/1999 și art. 236 alin. 4 din Codul muncii.
A mai reținut prima instanță că, părțile pot conveni modificarea Contractului colectiv de muncă doar pe parcursul executării lui, iar nu și după ce acesta a încetat să-și producă efectele. Or, în speță, înscrisurile depuse de pârâtă au vizat o reinterpretare a clauzelor Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv de muncă anual și în totală contradicție cu textul neechivoc al prevederii în sensul că suplimentările salariale au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat doar pentru anul 2003.
Prima instanță a înlăturat interpretarea dată de Comisia Paritară potrivit căreia voința comună a părților a fost ca, începând cu anul 2003, primele de Paști și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat, cu motivarea că aceasta are valoarea unei convenții care produce efecte numai pentru viitor, neavând putere retroactivă.
Tribunalul a avut în vedere raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, care concluzionează că suplimentările salariale nu au fost incluse în salariul de bază al angajaților societății pârâte și nici nu s-au acordat distinct ca părți variabile, și a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 din Codul d e procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat, în termenul legal, recurenta-pârâtă A- Membru Grup, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 din Codul d e procedură civilă, recurenta a reluat descrierea situației de fapt și a arătat, în esență, următoarele:
-promovarea acțiunii este prematură, întrucât dreptul de a formula acțiunea nu se poate considera născut, cât timp nu au avut loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor ar fi trebuit stabilit; potrivit dispozițiilor la art. 168 alin. (1) din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii 2003-2007, drepturile salariale suplimentare nu se acordă automat, ci doar subsecvent negocierilor anuale, ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice înaintea celor două evenimente anuale - Paște și C;
-dreptul la acțiune este prescris, față de dispozițiile art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, având în vedere că drepturile pretinse nu au natură salarială, nu au caracter continuu și nu reprezintă contraprestația oferită salariatului corespunzător activității desfășurate, ci sunt exclusiv drepturi acordate prin contractul colectiv de muncă salariaților, în scopul de a le oferi protecție socială;
-sumele solicitate au fost incluse în salariul lunar acordat, societatea achitând toate drepturile salariale în conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă, împrejurare confirmată atât de reprezentanții salariaților, cât și de instanțele învestite cu soluționarea unor litigii similare;
-modalitatea de calculinvocată în susținerea acțiunii este greșită, atâta vreme cât se raportează la nivelul salariului mediu brut pe societate, deși, potrivit dispozițiilor la art. 168 alin. (1) din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii 2003-2007, baza de calcul o reprezintă salariul de bază mediu la nivel de, ale cărui valori, în perioada 2004-2007, au fost diferite de valorile prezentate de către reclamant.
Intimații nu au depus întâmpinare.
În recurs, nu au fost propuse probe.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor formulate, precum și sub toate aspectele, conform art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat, urmând a fi admis ca atare, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:
Cu privire la excepția prematurității acțiunii, Curtea constată că, prin menționarea prevederilor art. 283 lit. e) din Codul muncii, în susținerea excepției prescripției dreptului la acțiune, pârâta, implicit, a recunoscut că dreptul la acțiune este născut și actual, astfel că nu se poate susține că acțiunea este prematur formulată, cu atât mai mult cu cât recurenta nu își poate invoca propria culpă pentru neefectuarea negocierilor prevăzute de textul Contractului colectiv de muncă pe care reclamantul și-au întemeiat acțiunea.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, Curtea reține că instanța de fond a făcut o justă interpretare și aplicare a legii, stabilind că în mod greșit recurenta a avut în vedere dispozițiile art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, câtă vreme obiectul conflictului individual de muncă privește plata unor drepturi salariale neacordate, ceea ce atrage incidența prevederilor art. 283 alin. (1) lit. c) din același Cod.
