Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 932/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂNr. 932/
Ședința publică de la 12 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător
Grefier
.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în comuna, jud. V, împotriva sentinței civile nr. 355/18.05.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu reclamanții, domiciliați în comuna, jud. V și pârâții PRIMARUL COMUNEI URECHEȘTI, UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ - COMUNA URECHEȘTI, cu sediile instituțiilor în comuna, jud. V, având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit: recurentul-reclamant, intimații-reclamanți, și intimații pârâți PRIMARUL COMUNEI URECHEȘTI, UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ - COMUNA URECHEȘTI.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează: recursul este la al doilea termen de judecată, legal motivat și este scutit de taxă judiciară de timbru; la data de 06.10.2009 recurentul-reclamanta a comunicat la dosar concluzii scrise prin intermediul cărora a solicitat și judecarea cauzei în lipsă; atașat concluziilor a depus practica judiciară a Tribunalului Vrancea - Secția contencios administrativ și fiscal privind indemnizația de dispozitiv, respectiv decizia civilă nr. 762/04.12.2007 pronunțată în dosarul nr-, după care:
Curtea, constată cauza în stare de judecată și, având în vedere că prin concluziile scrise recurentul-reclamant a solicitat judecarea în lipsă, declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă și o reține în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 355/18.05.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă pentru drepturi bănești formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții Primarul comunei, județul V și Unitatea Administrativ - Teritorială a comunei, județul
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea sub nr. 1131/91/23.04.2009, reclamanții, și, au chemat în judecată pe pârâții Primarul comunei, jud. V, și Unitatea Administrativ - Teritorială a comunei, jud. V, pentru plata drepturilor bănești, constând în indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul lunar de bază pentru perioada 01.04.2008 și în continuare până la încetarea raporturilor de muncă.
Au solicitat ca sumele să fie actualizate cu rata inflației la data plății efective și să se dispună înscrierea lor în carnetele de muncă.
Au arătat în motivarea cererii că sunt încadrați cu carnete de muncă la Primăria comunei sau în instituțiile și serviciile publice subordonate și că beneficiază și de indemnizația de dispozitiv prevăzută de Ordinul MAI nr. 496/28.07.2003 care a modificat Ordinul Ministerului d e Interne nr. 275/2002 emis pentru aplicarea Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și securitate națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Potrivit art. 13 din Legea nr. 138/1999, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civile beneficiază de o indemnizație de dispozitiv de 25% din solda de funcții,soldă de grad, soldă de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv, din salariile de bază.
Pentru a se asigura egalitatea de tratament, prin art. II pct. 1 și 3 din Ordinul MAI nr. 496/2003 s-a acordat indemnizația de dispozitiv și personalului civil care-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
De asemenea, art. II pct. 3 din Ordinul MAI nr. 496/2003 a dat un nou conținut art. 47 din Legea nr. 138/1999, stabilindu-se că "prin personal civil. se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor.
În dovedirea acțiunii reclamanții au depus la dosar sentința civilă nr. 738/2007 și 270/2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea.
Prin întâmpinarea formulată pârâții au solicitat să se constate nulitatea cererii de chemare în judecată pentru lipsa numelor reclamanților și a semnăturilor, iar pe fond, au solicitat să se respingă acțiunea ca neîntemeiată pentru că această indemnizație nu a fost prevăzută pentru personalul ce lucrează în administrația publică locală.
Din actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că reclamanții au calitate de personal contractual în cadrul Primăriei și în baza acestei calități au pretins că le sunt aplicabile dispozițiile Ordinului MAI nr. 496/2003, solicitând că pârâții să le plătească indemnizația de dispozitiv.
Susținerile pârâților în sensul că cererea de chemare în judecată este nulă nu poate fi primită deoarece atât numele, cât și semnăturile reclamanților sunt înscrise în tabelul anexă ce însoțește cererea de chemare în judecată, cerința prev. la art. 112 Cod procedură civilă fiind îndeplinită.
