Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 736/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNC ȘI ASIGURRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 736
Ședința public de la 11 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bancu
Judector - -
Judector - -
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de munc privind recursul formulat de SINDICATUL "PROTECȚIA COPILULUI I" - IN NUMELE MEMBRILOR DE SINDICAT G, și împotriva sentinței civile nr. 1278 din 10.09.2008 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimați fiind CONSILIUL JUDEȚEAN I, DIRECȚIA GENERAL DE ASISTENȚ SOCIAL ȘI PROTECȚIA COPILULUI, COMPLEXUL DE SERVICII COMUNITARE "", CENTRUL DE PLASAMENT și COMPLEXUL DE SERVICIII COMUNITARE "SF. "
La apelul nominal fcut în ședința public se prezint consilierul juridic pentru recurentul SINDICATUL "PROTECȚIA COPILULUI I", lips fiind celelalte prți.
Procedura legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier care învedereaz c dosarul este la prim termen.
Instanța constat recursul formulat în termen și motivat.
Consilierul juridic pentru recurentul SINDICATUL "PROTECȚIA COPILULUI I" arat c nu are de formulat alte cereri.
Instanța constat recursul în stare de judecat și acord cuvântul la dezbateri.
Consilierul juridic pentru recurentul SINDICATUL "PROTECȚIA COPILULUI I" solicit admiterea recursului așa cum a fost formulat. Depune concluzii scrise la dosar.
Declarând dezbaterile închise, Curtea rmâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de faț.
Prin cererea înregistrat sub nr.4895/99/14.07.2008, SINDICATUL "PROTECȚIA COPILULUI I", în numele membrilor de sindicat: G, și au chemat în judecat pe pârâții: CONSILIUL JUDEȚEAN I, DIRECȚIA GENERAL DE ASISTENȚ SOCIAL ȘI PROTECȚIA COPILULUI, COMPLEXUL DE SERVICII COMUNITARE "", CENTRUL DE PLASAMENT și COMPLEXUL DE SERVICIII COMUNITARE "SF. " P solicitând obligarea pârâților s plteasc reclamanților drepturile salariale reprezentând diferența dintre drepturile bnești efectiv încasate și cele ce li s-ar fi cuvenit prin aplicarea dispozițiilor Legii nr.220/2007 pentru perioada ianuarie 2007 - iunie 2007, cu aplicarea indicelui de inflație.
În motivarea acțiunii, reclamantul a artat urmtoarele:
In Monitorul Oficial din 2 februarie 2007 fost publicat Ordonanța nr. 11 /2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda in anul 2007 personalului didactic din învțmânt, salarizat potrivit Legii nr. 128/ 1997 privind Statutul personalului didactic. Aceasta ordonanț prevede c în cursul anului 2007 salariile de baz ale personalului didactic din învțmânt se majoreaz prin modificarea valorii coeficientului de multiplicare.
Acest coeficient se majoreaz în trei etape: 1 ianuarie -31 martie 2007, 1 aprilie -30 septembrie 2007, 1 octombrie -31 decembrie 2007.
Legea nr. 220 din 4 iulie 2007 aprob Ordonanța Guvernului nr. 11/2007 și modific anexele nr. 1.1, 1.2, 2, 3, 4 și 5 privind coeficienții de multiplicare, etapele rmânând aceleași: 1 ianuarie -31 martie 2007, 1 aprilie -30 septembrie 2007, 1 octombrie -31 decembrie 2007. Articolul 9 din OG11/2007 privind termenul de la care se opereaz creșteri salariale nu a fost modificat.
S-a mai artat c pârâții nu au aplicat dispozițiile Legii nr. 220/2007, care prevd modificri ale coeficienților de multiplicare pentru perioada 1 ianuarie -4 iulie 2007.
Prin întâmpinarea formulat, DIRECȚIA GENERAL DE ASISTENȚ SOCIAL ȘI PROTECȚIA COPILULUI Ias olicitat respingerea acțiunii ca fiind nefondat.
Prin sentința civil nr.1278/10.09.2008, Tribunalul Iașia respins ca fiind nefondat acțiunea formulat de SINDICATUL "PROTECȚIA COPILULUI I", reținând urmtoarele:
În conformitate cu prevederile art. 15 alin. 2 din Constituția României și ale art. 1 din Codul Civil, legea dispune numai pentru viitor și nu are putere retroactiv, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Conform prevederilor art. 78 din Constituția României, legea se public în Monitorul Oficial al României și intr în vigoare la 3(trei) zile de la data publicrii sau la o dat ulterioar prevzut în textul ei.
În baza prevederilor art. 11 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnic legislativ, legile și ordonanțele emise de Guvern în baza unei legi speciale de abilitare intr în vigoare la 3 zile de la data publicrii în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau la o dat ulterioar prevzut în textul lor.
Conform acelorași prevederi, termenul de 3 zile se calculeaz pe zile calendaristice, începând cu data de publicare în Monitorul Oficial al României și expir la ora 24 celei de-a treia zi de la publicare.
Legea nr. 220/2007 a fost publicat în Monitorul Oficial al României în data de 17 iulie 2007, iar termenul de 3 zile calendaristice s-a împlinit la orele 24,00 din data de 19.07.2007, motiv pentru care legea a intrat în vigoare cu data de 20 iulie 2007.
Este adevrat c prin Legea nr. 220/2007 s-a aprobat nr.OUG 11/2007 privind creșterile salariale ce se acord personalului din învțmânt pentru anul 2007 și s-au modificat coeficienți de multiplicare și din perioada anterioar publicrii legii, respectiv de la data de 01.01.2007.
