Speta drepturi salariale, banesti. Sentința 57/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR.57/
Ședința publică din 19 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel Daniela Butnaru
Asistent judiciar - - -
Asistent judiciar -
Grefier -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza privind judecarea litigiului de muncă intervenit între reclamanții, cu sediul ales la Tribunalul Galați,-, jud.G în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL G și CURTEA DE APEL G, cauza având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 17.11.2008 care s-au consemnat în încheierea de ședință din aceeași zi când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 19.11.2008.
CURTEA
Asupra acțiunii de față, înregistrată la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele.
Prin acțiunea înregistrată inițial la Tribunalul Galați sub nr. 2168/121/24.04.2008, reclamanții, și a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Galați, Curtea de APEL GALAȚI, solicitând să se dispună:
- obligarea pârâtei Ministerul Justiției la virarea către pârâta Tribunalul Galați, acesta din urmă cu obligarea plății efective către fiecare reclamant a drepturilor salariale reprezentând sporul de fidelitate de 5% din indemnizația brută lunară pentru perioada aprilie 2005-31 martie 2006 și de 15% din indemnizația brută lunară începând cu data de 02 aprilie 2006 și până la încetarea stării de discriminare, actualizate cu rata inflației.
- Obligarea pârâtei Tribunalul Galați la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
În fapt, au motivat că fac parte din categoria personalului judiciar din cadrul instanțelor judecătorești,fiind încadrați în muncă la tribunalul mai sus menționat,și sunt discriminați,contrar prevederilor art.1-16 din OG nr.137/2000,a art.5 și art.l54 alin.3 din Codul muncii, față de restul personalului judiciar, prin excluderea de la beneficiul dreptului la sporul de fidelitate.
Astfel,văzând inclusiv normele și temeiurile de drept care urmează a fi evidențiate și invocate în prezenta acțiune civilă, au solicitat să rețină faptul că aplicabilitatea directă a dreptului comunitar,înseamnă o aplicare deplină, justă și uniformă și în același timp obligatorie a reglementărilor sale în toate statele membre,începând cu data intrării în vigoare,astfel că instanțele judecătorești naționale,au obligația aplicării dreptului comunitar prin asigurarea reală a efectului direct și deplin.
Dreptul material solicitat de către fiecare reclamant,s-a născut din lege și atribuie subsemnaților titulari,prerogativa exclusivă în virtutea căreia,acest interes manifestat expres prin acțiune,să solicite subiecților pasivi,toți având legitimitate procesuală pasivă,virarea,respectiv plata efectivă a drepturilor salariale cuvenite.
Recunoscând cu valoare de adevăr juridic,că măsura neplății drepturilor salariale solicitate, încalcă în mod regretabil inclusiv dispozițiile constituționale, urmează a se dispune în consecință de către instanța de judecată, în sensul reținerii temeiniciei și legalității pretențiilor pecuniare.
S-a apreciat de asemenea,că potrivit art.67-68 din Legea nr.168/1999 precum și normele cuprinse în Legea 53/2003,văzând și natura raportului de serviciu dintre părți,dreptul comun în materie este cel ce reglementează soluționarea conflictelor de drepturi,văzând în acest context,inclusiv petitul acțiunii civile,prin care în mod evident se solicită drepturi salariale.
Ca un drept material prevăzut expres în normele de drept arătate, să nu devină numai o obligație lipsită de conținut și consecințe, au solicitat a se dispune plata efectivă a sporului de fidelitate,aceasta conform și dispozițiilor cuprinse în Directiva CE -,art.7,art.19 pct.13 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice ratificat prin Decretul 212/2974,art.4 și următoarele din Carta Socială Europeană revizuită și ratificată prin Legea 74/1999,dar și art.16 alin.1 din Constituția României și art.23 alin.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului,unde se arată în mod clar,expres și fără echivoc că,toți oamenii au drepturi fără nici o discriminare la salariul lunar și celelalte sporuri și adaosuri bănești egale pentru muncă egală, aceasta conform și art.2 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și economice,și aert.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale,respectiv art.1 din Primul Protocol Adițional la această Convenție.
Au solicitat a se reține de către instanța de judecată criteriul acordării sporului de fidelitate și condițiile nelegale de excludere discriminatorie a subsemnaților reclamanți.
Criteriul și justificarea acordării sporului de fidelitate în favoarea personalului judiciar sau chiar nejudiciar (dar de specialitate juridică din instituțiile publice din justiție) este unul și același: efectul dreptului la vechime în specialitatea funcției din sistemul justiției garantat în mod egal de lege pentru toți cei ce muncesc într-o funcție judiciară sau în serviciul public al justiției,și implicit a fidelității acumulate cu respectarea incompatibilităților funcției specifice sistemului,indiferent de categoria socio-profesională din care fac parte persoanele. Deci, sporul de fidelitate se acordă pentru recompensarea rămânerii în funcție la locurile de muncă.