Pe fond, instanța a reținut că acest spor este prevăzut de art. 13 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională și reprezintă 25% din solda de bază, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariile de bază.
Potrivit pct. 9.2 din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 496/2003 privind modificarea Ordinului MAI nr. 275/2002, indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil care-și desfășoară activitatea în cadrul administrației publice.
Potrivit pct. 31.1 din Ordin, prin personal civil se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.
Prin urmare Ordinul nr. 496/2003, reglementează doar situația funcționarilor publici și a personalului contractual din cadrul Ministerului Administrației și Internelor (MIRA).
Ori, administrația publică locală nu face parte din acest minister situație care rezultă din art. 4, OUG nr. 30/2007 conform căruia MIRA colaborează cu autoritățile publice.
Un ministru poate să reglementeze prin ordin cu privire la ministerul pe care-l conduce și cu privire la personalul acelui minister, dar nu în afara lui, ori reclamanții nu fac parte din acest minister și nici nu au relații de muncă și subordonare cu MIRA.
Pentru aceste considerente, urmează a fost respinsă cererea ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței civile a declarat recurs reclamantul criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
- nerespectarea principiului contradictorialității întrucât nu i-a fost comunicată întâmpinarea depusă la dosar de către pârâți;
- nerespectarea principiului egalității de tratament salarial între funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aceleiași autorități, la nivelul administrației publice locale, această indemnizație se acordă funcționarilor publici;
- existența unei hotărâri judecătorești pronunțată de aceeași instanță în spețe identice.
În drept și-a întemeiat recursul invocând dispozițiile Codului d e procedură civilă, Codului muncii, cu modificările și completările ulterioare, ale nr.OG 137/2000, Legii nr. 138/1999, Ordinului nr. 496/2003, nr.OUG 24/2000 și nr.OUG 30/2007.
A solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și, judecând cauza pe fond, admiterea acțiunii.
A depus la dosar practică judiciară privind pe funcționarii publici din cadrul Primăriei comunei, județul V (sentința civilă nr. 762/04.12.2007 a Tribunalului Vrancea - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal).
Intimații Primarul comunei și Unitatea Administrativ - Teritorială a comunei, județul V, legal citați nu au formulat întâmpinare în cauză.
Examinând recursul astfel declarat pe baza motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente:
Cu caracter derogatoriu de la normele generale din Codul d e procedură civilă, dispozițiile art. 286 Codul muncii instituie regula soluționării conflictelor de muncă în regim de urgență.
În ceea ce privește comunicarea actelor de procedură, dispozițiile art. 96 Cod procedură civilă stabilesc că instanța poate încuviința la cererea părților, un termen pentru a lua cunoștință de actele de procedură și înscrisurile depuse, asemenea dispoziții având caracter dispozitiv.
În considerarea celor de mai sus, în condițiile în care întâmpinarea depusă la dosar în fața instanței de fond conținea apărările pârâților în sensul respingerii pretențiilor formulate ca nefondate, nu apreciem că s-a pricinuit o vătămare în măsură să atragă anularea hotărârii judecătorești, pronunțată în cauză (art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă).
Pe fond, Ordinul nr. 496/28.07.2003 emis de Ministrul Administrației și Internelor modifică și completează Ordinul nr. 275/2002 al Ministerului d e Interne de aprobare a normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor legii, cu privire la salarizarea personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, prevăzute în anexa nr. 1 care, conform art. 64 din Legea nr. 138/1999, a fost dat în aplicarea acestei din urmă legi.
Această lege, așa cum îi indică denumirea, are ca sferă de reglementare salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Prin urmare, ordinul sus menționat a fost adoptat în vederea interpretării și asigurării executării legii sus menționate, astfel că nu îi poate lărgi sfera de aplicare.
