Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 800/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 800
Ședința publică din 13 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu DR. - -
JUDECĂTOR 3: Ioan Jivan
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ a FINANȚELOR PUBLICE T, împotriva sentinței civile nr. 282 din 18 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați, -, -, -, C, OG, A, -, și pârâții intimați TRIBUNALUL TIMIȘ și CURTEA de APEL TIMIȘOARA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal au fost lipsă reclamanții intimați, C, OG, a, pârâții recurenți Ministerul Justiției Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T și pârâții intimați Tribunalul Timiș și Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatându-se că s-a solicitat judecarea în lipsă, cauza a fost lăsată în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată Tribunalul Timiș la data de 22 octombrie 2007 reclamanții, C, OG, a, au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Timiș, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării solicitând obligarea acestora să calculeze și să plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu luna octombrie 2004 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești și pentru viitor; obligarea pârâților la plata drepturilor de mai sus, actualizate cu indicele de inflație, ca urmare a devalorizării monedei naționale, începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii judecătorești; la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă și la obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice de a aloca fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea cererii lor reclamanții au arătat că în scopul asigurării eficiente a confidențialității informațiilor clasificate au fost concretizate în o serie de acte normative menite să confere categoriilor de persoane - salariați (militari și civili) - ce gestionează astfel de informații - sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la asemenea informații.
Prin art.3 din Legea nr.444/2006, pentru aprobarea OG nr.19/2006, privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special, din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, s-a prevăzut că "pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul - avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază".
De asemenea, dispozițiile art.15 alin.1 din OG nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici s-a prevăzut că sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15% se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzuți în Legea nr.444/2006, ci și altor categorii de funcționari publici, respectiv celor din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Președințiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ.
Prin art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.405/2002, s-a acordat acest spor de confidențialitate de până la 15 % și membrilor Plenului, precum și unor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
Este evident că, cel puțin în raport de dispozițiile OG nr.19/2006 rezultă în mod clar voința de a se acorda acest spor de confidențialitate tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice care gestionează și manipulează informații clasificate și nu doar celor prevăzute în Legea nr.444/2006, adică celor din sistemul Apărăii Naționale, Ordine Publică și Siguranță Națională.
Însăși OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prevede în art.30 alin.3 acordarea sporului de confidențialitate de până la 15% personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării tocmai în ideea unui tratament echitabil și similar a tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice ce gestionează informații clasificate. Ori, deși procurorii și personalul auxiliar de specialitate, conform art.287 din Legea nr.128/2002 dețin certificate și autorizații ORNIS și gestionează informații clasificate, nu beneficiază de sporul de confidențialitate prevăzut pentru toate celelalte categorii de persoane.
Reclamanții au mai arătat că personalul auxiliar de specialitate care lucrează cu documente clasificate nu beneficiază de spor de confidențialitate, în timp ce alte persoane, beneficiază de acest spor.
Prin întâmpinare pârâtul Tribunalul Timiș apreciază că acțiunea reclamanților este nefondată deoarece nu se identifică vreun temei legal care să confere expres un astfel de drept constând în sporul de confidențialitate, magistraților, actele normative indicate de reclamanți art.3 din Legea nr.444/2006 pentru aprobarea OG nr.19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, art.15 alin.1din OG nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor și OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor faptelor de discriminare, prevăzând în mod clar și neechivoc categoriile de persoane beneficiare ale unui astfel de spor, în considerarea naturii activității specifice desfășurată de acestea. Discriminarea apreciază de reclamanți a fi aplicată magistraților care lucrează cu date ce nu sunt destinate publicității, în dosarele pe care le instrumentează, nu poate fi reținută ca operând în cauză, deoarece acestea nu funcționează în cadrul aceleiași categorii profesionale, iar trimiterea pe care reclamanții o fac la sporul de confidențialitate acordat procurorilor militari și celor detașați în Plenul Consiliului Naționale pentru Combaterea Discriminării, deci unei categorii restrânse de magistrați, nu poate fi nici ea reținută, în susținerea ideii de discriminare, căci magistrații menționați desfășoară o activitate fie în domeniul justiției militare, fie în legătură cu aspectele discriminatorii ce intră în sfera de preocupări a CNCD, iar Legea nr.444/2006 și OG nr.137/2000 prevăd acordarea sporului de confidențialitate tocmai determinat de specificul activității militare sau de combatere a discriminării, ce presupun gestionarea și manipularea unor informații clasificate.