Astfel, potrivit art.4 din OUG nr.27/2006, absolut toate persoanele din categoria personalului judiciar de specialitate juridică din instanțele judecătorești (judecători, procurori, magistrați asistenți) ba chiar și personalul fără atribuții judiciare,dar de specialitate juridică din instituțiile publice din justiție (este vorba despre personalul,asimilat care în realitate îndeplinește atribuții pur administrative de funcționari publici în diversele instituții publice din justiție,aceștia neparticipând nicidecum la activitatea de judecată a instanțelor judecătorești,nefiind încadrate la acestea) beneficiază de un spor de,fidelitate pentru vechimea în funcția judiciară sau de specialitate juridică deținută în sistemul justiției.
Însă, deși funcția de asistent judiciar constituie atât o funcție judiciară cât și de specialitate juridică din instanțele judecătorești (în plus legea declarând în mod expres că perioada desfășurării activității de asistent judiciar este vechime în magistratură) totuși,prin art.16 alin.2 din nr.OUG27/2006,categoria socio-profesională a asistenților judiciari, a fost exclusă în mod discriminatoriu de la beneficiul sporului prevăzut de art.4 din nr.OUG27/2006 în favoarea tuturor categoriilor de personal judiciar sau nejudiciar de specialitate juridică din sistemul justiției.
Mai mult,până și personalul judiciar care nu este de specialitate juridică (personalul auxiliar de specialitate) beneficiază de sporul de fidelitate pentru vechimea în funcția judiciară deținută în sistemul justiției (art.16 din OUG nr.8/2007).
Făcând parte din categoria personalului judiciar,mai precis a personalului judiciar cu statut independent,raporturile juridice de muncă sunt guvernate de Codul muncii,conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod,exact la fel ca și în cazul restului personalului judiciar. Inadmisibilitatea discriminării între asistenții judiciari și judecători, inclusiv sub aspectul acordării sporului de fidelitate a fost reținută în mod constant și expres de practica judiciară.
În primul rând,prin prisma obiectului și cauzei juridice a cererilor din prezenta acțiune civilă,între judecători și de asistenți judiciari (aparținând toți aceleiași categorii a personalului judiciar) nu poate exista un tratament diferențiat sau criterii de apreciere diferite,deoarece asistenții judiciari,îndeplinesc o funcție similară celei de magistrat,întrucât trebuie să îndeplinească obligațiile profesionale prevăzute pentru magistrați;trebuie să dispună de pregătirea profesională,vechimea,profilul moral și aptitudinile stabilite pentru judecătorii de la tribunale;trebuie să respecte incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute pentru magistrați,trebuie să depună jurământul magistraților și să poarte ținuta vestimentară în modelul prevăzut pentru judecători; trebuie să respecte obligațiile profesionale prevăzute de Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor; li se aplică răspunderea disciplinară prevăzută pentru magistrați; se supun numai legii,prerogativă judiciară recunoscută numai judecătorilor; se bucură de stabilitate ca și magistrații stagiari și magistrații-asistenți;deliberează la fel ca judecătorii; au vot consultativ la fel ca și magistrații asistenți;au dreptul la opinie separată,drept recunoscut numai judecătorilor; nu pot face parte din partidele politice sau din sindicate (art.110-113 din Legea nr.304/2004).
Legiuitorul le-a impus condiții stricte și severe definitorii și specifice numai pentru magistrați,inclusiv aceea a respectării tuturor obligațiilor prevăzute pentru magistrați. Ca atare,având în vedere principiul nondiscriminării, persoanele care au aceleași obligații și interdicții profesionale nu pot fi tratați diferit, deci recunoașterea tuturor drepturilor salariale aferente profesiei și pentru asistenții judiciari,inclusiv a sporului de fidelitate se impune cu necesitate imperativă, deoarece aceștia se află într-o situație analogă cu magistrații.
În al doilea rând, nici între asistenții judiciari și personalul auxiliar de specialitate, nu poate exista un tratament diferențiat sau criterii de apreciere diferite sub aspectul continuității într-o funcție judiciară.
Pe aceeași linie de gândire se situează și hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțate în baza Protocolului nr.12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
În acest context sunt și aprecierile și considerentele aflate în concordanță cu practica judiciară și doctrina juridică.
Prin Hotărârea nr.39/30.01.2007 a a fost deja statuată în mod expres și definitiv,inadmisibilitatea discriminării între asistenții judiciari și judecători.
Menționează că poziția Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării,în sensul constatării discriminărilor prin neacordarea unor sporuri salariale în sistemul justiției, a fost confirmată și de Înalta Curte de Casație și Justiție,prin Decizia nr.XXXVI din 7 mai 2007, pe calea recursului în interesul legii.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general,în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. 1 - 303 din 2 2000) în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile,iar nu neapărat în situații chiar similare. Așa cum au arătat mai sus,practica judiciară și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării au statuat că asistenții judiciari, se află într- situație similară cu judecătorii.
