Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 935/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂNr. 935/
Ședința publică de la 12 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător
Grefier
.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 548/24.04.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul de fond nr-, în litigiul de muncă intervenit între pârâții MINISTERUL FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5, CURTEA DE APEL GALAȚI, TRIBUNALUL GALAȚI, ambele instituții cu sediul în G,-, jud. G, expert CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, cu sediul în B,--3, sector 1 și reclamanții, (), -, (), R, -, -, prin reprezentant legal -, cu domiciliul ales la sediul Judecătoriei Galați, din G,-, jud. G, având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează: recursul este la al treilea termen de judecată, legal motivat și este scutit de taxă judiciară de timbru; prin cererea de recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților solicitat judecarea cauzei în lipsă; în ședința din camera de consiliu din 22.06.2009 a fost admisă cererea de abținere a d-nei judecător, în constituirea completului de judecată participând doamna judecător, după care;
Curtea, constată cauza în stare de judecată și, având în vedere că prin cererea de recurs Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat judecarea în lipsă, declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă și o reține în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 548/24.04.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și respinsă acțiunea în contradictoriu cu acesta pentru lipsă calitate procesuală pasivă.
A fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Justiției.
A fost admisă acțiunea formulată reclamanții, (), -, (), R, -, -, prin reprezentant, și pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL GALAȚI, TRIBUNALUL GALAȚI, MINISTERUL FINANȚELOR.
Au fost obligați pârâții Curtea de APEL GALAȚI, Tribunalul Galați și Ministerul Justiției să plătească reclamanților indexările corespunzătoare anului 2007, respectiv 5 % începând cu data de 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, 2 % începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007, 11 % începând cu data de 1.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007 și, în continuare, până la încetarea cauzei de discriminare, indexări ce vor fi aplicate la valoarea de referință sectorială, corespunzător perioadei lucrate, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
Au fost obligați pârâții să înscrie mențiunile cuvenite în carnetul de muncă.
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea formulata și înregistrată cu nr. 1016/121/28.02.2008, reclamanții, (), -, (), R, -, -, prin reprezentant, personal auxiliar de specialitate la Judecătoria Galați, au solicitat obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI, Tribunalul Galați și Ministerul Finanțelor Publice în calitate de chemat în garanție, la plata drepturilor salariale reprezentând indexările acordate în conformitate cu prevederile legale pe anul 2007 conform art. 1 alin. 1 din nr.OG 10/2007 în 3 etape: au solicitat obligarea paraților Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI și Tribunalul Galați și Ministerul Finanțelor Publice în calitate de chemat în garanție la plata drepturilor salariale reprezentând indexările acordate în conformitate cu prevederile legale pe anul 2007 conform art. 1 alin. 1 din nr.OG 10/2007 în 3 etape:
- cu 5% începând cu data de 01.01.2007, față de nivelul din luna decembrie 2006;
- cu 2% începând cu luna aprilie 2007 față de nivelul din luna martie 2007;
- cu 11% începând cu data de 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007 în continuare până la încetarea discriminării.
În cauză a fost citat pentru opozabilitate și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Au solicitat reclamanții că aceste drepturi salariale să fie actualizate funcție de indicele până la data achitării integrale a sumelor datorate.
În motivarea acțiunii privind acordarea de creșteri salariale reprezentând indexările acordate în conformitate cu prevederile legale pe anul 2007 și în continuare până la încetarea discriminării reclamanții au arătat următoarele:
În anul 2007 Guvernul României a acordat următoarele indexări:
- Ordonanța nr. 10/31.01.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în 2007 personalului salarizat potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. -;
- Ordonanța nr. 6/24.01.2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici;
- Ordonanța nr. 8/24.01.2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din alte unități din justiție;
- Ordonanța nr. 11/31.01.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului didactic din învățământ;
- Ordonanța nr. 16/31.1 0.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului salarizat potrivit Legii nr. 95/2004;
- Ordonanța nr. 27/31.01.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi;
- Legea nr. 232/06.07.2007 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. - privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale ale funcționarilor publici.
