Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 5734/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5734
Ședința publică de la 26 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marin Covei
JUDECĂTOR 2: Sorina Lucia Petria Mitran
Judecător - -
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr.756 din 27 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic de C, chematele în garanție Casa de Asigurări de Sănătate D, Autoritatea de Sănătate Publică D, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns avocat G pentru recurenta reclamantă, consilier juridic pentru intimatul pârât Spitalul Clinic de C, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat G, pentru recurenta reclamantă, solicită, în raport de motivele de recurs invocate în scris, admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii, fără obligarea la cheltuieli de judecată.
Consilier juridic, pentru intimatul pârât Spitalul Clinic de C arată că susține motivele invocate în întâmpinarea scrisă, în raport de care solicită respingerea recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Tribunalul Dolj prin sentința civilă nr.756 din 27 februarie 2009 respins cererea precizată formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic de
A respins cererile de chemare în garanție formulate de pârâtul Spitalul Clinic de C împotriva chemaților în garanție Casa de Asigurări de Sănătate D și Autoritatea de Sănătate Publică
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Sporul pentru condiții deosebit de periculoase solicitat de reclamantă a fost reglementat în timp prin mai multe acte normative:
Astfel, HG 281/1993 privind salarizarea personalului din unitățile bugetare, modificată și completată prin HG 561/2000, pe care își întemeiază reclamanta cererea și care prevedea că locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului și condițiile de acordare se stabilesc prin regulament elaborat de Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii și Protecției Sociale, la propunerea ministerelor, celorlalte instituții naționale și locale ale administrației publice interesate, după consultarea sindicatelor.
Aceste dispoziții invocate de reclamantă nu-și găsesc însă aplicabilitatea în cauză deoarece 281/1993, 1471/2004, Circulara Ministerului Sănătății nr. 50422/03.-11.2004, care au introdus noi capitole la vechiul Regulament nr- - Anexa 1 au fost în vigoare de la data de 01.01.2005 pînă la apariția OUG 115/02.12.2004, ordonanță aprobată prin Legea nr. 125/2005, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice în sectorul sanitar.
În perioada dedusă judecății, martie 2005 - februarie 2008, aplicabile sunt dispozițiile OUG nr. 115/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitare, aprobată cu modificări prin Legea 125/2005, intrată în vigoare la 01.01.2005, care la art. 13 alin. 1 lit. cap revăzut un spor de până la 25 % din salariul de bază pentru activitatea desfășurată de personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din compartimentele de terapie intensivă,care solicită o încordare psihică foarte ridicată sau se desfășoară în condiții deosebite, iar la art. 13 alin.1 lit. eap revăzut un spor de 50-100% din salariul de bază pentru condiții deosebit de periculoase, pentru activitate desfășurată în anumite secții printre care și psihiatria.
Art.13 alin 3 din OUG 115/2004 a prevăzut că locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporurilor prevăzute la alin. 1, precum și condițiile de acordare a acestora se stabilesc prin regulament aprobat prin Ordin al Ministrului Sănătății, cu consultarea sindicatelor sanitare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară, pentru sporurile prevăzute la alin.1 lit.e fiind necesar și avizul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și al Ministerului Finanțelor Publice.
Regulamentul privind acordarea sporurilor la salariile de bază în conformitate cu prevederile art.13 din OUG 115/2004, aprobată cu modificări și completări prin legea 125/2005 a fost aprobat prin Ordinul nr. 721/07.07.2005 al Ministerului Sănătății și reglementează mai multe categorii de sporuri diferite pentru fiecare loc de muncă în parte, în funcție de condițiile în care se desfășoară activitatea la fiecare loc de muncă în parte.
Astfel potrivit Anexei 3 lit. A pct. 3 din Ordinul nr. 721/07.07.2005 s-a stabilit că beneficiază de spor de până la 25% din salariul de bază personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar din compartimentele de terapie intensivă, spor pe care spitalul pârât l-a acordat reclamantei.