Într-adevăr, este fără putință de tăgadă apartenența asistenților judiciari la personalul judiciar, aceștia prestând muncă alături de judecători și personalul auxiliar de specialitate,muncă prestată în cadrul instanțelor judecătorești.
Toate persoanele din acest cadru al personalului judiciar,inclusiv asistenții judiciari, sunt parte a unui raport juridic de muncă guvernat de Codul muncii. Toate aceste persoane prestează o muncă și, ca efect al acestor premise, acumulează o vechime în funcția judiciară respectivă,indiferent de categoria socio-profesională. Într-adevăr,conform art.16 alin.3 raportat la art.1 și art.295 alin.2 din Codul muncii, indiferent de categoria socio-profesională, perioada în care o persoană prestează munca într-o anumită funcție reprezintă vechime în funcția (specialitatea) respectivă.
Ca atare,vechimea în funcție este recunoscută de lege tuturor celor care prestează activități într-o anumită funcție,în temeiul unui raport de muncă,indiferent de felul raportului de muncă și al funcției deținute,în acest sens,pronunțându-se în mod unanim doctrina juridică și practica judiciară,deci se află sub aspectul analizat într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu tot celălalt personal judiciar, deoarece și aceștia sunt parte a unui raport de muncă și acumulează,în urma executării acestui raport,vechime în funcția judiciară deținută,fiind fideli acestei funcții judiciare,deoarece își mențin activitatea în sistemul judiciar,neexercitându-și dreptul prevăzut de art.41 din Constituție prin părăsirea acestui sistem în favoarea altei funcții extrajudiciare. De asemenea,asistenții judiciari respectă aceleași incompatibilități ca și magistrații, deci această fidelitate trebuie remunerată la fel.
Însă,este de remarcat că,deși asistenții judiciari își mențin cu fidelitate raportul de muncă în sistemul judiciar și acumulează vechimea în funcția judiciară respectând incompatibilitățile specifice sistemului justiției în mod similar cu restul personalului judiciar,totuși pentru această activitate și fidelitate în funcția judiciară,nu li se recunoaște sporul salarial de fidelitate,așa cum este recunoscut în cazul tuturor din restul personalului judiciar.
Cu alte cuvinte,unul și același element,constând în dreptul la vechimea în funcția judiciară și în fidelitatea față de această funcție cu respectarea incompatibilităților legale,produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului judiciar,în funcție de criteriul discriminatoriu al apartenenței la o anumită categorie socio-profesională judiciară.
Principiul egalității de tratament în salarizare,implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare,tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci,toate persoanele care se află în aceeași situație a depunerii unei activități în muncă într-o funcție judiciară și a menținerii cu fidelitate a acestei activități în sistemul instanțelor judecătorești,cu efectul juridic al acumulării vechimii în specialitatea funcției judiciare și fidelității față de aceasta,trebuie să li se recunoască,pentru unul și același element faptic generator de drept salarial,același element salarial:sporul de fidelitate. Din moment ce asistenții judiciari sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului judiciar din instanțele judecătorești sub aspectul exercitării unei funcții judiciare cu efectul identic al recunoașterii în mod egal și nediferențiat prin lege al aceluiași drept de vechime în funcția judiciară și al fidelității la fel ca și restul personalului judiciar,rezultă că asistenții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului judiciar,prin refuzul acordării sporului de fidelitate.
Aceasta cu atât mai mult,cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor,deoarece criteriul acordării sporului de fidelitate în favoarea personalului judiciar este unul și același: efectul dreptului la vechime în specialitatea funcției judiciare garantat în mod egal de lege pentru toți cei ce muncesc într-o funcție judiciară,și implicit a fidelității acumulate cu respectarea incompatibilităților funcției judiciare,indiferent de categoria socio-profesională din care fac parte persoanele din personalul judiciar.
În mod vădit eronat și fără absolut nici o relevanță,s-a invocat elementul categoriei socio-profesionale a asistenților judiciari pentru a încerca justificarea discriminării acestora,însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză,neavând nici o legătură cu fundamentarea sporului de fidelitate.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în indemnizația de bază,nu și în sporurile salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare.
În concluzie, prin neacordarea sporului de fidelitate, asistenții judiciari sunt în mod evident și grav discriminați deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului judiciar.
Deci,asistenții judiciari sunt discriminați și în sensul art.2 alin.1-3, art.6 din OUG nr.137/2000,întrucât le-a fost refuzat sporul de fidelitate nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor (condiția vechimii în funcția judiciară și a menținerii fidelității față de sistemul instanțelor judecătorești cu respectarea incompatibilităților),ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională,criteriul declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin.1 din nr.OG137/2000).
Ca atare,existența discriminării directe a asistenților judiciari reclamanți,rezultă și din dispozițiile art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare,art.7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale,ratificat prin Decretul nr.212/1974, art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările),art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă,art.5,art.6,art.8,art.39 alin.1 lit.a,art.40 alin.2 lit.c și art.154 alin.3,art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială,fără discriminări,restrângeri sau limită),art.20,art.16 alin.1,art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu,drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă) și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii.
