Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 790/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIE Nr. 790

Ședința publică de la 03 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Aștefănesei Petrina Manuela JUDECĂTOR 2: Pîrjol Năstase Doru

- - - - - JUDECĂTOR

- - JUDECĂTOR

GREFIER -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Astăzi la ordine s-a luat în examinare recursul civil promovat de pârâta SC" "SA - Membru GRUP împotriva sentinței civile nr.360 din 13 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurentă avocat: avocat pentru toți intimații-reclamanți.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, după care:

Instanța, constată recursul la primul termen de judecată, declarat în termen, motivat, legal scutit de plata taxei de timbru. Nemaifiind alte cereri și/sau excepții de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat pentru recurentă, pe excepție, arată că la data formulării acțiunii termenul de prescripție era împlinit potrivit dispozițiilor art.283al.1 lit.e.

Pe fond, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și depus în scris la dosar, casarea sentinței și respingerea acțiunii. Primele au fost incluse în salariu și au fost acordate pentru toți anii, achitând toate drepturile salariale în conformitate cu prevederile Contractului colectiv de muncă. Nu solicită cheltuieli.

Avocat pentru intimați, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței instanței de fond. Drepturile salariale suplimentare sunt reglementate de Codul muncii, aceste suplimentări salariale intră în noțiunea de salariu și ca urmare în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.283 lit.3 M, ci dispozițiile art.283 lit.c care stabilesc termenul de prescripție general de trei ani pentru toate drepturile salariale de decurg din și. Conform art.168 din intimații au dreptul la aceste prime de Paști și de C și nu au fost incluse în salariu. Depune concluzii scrise și nu solicită cheltuieli de judecată.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

DELIBERÂND

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă 360/ 13 mai 2008 Tribunalului Bacău pronunțată în dosar -, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune și s-a admis acțiunea formulată de reclamanții, G, ,-, TA-, -, -, G, -, -, -, -, G, -, -, -, -, -, -, -, R, -TA, -, G, G, toți la Cabinet Av., cu sediul în orașul, str. - -. 27, județul B, în contradictoriu cu pârâta "", sediul în municipiul B,-, sector 1, în contradictoriu cu pârâta SC "" SA astfel cum a fost precizată; drept urmare, pârâta a fost obligată să achite reclamanților cu titlu de drepturi salariale reprezentând prime de Paști și C după cum urmează:

A fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma corespunzătoare fiecărui reclamant din tabelul anexă - coloana 11 ( 268-279), în valoare reactualizată la data plății efective.

A fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 16.900 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că:

Potrivit art. 168 alin. 1 din încheiat în 2003 între și salariații reprezentați de (211,212), cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe, cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment urmând să înceapă negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, a modalității de acordare, a condițiilor, criteriilor și a beneficiarilor.

Alineatul 2 al aceluiași articol stabilește că în anul 2003 suplimentele salariale prevăzute de alin. 1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.

Pârâta susține că suplimentările salariale introduse în salariul de bază în anul 2003 au fost menținute și în anii următori astfel încât obligația prevăzută de art. 168. a fost îndeplinită de către societate, însă această susținere nu ar putea fi verificată de instanță decât prin efectuarea unei expertize contabile care să precizeze mai întâi modalitatea în care a fost stabilit cuantumul primelor cuvenite salariaților de Paști și de C la nivelul anului 2003 (societatea pârâtă nefăcând nici un fel de dovadă în acest sens), care să definească noțiunile de "salariu de bază mediu" despre care vorbește și de "salariu mediu brut" la care fac referire adresele nr. 3084/28.11.2007 (fila 2041) și 2919 (fila 2042) și care să stabilească dacă prin menținerea sumelor acordate în anul 2003 în salariile reclamanților se poate concluziona că obligația prevăzută de art. 168. a fost îndeplinită de către .

În ceea ce privește baza de calcul a drepturilor salariale recunoscute de art. 168 alin. 1. deși pârâta a susținut că aceasta este reprezentată de salariul de bază mediu la nivel de, salariu ale cărui valori sunt cele stabilite prin adresele nr. 3084/28.11.2007 și 2919/12.11.2007, instanța a constatat că această susținere nu poate fi luată în considerare având în vedere faptul că potrivit adresei nr. 2919/12.11.2007 pârâta a stabilit în mod unilateral și retroactiv abia în 2007 cuantumul salariului de bază mediu pentru ani 2003 - 2007, în contradicție cu adresele transmise anual structurilor teritoriale ale care stabilesc cuantumul "salariului mediu brut" - adresele cu nr. 1666/25.03.2007 (fila 7), 655/25.01.2005 (fila 8).

