Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 822/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIALITIGII DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
Decizia civilă nr.822
Sedința publică din 15 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Biberea
JUDECĂTOR 2: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 3: Cristian Pup
Grefier:- -
S- luat în examinare recursul declarat de reclamanții, G, reprezentați de SINDICATUL DEMOCRATIC ÎNVĂȚĂMÂNT A împotriva sentinței civile nr. 177 din 29 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta Școala specială cu clasele I-VIII, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru recurenți avocat, lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta recurenților depune la dosar împuternicirea avocațială, în copie dovada achitării onorariului avocațial, copia contractului colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, Monitorul oficial nr.172/2004, și practică judiciară constând în copii de pe minute, arătând că nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța, con stată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în fond asupra recursului.
Reprezentanta reclamanților recurenți solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.177/29.01.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada respins acțiunea reclamanților, parțial ca prescrisă - pentru perioada 2004 - decembrie 2005, și parțial neîntemeiată - pentru perioada 2005 - 2008, privind plata primelor de vacanță actualizate cu rata inflației și consemnarea acestora în carnetele de muncă și celelalte evidențe salariale ale reclamanților.
Instanța de fond a reținut că reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la acordarea primelor de vacanță aferente concediului de odihnă, cuvenite și neacordate pe perioada 2004-2008 pentru personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic, susținând că în perioada indicată și-au efectuat concediile de odihnă și au încasat doar indemnizația de concediu nu și prima de vacanță, deși aceasta este prevăzută de lege, respectiv de art.35 lit.g din Contractul colectiv de muncă la nivelul jud. A precum și art.48 și 50 din 128/1997.
Pârâta nu a depus întâmpinare în cauză și nu exprimat nicio opinie în legătură cu acțiunea reclamanților.
Tribunalul a reținut în continuare că în speță se aplică parțial excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților, în concret pentru perioada de timp 2004 - 05.12.2005, față de termenul de prescripție de 3 ani prev. de art.166 alin.1 Codul muncii.
Pe fondul cauzei și pentru restul perioadei, cuprinsă între 5 decembrie 2005 și anul 2008, tribunalul a reținut că reclamanții sunt cu toții angajați ai școlii pârâte, ocupând funcții didactice, didactice auxiliare precum și nedidactice, specifice învățământului preuniversitar. Prin urmare, aceștia au calitatea de bugetari, fiind salarizați în baza unor legi speciale de salarizare.
De aceea, întrucât reclamanții au o lege proprie de salarizare, acestora nu le sunt aplicabile dispozițiile din contractele colective de muncă încheiate la nivel județean și nici la nivel național, iar art.12 din 130/1996-republicată le interzice negocierea unor clauze de salarizare referitoare la drepturile acordate salariaților bugetari.
Pe de altă parte, s-a mai reținut că 128/1997 se aplică într-adevăr personalului didactic,iar art.50 alin.12 nu recunoaște în mod explicit salariaților din învățământul preuniversitar acordarea primelor de vacanță, chiar dacă este adevărat că legiuitorul a folosit sintagma "premii și alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă". Totuși, în lipsa unei dispoziții și recunoașteri exprese din partea legiuitorului, instanțele nu au competența de acorda un drept salarial suplimentar, care nu a făcut obiectul dezbaterii legislative.
În opinia tribunalului, nici Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010, înregistrat la la nr.2.895/21/29.12.2006 nu prevede obligația angajaților de a plăti prime de vacanță salariaților, astfel că în art.59 alin.3 se prevede doar că acest drept salarial se poate stabili doar prin încheierea altor contracte colective de muncă la alte niveluri și în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității.
Concluzia tribunalului a fost aceea că acordarea primei de vacanță nu este obligatorie pentru nici un angajator și depinde de recunoașterea ei printr-o lege de salarizare sau un contract colectiv de muncă încheiat la alte niveluri, condiționat totodată de posibilitatea de plată a angajatorului și de negocierea dreptului cu Guvernul.
În aceeași ordine de idei, tribunalul a mai reținut că art.9 din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010 prevede obligația sindicatelor și ministerelor de a purta negocieri cu Guvernul pentru stabilirea fondurilor și identificarea surselor de finanțare aferente salarizării și acordării altor drepturi salariale, în speță, a primelor de concediu pentru personalul finanțat de la bugetul de stat, cu scopul de a include aceste sume în cheltuielile de salarizare.
Pentru aceleași rațiuni, tribunalul a opinat că OUG 146/2007, invocată de către sindicat în acțiune nu este opozabilă reclamanților, deoarece are ca obiect plata primelor de vacanță ale personalului bugetar, altul decât cel din învățământ, căruia i s-a recunoscut prin lege dreptul la acordarea primei de vacanță, însă doar plata efectivă a fost suspendată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen, reclamanții, care a fost motivat în drept cu prev. art.304 pc9 pr.civ.și art.304 /1 pr.civ. susținându-se că soluția instanței de fond este rezultatul greșitei interpretări și aplicări a legii, respectiv a eronatei interpretări a disp.art.48 și 50 din 128/1997, asociată cu art.35 lit.g din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul jud. A precum și art.35 din Contractul colectiv la nivel național.