Pârâta Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, invocând și lipsa calității sale procesuale pasive.
Astfel, a arătat că,discriminarea la care fac referire reclamanții rezultă din lege,și nu din modul de interpretare și de aplicare a acesteia.
Ori,Ministerul Justiției nu are atribuții de legiferare,ci doar de aplicare a legilor în vigoare.
Singura autoritate legislativă este Parlamentul României. Legiuitorul a înțeles să atribuie indemnizație concretizată printr-un procent la salariul brut în raport cu timpul efectiv lucrat personalului care desfășoară activități ce implică un grad sporit de dificultate și responsabilitate,tocmai pentru că activitatea în discuție este diferită de celelalte activități îndeplinite în mod obișnuit de personalul auxiliar. Prin urmare a apreciat că nu se poate reține culpa Ministerului Justiției pe considerentul că legile sunt apreciate de instanța de fond ca fiind discriminatorii, știut fiind că activitatea de legiferare aparține Parlamentului.
Așa cum au arătat reclamanții în cererea de chemare în judecată art.14 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale protocoalele adiționale la această convenție,ratificată de România prin Legea 30/1994 tatuează că,Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată,în special,pe sex,rasă,culoare,limbă,religie,opinii politice sau orice alte opinii,origine națională sau socială,apartenență la o minoritate națională,avere,naștere sau orice altă situație. Iar art.16 din Constituție prevede la alin.1 că,Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice,fără privilegii și fără discriminări.
Însă pentru a putea exista discriminare,fiind necesară protecția în temeiul dreptului la tratament egal,trebuie să fim în prezența recunoașterii,folosinței sau exercitării unuia dintre drepturile fundamentale ori a celor recunoscute de lege.
În continuare a arătat că dreptul la sporul de fidelitate pentru asistenții judiciari:
- nu este unul recunoscut de lege întrucât nu este reglementat prin nici un act normativ în vigoare;
- nu face obiectul articolului 14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale,întrucât Protocolul 12 la Convenție,ratificat de România prin Legea 103/2006 consacră expres la art.1 că, Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată,în special,pe sex,rasă,culoare,limbă,religie,opinii politice sau orice alte opinii,origine națională sau socială,apartenență la o minoritate națională,avere,naștere sau orice altă situație,astfel că nu poate fi aplicat în speță câtă vreme nu există nici un text legal care să recunoască dreptul la spor de confidențialitate;
- Prevederile art.14 din Convenție,așa cum CEDO a statuat în jurisprudența sa (cazul Thimmenos contra Greciei),nu are o existență independentă,întrucât are efect doar în relație cu drepturile și libertățile protejate de prevederile Convenției și Protocoalelor sale,or dreptul la diverse sporuri nu este în mod evident un drept fundamental apărat și garantat de Convenție.
- nu face obiectul reglementării constituționale din art.16,Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice,fără privilegii și fără discriminări întrucât Curtea Constituțională a statuat în numeroase decizii de speță,dintre care a citat decizia 108/2006 în care,curtea constată că sporurile,premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative,reprezintă drepturi salariale suplimentare,iar nu drepturi fundamentale,consacrate și apărate de Constituție. Față de cele statuate de decizia Curții sporurile,premiile și alte stimulente nu reprezintă drepturi fundamentale atunci când sunt acordate prin acte normative,deci a fortiori aceste drepturi nu sunt drepturi fundamentale atunci când nu sunt acordate prin acte normative.
Argumentele invocate sunt neîntemeiate în raport cu Art.1 alin.3 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare,prevede că,(3) Exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile, or asistenții judiciari nu se regăsesc într-o situație comparabilă sau analogă cu celelalte categorii de personal din sistemul bugetar.
CEDO a decis în mod constant în sensul că,pentru a putea fi vorba de discriminare,situațiile în discuție trebuie să fie comparabile,adică persoanele aflate în situații comparabile sau analoage,în materie,să beneficieze de un tratament preferențial;mai mult chiar,chiar dacă cele două situații sunt comparabile,Curtea a statuat că este permisă distincția între astfel de situații dacă există o justificare obiectivă și rezonabilă sau,altfel spus,diferențierea urmărește un scop legitim și respectă un raport de proporționalitate între scop și mijloacele utilizate. Jurisprudența Curții nu definește noțiunea de situații analoage sau comparabile,acestea fiind chestiuni ce rezultă din împrejurările concrete ale fiecărei cauze.
În speța de față,unde se ridică chestiunea unei discriminări de natură salarială,existența unor situații analoage sau comparabile trebuie analizată,neîndoielnic,din punctul de vedere al reglementărilor legale cu incidență în ceea ce privește conținutul concret al funcțiilor de judecător și asistent judiciar. Față de situația personalului auxiliar al cărui statut este reglementat prin lege specială,Legea 567/2004, sistem de salarizare stabilit prin act normativ special,OG nr.8/2007 este evident că nu se poate reține situație comparabilă sau analogă.