Potrivit Anexei nr.2 lit. B pct. 2 din Ordinul nr. 721/07.07.2005 s-a stabilit că beneficiază de spor de 50%-75% personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din laboratoarele și compartimentele paraclinice și din structurile de primire a urgențelor din spitalele de psihiatrie, spor pe care în solicită reclamanta.
Acordare sporurilor se face cu respectarea dispozițiilor art. 9 din Ordinul nr. 721/07.07.2005 care prevede că "în unitățile care au în structură secții sau compartimente de diferite profiluri se acordă spor numai personalului care lucrează permanent în secțiile sau compartimentele prevăzute în anexele la prezentul regulament (TBC, boli infecțioase, psihiatrie, neuropsihiatrie infantilă, sanatorii preventorii, etc.)".
Legiuitorul a înțeles așadar să instituie prin norme speciale care nu pot fi aplicate prin extensie sau analogie sporuri diferite pentru fiecare loc de muncă în parte ( compartiment, secție) având în vedere specificul muncii, condițiile concrete în care își desfășoară activitatea personalul angajat, gradul de risc pe care îl presupune fiecare loc de muncă și a stabilit că printr-o dispoziție expresă că fiecare spor în parte se acordă personalului care lucrează permanent în secțiile sau compartimentele prevăzute în anexele regulamentului (TBC, boli infecțioase, psihiatrie, neuropsihiatrie infantilă, sanatorii preventorii, etc.), neputând fi cumulate sporurile.
Spitalul pârât este o unitate sanitară având în structura sa organizatorică secții cu profiluri diferite (secții de neurologie, secții de psihiatrie) din structura spitalului făcând parte și compartimentul TI cu un număr de 15 paturi, astfel cum rezultă din Anexa la Ordinul nr.574/2002 al Ministrului Sănătății, astfel că îi sunt aplicabile dispozițiile art. 9 din Ordinul 721/2005.
Având în vedere că locul de muncă al reclamantei este la Compartimentul de Terapie instanța a apreciat că reclamantei i se cuvenea acordarea sporului de 25% prevăzut de Anexa 3 lit. A pct. 3 din Ordinul nr. 721/07.07.2005 și nu cel prevăzut în Anexa nr.2 lit. B pct. 2.
Cum reclamanta lucrează permanent în compartimentul de terapie intensivă, iar nu în secția de psihiatrie nu este îndreptățită să primească sporul specific secției de psihiatrie prevăzut de Anexa nr.2 lit. B pct. 2 din Ordinul nr. 721/07.07.2005 indiferent că spitalul în ansamblul său este spital de psihiatrie, cu atât mai mult cu cât a intrat în categoria spitalelor de psihiatrie abia în luna octombrie 2007 prin Ordinul 1567/2007, până la acea dată fiind spital obișnuit.
Nu are nici o relevanță faptul că la compartimentul de terapie intensivă sunt repartizate 15 paturi, acesta nefiind un criteriu pentru stabilirea sporurilor.
De asemenea nu are relevanță susținerea reclamantei că intră totuși în contact cu bolnavii psihici. Contactul cu persoana bolnavă psihic tratată în acest compartiment, prezintă grad de periculozitate, însă legiuitorul apreciat că sporul se impune a se acorda numai personalului sanitar care are un contact prelungit cu bolnavul, complexitatea normelor medicale presupunând un risc mai mare.
Potrivit art. 5 din Ordinul 721/2005 sporul pentru condiții deosebit de periculoase, condiții periculoase și condiții periculoase sau vătămătoare de muncă se acordă pe baza buletinelor de determinare prin expertizare a locurilor de muncă ce se eliberează de compartimentele de specialitate din cadrul direcțiilor de sănătate publică și se avizează de inspectoratele teritoriale de muncă.
La dosar s-a depus un buletin de determinare din anul 2005 în care nu se face încadrarea locului de muncă al reclamantei în anexa II lit. B pct.3, ci doar în anexa I lit. B pct.5 care prevede un spor de 10% și un buletin de determinare din 2007 în care la fel nu se face o încadrare concretă și completă în anexa II lit. B pct.3, ci o încadrare în anexa I lit. B pct.5 cu raportare generică la anexa Ii lit. B, motiv pentru care instanța apreciază că acordarea sporului solicitat nu se justifică și pentru motivul lipsei unei determinări care să încadreze expres locul său de muncă în anexa II lit. B pct.3.