De altfel, instanța de fond a făcut aplicarea acestei din urmă dispoziții legale și a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată din oficiul, cu privire la suplimentele salariale pretinse de reclamanta pentru sărbătorile de Paști și C 2004 și de reclamanții G, și pentru sărbătorile de Paști 2005.
Pe fondul cauzei, Curtea reține următoarele:
Prin cererile formulate, intimații-reclamanți au solicitat obligarea la plata unor drepturi bănești reprezentând suplimente salariale de Paști și de C pentru anii 2004-2007 (conform tabelelor - anexă la cererile de chemare în judecată depuse în dosarele instanței de fond conexate), pe temeiul art. 168 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă la nivelul societății.
Din examinarea materialului probator administrat în cauză, se reține că art. 168 din Contractul colectiv de muncă pe anul 2003 avea următoarea formulare: "Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, salariații SNP SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA. Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalitătii de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor."
Prin act adițional, s-a prelungit cu un an aplicarea vechiului contract colectiv de muncă, pe care partenerii sociali au convenit să-l modifice și să-l completeze, în sensul adăugării, la art. 168, unui nou alineat cu următorul cuprins: "Pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de baza al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu."
Astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, ambele părți au recunoscut că, în anul 2003, suplimentările salariale prevăzute la alin. 1 al art. 168 nu s-au mai acordat potrivit acestui articol, ci au fost introduse in salariul de baza al fiecărui salariat.
Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar, rezultă fără dubiu că dispozițiile art.168 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă aplicabil pe anul 2003 au fost menținute identic și în contractul colectiv de muncă aplicabil în anul 2004.
Ulterior, începând cu anul 2005, clauza înscrisă la art.168 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă a fost modificată în sensul că "în anul 2003, suplimentările salariale de la alin. 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Este întemeiată susținerea recurentei potrivit căreia sumele solicitate de reclamanți au fost incluse în salariul lunar acordat, astfel încât aceștia au beneficiat în fapt de toate drepturile salariale cuvenite conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate cu titlu de suplimentări salariale.
Din interpretarea clauzelor Contractelor colective de muncă la nivel de unitate aplicabile pentru perioada 2004-2007, prin prisma dispozițiilor art. 977 din Codul civil, Curtea reține că voința reală a părților la data negocierii și încheierii acestora a fost de a sublinia că suplimentările salariale de Paști și de C au fost incluse în salariul de bază încă din anul 2003 și, deci, și în anii 2004, 2005, 2006 și 2007 urmează sa fie achitate în același mod, adică prin includerea în salariul de bază. Astfel se explică, inițial, preluarea cu aceeași formulare a art. 168 alin. 2, precum și reformularea ulterioară a clauzei supuse interpretării, începând cu anul 2005, în sensul că,în anul 2003, suplimentările salariale de la alin. 1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Această "reașezare" a salariului rezultă și din mențiunile efectuate în carnetele de muncă al intimaților, precum și din adresele eliberate de angajator privind salariul minim și salariul mediu brut pe unitate, constatându-se că a operat o creștere a salariului mediu brut al salariaților.
În concluzie, se reține că, în Contractele colective la nivel de unitate încheiate în anii 2005 - 2007, s- menținut alin. 1 al art.168, dar, la alin. 2 al acestui articol, s-a precizat că, în anul 2003, suplimentările salariale de Paști și de C au fost introduse în salariul de bază al fiecărui angajat.
O atare interpretare este confirmată și prin hotărârea Comisiei Paritare, obligatorie pentru părțile semnatare ale Contractului colectiv de muncă, la care și instanța de fond a făcut referire, dar pe care în mod greșit a înlăturat-o, cu motivarea că aceasta modifică în fapt clauza contractuală interpretată după expirarea duratei anuale a contractului colectiv de muncă.