Aceste acte normative prevăd creșteri salariale cu 5% începând cu 01.01.2007, cu 2 % începând cu 01.04.2007 și 11% de la 01.10.2007 (în 3 tranșe) pentru întreg personalul din sectorul bugetar, cu excepția magistraților si personalului auxiliar din sistemul judiciar.
Prin urmare, prin excluderea acestei categorii de la creșterile salariale mai sus menționate s-a creat un caz de discriminare iar discriminarea astfel creată se constituie în prejudiciu creat, actual și viitor pentru aceste categorii.
Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute în alin. 1, față de alte persoane în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Decizia Curții Constituționale nr. 1/08.02.1994 a stabilit că tratamentul diferențiat nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional; în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice.
Decizia Curții Constituționale nr. 135/05.11.1996 a reținut că principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite.
Codul muncii - Legea nr. 53/2000 - art. 5 - principiul nediscriminării: În cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii. Orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat este interzisă. Constituie discriminare directă și actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, întemeiată pe unul sau mai multe criterii, care au ca scop sau efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute de legislația muncii.
Constituie discriminare indirectă actele și faptele întemeiate aparent pe alte criterii decât cele prevăzute în alin. 2, dar care produc efectele unei discriminări directe.
La stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare. Art. 154 alin. 3.
Prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă întemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective. Art. 295.
În art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală.
Au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă.
Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii motivându-și, în esență, opinia pe următoarele:
- nu pot fi acordate, a considerat pârâtul întrucât această categorie profesională a beneficiat de creșteri salariale substanțiale atât în anul 2006 cât și în anul 2007- respectiv prin nr.OG 8/2007 și Legea nr. 247/2007, iar reclamanții nu fac parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate iar modificarea unor atare acte normative este inadmisibilă.
Analizând cererile reclamanților și susținerile părților tribunalul a reținut următoarele:
În prezenta cauză, reclamanții personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei sunt salarizați de către unitățile pârâte în calitate de ordonatori de credite.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de instanță din oficiu Ministerul Finanțelor Publice, instanța a admis-o motivat de faptul că între reclamanți și Ministerul Finanțelor Publice, nu există raporturi juridice de muncă de natură a atrage obligarea acesteia la plata sumelor solicitate de către reclamanți. Pentru aceste motive instanța a respins cererea de chemare în garanție formulată de reclamanți în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsă calitate procesuală pasivă.
Cererea reclamanților este formulată în baza OG nr. 137/2000, ca urmare a aplicării unui tratament discriminatoriu și nu în baza unor texte legale în vigoare la acest moment. Reclamanții au susținut că au fost discriminați de legiuitor prin diferite reglementari legale.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării conform art. 27 și art. 16-20 din OG nr. 137/2000 CNCD nu poate fi chemat în judecată în calitate de pârât ci doar în calitate de observator și în vederea stabilirii caracterului discriminatoriu -citarea acestuia fiind obligatorie în calitate de expert și instituție abilitată sens în care are calitate procesuală pasivă deoarece este participant în procesul civil.
Se impune, în prealabil, a se stabili dacă instanța de judecată are puterea și competența de a constata sau măcar de a verifica dacă un text de lege este sau nu discriminatoriu, mai exact, dacă se poate supune controlului judecătoresc opțiunea legiuitorului de a da unei anumite categorii profesionale un drept și de a nu acorda altor categorii profesionale acest drept.