Prima instanț a reținut c, deși legiuitorul a modificat coeficienții de multiplicare cu data de 01.01.2007, legea nu poate fi aplicat începând cu aceast dat, deoarece atât Constituția României cât și Codul civil și Legea 24/2000, consacr, în mod imperativ, principiul potrivit cruia legea se aplic numai pentru viitor și nu poate fi aplicat și pentru trecut.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs SINDICATUL "PROTECȚIA COPILULUI I", în numele membrilor si de sindicat, considerând-o ca fiind nelegal și netemeinic pentru urmtoarele motive:
Prin Legea 220/2007 de aplicare a OUG11/2007 au fost menținute atât cele 3 etape de aplicare a creșterilor salariale din cursul anului 2007 (respectiv 1.01.-31.03.2007, 1.04.-30.09.2007, 1.10.-31.12.2007), cât și dispozițiile art. 9 privind termenul de la care opereaz creșterile salariale (respectiv începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2007).
Ca atare, coeficienții de multiplicare detaliați pe grade didactice, vechime în învțmânt și funcție didactic, astfel cum au fost modificați, trebuie aplicați începând cu data de 1.01.2007.
Analizând actele și lucrrile dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constat c recursul formulat de SINDICATUL "PROTECȚIA COPILULUI I" este fondat pentru urmtoarele considerente:
Prin adoptarea nr.OG 11/2007 sunt stabilite creșterile salariale de care beneficiaz, în anul 2007, personalul didactic din învțmânt, salarizat potrivit Legii 128/1997 privind Statutul personalului didactic.
Actul normativ prevede valoarea coeficientului de multiplicare pentru cele 3 etape de creșteri salariale din cursul anului 2007 (1.01-31.03.2007, 1.04-30.09.2007, 1.10.-31.12.2007), precum și coeficienții de multiplicare detaliați, pe grade didactice, vechime în învțmânt și funcția didactic.
Potrivit art. 9, prevederile Ordonanței se aplic începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2007.
OG 11/2007 a fost aprobat prin Legea 220/4.07.2007, iar prin legea de aprobare s-au adus modificri coeficienților de multiplicare.
Problema în litigiu este dac coeficienții de multiplicare, astfel cum au fost modificați prin Legea 220/2007, se aplic de la 1.01.2007, fr s se aduc atingere principiului neretroactivitții legii prevzut de art. 15 alin. 2 din Constituție.
Este știut c de la principiul neretroactivitții legii civile noi exist și excepția retroactivitții, care, îns, își poate gsi aplicarea numai dac este consacrat expres.
În speț, prin Legea 220/2007 de aplicare a OUG11/2007 au fost menținute atât cele 3 etape de aplicare a creșterilor salariale din cursul anului 2007 (respectiv 1.01.-31.03.2007, 1.04.-30.09.2007, 1.10.-31.12.2007), cât și dispozițiile art. 9 privind termenul de la care opereaz creșterile salariale (respectiv începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2007).
Ca atare, coeficienții de multiplicare detaliați pe grade didactice, vechime în învțmânt și funcție didactic, astfel cum au fost modificați, trebuie aplicați începând cu data de 1.01.2007 în conformitate cu voința legiuitorului, care a prevzut aceasta expres, ca o excepție de la principiul neretroactivitții.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 312 alin.2 Cod. procedur civil, urmeaz s se admit recursul declarat de SINDICATUL "PROTECȚIA COPILULUI I" și s se modifice în tot sentința primei instanțe, în sensul de a se admite acțiunea formulat de ctre reclamant, pârâții fiind obligați s plteasc reclamanților, reprezentați de sindicat, drepturile salariale reprezentând diferența dintre drepturile bnești efectiv încasate și cele ce li s-ar fi cuvenit prin aplicarea dispozițiilor Legii nr.220/2007 pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 20.07. 2007, cu aplicarea indicelui de inflație.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de SINDICATUL "PROTECȚIA COPILULUI I", în numele membrilor de sindicat: G, și, împotriva sentinței civile nr.1278/10.09.2008 a Tribunalului Iași, sentinț pe care o modific în tot, în sensul c:
Admite acțiunea formulat de SINDICATUL "PROTECȚIA COPILULUI I", în numele și pentru reclamanții: G, și în contradictoriu cu pârâții: CONSILIUL JUDEȚEAN I, DIRECȚIA GENERAL DE ASISTENȚ SOCIAL ȘI PROTECȚIA COPILULUI, COMPLEXUL DE SERVICII COMUNITARE "", CENTRUL DE PLASAMENT și COMPLEXUL DE SERVICIII COMUNITARE "SF. "
Oblig pârâții s plteasc reclamanților, membri de sindicat, drepturile salariale reprezentând diferența dintre drepturile bnești efectiv încasate și cele ce li s-ar fi cuvenit prin aplicarea dispozițiilor Legii nr.220/2007 pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 20 iulie 2007, actualizate în raport cu indicele e inflație la data plții efective.
Irevocabil.
Pronunțat în ședinț public azi, 11.11.2008.
PREȘEDINTE, JUDECTOR, JUDECTOR,
GREFIER,
Red./Tehnored.:;
2 ex.-11.12.2008;
Jud. fond:- Tribunalul Iași:-;
-.
Președinte:Carmen BancuJudecători:Carmen Bancu, Cristina Mănăstireanu, Nelida Cristina