Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 56/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 56/CM
Ședința publică de la 10 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Răzvan Anghel
Grefier - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenta pârâtă "", cu sediul în Calea nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 2314/15.10. 2008 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în T,-, -.B,.5, județul T, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru recurenta pârâtă avocat, în baza împuternicirii avocațiale Nr. din 19.12.2008, depusă la dosar, lipsind intimata - reclamantă.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
În referatul oral asupra cauzei, grefierul de ședință învederează că recursul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Precizează reprezentantul recurentei - pârâte că nu mai are alte cereri, excepții de ridicat sau probe de formulat în cauză.
Instanța, în temeiul art. 150.pr.civ. declară încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei - pârâte, având cuvântul solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecare, respingerea acțiunii, ca nefondate. În subsidiar solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul că sumele sunt brute, din care se scad impozitul și contribuțiile la fondurile de asigurări sociale.
Solicită reprezentantul recurentei - pârâte să se observe că în mod greșit instanța de fond a respins excepția de prescripție a dreptului material la acțiune, invocată prin întâmpinare.
Potrivit art. 238 din Codul Muncii, contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă. Cu toate acestea nu trebuie ignorat faptul că primele solicitate prin acțiune își au izvorul în contractul colectiv și nu în contractul individual de muncă.
Mai arată reprezentantul recurentei - pârâte că drepturile suplimentare solicitate prin acțiune nu au caracter de drepturi salariale, neavând caracter permanent. În concluzie, având în vedere că primele solicitate nu se regăsesc în enumerarea expresă a indemnizațiilor, sporurilor și adaosurilor intrate în sfera noțiunii de "salariu" reglementată de normele Capitolului V din CCM, dreptul la acțiune pentru neexecutarea unei astfel de clauze se prescrie într-un termen de 6 luni de la data nașterii acestui drept, în conformitate cu prevederile art. 283 alin.(1) lit."e" din Codul Muncii.
Totodată, apărătorul recurentei - pârâte precizează că în mod greșit prima instanță a respins excepția de prematuritate a introducerii acțiunii, având în vedere că, potrivit alin.1 al art. 168 teza finală din CCM drepturile salariale suplimentare nu se acordă automat la nivelul unui salariu mediu la nivel pentru fiecare dintre angajații societății, ci doar subsecvent negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele două evenimente (Paștele și Cul).
Cu privire la incidența în cauză a prevederilor art. 257 din Codul Muncii, referitor la faptul că în conflictele de muncă sarcina probei aparține angajatorului, apărătorul recurentei arată că în mod greșit reține prima instanță că din actele aflate la dosarul cauzei nu rezultă că suplimentările salariale solicitate prin acțiune nu au fost incluse în salariile angajaților.
Mai precizează reprezentantul recurentei - pârâte că un alt motiv de netemeinicie este acela că instanța de fond nu a recunoscut caracterul obligatoriu al Deciziei Comisiei Paritare.
Modul de interpretare stabilit de Comisia Paritară nu are caracter retroactiv iar decizia este datată 31.08.2007 pentru că la acel moment au apărut problemele legate de includerea Primelor de Paști și de C în salariu.
Cu privire la cel de-al cincilea motiv de recurs, reprezentantul recurentei - pârâte arată că în mod greșit prima instanță a dispus acordarea unei despăgubiri constând în actualizarea cu rata inflației și nu acordarea dobânzii legale, așa cum prevede nr.OG9/2000.
Precizează apărătorul recurentei - pârâte că în speța de față răspunderea angajatorului nu poate fi decât de natură contractuală, așa cum stipulează OG, nr.9/2000.
Mai arată avocat că instanța de fond trebuia să precizeze în dispozitiv că sumele respective acordate salariatului sunt sume brute, din care se scad impozitul pe venit de 16% și contribuțiile la fondurile speciale ( asigurări sociale, șomaj, fondul de sănătate).
Totodată, cu privire la ultimul motiv de recurs, apărătorul recurentei precizează că instanța de fond a făcut o analiză trunchiată a dispozițiilor art. 168 și nu o interpretare sistematică a întregului text și a probelor din dosar, încălcând dispozițiile art. 236 alin.4 din Codul Muncii întrucât nu a respectat întocmai convenția părților și voința reală a acestora.