S-a considerat că instanța poate verifica dacă există sau nu discriminare în textele de lege invocate în urma căreia reclamanții solicită despăgubiri civile și asta deoarece art. 2 din OG nr. 137/2000 atunci când definește noțiunea de discriminare arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe baza de rasă, naționalitate, etnie limba, religie, categorie socială, etc.. care are ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniu politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice". Prin urmare, dacă analizăm acest text rezultă că poți fi discriminat într-un drept recunoscut de lege, dar poți fi discriminat și în alte drepturi. Aceasta rezultă din exprimarea "care are ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoașterii. a drepturilor omului. sau drepturilor recunoscute de lege în toate domeniile". Prin urmare nu este obligatoriu ca dreptul să fie clar recunoscut de lege deci poate fi orice alt drept. Aici reclamanții au invocat că sunt discriminați de legiuitor atunci când a dat una sau mai multe legi.
Discriminarea poate izvorî chiar și din lege. OG nr. 137/2000 apăra pe toți cetățenii de orice fel de discriminare in modul de exercitare a drepturilor lor (recunoscute de lege sau drepturile fundamentale) dar și de discriminările rezultate din lege fără o rațiune fireasca, logica, raționala și de bun simț.
În acest sens sunt și dispozițiile art. 2 alin. 1 unde se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, etc.. precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect înlăturarea, recunoașterii, folosinței, exercitării.". Prin urmare discriminarea poate rezulta din orice chiar și din lege! La art. 18 alin. 1 din OG nr. 137/2000 se prevede că unul din rolurile CNCD este și acela de armonizare a dispozițiilor din cuprinsul actelor normative care contravin principiului nediscriminării și pot fi verificate prin această perspectivă de CNCD sau de instanțe pe cale incidentală.
Având în vedere plenitudinea de jurisdicție a instanțelor precum și dispoziția legală menționată a apreciat că prin intermediul instanțelor judecătorești se poate constata pe cale incidentală că o anumită lege reglementează în mod discriminatoriu anumite drepturi și poate repara prejudiciile aduse persoanei discriminate prin despăgubiri.
Toate cererile reclamanților vizează acordarea de drepturi bănești in mod preferențial pentru anumite persoane cu excluderea nefireasca si fara o explicația logica a magistraților.
Pentru a analiza daca există sau nu o discriminare adusă categoriei din care fac parte reclamanții, trebuie găsit criteriul și rațiunea legiferării, scopul legii. Odată găsit acest criteriu putem determina sfera persoanelor cărora li se aplică respectiva reglementare și găsind sfera persoanelor putem constata mai apoi dacă anumite persoane sau categorii profesionale/sociale etc. sunt sau nu justificat excluse și dacă sunt excluse trebuie analizat în final cauza excluderii și utilitatea acestei excluderi.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut următoarele:
Printr-o o serie de acte normative (de exemplu: nr.OG 10/2007; nr.OG 11/2007; nr.OG 16/2007; nr.OG 27/2007; Legea nr. 232/2007; nr.OG 8/2007; nr.OG 20/2007; nr.OG 23/2007), personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca în fiecare an, de majorările salariale anuale, pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor.
Aceste majorări au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio-profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art. 1 din nr.OG 10/2007); judecătorii Curții Constituționale (art. 1 din nr.OG 10/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art. 3 alin. 3 din nr.OG 10/2007); personalul din unitățile de cult religios (art. 19 din nr.OG 10/2007); personalul Curții de Conturi (art. 2 din nr.OG 27/20007); personalul contractual din unitățile bugetare (art. 1 din nr.OG 10/2007); personalul auxiliar din justiție (art. 31 din nr.OG 8/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art. 1 din nr.OG 11/2007), personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Integrării Europene, a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a institutelor culturale din străinătate (art. 1 din nr.OG 16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pct. 5 din Legea nr. 232/2007); personalul din unitățile sanitare publice (art. 1 pct. 3 din nr.OG 23/2007); funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (art. 1 din nr.OG 20/2007).