Având în vedere, însă, că societatea pârâtă a refuzat să achite onorariul stabilit în sarcina sa, față de dispozițiile art. 287 Codul muncii potrivit cărora sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, instanța a constatat că acțiunea este întemeiată, pârâta nefăcând dovada acordării drepturilor salariale solicitate, și pe cale de consecință a obliga la plata sumelor constând în prime de Paști și de C pentru anii 2004 - 2007, conform coloanei 11 din Tabelul cu sumele restante (filele 268 - 279) sume ce vor fi reactualizate, la data plății efective, în conformitate cu dispozițiile art. 1084 Cod civil.

În termen legal, motivat și legal scutit de plata taxelor judiciare de timbru, împotriva sentinței s-a formulat recurs de către pârâta SC" " SA, care, în esență, a criticat sentința pentru următoarele considerente:

- Dreptul reclamanților la acțiune este prescris, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art.283 al.1 lit."e" din Codul muncii din moment ce stimulentele solicitate nu aveau caracter periodic și nu reprezentau drepturi salariale în accepțiunea art. 154 alin.1.

- Evoluția în timp a dispozițiilor a fost în sensul includerii drepturilor salariale suplimentare în salariu, începând cu anul 2003; voința părților a fost aceea de a include primele de Paști și de C în salariu, fapt realizat așa cum reiese atât din art. 168 alin.2 din CCM- versiunea republicată din 2005, cât și din consemnările Comisiei Paritare. Mai mult, așa cum rezultă din adresa 2919/12 2007, salariul de bază mediu pe a crescut în fiecare an, negocierile ulterioare privind exclusiv majorarea salariului de bază ca întreg.

- Neachitarea c/valorii expertizei nu trebuia sancționată cu admiterea acțiunii din moment ce art. 287. nu instituie o obligație exclusivă în sarcina angajatorului în a administra probe; oricum depusese acte în combaterea acțiunii ce nu au fost analizate și a apreciat că litigiul presupunea doar interpretarea clauzelor CCM.

În subsidiar s-a solicitat reducerea cuantumului sumelor acordate prin luarea în considerare a adresei 2919/2007 cu privire la cuantumul salariului de bază mediu pe anii 2004-2007.

Legal citați intimații reclamanți au fost asistați de apărător ce a formulat concluzii orale și scrise în sensul respingerii recursului ca nefondat.

Analizând recursul în raport de motivele invocate, de actele și lucrările dosarului, precum și față de dispozițiile art. 304 pct.9, 304/1, 312.pr.civ. constată caracterul său nefondat justificat de următoarele considerente:

Potrivit art. 168 din Contractul colectiv de muncă încheiat între SC SA și Federația Sindicatelor Libere și Independente din Industria Română, s-a stabilit (alin. 1) "cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, salariații SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA", valoarea concretă, modalitatea de acordare, condițiile dar și criteriile de acordare, fiind stabilite cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment.

Din analiza textului invocat ca temei legal al acțiunii rezultă cu certitudine că, prin negocierea Contractului colectiv de muncă - care potrivit art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 constituie "legea părților"-, s-a imprimat acestei prime - prevăzute ca o suplimentare a drepturilor salariale la nivelul a încă unui salariu de bază mediu brut pe unitate, pentru fiecare eveniment în parte -, natura unui drept salarial.

În aceste condiții, față și de limitele investirii - plata unor drepturi salariale -, sunt aplicabile dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, conform cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate "în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat", dispoziții ce se corelează și cu textul art. 166 alin. 1 din Codul muncii referitor la dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor de plată a salariilor, prin care se stabilește termenul de 3 ani, care curge de la data la care aceste drepturi erau datorate.

Prin urmare, nu va fi reținută susținerea recurentei privind incidența termenului de 6 luni prev. de art. 283 alin.1 lit."e", aplicabil doar cererilor vizând neexecutarea unei clauze sau a contractului colectiv de muncă. II. Și pe fondul cauzei, prima instanță a făcut o corectă aplicare a legii și apreciere a probatorului, susținerile recurentei fiind neîntemeiate întrucât:

Interpretarea sintactică și morfologică a dispozițiilor art. 168 alin.1 și 2 din CCM așa cum au evoluat în timp între 2003-2005 ( formă menținută și în 2006,2007 - fl.212,221 fond ) este o falsă problemă, litigiul purtând asupra obligației de plată a drepturilor salariale prevăzute de alin.1 al respectivului text, restante prin neachitarea lor efectivă. Astfel, relevanță prezintă doar dacă în mod practic s-a dat curs respectivei obligații ( eficiență financiară ), pentru că este știut că simpla sa prevedere în CCM, deși necesară, nu este și o condiție suficientă.