Față de posibilitatea reținerii unei situații comparabile între funcțiile de judecător și asistent judiciar, a arătat că:
Statutul judecătorilor și procurorilor este reglementat pe larg în cuprinsul Legii 303/2094,republicată,cu modificările și completările ulterioare. Spre deosebire,statutul funcției de asistent judiciar este reglementat de art.55 și art.110 și următoarele din Titlul V -Asistenții judiciari din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară republicată,modificată și completată.
Condițiile de numire și recrutare ale asistenților judiciari sunt diferite de condițiile de acces în magistratură.
Recrutarea magistraților presupune parcurgerea unor etape legale obligatorii de verificare a aptitudinilor și competențelor profesionale - a se vedea întreg Capitolul I al Titlului II din Legea 303/2004 - în vreme ce,spre comparație,Hotărârea Guvernului 616/2005,act normativ ce stabilește procedura de numire a asistenților judiciari,nu reglementează o astfel de procedură de verificare prealabilă în cazul persoanelor propuse ministrului justiției spre a fi numite ca asistenți judiciari.
Selecția asistenților judiciari este limitată la candidații propuși de confederațiile patronale și confederațiile sindicale reprezentative la nivel național.
Apoi,numirea asistenților judiciari se face de ministrul justiției,autoritate a executivului,la propunerea Consiliului Economic și Social,în vreme ce numirea magistraților se face de către Consiliul Superior al Magistraturii,fie,în cazul celor definitivi de către Președintele României, la propunerea,în condițiile art.31 din Legea nr.303/2004,republicată și modificată.
În plus,așa cum a reținut și Curtea Constituțională,Consiliul Economic și Social este instituție publică de interes național,tripartită,autonomă,constituită în scopul realizării dialogului social la nivel național dintre patronat,sindicate și Guvern și a climatului de stabilitate și socială, reprezentând, așadar, un segment bine determinat al vieții politice și sociale,iar nu interesele generale ale societății.
Atribuțiile conferite de lege celor două funcții sunt profund diferite.
Conform art.1 din Legea nr.303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor,republicată,modificată și completată,Magistratura este activitatea judiciară desfășurată de judecători în scopul înfăptuirii justiției și de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societății, a ordinii de drept,precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor.
Judecătorii și procurorii au calitatea de magistrați - iar în această calitate beneficiază de inamovibilitate și independență (judecătorii), respectiv de stabilitate și independență (procurorii).
Asistenții judiciari-funcția a fost creată în urma modificării și completării aduse Legii nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.179/1999 - au,după cum sugerează și denumirea funcției,doar rolul de secundanți ai judecătorului.
Deși participă la soluționarea anumitor cauze,votul asistenților judiciari este unul consultativ,iar după cum a reținut și Curtea Constituțională,atribuțiile specifice funcției de asistent judiciar nu sunt exercitate cu caracter de permanență,ci doar în cazurile când se judecă,în primă instanță, conflicte de muncă.
Între cele două funcții sunt de asemenea diferențe clare și în ceea ce privește aplicarea sancțiunilor disciplinare și eliberarea din funcție. Astfel,spre deosebire de situația magistraților a căror procedură de eliberare din funcție este reglementată de Legea nr.303/2004 și de Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii,asistenții judiciari sunt eliberați din funcție de ministrul justiției în condițiile art.113 din Legea nr.303/2004 inclusiv ca urmare a reducerii numărului de posturi de asistenți judiciari în raport cu volumul de activitate al instanței. Faptul că asistenții judiciari sunt supuși acelorași sancțiuni disciplinare ca și magistrații,este real,dar nu prezintă nici o relevanță în cauză deoarece procedura de aplicare a acestor sancțiuni și autoritatea publică ce o aplică,precum și mijloacele specifice de contestare a sancțiunii aplicate sunt diferite (având în vedere garanțiile constituționale și legale de independență conferite magistraților,sancțiunile disciplinare pot fi luate doar de către alți magistrați,iar nu de către autorități ale executivului,în speță de către ministrul justiției).
În ceea ce privește durata exercitării funcției,aspect cu o semnificație deosebită pentru a demonstra că nu avem de-a face cu o situație analoagă sau comparabilă,a arătat că exercitarea funcției de asistent judiciar este esențialmente temporară,aceștia fiind numiți pe un mandat cu durată limitată de 5 ani,cu posibilitatea unei reînvestiri ulterioare,în vreme ce judecătorii își exercită funcția pe durată nedeterminată.
În același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională.
Prin Deciziile nr.239 din 05.06.2003 și nr.362 din 30.09.2003,Curtea Constituțională s-a pronunțat sub aspectul încălcării art.16 din Constituție cu privire la constituționalitatea unor dispoziții cuprinse în OUG nr. 177/2002 privind salarizarea magistraților (este de observat că nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare nu face decât să transpună în plan legislativ dispozițiile art.16 din Constituție ce consacră egalitatea în fața legii,fără privilegii și discriminări).