de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art. 29 - 32 din Legea nr. 24/2000 și potrivit art. 6 din Legea nr. 52/2003) au ca și numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
În nici un caz, temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale în mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri salariale mai ridicate decât cele ale reclamanților. Cu toate acestea, reclamanților (personal salarizat prin nr.OUG 27/2006) nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în majorările salariale anuale pe anul 2007. Nu corespunde adevărului faptul că, prin Legea nr. 45/2007, indemnizațiile reclamanților ar fi fost majorate la fel ca și în cazul celorlalți bugetari, deoarece această lege nu indexează indemnizațiile de încadrare ale reclamanților. Dimpotrivă, această lege nu face decât să reinstituie sporul de vechime în favoarea reclamanților, tocmai datorită constatării de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a unei alte discriminări a categoriei socio-profesionale a reclamanților. Ori, este inadmisibilă operarea unei noi discriminări (constând în neacordarea majorărilor anuale destinate contracarării erodării salariilor datorită creșterii prețurilor de consum și a inflației) sub pretextul înlăturării unei discriminări preexistente (cea a neacordării sporului de vechime).
În concluzie, cu alte cuvinte, unul și același element (constând în majorarea salarială anuală pentru acoperirea devalorizării monedei în care se face plata salariului), produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
Prin sistemul de salarizare se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art. 155 din Codul muncii ). Or, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art. 154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale. Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Deci, este de subliniat faptul că, în realitate, pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului al indexării anuale, și anume existența obligației de acordare a unei salarizări echitabile, nerestrânse de devalorizare, pe calea unui tratament egal în salarizare din acest punct de vedere (sub aspect juridic), respectiv a perioadei de muncă prestată în aceste condiții și a plății în moneda națională (sub aspect faptic), iar, în nici un caz, nu criteriul categoriei socio-profesionale. Într-adevăr simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (cea judiciară a judecătorilor, asistenților judiciari și a procurorilor) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială echitabilă nerestrânsă de devalorizare) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nicidecum nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordării indexărilor anuale în sistemul de salarizare. Deci, în mod vădit eronat și fără absolut nici o relevanță, pârâții invocă elementul categoriei socio-profesionale a reclamanților pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nici o legătură cu fundamentarea indexărilor anuale pentru acoperirea efectelor inflației.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, acoperirea efectelor negative ale creșterii prețurilor de consum și ale inflației, etc.).
În concluzie, prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările anuale, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art. 2 alin. 1-3, art. 6 din OUG nr. 137/2000, întrucât le-au fost refuzate indexările salariale pe anul 2007 nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor și a acestui adaos (condiția existenței creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, concomitent cu indexarea indemnizațiilor și salariilor restului personalului bugetar), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000).
Ca atare, existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție (care interzic discriminările); art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr. 74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c și lit. f, art. 154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art. 20, art. 16 alin. 1, art. 53 și art. 41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor nr.OG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin art. 2 al. 1 nr.OG 137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin. 3 din art. 2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Or, criteriul după care s-a făcut distincția, în speța dedusă judecății, este categoria socio-profesională, criteriu de diferențiere injust a personalului din unitățile bugetare, fiind absurd și de neconceput a se accepta ideea că această creștere a prețurilor de consum și inflația nu ar afecta toate salariile și puterea acestora de cumpărare.
Potrivit art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art. 29 pct. 2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art. 2 pct. 2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea indexărilor anuale nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește majorările anuale pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că li se plătește salariul în aceeași monedă națională ca și reclamanților și trebuie tratați în mod egal în materie de salarizare.
Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea indexărilor anuale: pentru contracararea efectelor creșterii prețurilor de consum și a inflației.
Potrivit art. 6 alin. 2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față de aceleași prestații în muncă, remunerată pentru unii într-o monedă nedevalorizată și remunerată pentru alții în monedă devalorizată.
De asemenea, conform principiilor cuprinse în art. 154 din Codul muncii, este inadmisibilă crearea a două sisteme de salarizare: una în monedă devalorizată, alta în monedă cu valoare ajustată în raport cu inflația.
Art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală, iar plata salariilor bugetare se face în aceeași monedă.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art. 19 pct. 3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unor sporuri sau adaosuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Acest aspect ce atrage incidența dispozițiilor art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 coroborat cu art. 269 Codul muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea este considerată întemeiată.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța a aplicat, doar prin analogie, procentele de majorări prevăzute de art. 1 din nr.OG 10/2007, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art. 3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Obligația pârâților de plată a drepturilor bănești, solicitate prin acțiune, este o obligație solidară.