De altminteri, ordinul nici nu o face, neexistând nicăieri vreo mențiune expresă că indemnizația de dispozitiv s-ar aplica și personalului contractual din administrația publică locală, astfel încât să se lărgească nepermis, printr-un act juridic cu forță inferioară legii, dat în aplicarea acesteia, nepublicat în Monitorul Oficial, sfera de aplicare a legii astfel cum este circumscrisă în art. 1 al acesteia.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții,Dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției".
Prin urmare, sunt trei categorii de persoane a căror salarizare este reglementată de această lege, fiindu-le aplicabile și prevederile Ordinului nr. 275/2002 completat prin Ordinul nr. 496/2003 și anume: personalul militar; personalul civil contractual; personalul civil funcționari publici din instituțiile menționate, clasificare a cărei utilitate urmează a se releva mai jos.
în interpretarea aplicabilității indemnizației de dispozitiv au intervenit după modificarea Ordinului nr. 275/2002 al Ministerului d e Interne prin Ordinul nr. 496/2003 al Ministrului Administrației și Internelor.
Prin acest din urmă ordin, s-a statuat: "După punctul 9.1 se introduce punctul 9.2 cu următorul conținut: "9.2 indemnizație de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
Din art. 13 al Legii nr. 138/1999, în forma în vigoare la momentul adoptării ordinului, reiese că de această indemnizație beneficiază atât militarii cât și personalul civil: "Cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25 % din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază".
Interpretarea legii trebuie raportată la sfera generală de reglementare a Legii nr. 138/1999, adică la categoriile de personal salarizate potrivit acestei legi, astfel cum sunt menționate în art. 1.
În ceea ce privește completarea adusă prin pct. 9.2 introdus prin Ordinul nr. 496/2003, curtea reține că, pentru a se afla în limitele legii în aplicarea căreia s-a dat referirea la personalul civil din administrația publică se referă la personalul contractual din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică, și siguranță națională, instituții care se integrează administrației publice centrale, aceasta fiind singura interpretare în conformitate cu legea.
Or, reclamantul funcționează în cadrul Primăriei comunei Jariștea iar nu în cadrul unei instituții publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, astfel că reglementările art. 13 din Legea nr. 138/1999 și ale art. 9.2 din Ordinul nr. 275/2002 modificat prin Ordinul nr. 496/2003 nu-i este aplicabil.
Nu se poate reține discriminarea în sensul nr.OG 137/2000 deoarece salarizarea diferită este determinată de condițiile de muncă diferite, de specificul muncii și de diferența dintre unitățile în care sunt încadrați funcționarii publici.
A constituit, astfel, opțiunea legiuitorului de a reglementa prin actele normative enumerate drepturile în favoarea unor asemenea categorii profesionale, iar examinarea soluției alese excede cadrului legal al discriminării stabilit prin nr.OG 137/2000.
Potrivit art. 1 din nr.OG 137/2000 au caracter discriminatoriu prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane aflate în situații comparabile.
Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, interpretând art. 14 din Convenție, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se fac distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Prin Decizia nr. 818/2008 a Curții Constituționale s-au considerat ca fiind neconstituționale prevederile art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Totodată, Curtea Constituțională a constatat că unele dispoziții ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000, și anume prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1), lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, așa cum s-a și întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepțiile, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală.
Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În consecință, pentru toate considerentele arătate, va fi respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 355/18.05.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în comuna, jud. V, împotriva sentinței civile nr. 355/18.05.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Octombrie 2009.
Președinte, pt. Judecător, JUDECĂTOR 1: Alina Savin
cf. art. 261 al. 2.
PREȘEDINTE: Alina Savin
Dr.
Grefier,
-
: - -/03.11.2009
: 10 ex.//03.02.2010
Fond: /
Asistenți judiciari: /
Comunicat 8 ex.//04.02.2010
Președinte:Alina SavinJudecători:Alina Savin, Benone Fuică, Virginia Filipescu