Este neîntemeiată și susținerea reclamantei că din februarie 2008 pârâtul ar fi recunoscut dreptul solicitat și ar fi acordat sporul de 75% specific secțiilor de psihiatrie. De fapt de la această dată pârâta a acordat personalului de la terapie intensivă sporul prevăzut de anexa II lit. A indice 1 pct. 4 din Ordonanța 721/2005 așa cum a fost modificat prin Ordonanța 17/2008(A^1. Spor mediu de 75% din salariul de bază pentru personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din secții și compartimente cu paturi de și de terapie intensivă) spor care întâmplător are același cuantum cu cel solicitat de reclamantă, cel prevăzut de Anexa II, lit. B, pct.2 pentru secțiile de psihiatrie.
Din cele expuse, rezultă că acordarea diferenței de spor până la 75%, respectiv până la 100 % din salariul de bază pentru condiții periculoase nu este prevăzut pentru personalul auxiliar sau sanitar care tratează bolnavii psihici în Compartimentul de Terapie.
Cu privire la cererea de restituire a sumei de 101 lei instanța a reținut că este neîntemeiată deoarece din acte rezultă că în anumite perioade angajatorul i-a acordat greșit reclamantei sporul pentru condiții periculoase în procent mai mare decât cel legal ( în perioada martie - mai 2005 i-a acordat 40% în loc de 25%) astfel că ulterior a procedat la recuperarea sumei respective.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, se arată că sentința nu cuprinde motivele pe care se sprijină, iar în ce privește capetele de cerere subsecvente cuprinde motive contradictorii, fapt ce conduce la nemotivarea completă a hotărârii în sensul celor prevăzute de art. 304 pct. 7 din Codul d e procedură civilă.
considerentele sentinței recurate, recurentul susține că acestea sunt contradictorii și se bazează pe reținerea greșită a stării de fapt.
Eroarea instanței de fond este, in opinia recurentului, aceea că nu a avut în vedere faptul că bolnavii internați în oricare dintre secțiile spitalului ajung în anumite stări (chiar terminale), la terapie intensivă.
Mai susține recurentul că instanța de fond a reținut greșit faptul că legiuitorul nu a prevăzut ca un criteriu pentru acordarea sporului repartizarea de paturi pentru psihiatrie. În acest sens, recurentul invocă dispozițiile Regulamentului Comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Muncii nr-.
Mai susține recurentul că la nivelul Spitalului s-a creat o situație de tratament injust între salariați și că, pentru anumite perioade sporul a fost acordat în cuantum de 40% sau de 35 %.
Într-o altă critică, recurentul susține că sentința a fost dată cu aplicarea greșită a legii, fiind aplicabile dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Susținerea recurentului este aceea că dispozițiile art. 13 lit. c din OUG nr. 115/2004 se aplică secțiilor și compartimentelor de din rețeaua sanitară comună, iar art. 13 lit. e se aplică în situația sa.
În acest sens, invocă dispozițiile Regulamentului Comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Muncii nr- și ale Ordinului nr. 721/2005al Ministerului Sănătății, anexa nr. 2 pct. 8 lit. B1.
Recurentul mai susține că instanța de fond a apreciat greșit materialul probator, nu a avut rol activ și a ignorat probe relevante.
Susține în acest sens că instanța a reținut greșit că fiecărei secții și compartiment din
Spitalul de din C i se aplică un regim diferita de acordare a sporurilor, susținerea recurentului fiind aceea că acordare sporurilor ține de domeniul respectiv, iar spitalul pârât a fost definit prin Ordin al Ministerului Sănătății ca spital de psihiatrie.
