Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 9251/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 9251

Ședința publică de la 23 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Raicea

JUDECĂTOR 2: Sorin Pascu

JUDECĂTOR 3: Tamara Carmen

Grefier:

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul SPITALUL MUNICIPAL C, împotriva sentinței civile nr. 2086 din 02.04.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect "drepturi bănești".

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimata reclamantă, reprezentată de avocat, lipsind recurentul pârât.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, învederându-se că, recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, se acordă cuvântul părții prezente asupra recursului.

Avocat, pentru intimata reclamantă, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței Tribunalului Dolj, ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr. 2086 din 2 aprilie 2008 Tribunalul Dolj, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâtului SPITALUL MUNICIPAL

A fost obligat pârâtul să achite o despăgubire egală cu valoarea tichetelor de masă de care ar fi trebuit să beneficieze reclamanta potrivit numărului de zile lucrate de aceasta în perioada 01.12.2006 - 02.04.2008, dar nu mai mult de 20 de tichete lunar,sume ce vor fi reactualizate cu indicele de devalorizare a monedei naționale,începând cu data de nașterii dreptului și până la data plății efective.

S-a luat act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că reclamanta este angajată a pârâtului SPITALUL MUNICIPAL C, în funcția de medic, având locul de muncă la Cabinet Școlar, având încheiat contract individual de muncă.

Tichetele de masa reprezintă o alocație individuala de hrana acordata titularilor unui contract individual de munca, suportata integral de persoana fizica ori persoana juridica, care are calitatea de angajator, așa cum stabilește art. 1 alin 1 din Legea nr. 142/1998, privind acordarea tichetelor de masa.

In cazul in care la nivel de ramura de unitate a fost negociat un contract colectiv de munca, modalitatea si condițiile de acordare a tichetelor de masa sunt stabilite prin intermediul acestui contract.

Deși intimatul in calitatea sa de angajator a acordat tichete de masa salariaților cu locul de munca in secțiile cu paturi, in laboratoare, servicii si compartimente funcționale din cadrul spitalului, in mod nejustificat nu a acordat acest drept si celorlalte categorii de salariai.

Aceasta diferențiere in acordarea tichetelor de masa nu rezulta din nici un act normativ, singura condiție pentru a beneficia de tichete de masa fiind aceea a încadrării intr-o unitate publica finanțata din venituri proprii.

Astfel, s-a constatat ca reclamanta are contract individual de munca încheiat cu spitalul, deci raportul juridic este încheiat cu acest angajator, criteriul locului efectiv de desfășurare a actvității neputând avea prioritate, întrucât acesta ar fi un criteriu discriminatoriu care ar încălca grav dispoz. Art. 5 alin 1 si art. 39 alin 1 lit d din Codul Muncii.

Din punct de vedere constituțional, o hotărâre de guvern nu poate adăuga si nici modifica o lege, iar actele normative in materie sunt unitare in reglementările privitoare la acordarea tichetelor de masa in domeniul sanitar.

Astfel, Legea nr. - privind acordarea tichetelor de masa reprezintă dreptul comun in materie, cadrul general pentru toate acivittile din toate ramurile de servicii la nivel național.

In domeniul sanitar, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 270/2003, care in articolul 35 alin 1 definește ˝spitalele publice˝ definitie din care rezulta sursa de finanțare si modul de funcționare, respectiv faptul ca sunt instituții publice finanțate integral din venituri proprii, ce funcționează pe principiul autonomiei financiare si de asemenea sunt aplicabile disp. OUG nr. 115/2004 potrivit cu care conf. art. 23, personalul încadrat in unitățile sanitare publice finanțate integral din venituri proprii, realizate prin sistemul asigurărilor sociale de sănătate beneficiez lunar de 20 de tichete de masa.

Nici Legea bugetului de stat nu contravine acestor reglementari aplicabile in domeniul sanitar, deoarece in art. 24 din Legea nr. 379/2005, de exemplu, instituțiile finanțate integral din venituri proprii -cum este situația spitalelor- sunt excluse din categoria instituțiilor publice in bugetele cărora nu sunt cuprinse sume pentru acordarea tichetelor de masa.