Astfel, conform art. 295 din Codul muncii, raportul juridic dedus judecății este guvernat de prevederile Codului muncii, completate cu cele ale legislației civile.
În acest sens, Codul civil reglementează solidaritatea pasivă între debitori (art. 1039 Cod civil), completând prevederile Codului muncii. Este de remarcat că în materia dreptului muncii, ori de câte ori în plata drepturilor bănești sunt implicate mai multe unități, regula este că acestea răspund solidar.
În consecință, doctrina juridică recentă de dreptul muncii a concluzionat că solidaritatea în domeniul plății drepturilor bănești este regula, iar în baza art. 295 din Codul muncii raportat la art. 1039 Cod civil, aceasta urmează regulile de drept comun civil. Ori, solidaritatea pasivă poate fi și solidaritate legală, potrivit art.1041 Cod civil. În speță, solidaritatea pasivă izvorăște, din prevederile art. 44, art. 35 și art. 36 din Legea nr. 304/2004, raportate la cele ale nr.OUG 177/2002 și nr.OUG 27/2006, conform cărora pârâții sunt persoane juridice care ordonează (principal, secundar, terțiar), ca și credite salariale, una și aceeași sumă bănească pe care se solicită în prezenta acțiune. Cu alte cuvinte, drepturile bănești nu pot fi plătite decât după aprobarea dată de toți acești pârâți pentru plata uneia și aceleiași sume, deci răspunderea lor este solidară (pentru aceeași sumă). pârâți sunt toți obligați concomitent de lege să aprobe plata sumei pe care o datorează, fiind de neconceput și vădit ilegal ca plata să fie dispusă exclusiv numai de către unul dintre ordonatori.
Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește admisibilă, ținând cont și de prevederile art. 1082 din Codul civil și art. 161 alin. 4 din Codul muncii. Astfel, în acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor și adaosurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.
Potrivit art. 1084 din Codul civil, daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speță este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu. Astfel, potrivit practicii judiciare constatate în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform indicelui de inflație.
Ținând cont de toate cele prezentate anterior, fiind încălcate dispozițiile art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, art. 1 alin. 2 lit. e, pct. i din nr.OG 137/2000, art. 2 alin. 1-3, art. 29 pct. 2 din nr.OG 137/2000, art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 2 pct. 2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art. 19 pct. 3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art. 5 și 6 din Codul muncii, instanța a apreciat ca întemeiată cererea reclamanților, procedând la admiterea acțiunii, în speță fiind incidente și dispozițiile 1082, 1084, 1039 din Cod civil, precum și art. 269, art. 165 și art. 292 din Codul muncii.
drepturilor salariale este aplicabilă la valoarea de referință sectorială prevăzută de lege și în baza căreia se stabilește cuantumul salariilor de bază a petenților.
Față de aceste considerente instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și a respins acțiunea în contradictoriu cu acesta pentru lipsă calitate procesuală pasivă.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanți și obligați pârâții Curtea de APEL GALAȚI, Tribunalul Galați și Ministerul Justiției să plătească reclamanților indexările corespunzătoare anului 2007, respectiv 5 % începând cu data de 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, 2 % începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007, 11 % începând cu data de 1.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007 și, în continuare, până la încetarea cauzei de discriminare, indexări ce vor fi aplicate la valoarea de referință sectorială, corespunzător perioadei lucrate, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
Au fost obligați pârâții să înscrie mențiunile cuvenite în carnetul de muncă.
Împotriva sentinței civile a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, criticând-o pentru următoarele motive:
1) Instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă;
A considerat că prin sentința atacată au fost acordate alte drepturi decât cele stabilite prin lege, cu încălcarea principiului separației puterii în stat.