Recurentul mai susține că instanța de fond a încălcat obligația legală de a pune în discuția părților împrejurările de fapt și de drept menționate de părți, astfel că nu a fost clarificat aspectul ilogic în care la nivelul unității pârâte este favorizat personalul, care nu are nicio legătură cu bolnavul.
În consecință, recurentul solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și admiterea cererii precizate, respectiv obligarea pârâtului la plata diferenței de spor de până la 75% pentru perioada martie 2005-februarie 2008.
Direcția de Sănătate Publică a formulat întâmpinare, invocând lipsa calității procesuale pasive și arătând că, în calitate de ordonator secundar de credite asigură finanțarea doar pentru programele naționale de sănătate și aparatura de înaltă performanță.
Precizează că nu are nici un raport juridic cu salariații spitalului pârât.
Solicită respingerea cererii de chemare în garanție.
Pârâtul Spitalul Clinic de a formulat întâmpinare. A susținut că sentința este motivată în fapt și în drept, că legea nu face distincție între rețeaua sanitară obișnuită și spitalele de psihiatrie.
Susține că personalul din Compartimentul TI se încadrează la anexa 3 lit. A, având în vedere și depozițiile din art. 9 al Ordinului nr. 721/2005 și solicită respingerea recursului.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat și urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:
În speța recurentul reclamant a pus în discuție o chestiune de aplicare a legii, susținând că pârâtul a aplicat greșit dispozițiile legale privind salarizarea.
În esență, recurentul - reclamant susține că în perioada martie 2005 - februarie 2008 i se cuvenea acordarea unui spor de 75% pentru pentru condiții deosebit de periculoase reglementat de dispozițiile art. 13 lit. e din OUG nr. 115/2004, iar pârâtul i-a acordat greșit un spor de 25% pentru condiții deosebite, spor prevăzut la art. 13 alin. 1 lit. c din OUG nr. 114/2005.
Aceasta este problema de drept supusă analizei instanței de judecată, dacă salariaților care își desfășoară activitatea la compartimentul din cadul Spitalului Clinic de le sunt aplicabile dispozițiile art. 13 lit. c sau art. 13 lit. e din OUG nr. 114/2005.
În drept, dispozițiile legale aplicabile sunt următoarele:
OUG nr. 115/2004:
Art. 13 - (1) În raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea pot fi acordate, cu respectarea prevederilor legale, următoarele categorii de sporuri:
c) pentru activitățile care se desfășoară în serviciile de ambulanță, structurile de primire a urgențelor - și -, secțiile și compartimentele de, și de Terapie și care solicită o încordare psihică foarte ridicată sau se desfășoară în condiții deosebite, un spor de până la 25% din salariul de bază;
.
e) pentru condiții deosebit de periculoase: leprozerii, anatomie patologică, TBC, dializă, personalul blocului operator, psihiatrie, medicină legală, epidemii deosebit de grave și altele asemenea, stabilite de Ministerul Sănătății, cuantumul sporului este de 50 - 100% din salariul de bază;
Textele sus enunțate au rămas în vigoare în forma sus enunțată până la intrarea în vigoare a OG nr. 17 / 2008 în vigoare din 04.02.2008, dată de la care legiuitorul a înțeles să modifice redactarea și să acorde sporul prevăzut de art. 134 alin. 1 lit. e și personalului din secții și compartimente de și de terapie intensivă.
Această categorie de personal nu se mai regăsește enumerată la art 13 lit. c la care anterior fusese încadrat în categoria locurilor de muncă cu încordare psihică foarte ridicată, ci la lit. e, care are după data de 04.02.2008 următoarea redactare:
e) pentru condiții deosebit de periculoase: leprozerii, anatomie patologică, TBC, dializă, personalul încadrat în blocul operator, recuperare neuromotorie, neuropsihomotorie, neuromuscular și neurologică, psihiatrie, medicină legală, asistență medicală de urgență și transport sanitar acordată prin serviciile de ambulanță și structurile de primire a urgențelor - - SMURD, și -, secții și compartimente de și de terapie intensivă, secții și compartimente de îngrijiri paliative, epidemii deosebit de grave și altele asemenea, stabilite de Ministerul Sănătății Publice, cuantumul sporului este de 50 - 100% din salariul de bază. Nivelul sporului se stabilește de conducerea fiecărei unități sanitare cu personalitate juridică, de comun acord cu sindicatele reprezentative semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară și cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli.