În opinia recurenților, o interpretare conjugată a acestor texte de lege nu poate duce decât la concluzia că personalul didactic, didactic auxiliar precum și cel nedidactic din învățământul preuniversitar trebuie să beneficieze de prime de vacanță, iar potrivit art.30 din 130/1996, rap.la art.11 prevede obligativitatea aplicării/executării contractelor colective de muncă, care reprezintă legea părților.
Pârâta - intimată nu a formulat nici de această dată întâmpinare.
Curtea, analizând recursul declarat de reclamanți, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate de aceștia, cu aplicarea disp.art.299 și urm. pr.civ. rap.la art.304 pct.9 și art.304/1 pr.civ. și în baza art.312 pr.civ. va constata că acesta este întemeiat.
Astfel, curtea va constata că recurenții-reclamanți, membri de sindicat, sunt angajați ai pârâtului și, întrucât au apreciat că sunt îndreptățiți la prime de vacanță pentru perioada invocată, au formulat prezenta acțiune. curtea constatând că obiectul litigiului pendinte îl reprezintă obligarea pârâților la plata către salariații reprezentați de sindicat a primelor de concediu de odihnă pentru perioada 2004-2008, sume actualizate în funcție de rata inflației, calculate de la data nașterii dreptului și până la data efectivă a plății.
În acest sens, curtea va constata că în mod indubitabil, Contractele colective de muncă la nivel național pe anii 2005 - 2006 și respectiv pe anii 2007 - 2010 prevăd, la art. 59 alin. 3 că se poate, stabili, în raport de posibilitățile economico-financiare ale unității, ca pe lângă indemnizația de concediu să se plătească și o primă de vacanță.
Potrivit art. 30 alin. 1, raportat la art. 11 alin.1 lit. c și d din Legea nr. 130/1996, dar și la art. 241 și art. 243 alin.1 din Codul muncii, aplicarea clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ, în toate unitățile și instituțiile de învățământ, și pentru toți salariații din învățământ este obligatoriu.
Într-adevăr Legea nr. 128/1997 nu prevede expres acordarea acestui drept, însă potrivit art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997, personalul didactic beneficiază și de alte drepturi prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, atât cel la nivel național dar și cel la nivel de ramură învățământ.
De asemenea, art. 241 alin. 1 din Codul muncii stipulează că, contractul colectiv de muncă la nivel național produce efecte obligatorii asupra tuturor salariaților angajați, iar art. 8 alin. 2 din contractul colectiv de muncă la nivel național pe 2007-2010 prevede că în raporturile de muncă dintre angajați și angajator se aplică cu prioritate reglementările mai favorabile pentru salariat indiferent dacă acestea se găsesc în contractul colectiv de muncă sau în prevederile legale.
Prin urmare, motivele vizând lipsa fondurilor sau faptul că acestea nu au fost prevăzute în proiectul de buget, sarcină ce revine de altfel angajatorului, nu pot fi reținute, dimpotrivă instanța constatând legalitatea acestor drepturi, potrivit cadrului legislativ invocat.
Văzând și prevederile art. 30 alin. 1, 2 Cap. V din Legea nr. nr. 130/1996 a contractului colectiv de muncă în care se arată că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, Curtea va constata că tribunalul a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și interpretarea greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză.
Față de argumentele de mai sus, curtea în temeiul art. 312 alin.1-3 rap.laart.304 pct.9 Cod procedură civilă, va admite recursul declarat de reclamanții-recurenți, va modifica în tot sentința în sensul că va admite în parte acțiunea reclamanților și va obliga pârâtul să plătească reclamanților primele de vacanță cuvenite pe perioada 2005-2008, actualizate cu indicele de inflație începând cu data acordării concediului de odihnă aferentă anului 2005 pentru fiecare dintre reclamanți, până la data plății efective și va obliga angajatoarea pârâtă să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă, în baza prezentei hotărâri.
Pe de altă parte, curtea va constata, asemeni tribunalului că în speță se aplică parțial excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților, în concret pentru perioada de timp 2004 - 05.12.2005, față de termenul de prescripție de 3 ani prev. de art.166 alin.1 Codul muncii, astfel că pentru această perioadă reclamanții-recurenți nu mai pot solicita plata acestor drepturi salariale, astfel că acțiunea reclamanților se va respinge parțial, numai pentru această perioadă.
În temeiul prev. art.274 și urm. pr.civ. va obliga pârâta - intimată să plătească recurenților - reclamanți și suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond și în recurs, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELEE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanții, SINDICATUL DEMOCRATIC ÎNVĂȚĂMÂNT A ca reprezentant al reclamanților, G, împotriva sentinței civile nr.177/20.01.2009 a Tribunalului Arad.
Modifică sentința recurată, în sensul că admite în parte acțiunea reclamanților.
În consecință, obligă pârâta să calculeze și să acorde reclamanților primele de vacanță aferente concediului de odihnă. și neacordate în perioada 2005 - 2008.
Obligă pârâta la achitarea acestor drepturi salariale, la data plății efective precum și consemnarea acestor drepturi în carnetele de muncă ale reclamanților.
Respinge în rest acțiunea.
Obligă pârâta să plătească reclamanților suma de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecată la fond și în recurs, constând în onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 15 mai 2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
Red.-/26.05.2009
Tehnored.DR/27.05.2009
2 ex.
Prima instanță - Triibunalul
Judecători:;
Președinte:Maria BibereaJudecători:Maria Biberea, Florin Dogaru, Cristian Pup