Împrejurarea că reclamanții soluționează cereri cărora legea le conferă un caracter confidențial în ceea ce privește autorizarea percheziției domiciliare în cursul urmăririi penale, urmărirea internațională în vederea extrădării ori mandatul european de arestare nu este suficientă pentru a justifica demersul lor judiciar, legea nefăcând vorbire expres în privința conținutului acestor cereri despre noțiunea de informații clasificate.
Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive arătând că rolul lui este de răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe bază proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată în Legea nr.500/2002 modificată privind finanțele publice, art.16-30, elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre aprobare Parlamentului, în cadrul limitativ prevăzut de prezenta lege, a propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite, în speță, Ministerul Justiției fiind ordonator principal de credite bugetare, la fel ca și Ministerul Economiei și Finanțelor astfel încât pentru sumele necesare acoperirii cheltuielilor de personal în ceea ce privește angajații Ministerului Justiției, nu poate fi obligat la plată un alt coordonator de credite, respectiv Ministerul Economiei și Finanțelor. Prin urmare consideră că atribuții privind salarizarea sau acordarea de alte sume o au instituțiile în cadrul cărora funcționează ca angajați reclamanții.
Pe fondul cauzei pârâtul solicită respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată cu motivarea că Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției sunt ordonatori principali de credite bugetare invocând în acest sens dispozițiile art. 20 coroborate cu art. 47 alin.4 din Legea nr.500/2002 și că creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite, de asemenea creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol, ca urmare numai Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a mai solicitat și respingerea unei eventuale cereri de chemare în garanție.
Prin întâmpinare pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive cu mențiunea că în temeiul art.27 din OG nr.137/2000 R el nu poate fi chemat în instanță în calitate de pârât deoarece conform art.16-20 din OG nr.137/2000 este instituția abilitată și investită de lege să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare, să constate și să sancționeze contravențiile, având competența materială de a se pronunța cu privire la săvârșirea tuturor faptelor de discriminare prin orice metodă și în orice domeniu de activitate. Pârâtul CNCD mai precizează că nu poate fi citat în calitate de pârât, ci în calitate de expert în domeniul nediscriminării pentru a-și prezenta poziția cu privire la o posibilă încălcare a legislației în materie de nediscriminare. Scopul introducerii CNCD-ului în astfel de cauze, în sensul voinței reale a legiuitorului, este expres acela de a-și prezenta poziția cu privire la existența sau nu a caracterului discriminatoriu al unei spețe prezentate direct instanței de judecată, acest fapt neputând atrage calitatea procesuală pasivă a instituției, calitate care aruncă în sarcina purtătorului obligații în favoarea reclamantului.
Pârâta Curtea de Apel Timișoara nu a depus întâmpinare deși a fost legal citată.
Prin sentința civilă nr.282 din 18 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- s-a respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
A fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanții, C, OG, a, și, împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Timiș, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și în consecință:
A obligat pârâții să calculeze și să plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu luna octombrie 2004 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești și pentru viitor
A obligat pârâții să plătească drepturile de mai sus, actualizate cu indicele de inflație, ca urmare a devalorizării monedei naționale, începând cu data nașterii drepturilor șiu până la data executării hotărârii judecătorești
A obligat pârâții la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă
A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății neîncasate
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamanții, în calitate de personal auxiliar de specialitate și conex la udecătoria Timișoara, au formulat acțiune privind acordarea sporului de confidențialitate în procent de 15% prevăzut de art.30 alin.3 din OG nr.137/2000. Art.9 din legea nr. 182/2002 obligă la asigurarea protecției informațiilor clasificate care vizează și protecția juridică.
Această protecție trebuie să fie asigurată de către magistrați și de către personalul auxiliar de specialitate.