Astfel, Comisia Paritară a interpretat clauza înscrisă la art.168 alin.2 din Contractul colectiv de muncă aplicabil, așa cum a fost modificat prin actele adiționale încheiate în anii 2004 - 2006, în sensul că, începând cu anul 2003, părțile au înțeles să includă în salariul de bază al angajaților suplimentările salariale prevăzute la alin. 1, care urmau a fi acordate sub această formă. Concluzia Comisiei Paritare a fost în sensul că, începând cu anul 2003, față de împrejurarea că primele au fost incluse în salariile de baza ale angajaților, părțile contractante au considerat clauza înscrisă la art.168 alin. 1 ca rămasă fără obiect, întrucât primele nu mai erau individualizate în mod distinct, ci erau parte a salariului de bază. ulterioare au privit majorarea salariului de bază așa cum acesta a rezultat după includerea primelor.
O clauză cu un conținut similar este înscrisă și în Contractul colectiv de muncă în vigoare pentru anul 2008, în care, la art. 168 alin. 2 se prevede expres că, pe baza acordului și, începând cu anul 2003, primele de Paști și de C au fost incluse în salariul lunar de bază al tuturor angajaților (care au beneficiat în acest fel de o creștere salarială), devenind astfel o parte a salariului de bază ca întreg, fără a mai fi în mod distinct individualizate și fără ca, după anul 2003, să poată fi modificate în mod distinct față de salariu.
Părțile au mai precizat că, pentru înlăturarea oricăror neclarități, înțeleg să confirme împrejurarea că, după anul 2003, primele de Paști și de C au fost incluse în salariul lunar de bază al angajaților și de aceea nu au mai fost calculate și acordate în mod distinct salariaților. (filele 221 din dosarul instanței de fond nr-)
O atare prevedere, având caracter interpretativ, se constată că are ca scop lămurirea înțelesului clauzei înscrise la art. 168 alin. 2 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii precedenți, iar nu modificarea acestora, astfel încât nu s-ar putea aprecia că instanța i-ar conferi putere retroactivă în măsura în care i-ar da eficiență.
Prin urmare, în mod eronat Tribunalul a apreciat că o astfel de interpretare dată de părți clauzei de la art. 168 alin. 2 nu s-ar fi putut face decât până la expirarea duratei anuale a contractului colectiv de muncă ale cărui clauze au fost interpretate.
Față de considerentele anterior expuse, Curtea constată că în mod eronat prima instanță a omologat raportul de expertiză efectuat în cauză, deși expertul, depășindu-și atribuțiile, a procedat la interpretarea clauzelor contractuale și a dispozițiilor legale incidente, concluzionând că suplimentările salariale pretinse de reclamant nu au fost incluse în salariul de bază al acestuia.
Or, în raport de dispozițiile art. 201 din Codul d e procedură civilă, obiectul expertizei îl constituie împrejurările de fapt a căror lămurire impune consultarea unui specialist, iar nu problemele de drept asupra cărora instanța este chemată să se pronunțe.
Se reține că, în cauză, concluziile expertului nu sunt urmarea unei analize pertinente și convingătoare a situației de fapt rezultate din documentele contabile examinate, a unor calcule care să poată fi verificate de instanță, ci reprezintă simple aprecieri care nu pot forma convingerea judecătorului că exprimă un punct de vedere corect, cu atât mai mult cu cât nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv cu înscrisurile la care s-a făcut referire în cele ce preced.
Pentru considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 și 2 din Codul d e procedură civilă, Curtea urmează să admită recursul și să modifice sentința recurată în parte, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.
Curtea va menține dispozițiile sentinței recurate privind soluționarea excepției prescripției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-""SA - GRUPîmpotriva sentinței civile nr.335 din data de 25.02.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal - Complet Specializat pentru Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimațiiG, și.
Modifică sentința recurată în parte, în sensul că:
Respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
Menține dispozițiile sentinței recurate privind soluționarea excepției prescripției.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.: /Dact.:
8 ex./13.11.2009
Jud. fond: /
Președinte:Cristescu SimonaJudecători:Cristescu Simona, Uță Lucia, Rotaru Florentina