CURTEA
Prin cererea înregistrată LA Tribunalul Tulcea sub nr-, reclamanta a chemat în judecată Grup, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să-i plătească sumele datorate soțului său G, reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate de 5.630 lei precum și 678,63 lei pentru neachitarea la termen a obligațiilor susmenționate, conform indicelui de inflație.
În motivare a arătat că, așa cum rezultă din contactul individual de muncă 205/1987, Gaf ost angajat la cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată din data de 08.10.1987 până la data de 14.06.2006, când a încetat reporturile de muncă în urma concedierii conform Deciziei nr. 63/14.06.2006.
S-a menționat că, pe lângă salariul de bază, pentru munca prestată de care a beneficiat în conformitate cu prevederile Contractului Individual de Muncă, beneficia și de toate drepturile acordate în baza Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel de societate.
S-a precizat că, G, pentru anii 2004, 2005, 2006, nu a beneficiat de suplimentările salariale de C și de Paști, care se ridică la suma totală de 5.630 lei.
În drept, și- întemeiat cerere pe dispozițiile art. 281-282 Codul muncii.
În dovedire, au fost depuse la dosarul cauzei înscrisuri.
Pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare și înscrisuri.
S-au mai depus la dosarul cauzei: certificatul de deces seria nr. -, certificatul de căsătorie al reclamantei, Contractul Colectiv de Muncă pentru 2008, certificate emise de Curtea de Apel Constanța și Tribunalul Tulcea, adresele nr. 48 și 47/2008 și concluzii scrise.
În ședința publică din data de 15 octombrie 2008, reprezentantul pârâtei a precizat că nu mai susține excepția prematurității invocată în întâmpinare.
Prin sentința civila nr. 2314/15.10.2008 pronunțată de Tribunalul Tulceaa fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, ca nefondată și a fost admisă acțiunea în sensul obligării pârâtei să-i plătească reclamantei suma de 5.630 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, sume ce urmează să fie actualizate cu dobânda legală începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată și până la plata efectivă a sumei.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în esență următoarele:
Față de excepția prescripției dreptului la acțiune:
În cauză, sunt incidente dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, întrucât este vorba de drepturi salariale așa cum se menționează în, indiferent că ele sunt acordate cu titlu de premii sau cu ocazii mai speciale.
Astfel, articolul mai sus menționat dispune că "cererile trebuie formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, situație în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unei despăgubiri către salariați".
În prezenta cauză nu sunt incidente prevederile art. 283 lit. e din Codul muncii, invocate de pârâtă, care se referă la o prescripție specială, în sensul că, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii acestuia în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze contractuale ale acestuia.
Cu privire la fondul cauzei s-au reținut următoarele:
Potrivit certificatului de căsătorie depus la dosarul cauzei, reclamanta s-a căsătorit cu în data de 22 iulie 1989.
La data de 22.03. 2007 Gad ecedat, după cum rezultă din certificatul de deces seria -, nr. -.
Potrivit art. 162 alin 2 din Codul muncii, în caz de deces al salariatului, drepturile salariale datorate până la data decesului sunt plătite, în ordine, soțului supraviețuitor, copiilor majori ai defunctului sau părinților acestuia.
Din probele existente la dosarul cauzei rezultă că Gaa vut calitatea de salariat al pârâtei.
Potrivit art. 168 alin. 1 din la Nivelul Peterom pe anul 2004, "cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe Cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".
La alin. 2 s-a prevăzut că: "Pentru anul 2003 suplimentările de la al. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și condițiilor negociate cu. Și la Nivelul pentru anul 2005 menține textul alin. 1 al art. 168, aducând o modificare de conținut alin. 2 în sensul că, în anul 20003 suplimentările salariale de la alin. 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Același text se regăsește și în contractele colective de muncă pe anii 2006 și 2007.
Potrivit art. 969 Cod civil, "Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante" și, prin urmare, dispozițiile din contractele colective de muncă pe care își întemeiază pretențiile nu sunt desființate, astfel că trebuie să-și producă efectele juridice avute în vedere de părți la data încheierii.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs pârâta.