Ori tocmai această dovadă pârâta nu a reușit să producă în cauză; în acest moment al analizei, este de menționat că înscrisurile depuse la fond - respectiv state de plată( fl.227-232) - nu au putut fi luate în considerare de către prima instanță întrucât având caracter strict tehnic nu puteau fi interpretate decât prin prisma lămuririlor unui specialist în domeniul contabil; ori expertiza contabilă pusă în discuție de către instanță ar fi fost singura probă pertinentă și utilă ce ar fi putut să se coroboreze cu susținerile pârâtei și cu înscrisurile respective pentru a reflecta situația reală; însă prin refuzarea administrării acestei probe, respectiv a suportării c/val salefără a aduce vreun argument în acest sens ( nici măcar cele invocate prima dată în recurs), pârâta și-a asumat posibilitatea judecării cauzei pe baza probatoriului administrat și practic a acceptat aplicarea consecințelor decurgând din poziția procesuală adoptată. ( trebuie remarcat că această consecință nu-i era necunoscută recurentei din moment ce a beneficiat de asistență calificată ).

Prin urmare, în susținerea recursului, invocă practic propria sa cultă procesuală.

recurentei că în astfel de litigii, potrivit art. 287C.sarcina probei revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare; prin urmare, atât timp cât aceste dovezi nu au fost făcute, reclamanții nu erau obligați a ieși din pasivitate și a face dovadă contrară.

Mai mult, dacă facem abstracție de caracterul obligatoriu a acestei norme, devine incidentă regula instituită de art. 1169.civil - conform căruia cel ce face o propunere trebuie să o dovedească -, caz în care obligația de a dovedi plata revenea tot recurentei pârâte.

În contextul celor expuse reiese că prima instanță a interpretat corect refuzul de a susține c/val expertizei contabile ca o recunoaștere a dreptului pretins.

Sub aspectul motivului subsidiar, cum că s-a greșit cuantumul primei cuvenite pentru perioada 2005-2007 acordându-se mai mult decât s-a negociat, prin luarea în considerare a nivelului "salariului mediu brut" în loc de "salariul de bază mediu" la nivel de, se reține că nici acesta nu este întemeiat întrucât:

- nu s-a dovedit că sumele comunicate cu adresa 2919/2007 au fost negociate cu conform obligației asumate prin CCM 2003-2007;

- dacă aceste sume s-ar fi inclus în salariu de bază încă din 2003, înseamnă că nu mai putea fluctua cuantumul lor și atunci apare ca lipsită de logică menținerea tezei a II-a a alin.1 în art. 168 al CCM pe anii ulteriori anului 2003 cu privire la obligația negocierii pentru stabilirea cuantumului, a modalității de acordare, etc.

Mai mult, în același context, nu se explică nici creșterile menționate în adresa 2919/2007 - creștere sigură și constantă evidentă și din cuantumurile menționate în adresele comunicate instanței de recurs ce vizează perioada anterioară anului 1999( fl. 55-67 ).

- singurul criteriu obiectiv de determinare a cuantumului primelor a rămas salariul mediu brut, al cărui cuantum a fost recunoscut de pârât prin comunicările în teritoriu ( fl. 70-80 recurs ), acceptat de către reclamantă ( fl. 5,8 fond ) și însușit și de către pârâtă prin refuzul administrării probei cu expertiză contabilă.

Față de toate aceste considerente, constatând și că nu sunt alte motive care să fie analizate din oficiu, recursul va fi respins ca nefundat.

Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul civil promovat de pârâta SC" "SA - Membru GRUP împotriva sentinței civile nr.360 din 13 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 3 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

red. M/

red./10.11.2008

tehnored.BC/ 2 ex/ 12.11.2008

Președinte:Aștefănesei Petrina Manuela
Judecători:Aștefănesei Petrina Manuela, Pîrjol Năstase Doru

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 790/2008. Curtea de Apel Bacau