2) Instanța a realizat o interpretare greșită a legii, motiv de modificare prevăzută de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă;
A invocat în acest sens prevederile nr.HG 83/2000, Ministerului Justiției neputându-i-se reține vreo culpă în ceea ce privește modalitatea de edictare a actelor normative de către Parlamentul României sau de Guvern, neputându-se reține astfel calitate procesuală pasivă.
Reglementarea printr-o lege sau un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unei persoane excede cadrul legal stabilit prin nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
În mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de cătare legiuitor.
Jurisprudența Curții Constituționale s-a exprimat în mod constant în sensul că principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 din Constituția României, presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul menit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci propune soluții diferite pentru situații diferite.
A mai invocat faptul că reclamanții sunt salariați în baza unor legi speciale, nici o altă categorie profesională nu beneficiază de drepturile reglementate special de salarizare a personalului auxiliar de specialitate, subliniind faptul că a beneficiat de creșteri salariale în cursul anului 2007 prin majorarea coeficienților de salarizare în aceleași tranșe, respectiv începând cu 1 ianuarie 2007, 1 aprilie 2007 și 1 octombrie 2007.
De asemenea, a învederat faptul că instanța nu se poate pronunța asupra acordării pe viitor a indexărilor, acestea reprezentând un drept eventual care nu este născut și actual iar prin acordarea atât a actualizării sumelor cât și a dobânzii legale se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului, neputându-se reține vreo culpă în sarcina Ministerului Justiției în ceea ce privește neacordarea acestora.
Nu rezultă care sunt considerentele pentru care intimații-reclamanți sunt îndreptățiți să beneficieze de dispozițiile nr.OG 10/2007 și nu de dispozițiile altui act normativ care acordă indexări salariale, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.
A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 4, 7 și 9 și art. 312 Cod procedură civilă.
Recursul astfel declarat a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL GALAȚI - Secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-, prin încheierea de ședință din data de 25.07.2008 dispunându-se scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia către Înalta Curte de Casație și Justiție spre competentă soluționare potrivit art. I al. 2 din nr.OUG 75/2008.
Prin decizia nr. 1465/12.02.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost declinată competența de soluționare în favoarea Curții de APEL GALAȚI, avându-se în vedere declararea ca fiind neconstituționale a prevederilor art. I și II din nr.OUG 75/2008 prin Decizia nr. 104/20.01.2009 a Curții Constituționale.
În esență, cauza a fost reînregistrată sub nr. 644/44/13.04.2009 pe rolul Curții de APEL GALAȚI - Secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
Prin întâmpinare, intimata Curtea de APEL GALAȚIa solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat de Ministerul Justiției și modificarea sentinței civile în sensul respingerii ca nefondată a acțiunii formulată de reclamanți.
Nu au fost formulate alte întâmpinări în cauză.
Examinând recursul astfel declarat potrivit motivelor invocate și prevederilor aplicabile în materie, sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, curtea îl apreciază ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă, aceasta reprezintă îndreptățirea unei persoane de a figura ca parte în proces și presupune existența unei identități între titularii raporturilor juridice deduse judecății.
Calitatea procesuală se stabilește funcție de dreptul ce face obiectul judecății, al cărei existență sau inexistență urmează a se constata prin hotărâre judecătorească.
În speță, fiind vorba despre pretenții solicitate cu titlu de drepturi salariale subzistă calitatea procesuală pasivă ce revine Ministerului Justiției și dată fiind calitatea sa de coordonator principal de credite și drepturile ce-i revin potrivit art. 4 pct. x din nr.HG 82/2005.
Pe fondul cererii, recursul este găsit fondat pentru următoarele considerente:
Conform actelor din dosar reclamanții și-au desfășurat activitatea în calitate de personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Judecătoriei Galați, modul de salarizare fiind reglementat exclusiv de prevederile nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției.