În motivarea recursului aceasta a invocat următoarele aspecte:
1) în mod greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune; în acest sens s-au reiterat motivele expuse în întâmpinare, susținându-se că drepturile pretinse nu au caracterul unor drepturi salariale, neavând caracter permanent și nefăcând parte din salariu în sensul art. 128 al.2 din contractul colectiv de muncă și ca urmare termenul de prescripție aplicabil este cel de 6 luni prevăzut de art. 283 al.1 lit. e din Codul Muncii;
2) în mod greșit s-a respins excepția prematurității, întrucât drepturile pretinse nu se acordă automat la nivelul unui salariu mediu la nivel de unitate ci numai subsecvent negocierilor anuale care nu au avut loc;
3) în mod greșit prima instanță a reținut că din actele existente în dosar nu rezultă că suplimentările au fost incluse în salarii, făcându-se aplicarea art. 257 din Codul Muncii întrucât a existat o imposibilitate obiectivă de a prezenta state de plată începând din anul 2002, acestea fiind păstrate în format electronic numai din anul 2005, depunerea unor astfel de state presupunând operațiuni complexe de natură a face practic imposibilă o astfel de probă; s-a mai arătat că aceste suplimentări fiind incluse în salarii nu erau oricum evidențiate în mod distinct în stele de plată;
4) instanța de fond nu a recunoscut caracterul obligatoriu al deciziei comisiei paritare din 31.08.2007 și care nu a avut caracter retroactiv ci a avut rolul de a interpreta voința părților cu privire la includerea respectivelor suplimentări în salariu, emiterea ei fiind în acord cu art. 10 din contractul colectiv de muncă;
5) în mod greșit instanța de fond a acordat suma reprezentând reactualizarea cu rata inflației și nu dobânda legală stabilită în conformitate cu OG nr. 9/2000;
6) instanța de fond ar fi trebuit să precizeze în dispozitiv că sumele acordate sunt sume brute din care se scade impozitul pe venit și contribuțiile la fondurile speciale - asigurări sociale, șomaj, asigurări de sănătate;
7) instanța de fond a interpretat trunchiat art. 168 din Codul Muncii și în acest mod nu a respectat convenția părților și voința reală a acestora în condițiile în care suplimentările pentru sărbători au fost incluse în salarii începând cu anul 2003, ignorând alin. 2 al art. 168 din contractul colectiv de muncă și actele adiționale ulterioare;
Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, arătând că în mod corect instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune și în mod corect a admis acțiunea, reiterând motivele expuse în cererea introductivă. A solicitat și cheltuieli de judecată, depunând o chitanță pentru un onorariu de 500 de lei.
Analizând sentința recurată prin prisma susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Având în vedere motivele de recurs invocate, care vizează aspecte diferite, vor fi analizate mai întâi motivele de recurs privind excepțiile invocate în cauză, apoi motivele de recurs privind îndreptățirea reclamantei la suplimentările pentru sărbătorile de Paști și C și în sfârșit motivele de recurs privind valoarea sumelor acordate de instanța de fond respectiv critica privind actualizarea cu rata inflației și critica privind caracterul brut al sumelor acordate.
1. Astfel, cu privire la motivele nr. 1 și 2 ale recursului Curtea reține următoarele:
a) Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune:
Curtea reține că în cauză, obiectul acțiunii îl constituie pretenții în legătură cu drepturile salariale neacordate astfel încât, chiar dacă acestea sunt întemeiate pe prevederile Contractului Colectiv de Muncă reprezintă în realitate tot o neexecutare contractului individual de muncă ale cărui prevederi se completează cu dispozițiile Contractului Colectiv de Muncă în conformitate cu art. 238 alin.2 Codul muncii.
Se mai are în vedere că art. 168 din contractul colectiv de muncă aplicabil în fiecare dintre anii 2005, 2006 și 2007 califică drepturile pretinse de reclamant ca "suplimentări ale drepturilor salariale" așa încât acestea au natura unor drepturi salariale și urmează regimul juridic al salariului.
Ca urmare sunt incidente prevederile art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii iar nu lit. e care se referă la neexecutarea altor clauze a Contractului Colectiv de Muncă.
Articolul 283 alin. 1 lit. e Codul muncii se aplică în ceea ce privește executarea altor obligații prevăzute de contractul colectiv de muncă.
În consecință în mod corect instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, nefiind aplicabil termenul de 6 luni prevăzut de art. 283 al.1 lit. e din Codul Muncii astfel cum susține recurenta.
b) Cu privire la excepția prematurității acțiunii:
Din cuprinsul părții introductive a sentinței recurate rezultă că la termenul din 15.10.2008, reprezentantul pârâtei, apărătorul ales al acesteia - av., a declarat că nu mai susține excepția prematurității formulării acțiuni, instanța de fond luând act de această declarație astfel încât această excepție nu a mai fost analizată.