Prin urmare, aceste persoane gestionând informațiile clasificate beneficiază de un spor de 15% potrivit cu dispozițiile art.20 alin.3 din legea nr. 656/2002.
Pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 19/2006 în art.3 acordă un spor de 15% pentru personalul din instituțiile publice, categorie din care fac parte și reclamanții.
Sporul de confidențialitate este prevăzut și de Ordonanța Guvernului nr.137/2000 în art.30 al.3 tocmai în scopul acordării acelorași drepturi tuturor categoriilor de persoane din instituțiile publice care gestionează informații clasificate fără nici o discriminare.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
În cererea de recurs, Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând excepția lipsei calității sale procesuale pasive învederându-se dispozițiile art. 19 lit. a din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice în sensul că Ministerul Economiei și Finanțelor pregătește legile de rectificare bugetară și nu adoptă asemenea proiecte, atribuție de revine Parlamentului.
Pe fond, s-a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, Ministerul Justiției a criticat sentința pentru nelegalitate, arătând că sporul de confidențialitate s-a acordat prin neluarea în considerare a tuturor elementelor ce caracterizează situația care a determinat acest conflict, ducând la o greșită aplicare a dispozițiilor legale, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
S-a invocat depășirea atribuțiilor puterii judecătorești de către instanță și imixtiunea autorității judecătorești în sfera activității executive sau legislative, caz de casare prevăzut la art. 304 pct. 4 din Codul d e procedură civilă, precum și faptul că nu există niciun act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze sporul de confidențialitate al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor, iar reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane, excede cadrului legal stabilit prin G nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, nefiind dată existența unei stări de discriminare în raport cu prevederile art. 1 alin. 2 din această ordonanță.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 304 pct. 4, 9 coroborat cu art. 312 Cod procedură civilă, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Examinând recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor prin prisma motivelor invocate, a probelor existente la dosarul cauzei și a prevederilor art. 304 pct. 4, 9 coroborate cu art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată recursurile neîntemeiate pentru următoarele considerente:
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor se constată că acest minister are calitate procesuală pasivă în cauză, prin însăși rolul său de a răspunde de elaborarea proiectului local de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Calitatea procesuală pasivă a acestui minister nu rezidă din calitatea de ordonator principal de credite ci din calitatea de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțele publice.
Astfel, în lipsa alocării unor fonduri pentru achitarea sumelor solicitate cu ocazia rectificării bugetare, Ministerul Justiției s-ar afla în imposibilitatea respectării hotărârilor judecătorești, căci potrivit Legii nr. 500/2002 între cele două ministere s-a născut un raport juridic bugetar, în care unul dintre subiecte este Statul Român reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor iar celălalt subiect fiind tot o instituție publică este finanțată din bugetul statului potrivit Legii de organizare judiciară.
Cu privire la recursul formulat de Ministerul Justiției, se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică cu respectarea dispozițiilor legale incidente în cauză.
Astfel, este de atributul instanței de judecată să verifice dacă acordarea unor sporuri salariale doar pentru anumite categorii de salariați s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii, neputându-se reține o imixtiune a autorității judecătorești în sfera puterii legiuitoare, așa cum s-a susținut în motivele de recurs.
Ca atare, Tribunalul nu și-a depășit atribuțiile, și nu a intrat în sfera puterii legiuitoare, analizând situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificate, și criteriile tratamentelor diferențiate, concluzionând că reclamanții sunt discriminați nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestuia, ci sub pretextul că aparțin unei anumite categorii socio-profesionale, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art. 2 alin.1 din OUG nr.137/2000, în vigoare la data pronunțării sentinței).
În ce privește fondul cauzei, reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile de justiție (fiind personal auxiliar de specialitate, personal conex al instanței judecătorești), unitate finanțată de la bugetul statului, iar raporturile juridice de muncă ale acestora sunt guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art. 1 și art. 295 alin. 2 din acest cod.
Persoanele din acest cadru al sistemului bugetar fiind parte a unui raport juridic de muncă, guvernat de codul muncii, prestează o muncă și, ca efect al acestor premise, li se naște dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri, precum și dreptul la un tratament egal în materie de salarizare (art. 5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a,art. alin. 2 lit.c și lit.f, art.154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003).
Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, tuturor persoanelor care se află în aceeași situație(a depunerii unei activități în muncă într-o unitate bugetară), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același spor salarial: de confidențialitate.
Astfel, reclamanților, în calitatea avută, le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică,de confidențialitate" prin Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și Regulamentul de organizare al instanțelor judecătorești, care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), așa încât aceștia se află într-o situație identică (nu doar comparabilă cu celălalt personal din unitățile bugetare) cărora li s-a recunoscut și dreptul corelativ, de natură salarială, ca urmare a faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate. Rezultă deci că reclamanții deși își execută obligația de confidențialitate, fiind debitori ai acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
În speță prezintă relevanță criteriul justificativ generator al sporului de confidențialitate, respectiv existența obligației de confidențialitate în sarcina reclamanților nefiind determinant criteriul categoriei socio-profesionale pentru că acest aspect al categoriei socio-profesionale nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege.
În concluzie, după cum corect a sesizat și tribunalul, prin neacordarea adaosurilor salariale, constând în sporul de confidențialitate, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalul.
De altfel, doctrina și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
În sistemul legal actual sporurile nu sunt recompense sau gratificații, ele constituind, în principal, un factor compensatoriu pentru anumite condiții de muncă sau pentru întrunirea de către cel în cauză a unor cerințe speciale.
Sporurile la salariul de bază (indemnizația) de bază se acordă dacă sunt întrunite următoarele condiții:
-salariatul să ocupe un post într-o specialitate care îi conferă dreptul la un anumit spor:
-salariatul să lucreze efectiv în condițiile prescrise de lege, de contractul colectiv de muncă sau, după caz, de contractul individual de muncă:
cu alte cuvinte, indiferent de nivelul studiilor, importanța, complexitatea și atribuțiile de serviciu, funcția (postul) meseria îndeplinită, cantitatea, calitatea și valoarea muncii, ramura, domeniul sau nivelul de activitate și cuantumul salariului (indemnizației) de bază ale unui salariat acestuia trebuie să i se dea un anumit spor dacă lucrează efectiv în condițiile prescrise de lege pentru acordarea acelui spor.
Nu există nici o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă ca, în cazul a doi salariați, care nu se găsesc în situații juridice identice sau similare, sub aspectul posturilor ocupate, atribuțiilor de serviciu, răspunderii, dar care, amândoi lucrează - cu titlu de exemplu- în aceleași condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau vătămătoare, numai unul dintre ei să primească sporul corespunzător, iar cel de-al doilea să nu-l primească pentru motivul că legea sau ordonanța în baza căreia este retribuit acest din urmă salariat nu prevedea acordarea acestui spor.
Acest lucru se referă și la sporul de confidențialitate care trebuie acordat tuturor celor care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, indiferent că lucrează în administrația publică, centrală sau locală, în justiție sau aparatul Parlamentului.
Așa fiind, Curtea constată ca fiind discriminatorie prevederea legală prin care se introduce un anumit spor doar pentru unele dintre categoriile socio-profesionale cărora le revine obligația de confidențialitate, iar acest aspect are ca efect aplicarea unui tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare pentru persoane aflate în situații comparabile.
A accepta susținerile recurentei Ministerul Justiției, s-ar ajunge la o situație discriminatorie în sensul dispozițiilor art. 16 alin. 1 din Constituție, republicată, și ale art. 1 din Protocolul 12 adițional la convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, întrucât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile.
Aceste despăgubiri trebuie raportat la procentul de 15%, calculat la salariul (indemnizația) de bază prevăzut de majoritatea actelor normative care reglementează acest spor acordat altor categorii de personal.
Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții: Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul pârâtului MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ a FINANȚELOR PUBLICE T, precum și recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 282 din 18 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - DR.- - - -
GREFIER,
- -
Red./15.06 2009
Thred./18.06.2009
Ex.2
Prima inst. - - - Trib.
Președinte:Vasilica SandoviciJudecători:Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan
