Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 716/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 716/
Ședința publică din 29 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 3: Mihaela Neagu
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta, domiciliată în B,-, - 3,.10, împotriva sentinței civile nr. 255 din 25.03.2009, pronunțată de Tribunalul Brăila, în contradictoriu cu intimata - pârâtă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A MUN. B - PRIN PRIMAR, cu sediul în B, nr. 1.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată fixat în recurs; recursul este motivat; recurenta - reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă; intimata - pârâtă a depus întâmpinare și a solicitat judecarea în lipsă.
Curtea apreciază că nu se impune comunicarea întâmpinării având în vedere că nu sunt elemente noi față de cele invocate la fond. Constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului privind conflictul de muncă de față;
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr- reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul B prin primar pentru ca aceasta să fie obligată să plătească drepturile salariale reprezentând indemnizația de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, pe o perioadă de 3 ani anterior introducerii cererii, drepturi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
De asemenea, reclamanta a solicitat ca pârâta să fie obligată la înscrierea dreptului la indemnizația de dispozitiv în carnetul de muncă.
În motivarea acțiunii a arătat că este salariat al pârâtei și că în urma reorganizării dispuse prin nr. 63/2003 a rezultat Ministerul Administrației și Internelor, care a preluat personalul ambelor ministere (al administrației și al internelor), acesta urmând a beneficia de drepturile bănești dobândite anterior de personalul lor.
Reclamanta a susținut că, potrivit art. 13 din Legea nr. 138/1999, toți angajații din fosta structură a Ministerului d e Interne beneficiau nediscriminatoriu de plata unei indemnizații de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază, astfel că după reorganizare tot personalul preluat beneficiază, conform dreptului la un tratament salarial egal, de această indemnizație.
Întrucât în aplicarea prevederilor nr.OUG 63/2003 ministrul Administrației și Internelor a emis Ordinul nr. 496/28.07.2003, care la pct. 9.2 prevede că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, reclamanta a susținut că, în calitate de angajat al unității administrativ teritoriale pârâte la nivelul căreia se realizează activitatea de administrație publică, îi sunt aplicabile dispozițiile privind acordarea sporului de dispozitiv.
Reclamanta mai menționat că o parte a personalului angajat al pârâtei a beneficiat de recunoașterea acestui drept prin hotărâre judecătorească, iar admiterea acțiunii sale ar înlătura discriminarea existentă între angajații aceleiași instituții.
Drept temei legal al cererii reclamanta a invocat prevederile art. 13 din Legea nr. 138/1999, art. 17 din nr.OUG 63/2003, punctul 9.2 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 496/28.07.2003 și art. 5 din Codul muncii.
În dovedirea acțiunii a depus copie de pe ordinul invocat, carnetul de muncă și practică judiciară.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că ordinul menționat nu distinge între administrația publică centrală și administrația publică locală, iar noțiunea de dispozitiv presupune că angajații trebuie să răspundă în orice moment la solicitarea conducătorului instituției publice pentru rezolvarea problemelor cu caracter urgent pe care le presupune administrația publică.
Prin Sentința Civilă nr. 255/2009 Tribunalul Brăilaa respins acțiunea ca nefondată.
A reținut în motivare că reclamanta are calitatea de personal contractual în cadrul pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul B, fiind salariat al acesteia, după cum reiese din copia carnetului de muncă depusă la dosar.
Potrivit art. 13 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, "cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, respectiv din salariul de bază".
Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 138/1999 au fost aprobate prin Ordinul Ministrului de Interne nr. 275/2002.
Acest ordin a fost modificat și completat prin Ordinul nr. 496/2003 emis de Ministrul Administrației și Internelor în temeiul art. 9 alin. 4 din nr.OUG 63/2003, în sensul că la pct. 9.1 s-a introdus pct. 9.2 care prevede că "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
Art. 10 alin. 1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative stabilește că " n vederea intrării lor în vigoare ordinele, instrucțiunile și alte acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I".
Întrucât reclamanta nu a făcut dovada că Ordinul nr. 496/2003 pe care își întemeiază acțiunea a fost publicat în Monitorul Oficial, nu se poate reține că acesta a intrat în vigoare.
În plus, instanța constată că Legea nr. 138/1999 are ca sferă de reglementare salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Ori, ordinul invocat a fost adoptat în vederea interpretării și asigurării executării legii menționate, astfel că fiind un act juridic cu forță inferioară legii, nu poate lărgi sfera de aplicare a acesteia, delimitată clar prin art. 1.
Sub acest aspect se reține că, potrivit art. 1 din Legea nr. 138/1999, dispozițiile acestei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
Prin urmare, categoriile de persoane a căror salarizare este reglementată de lege și cărora, pe cale de consecință, le sunt aplicabile prevederile Ordinului nr. 275/200 completat prin Ordinul nr. 496/2003 sunt: personalul militar, personalul civil contractual și personalul civil funcționari publici din instituțiile menționate.
Faptul că emitentul ordinului este ministrul Administrației și Internelor este consecința faptului că în anul 2003 acest ministru nu mai purta vechea titulatură de ministru de Interne, deoarece sub tutela aceluiași minister era cuprinsă și administrația publică.
Această împrejurare nu constituie însă un argument că dispoziția cuprinsă la pct. 9.2 vizează și personalul civil (contractual și funcționari publici) din cadrul administrației publice locale.
De altfel, analizând conținutul Ordinului nr. 496/2003 se constată că nu conține nici o prevedere expresă că indemnizația de dispozitiv s-ar aplica și personalului contractual din administrația publică locală, așa cum susține reclamanta.
Rațiunea adăugării pct. 9.2, care instituie dreptul la indemnizația de dispozitiv și pentru personalul civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice trebuie interpretată prin prisma dispozițiilor Legii nr. 138/1999 referitoare la beneficiarii sporului de dispozitiv.
Aceasta presupune raportarea la sfera generală de reglementare a legii, adică la categoriile de personal salarizate potrivit acesteia, astfel cum sunt menționate în art. 1.
Concluzia ce se impune este că referirea la personalul civil din administrația publică vizează personalul contractual din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, instituții care se integrează administrației publice centrale, nu și celei locale.
Rezultă, așadar, că singura interpretare în conformitate cu legea este că ordinul invocat de reclamanta privește următoarele categorii de personal militar și civil: personalul militar (cadre militare în activitate, militari angajați pe bază de contract și studenții care au obținut gradul de sublocotenent după absolvirea anului IV la Academia de Poliție, această ultimă categorie fiind prevăzută expres la pct. 9.1 din Ordinul nr. 275/2002), personalul civil contractual și personalul civil funcționari publici din cadrul instituțiilor publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Întrucât reclamanta este angajat în cadrul unei unități administrativ teritoriale (deci este salariată a administrației publice locale, iar nu în cadrul unei instituții publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională), instanța a constatat că prevederile art. 13 din Legea nr. 138/1999 și ale art. 9.2. din Ordinul nr. 275/2002 modificat prin Ordinul nr. 496/2003 nu îi sunt aplicabile.
Această interpretare nu discriminează pe reclamant față de personalul contractual vizat de ordin, deoarece salarizarea diferită este determinată de condițiile de muncă diferite, de specificul muncii și de diferența dintre unitățile în care este încadrat personalul civil din administrația publică.
Faptul că o parte din personalul angajat al pârâtei a beneficiat de recunoașterea dreptului la indemnizația de dispozitiv prin hotărâre judecătorească nu poate reprezenta un temei pentru acordare acestei indemnizații și reclamantei, deoarece practica judiciară nu constituie izvor de drept.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta solicitând modificarea ei și admiterea acțiunii.
În motivare a arătat că:
1.) Nu poate fi reținută în speță motivația instanței de fond referitoare la faptul că Ordinul nr. 496/2003 nu ar fi intrat în vigoare câtă vreme existența acestui act normativ nu este contestată nici de către emitent și nici de către intimata angajatoare; mai mult, chiar motivarea instanței de fond este contradictorie deoarece reține faptul că, în temeiul Ordinului nr. 496/2003 există autorități publice care efectuează plata acestui drept salarial.
2.) Instanța de fond face o interpretare restrictivă a Ordinului nr. 496/2003 interpretând greșit actul administrativ ca adresându-i-se doar administrației publice centrale iar nu și administrației publice locale; prin aceasta se încalcă principiul de drept de a nu distinge acolo unde norma însăși nu face distincție.
3.) Deși instanța de fond reține în mod corect că salarizarea trebuie să fie diferită în funcție de condițiile de muncă diferite și de specificul muncii nu analizează în concret aceste elemente ci le subsumează, discriminatoriu, doar "diferenței dintre unitățile în care este încadrat personalul civil din administrația publică". Or, instanța a pronunțat în acest fel o hotărâre lipsită de temei legal deoarece specificul și condițiile de muncă din ramura administrației publice sunt aceleași, indiferent dacă ne referim la administrația publică centrală sau la administrația publică locală.
În acest sens sunt prevederile constituționale cuprinse în art. 116 - 123, întrucât Ministerul Internelor și Reformei Administrative exercită atribuții principale în domeniul administrației publice, iar pe cale de consecință, aplicabilitatea Ordinului nr. 496/2003 și salariaților din administrația publică locală este evidentă. Nu se poate face abstracție de concepția legiuitorului constituant în aprecierea națiunii de "administrație publică", noțiune ce cuprinde și administrația publică centrală și pe cea locală.
Aspectele de mai sus sunt susținute și de prevederile nr. 63/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor prin care s-a procedat la reorganizarea Ministerului Administrației și Ministerului d e Interne rezultând un singur minister, Ministerul Administrației și Internelor.