În consecință, această excepție este invocată pentru prima oară în recurs, ca motiv al recursului. Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 109 Cod.proc.civ. oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente. În cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.
Trebuie analizat în consecință dacă dreptul pretins de reclamant s-a născut și dacă era necesară o procedură prealabilă.
Se va reține că angajatorul nu poate aprecia că acest drept nu s-a născut în absența negocierilor dintre patronat și sindicat.
Lipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare nu poate nega dreptul salariaților, asumat de părți prin contractele colective de muncă, de a beneficia de aceste suplimentări, în condițiile în care pârâta avea obligația de a purta aceste negocieri, nu a invocat și nu a probat nici o cauză care ar fi împiedicat-o să poarte aceste negocieri, eventual care să fi fost imputabilă reclamantului sau organizației sindicale, și, în această situație, nu poate invoca propria turpitudine pentru a se exonera de obligația asumată.
Simplul fapt că organizația sindicală nu ar fi solicitat timp de trei ani declanșarea acestor negocieri nu are relevanță și nu poate exonera recurenta de propria obligație de a declanșa negocieri și de a executa obligațiile asumate prin contractul colectiv de muncă în raport cu salariații proprii.
2. Cu privire la motivele nr. 3, 4 și 7 ale recursului Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 168 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul pe anul 2005,Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
În alin. 2 al aceluiași articol s-a menționat că,Pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1au fostintroduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu .
Același text se regăsește, în aceeași formă menționată, în Contractul colectiv de muncă pe anul 2006.
În sfârșit, pentru anul 2007, textul păstrează același conținut ca în contractele precedente.
În fine, prin,Nota asupra precizării situației primelor de Paște și C prevăzute în art. 168 din CCM al, cu nr.5140/31.08.2007 și semnată de reprezentanți ai patronatului și federației sindicale, se dă o interpretare textului în discuție,potrivit voinței părților la semnarea contractului.
Cu privire la textele cuprinse în contractele colective de muncă, față de susținerile părților, trebuie așadar stabilit dacă potrivit prevederilor cuprinse în acestea, suplimentările stabilite pentru sărbătorile de Paști sau C trebuiau plătite de angajator în mod distinct sau erau incluse în salariul lunar, sub forma a 12 părți egale.
Se constată că ipoteza din urmă a constituit soluția adoptată pentru anul 2003, însă drepturile pentru acest an nu fac obiectul prezentei cauze.
În contractele colective de muncă pentru anii următori, se face mențiunea că în anul 2003 aceasta a fost soluția adoptată.
Din formularea folosită însă, nu rezultă în nici un mod că aceeași soluție este adoptată și pentru anii 2004, 2005, 2006 și 2007.
Referirea la soluția adoptată în anul 2003 nu are de altfel nici o utilitate practică, apărând numai ca o prevedere pur informativă.
Dacă părțile ar fi avut intenția reală de a adopta aceeași soluție ar fi putut exprima această soluție în mod clar în cuprinsul articolului.
Nu se poate reține nici apărarea că din anul 2003, în continuare în anii următori, s-ar fi procedat în același mod, în sensul că suplimentele salariale ar fi fost considerate ca fiind incluse în salariul de bază și au fost avute în vedere la negocierea anuală a salariului, în mod global.
Astfel, dacă ar fi reală această împrejurare nu se înțelege pentru ce motiv ar mai fi înțeles părțile să includă în contractele colective din anii următori aceeași clauză, pe care ar fi putut-o elimina sau reformula.
Or, din voința expres și neechivoc exprimată de părți la încheierea contractelor colective de muncă rezultă fără nici un dubiu că s-a stabilit ca aceste suplimentări salariale să se achite distinct de restul drepturilor salariale.
În aceste condiții, eventuale date rezultate din statele de plată nu au relevanță, fiind vorba de o problemă de interpretare și aplicare a contractelor colective de muncă. De altfel, chiar recurenta susține că în statele de plată nu sunt evidențiate în mod distinct aceste suplimentări.
Este adevărat că art. 31 din Legea nr. 130/1996 dă posibilitatea modificării clauzelor contractului colectiv de muncă ori de câte ori părțile convin acest lucru dar numai pe parcursul executării lui și în condițiile legii, modificările devenind aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.