Pretențiile formulate în cauză de reclamanți vizează modalitatea de acordare a drepturilor salariale cuvenite, prin raportare în mod concret la creșterile salariale produse ca urmare a indexărilor acordate în anul 2007 prin dispozițiile nr.OG 10/2007, personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
În primul rând trebuie menționat faptul că modul de salarizare al personalului auxiliar de specialitate este prestabilit prin lege, fapt ce constituie într-un principiu distinct al sistemului de salarizare, determinat de alocarea fondurilor necesare de la bugetul de stat.
În perioada de referință 2007 sistemul de salarizare a fost reprezentat printr-o serie de acte normative, respectiv nr.OG 8 din 24 ianuarie 2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției.
În referire la.OG nr. 8/2007, prin art. 3 alin. 4 s-au prevăzut coeficienții de multiplicare pentru stabilirea salariilor de bază ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul judecătoriilor și al parchetelor de pe lângă acestea sunt prevăzut la lit. A din anexa nr. 1a pentru perioada ianuarie - 31 martie 2007, la lit. A din anexa nr. 1b pentru perioada 1 aprilie - 30 septembrie 2007 și la lit. A din anexa nr. 1 c de la 1 octombrie 2007.
(5) de bază pentru personalul auxiliar de specialitate de la tribunale și de la parchetele de pe lângă acestea, precum și de la judecătoriile din municipiul B și din localitățile reședință de județ și de la parchetele de pe lângă acestea sunt cu 5% mai mari decât cele stabilite potrivit prevederilor alin. (4).
(6) de bază pentru personalul auxiliar de specialitate de la curțile de apel și parchetele de pe lângă acestea sunt cu 7% mai mari decât cele stabilite potrivit prevederilor alin. (4).
(7) de bază pentru personalul auxiliar de specialitate de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de la Direcția Națională Anticorupție și de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt cu 10% mai mari decât cele stabilite potrivit prevederilor alin. (4).
A constituit astfel opțiunea legiuitorului de a reglementa prin actele normative enumerate drepturile în favoarea unor asemenea categorii profesionale, iar examinarea soluției alese excede cadrului legal al discriminării stabilit prin nr.OG 137/2000.
Potrivit art. 1 din nr.OG 137/2000, au caracter discriminatoriu prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane aflate în situații comparabile.
Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, interpretând art. 14 din Convenție, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se fac distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Prin Decizia nr. 818/2008 a Curții Constituționale s-au considerat ca fiind neconstituționale prevederile art. 27 al. 1 din nr.OG 137/2000, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Totodată, Curtea Constituțională a constat că unele dispoziții ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000, și anume prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1), lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, a fost considerat neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală.
Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală - adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Celelalte motive de recurs nu se mai impun a fi analizate avându-se în vedere cele de mai sus.
În esență, pentru considerentele arătate, în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 4, 9 Cod procedură civilă și ale art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, urmează să fie admis recursul cu consecința modificării în parte a sentinței civile recurate și în rejudecare va fi respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții:, (), -, (), R, -, -, prin reprezentant, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Galați, Curtea de APEL GALAȚI și Ministerul Justiției și.
Vor fi menținute celelalte dispoziții care nu sunt contrare prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 548/24.04.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul de fond nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr. 548/24.04.2008 a Tribunalului Galați și, în rejudecare:
RESPINGE ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții, (), -, (), R, -, -, prin reprezentant legal -, cu domiciliul ales la sediul Judecătoriei Galați, din G,-, jud. G, în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL GALAȚI, CURTEA DE APEL GALAȚI, ambele instituții cu sediul în G,-, jud. G și pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5.
Menține dispozițiile care nu sunt contrare prezentei decizii.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Octombrie 2009.
Pt. Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 1: Benone Fuică
cf. art. 261 al. 2.
PREȘEDINTE: Benone Fuică
Dr.
Grefier,
-
: - -/03.11.2009
: 8 ex.//28.01.2010
Fond: /
Asistenți judiciari: /
Comunicat 6 ex.//29.01.2010
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Virginia Filipescu, Mihaela Neagu