Se constată că abia de la data de 04. 02. 2008, legiuitorul a înțeles să acorde personalului de la secțiile sau compartimentelen de și terapie intensivă sporul pentru condiții deosebit de periculoase solicitat de reclamant pentru perioada anterioară acestei date.
Potrivit art. 13 alin. 3 din OG nr. 114/2005 "locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporurilor prevăzute la alin. (1), precum și condițiile de acordare a acestora se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al ministrului sănătății, cu consultarea sindicatelor semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară. Pentru sporurile prevăzute al alin. (1) lit. e) este necesar și avizul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și al Ministerului Finanțelor Publice.
Pentru aplicarea dispozițiilor art. 13, în temeiul dispozițiilor art. 1]3 alin. 3, fost emis ORDINUL NR. 721/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea sporurilor la salariile de bază în conformitate cu prevederile art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 125/2005. În regulament sunt stabilite distinct, în conformitate cu dispozițiile legale, categoriile de personal care beneficiază de sporurile prevăzute la art. 13.
Sporul prevăzut la art. 13 lit. e (cel solicitat de reclamant) este prevăzut la anexa nr. 2 unde sunt enumerate ocurile de muncă, categoriile de personal și mărimea concretă a sporurilor pentru personalul care își desfășoară activitatea în condiții deosebit de periculoase, textul invocat de reclamant având următoarea redactare:
Spor de 50 - 75% din salariul de bază:
1. personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din secțiile și compartimentele cu paturi din specialitățile psihiatrie și neuropsihiatrie infantilă.
Textul se referă la încadrarea în condiții deosebit de periculoase a personalului care își desfășoară activitatea în două specialități: psihiatrie și neuropsihiatrie infantilă. Enumerarea este exhaustivă, se referă strict la cele două specialități, astfel că aplicarea textului nu poate fi extinsă și altor specialități decât cele enumerate expres.
Personalul încadrat la compartimentele, beneficiind conform dispozițiilor din OUG nr. 115/2004 de sporul prevăzut la art. 13 lit. c, este enumerat în dispozițiile Regulamentului la Anexa nr. 3, care precizează ocurile de muncă, categoriile de personal și mărimea concretă a sporurilor pentru personalul care își desfășoară activitatea în condiții ce solicită o încordare psihică foarte ridicată sau a cărui activitate se desfășoară în condiții deosebite, astfel:
Spor de până la 25% din salariul de bază:
2. personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din secțiile și compartimentele cu paturi de;
3. personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din compartimentele de terapie intensivă
Aceasta redactare rămâne in vigoare până la ORDINUL nr. 1.068 din 28 mai 2008, când textul este eliminat de la Anexa 3 și trecut la Anexa 2), deoarece dispozițiile legale au fost modificate OG nr.17/2008.
Astfel, a fost introdusă în Regulament la Anexa nr. 2 lit. A ind. 1, fiind reglementat un spor mediu de 75 % din salariul de bază la pct. 4 pentru personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din secții și compartimente cu paturi de și de terapie intensivă. Încadrarea în această categorie de sporuri se realizează prin trecerea acestei categorii de personal de la anexa 3 la anexa 21abia în anul 2008, iar de la data de 01.02.2008 acest spor s-a acordat reclamantului ( Dispoziția nr. 85/2008 prin care a fost acordat personalului de la spor de 75% incepând cu 01.05.2008 si Dispoziția nr. 158/2008 prin care se acorda diferențele pentru perioada februarie aprilie 2008 ).
În perioada dedusă judecății, legiuitorul a reglementat clar categoriile de personal și mărimea concretă a sporurilor, secțiile și compartimentele de și terapie intensivă primind o reglementare distinctă, respectiv art. 13 lit. c din OUG nr. 115/2004, sporul fiind de 25%. Este nefondată interpretarea recurentului reclamant în sensul că textul art. 13 alin. 1 lit. c din OUG nr. 115/2004 se aplică numai rețelei sanitare comune, nu și compartimentelor sau secțiilor de din spitalele de psihiatrie.
Pe de o parte, interpretarea propusă de recurent adaugă la lege, introducând o distincție care nu se regăsește în redactarea textelor, iar acolo unde legea nu distinge, nici interpretului normei juridice nu îi este permis să distingă.
Pe de altă parte, este evident că soluția legiuitorului a fost aceea de a acorda sporul în funcție de specialitatea în care este încadrat personalul, fără a avea în vedere aspecte legate de tipul de afecțiune al pacienților. Criteriul de încadrare într-o categorie sau alta de sporuri este specialitatea personalului sanitar, criteriu care se menține si după februarie 2008.
Acolo unde legiuitorul a înțeles să acorde un spor în funcție de tipul spitalului, a reglementat expres acest lucru, astfel cum a făcut-o pentru personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar dinlaboratoareleșicompartimentele paracliniceșidin structurile de primire a urgențelordin spitalele de psihiatrie (anexa nr. 2 lit. B 2).
Aceeași interpretare a făcut-o și instanța de fond, analizând dispozițiile legale aplicabile situației reclamantului în perioada pentru care reclamantul a formulat cererea de chemare în judecată, precizată pe parcursul judecății în primă instanță. Criticile recurentului legate de nemotivarea sau insuficientă motivare sunt nefondate. instanța motivându-și detaliat soluția.
Recurentul este în eroare atunci când invocă în susținerea cererii sale Ordinul Comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Muncii nr-. Instanța de fond a pornit analiza de la stabilirea cadrului juridic, a normelor legale incidente în cauză în perioada analizată. Astfel, instanța de fond a precizat corect că dispozițiile invocate de reclamantă nu-și găsesc însă aplicabilitatea în cauză deoarece 281/1993, 1471/2004, Circulara Ministerului Sănătății nr. 50422/03.-11.2004, care au introdus noi capitole la vechiul Regulament nr- - Anexa 1 au fost în vigoare de la data de 01.01.2005 până la apariția OUG 115/02.12.2004, ordonanță aprobată prin Legea nr. 125/2005, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice în sectorul sanitar.
Este nefondată și susținerea recurentului în sensul că instanța de fond nu a motivat de ce este aplicabilă dispoziția art. 13 lit. b și nu art. 13 lit. Nici nu a fost pusă în discuție aplicarea art. 13 lit. b din OUG nr. 115/2004, iar instanța de fond a analizat detaliat aplicarea art. 13 lit. c și a prezentata motivele pentru care nu se aplică art. 13 lit. De asemenea instanța a expus motivele pentru care a considerat neîntemeiat cel de al doilea capăt de cerere. În cauză, angajatorul nu a contestat faptul că în anumite perioade din anul 2005 acordat din eroare un spor mai mare decât cel legal, probele solicitate de reclamant legate de înscrisurile prin care s-a dispus acordarea sporului pentru anul 2005 fiind astfel inutile cauzei.
Este nefondată și critica recurentului legată de situația celorlalte categorii de personal și de obligația instanței de a pune în dezbaterea părților această situație, în condițiile în care instanța a fost învestită cu soluționarea unei cereri privind plata unor drepturi salariale și a analizat raportului juridic prin prisma obligațiilor legale ale angajatorului față de salariatul reclamant, nu modul în care a aplicat sau interpretat alte dispoziții legale sau modul în care a înțeles să își execute obligațiile față de alți salariați.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat și, în temeiul art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să îl respingă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr.756 din 27 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic de, chematele în garanție Casa de Asigurări de Sănătate D, Autoritatea de Sănătate Publică D, având ca obiect drepturi bănești.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 26 Octombrie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
2ex/
Red.jud.-
05.11.2009
Jud.fond /
Președinte:Marin CoveiJudecători:Marin Covei, Sorina Lucia Petria Mitran