În conformitate cu prevederile art. 17 din nr. 63/2003 Ministerul Administrației și Internelor a preluat personalul ambelor ministere al administrației și internelor, acesta urmând a beneficia de drepturile bănești, sporuri și indemnizații dobândite anterior de personalul celor două ministere.
În conformitate cu prevederile art. 13 din Legea nr. 138/1999 toți angajații din fosta structură a Ministerului d e Interne beneficiau, nediscriminatoriu, de plata unei indemnizații de dispozitiv în cuantum de 25 % din salariul de bază.
Coroborând prevederile legale anterior enunțate rezultă că, după reorganizare, tot personalul preluat, actualmente personal al Ministerului Administrației și Internelor, ca parte a aceleiași structuri, beneficiază, în conformitate cu dreptul la un tratament salarial egal, nediscriminatoriu, de indemnizația în cuantum de 25 % din salariul de bază.
În aplicarea prevederilor exprese ale nr.OUG 63/2003, cu respectarea prevederilor Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, Legii nr. 138/1999, nr.OUG 192/2002, nr. 281/1993, Ministerul Administrației și Internelor emite Ordinul nr. 496/28.07.2003 prin care se stabilește cu claritate faptul că "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice" (pct. 9.2 din Ordinul nr. 496/28.07.2003).
Mai mult, prevederile nr.OUG 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, art. 17 alin. (1) menține categoriile de personal care fac parte din această structură administrativă.
Având în vedere calitatea sa de angajat în cadrul Unității Administrativ Teritoriale a municipiului B, structură la nivelul căreia se realizează activitatea de "administrație publică" consideră că, față de atribuțiile pe care le are și care reclamă asigurarea în regim de permanență a unor activități specifice, îi sunt aplicabile prevederile legale referitoare la acordarea sporului de dispozitiv.
Intimatul Municipiul B, prin Primar a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că hotărârea Tribunalului Brăila este legală și temeinică.
Examinând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurent cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conf. cu disp. art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamanta are calitatea de personal contractual în cadrul Primăriei mun. B, instituție care nu se află în subordinea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.
Potrivit prevederilor art. 13 din Legea nr. 138/1999 cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază.
Conform art. 1 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții,Dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției".
Prin Ordinul nr. 496 din 28 iulie 2003 emis de Ministrul Administrației și Internelor, la punctul 9.2. s-a prevăzut că indemnizația de dispozitiv se acordă personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
În conformitate cu definiția dată de punctul 3.1. din acest ordin prin personal civil se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din.
Acest ordin reprezintă o normă metodologică de punere în aplicare a legii, neputând modifica legea.
Prin acest ordin nu s-a adus o modificare a legii, în sensul ca toți angajații administrației publice să beneficieze de această indemnizație, ci a fost precizat faptul că și salariații din cadrul administrației publice care au fost comasați în cadrul Ministerului Administrației și Internelor să beneficieze de această indemnizație.
Reclamanta nu face parte din categoria personalului civil la care face referire Ordinul, salarizarea acestuia fiind reglementată prin acte normative cu caracter special.
Ordinul nr. 496 din 28 iulie 2003 emis de Ministerul Administrației și Internelor nu se poate aplica și altor persoane decât celor expres enumerate, în caz contrar, prin extinderea beneficiarilor, ar însemna să se admită posibilitatea acordării unor indemnizații prin acte normative cu putere inferioară legii.
Nu se poate reține nici discriminarea în sensul nr.OG 137/2000 deoarece salarizarea diferită este determinată de condițiile de muncă diferite, de specificul muncii și de diferența dintre unitățile în care sunt încadrați salariații.
Principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin. 1 din Constituție, nu înseamnă o uniformitate așa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
De altfel, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la principiul egalității în fața legii și a nediscriminării este constantă și recunoaște că principiul egalității nu este sinonim cu uniformitatea și că situațiile diferite impun un tratament juridic diferit, recunoscându-se astfel dreptul la diferențieri.
Faptul că funcționarii publici din cadrul primăriei au obținut acest drept prin hotărâre irevocabilă, pe calea contenciosului administrativ, nu este de natură a schimba soluția instanței, întrucât practica judiciară nu este izvor de drept în sistemul românesc de drept.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta, domiciliată în B,-, - 3,.10, împotriva sentinței civile nr. 255 din 25.03.200 a Tribunalului Brăila.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 29 Iunie 2009.
Pt. Președinte Judecător Pt. Judecător
A în CO, conf. art. 261 A în CO, conf. art. 261
c semnează semnează
VICEPREȘEDINTE VICEPREȘEDINTE
Grefier,
: /01.07.2009
:DC/2 ex/06.07.2009
Fond:/AM
Asistenți judiciari: /
Președinte:Virginia FilipescuJudecători:Virginia Filipescu, Marioara Coinacel, Mihaela Neagu