Conform acestor dispoziții legale,asistenții judiciari le erau recunoscute doar o parte din drepturile salariale și de altă natură prevăzute pentru magistrați,autorul excepției reclamând instituirea unei discriminări.
În ambele cazuri, Constituțională a respins excepțiile ca nefondate,reținând că,situația diferită în care se află magistrații consultanți (asistenții judiciari) în raport cu magistrații,judecători și procurori,justifică,atât în sensul prevederilor art.16 alin.(1) din Constituție,cât și în sensul reglementărilor internaționale,instituirea unui tratament juridic diferențiat,drepturile care li se acordă ținând de opțiunea legiuitorului,fără obligativitatea recunoașterii tuturor drepturilor stabilite pentru magistrați.
Curtea a reținut că,magistrații consultanți se află într-o situație esențial diferită față de alte categorii de magistrați,chiar și față de persoanele asimilate acestora,deoarece condițiile de numire și de încetare a funcției,durata acesteia și procedura sancționării disciplinare a magistraților consultanți diferă în mod esențial de cele aplicabile celorlalte categorii de magistrați,iar atribuțiile specifice acestei funcții nu sunt exercitate cu caracter de permanență,ci doar în cazurile când se judecă,în primă instanță,conflictele de muncă.
Așa cum s-a statuat de Curtea Constituțională prin decizii,diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului,ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții. Legiuitorul este de drept, totodată să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază pe care le poare diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordăDe asemenea,în continuarea argumentației,Curtea Constituțională statuează că,în acord cu practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu cauza Marcks împotriva Belgiei,1979) principiul egalității în drepturi și al nediscriminării se aplică doar situațiilor egale ori analoage,iar tratamentul juridic diferențiat,instituit în baza unor situații obiectiv diferite,nu reprezintă nici privilegii și nici discriminări.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în Hotărârea 232/29.08.2007 a statuat că,diferitele categorii de salariați determină soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora,fără ca prin această soluție să se încalce principiul egalității.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a pronunțat prin Hotărârea 58/15.03.2007 în sensul că,Referitor la lipsa beneficiului sporului de fidelitate - faptele prezentate nu sunt fapte de discriminare
Hotărârea nr.39/2007 a și Decizia XXXVI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prezentate de reclamanți în sprijinul pretențiilor lor nu au nici o relevanță în speță, acestea referindu-se la sporul de vechime și nu la cel de fidelitate.
Reclamanții au depus la dosar practică judiciară, constând în sentințe ale tribunalelor din țară.
Tribunalul Galați, prin Încheierea din data de 25.06.2008, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea la Curtea de APEL GALAȚI, în baza dips. art. I și II din OUG nr. 75/2008.
La Curtea de APEL GALAȚI, dosarul a fost înregistrat sub același număr.
Analizând și coroborând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele.
În ceea ce privește excepția invocată de pârâta Ministerul Justiției, aceasta este neîntemeiată, acesta având atribuții privind modalitatea de salarizare și fiind ordonator principal de credite, potrivit disp. art. 131 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, art. 1 alin. 1 și art. 4 din nr.HG 83/2005 iar obiectul acțiunii îl constituie tocmai acordarea de drepturi salariale.
Pe fondul cauzei, acțiunea este apreciată ca fiind nefondată pentru următoarele considerente.
Reclamanții îndeplinesc funcția de asistenți judiciari în cadrul pârâtei Tribunalul Galați.
Potrivit Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, tratamentul diferențiat se analizează în sensul stabilirii dacă persoanele se află în situații comparabile, nu neapărat similare.
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a interpretat art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în sensul că diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă (cauza Fredin/, / și altele ).
Ori, categoria de personal a asistenților judiciari și cea a magistraților și a personalului auxiliar, nu se află în situații comparabile, așa cum susțin reclamanții iar diferența arătată prin neacordarea sporului de fidelitate își găsește astfel o justificare rezonabilă.
Astfel, făcând o paralelă între rolurile activităților înfăptuite în scopul înfăptuirii justiției, se observă anumite diferențe.Așa cum a statuat și Curtea Constituțională, stabilirea unor reglementări diferențiate pentru persoane aflate în situații diferite nu constituie nici discriminări nici privilegii.
În cauza de față, instanța consideră că nu devin aplicabile disp. art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nici jurisprudența Curții Europene Drepturilor Omului pentru a fi aplicate în mod direct, pentru faptul că reclamanții nu se află în situația de a fi discriminați față de celelalte categorii profesionale ce își desfășoară activitatea în cadrul sistemului judiciar, nefiind în situații comparabile sau identice.
Dacă există o justificare obiectivă și rezonabilă și se respectă un raport de proporționalitate între scop și mijloacele utilizate, este permisă distincția între situații.