De asemenea, contractul colectiv de munca la nivelul ramurii sanitare pe perioada 2005-2007, in articolul 139, prevede ca angajatorul este obligat sa acorde tichetele de masa potrivit Legii nr. 142/1998 si in conformitate cu dispozițiile legale prevăzute pentru unitățile finanțate de la bugetul de stat si de la bugetul asigurărilor sociale de sănătate.

In raport de aceste considerente, instanța a apreciat ca întemeiată cererea până la data pronunțării hotărârii de față și a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta, cu obligarea pârâtului să achite reclamantei o despăgubire egală cu valoarea tichetelor de masă de care ar fi trebuit să beneficieze reclamanta potrivit numărului de zile lucrate de aceasta în perioada 01.12.2006 - 02.04.2008, dar nu mai mult de 20 de tichete lunar,sume ce vor fi reactualizate cu indicele de devalorizare a monedei naționale,începând cu data de nașterii dreptului și până la data plății efective.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul pârât Spitalul Municipal C,criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere toate mijloacele de probă, neținându-se cont de niciuna din adresele depuse de recurent în dosarul de fond, prin care se face dovada personalului care beneficiază de salarizarea pe grila "clinic", unde reclamanta nu se încadrează, deoarece nu îndeplinește prin activitatea ce o desfășoară în cadrul cabinetului medical nici activitatea de învățământ și nici cercetare științifică-medicală și educație continuă, pentru a putea beneficia de salarizarea clinică.

O altă critică se referă la faptul că în cadrul spitalului clinic există mai multe subunități, în care se desfășoară atât activitate clinică medicală, completată de cercetare medicală și de învățământ superior medical, efectuată de cadrele universitare, cât și activitate neclinică, unde asistența medicală nu este dublată de cercetare medicală și de învățământ superior medical.

Recursul este nefondat.

Așa cum s-a arătat reclamanta este angajată a pârâtului în funcția de asistent în baza unui contract individual de muncă având locul de muncă la Cabinetul medical școlar.

Prin OUG nr.24/2000 s-a stabilit conform anexei IV/1 că salarizarea în unitățile sanitare se face diferențiat pentru unități sanitare și de asistență socială altele decât cele clinice și unități clinice, institute și centre medicale. De asemenea OUG 115/2004 anexa I prevede grilele de salarizare în mod diferențiat pentru unitățile clinice și alte unități decât cele clinice. Legea, așa cum a reținut și instanța de fond, stabilește o singură grilă de salarizare pentru personalul angajat în unitățile clinice neexistând nici o prevedere specială de salarizare a personalului medical din cadrul cabinetelor medicale din unitățile școlare.

În aceste condiții criticile recurentului în sensul că reclamanta nu poate fi încadrată la grila "clinic" deoarece prin activitatea pe care o desfășoară în cadrul cabinetului medical nu desfășoară activitate de învățământ și nici cercetare științifică medicală sau educație continuă nu sunt întemeiate. Nu există în prevederile legale mai sus enunțate o asemenea diferențiere pe criteriul activității desfășurate de către salariat, iar adresele invocate de către aceasta nu pot în nici un caz conduce la concluzia că prin aceste adrese se modifică legea de salarizare.

Nici susținerea că în cadrul spitalului clinic există mai multe subunități în care se desfășoară atât activitate clinică medicală, cât și activitate neclinică nu conduce la concluzia că reclamanta ar trebui salarizată altfel decât ca personal clinic deoarece este salariata unei unități clinice și aceasta este singura condiție prevăzută de lege pentru a beneficia de salarizarea conform grilei "clinic" prevăzută de textele de lege.

Pentru toate aceste considerente în baza art. 312 Cod pr.civilă va fi respins recursul formulat de pârâtul Spitalul Municipal

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de declarat de pârâtul SPITALUL MUNICIPAL C, împotriva sentinței civile nr. 2086 din 02.04.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Red. jud. Grefier,

2 ex. /21.11.2008.

Președinte:Cristina Raicea
Judecători:Cristina Raicea, Sorin Pascu, Tamara Carmen

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 9251/2008. Curtea de Apel Craiova