Potrivit art.244 din Codul Muncii, clauzele contractului colectiv de muncă poate fi modificat de părți doar pe parcursul executării lui, interpretarea și reformarea conținutului unei clauze urmând să își producă efecte până la momentul încetării efectelor contractului.
În speță, înscrisurile depuse de societatea pârâtă au vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse în art. 168 alin. 1 și 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv anual pentru anul 2005 și 2006.
Se constată de altfel că părțile nu au consemnat în contractele colectiv de muncă aplicabile în anii 2005 și 2006 faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază în anii precedenți și nici în anii respectivi, o asemenea interpretare fiind făcută abia în anul 2007.
Se va reține, astfel, că interpretarea clauzei, peste termenul pentru care a fost încheiat contractul și cu încălcarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 130/1996 ( prin acte neînregistrate la direcția teritorială de muncă ) nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al prevederii invocate.
Decizia Comisiei Paritare înregistrată sub nr. 5140/31.08.2007 intitulată,Notă asupra precizării situației primelor de Paște și C prevăzute în art. 168 din CCM al, fiind încheiată la data de 31.08.2007 nu poate produce efecte asupra unor drepturi născute deja și nu le poate nega cu efect retroactiv în sensul de a atribui alte efecte clauzei din contractul colectiv de muncă care le-a născut, în referire la suplimentările salariale pentru anul 2005, 2006 și pentru sărbătoarea de Paști în anul 2007. În ceea ce privește sărbătoarea de C în anul 2007 se va reține numai faptul că nota comisiei paritare atribuie alte efecte clauzei respective din contractul colectiv de muncă, or, contractul colectiv de muncă nu poate fi modificat decât prin acte adiționale în condițiile art.31 din Legea nr. 130/1996 ceea ce nu s-a dovedit.
Rezultă astfel că suplimentele salariale trebuiau achitate distinct.
Conform art.1 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
Potrivit art. 236 alin. 4 Codul muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Pe de altă parte, în conformitate cu art. 238(2) din Codul Muncii contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă.
Ca urmare, se reține că în mod corect instanța de fond a interpretat prevederile art. 168 din contractele colective de muncă aplicabile în anii 2005, 2006 și 2007 la nivelul societății pârâte, constatând că recurenta pârâtă trebuia să plătească în mod distinct suplimentările salariale pentru sărbătorile de Paști și C și nu le-a plătit.
3. Cu privire la motivele nr. 5 și 6 ale recursului Curtea reține următoarele:
În ce privește critica referitoare la acordarea de daune egale cu actualizarea cu rata inflației, Curtea reține că instanța de fond nu a acordat astfel de daune ci a acordat dobânda legală astfel cum însăși recurenta susține că ar fi trebuit.
Într-adevăr, însă, astfel cum susține recurenta, sumele datorate reclamantului sunt sume pentru care se datorează impozit pe venit precum și contribuții pentru fondurile de asigurări sociale și asigurare de sănătate, în condițiile legilor speciale aplicabile.
În art. 168 din contractele colective de muncă aplicabile nu se specifică faptul că suplimentarea salarială ar avea valoarea netă egală cu un salariu de bază mediu. Pe de altă parte, fiind vorba de sume de bani calificate de părți prin contractul colectiv de muncă drept suplimentări salariale rezultă că aceste drepturi se adaugă salariului și urmează aceleași reguli în materie de impozitare și reținere la sursă a unor contribuții legale, ceea ce de altfel este în avantajul angajatului și constituie pentru angajator o obligație în conformitate cu art. 40 al.2 lit. f din Codul Muncii. Or, față de modul de formulare al dispozitivului sentinței recurate se pot crea incertitudini cu privire la aceste aspecte, sens în care sentința recurată se va modifica corespunzător.
În consecință, va fi admis recursul cu modificarea numai în parte a sentința recurate în conformitate cu art. 312 al.2 Cod.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursulcivil formulat de recurenta pârâtă "", cu sediul în Calea nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 2314/15.10. 2008 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în T,-, -.B,.5, județul T împotriva sentinței civile nr. 2314/15.10.2008 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că suma de 5.630 lei este sumă brută din care se scad impozitul și contribuțiile la fondurile de asigurări sociale, actualizate cu rata inflației.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 10.02.2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
- jud. -
2.03.2009/4 ex.
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu, Răzvan Anghel