Ori, între activitatea desfășurată de asistenții judiciari și personalul auxiliar nu se poate pune semn de egalitate și nici nu se poate constata că există o asemănare, fiecare activitate fiind reglementată prin legi speciale (Legea nr. 304/2004 pentru asistenții judiciari și Legea 567/2004 pentru personalul auxiliar), atribuțiile fiind total diferite.
Curtea apreciază că nu poate constata existența unei situații comparabile nici între funcția de asistent judiciar și cea de judecător.
Statutul funcției de magistrat este reglementată prin Legea nr. 303/2004 iar cel al asistenților judiciari prin Legea nr. 304/2004 modificată și completată în cadrul Titlului
Principalul argument pe care îl instanța îl consideră definitoriu în vederea justificării neacordării sporului de fidelitate este faptul că, potrivit disp. art. 110 din Legea nr. 304/2004, asistenții judiciari sunt numiți de ministrul justiției, la propunerea Consiliului Economic și Social,pe o perioadă de 5 ani,dintre persoanele cu o vechime în funcții juridice de cel puțin 5 ani. Contrar celor susținute de reclamanți, prevederile art. 111 alin. 1 din același act normativ arată căasistenții judiciari se bucură de stabilitate pe durata mandatuluiși se supun numai legii.
Mai mult, conform alineatului 4 din același articol,asistenții judiciari pot fi eliberați din funcție și ca urmare a reducerii numărului de posturi, în raport cu volumul de activitate al instanței.
În baza disp. 114, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Consiliului Economic și Social și a Ministerului Justiției, se stabilesc: condițiile, procedura de selecție și de propunere de către Consiliul Economic și Social a candidaților, pentru a fi numiți ca asistenți judiciari de către ministrul justiției; condițiile de delegare, detașare și transfer al asistenților judiciari.
Față de toate aceste prevederi legale, este justificată neacordarea sporului de fidelitate categoriei profesionale a asistenților judiciari, exercitarea funcției de asistent judiciar fiind temporară, spre deosebire de personalul auxiliar și magistrați care își exercită funcția pe perioadă nedeterminată.
În același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 239/05.06.2003, statuând că, funcția de magistrat consultant, a fost creată în urma modificării și completăriiLegii nr. 92/1992pentru organizarea judecătorească, prinOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 28 februarie 2002. Prin această reglementare conceptul de asistent judiciar a fost înlocuit cu cel de magistrat consultant, atribuindu-se denumirea de magistrat acestei funcții în considerarea faptului că titularul său face parte din completul de judecată care soluționează, în primă instanță, conflictele de muncă. Alăturând cuvântului magistrat atributul de "consultant", legiuitorul a evidențiat de la început statutul diferit al acestei categorii față de ceilalți magistrați.
Astfel condițiile de numire a magistraților consultanți( în prezent, având denumirea de asistenți judiciari) sunt diferite de condițiile generale de acces în magistratură. Potrivitart. 1din Legea nr. 109/1997 privind organizarea și funcționarea Consiliului Economic și Social, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141 din 7 iulie 1997, modificat prinLegea nr. 58/2003, Consiliul Economic și Social este instituție publică de interes național, tripartită, autonomă, constituită în scopul realizării dialogului social la nivel național dintre patronat, sindicate și Guvern și a climatului de stabilitate și socială, reprezentând, așadar, un segment bine determinat al vieții politice și sociale, iar nu interesele generale ale societății.
Eliberarea din funcție a magistraților consultanți este, de asemenea, supusă unor condiții diferite față de cele care se aplică celorlalte categorii de magistrați.Art. 69^5alin. 1 din Legea nr. 92/1992, introdus prinOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2002, prevede că "Magistrații consultanți pot fi eliberați din funcție de ministrul justiției, în condițiileart. 92, care se aplică în mod corespunzător. De asemenea, ei pot fi eliberați din funcție ca urmare a reducerii numărului de posturi de magistrați consultanți, în raport cu volumul de activitate", în vreme ce alte categorii de magistrați se bucură de inamovibilitate.
În plus,art. IIIalin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2002 stabilește caracterul temporar al dispozițiilor privitoare la magistrații consultanți, prevăzând că "Magistrații consultanți vor funcționa potrivit dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență până la instituirea tribunalelor muncii, în condițiile legii".
Așadar, dincolo de denumirea comună de "magistrat", magistrații consultanți se află într-o situație esențial diferită față de alte categorii de magistrați, chiar și față de persoanele asimilate acestora, deoarece condițiile de numire și de încetare a funcției, durata acesteia și procedura sancționării disciplinare a magistraților consultanți diferă în mod esențial de cele aplicabile celorlalte categorii de magistrați, iar atribuțiile specifice acestei funcții nu sunt exercitate cu caracter de permanență, ci doar în cazurile când se judecă, în primă instanță, conflicte de muncă.
Curtea a constatat că situația diferită în care se află magistrații consultanți justifică, atât în sensul prevederilorart. 16alin. (1) din Constituție, cât și în sensul reglementărilor internaționale, instituirea unui tratament juridic diferențiat, drepturile care li se acordă ținând de opțiunea legiuitorului, fără obligativitatea recunoașterii tuturor drepturilor stabilite pentru magistrați.
Hotărârea nr. 39/30.01.2007 a CNCD și decizia nr. XXXVI /07.05.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu au aplicabilitate în cauză întrucât se referă la sporul de vechime în muncă și nu cel de fidelitate.
În ceea ce privește starea de discriminare invocată, instanța apreciază că a constituit opțiunea legiuitorului de a reglementa prin actele normative enumerate drepturile în favoarea unor asemenea categorii profesionale, iar examinarea soluției alese excede cadrului legal al discriminării stabilit prin nr.OG 137/200.
Potrivit art.1 din nr.OG137/2000, au caracter discriminatoriu prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane aflate în situații comparabile.
Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, interpretând art.14 din Convenție, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se fac distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe justificare rezonabilă și obiectivă.
Prin Decizia nr.818/2008 a Curții Constituționale s-au considerat ca fiind neconstituționale prevederile art.27 al.1 din nr.OG137/2000,în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Totodată, Curtea Constituțională constată că unele dispoziții ale Ordonanței Guvernului nr.137/2000, și anume prevederile art.1, art.2 alin.(3) și art.27 alin.(1), lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, așa cum s-a și întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepțiile, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.(4) din Constituție, precum și prevederile art.61 alin.(1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art.115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală.
Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art.126 alin.(1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Practica judiciară depusă la dosar de reclamanți nu poate constitui temei de drept pentru instanță, având doar valoare de jurisprudență (de altfel, este vorba de sentințe definitive fără a purta mențiunea că sunt și irevocabile, deci au putere de lucru judecat relativă).
Mai mult, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea pronunțată la data de 6 2007 în cauza Beian împotriva României, a precizat faptul că, divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate supra competenței lor teritoriale iar rolul de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței revine instanței supreme.
Față de toate considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, se va respinge acțiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN MAJORITATE DE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanții, cu sediul ales la Tribunalul Galați,-, jud.G în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL G și CURTEA DE APEL G,ca nefondată.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 19 2008.
Președinte, Judecător,
- - -
Grefier,
sent.jud.-/19.12.2008
Tehnored./9 ex./ 22 2008
Opinie separata in sensul admiterii actiunii, asa cum a fost formulata, pentru urmatoarele motive:
In fapt, reclamantii sunt asistenti judiciari in cadrul Tribunalului G, avand o vechime in activitate de peste 8 ani si solicita acordarea sporului de fidelitate.
Între reclamanti si ceilalti asistenti judiciari din tara precum si celelalte categorii profesionale din cadrul sistemului justitiei, inclusiv asimilati, care au primit aceste drepturi - nu poate exista un tratament diferențiat sau criterii de apreciere diferite, deoarece toti îndeplinesc o funcție similară, cu atribuții similare.
Ca atare, având în vedere principiul nondiscriminării, persoanele care au aceleași obligații și interdicții profesionale nu pot fi tratați diferit, deci recunoașterea tuturor drepturilor salariale aferente profesiei și pentru asistentii judiciari se impune cu necesitate imperativă, deoarece aceștia se află într-o situație analogă cu categoriile de personal din sistemul justitiei care au primit aceste drepturi.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Aratam ca prevederile Codului Muncii le sunt incidente si reclamantilor, in conformitate cu art. 1 alin. 2 coroborat cu art. 295 alin. 2 din acesta.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art. 155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art. 154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai in raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul "egalității de tratament" în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație a depunerii unei activități în muncă într-o funcție cel puțin similara dacă nu identică, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului),nu și în sporurile si a celorlaltor adaosuri salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cutotul speciale și specifice de acordare.
Ca atare, existența discriminării directe a asistentilor judiciari reclamanți rezultă și din dispozițiile: art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție (care interzic discriminările); art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr. 74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c și f art. 154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art. 20, art. 16 alin. 1, art. 53 și art. 41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața egii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Potrivit art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art. 29 pct. 2, în exercițiul drepturilor și libertăților ale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
În conformitate cu art. 20 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte, iar dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care legislația internă conține dispoziții mai favorabile.
De asemenea, potrivit art. 6 alin. 2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Starea de discriminare este deplin probata prin practica depusa la dosar, practica din care rezulta ca la alte tribunale din tara asistentii judiciari incaseaza acest spor.
de cele expuse, consideram ca este admisibila cererea, asa cum a fost formulata iar, ca o consecinta directa, paratul Tribunalul G ar trebui sa faca mentiunile in carnetele de munca ale reclamantilor.
Asistenti Judiciari:
- -
- și tehnored.opinia separată
Asistenți jud./9 ex./5.12.2008
Președinte:Virginia FilipescuJudecători:Virginia Filipescu, Marioara Coinacel Daniela Butnaru
