Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 920/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂNr. 920/
Ședința publică de la 12 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător
Grefier
.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții, prin reprezentant legal, cu domiciliul ales la sediul Primăriei, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 411/12.05.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A COMUNEI, având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit: recurenții reclamanți, reprezentantul legal al recurenților-reclamanți și intimata pârâtă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A COMUNEI.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează: recursul este la al doilea termen de judecată, legal motivat și este scutit de taxă judiciară de timbru; în cadrul cererii de recurs reclamanții au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Curtea, constată cauza în stare de judecată și, având în vedere că reclamanții prin cererea de recurs au solicitat judecarea în lipsă, declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă și o reține în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 411/12.05.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, a fost respinsă ca fiind prescrisă acțiunea modificată formulată de reclamanții, și, reprezentați de - în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială a comunei, pentru plata indemnizației de dispozitiv anterioară datei de 12.11.2005 și ca nefondată pentru plata indemnizației ulterior acestei date și în continuare.
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 2900/113/12.11.2008 pe rolul Tribunalului Brăila, reclamanții, și, au chemat în judecată pe pârâții Primarul comunei și Primăria comunei pentru a fi obligați să le plătească drepturile bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, începând cu data de 01.08.2003 și în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu, în funcție de perioada lucrată de fiecare, drepturi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
De asemenea, reclamanții au solicitat ca pârâții să fie obligați să dispună consemnarea în carnetele de muncă ale reclamanților a drepturilor pretinse cu titlu de indemnizație de dispozitiv.
În motivarea acțiunii au arătat că sunt salariați ai aparatului de specialitate al primarului comunei ca personal contractual și prin Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 496/28.07.2003 s-a uniformizat sistemul de acordare a veniturilor salariale personalului care își desfășoară activitatea sub autoritatea acestui minister, prin comasarea domeniului internelor cu domeniul administrației publice.
Ca urmare, potrivit art. II pct. 1 și 3 din ordinul menționat, personalul din administrația publică urma să beneficieze de o indemnizație lunară de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază. Actul normativ mai prevedea că personalul civil din minister beneficiază de toate drepturile stabilite prin lege, cu excepția celor din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prevăzut de art. 13 din Legea nr. 138/1999, adică tocmai de indemnizația de dispozitiv.
Coroborând prevederile nr.OUG 24/2000 cu ale Legii nr. 138/1999 și având în vedere atribuțiile Ministerului Administrației și Internelor prevăzute de nr.OUG 30/2007 reiese că sporul de dispozitiv se primește și de personalul contractual din domeniul administrației publice.
Reclamanții au mai susținut că acordarea acestui spor este o măsură menită să asigure egalitatea de tratament economic salarial în cadrul aceleiași autorități administrative, invocând în acest sens dispozițiile cap. V din Constituție.
În dovedirea acțiunii au depus copie de pe carnetele de muncă și adeverințe pentru a face dovada calității de personal contractual, precum și practică judiciară.
La data de 20.01.2009 reclamanții au depus precizări prin care și-au modificat acțiunea, arătând că înțeleg să se judece cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna.
Deși a fost legal citată, această pârâtă nu a depus întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a constatat următoarele:
Reclamanții, și au calitatea de personal contractual în cadrul pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Comuna, fiind salariați ai acesteia, după cum reiese din copia carnetelor de muncă și adeverințele depuse la dosar.
În această calitate au solicitat plata indemnizației de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, începând cu data de 01.08.2003.
Ținând seama că această indemnizație reprezintă un drept salarial care conform art. 283 lit. c Codul muncii poate fi solicitat în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, iar cererea a fost formulată la data de 12.11.2008, s- constatat că dreptul la acțiune pentru plata indemnizației de dispozitiv anterioară datei de 12.11.2005 s-a prescris.
Cât privește drepturile pretinse cu acest titlu ulterior datei de 12.11.2005 instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 13 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, "cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, respectiv din salariul de bază".
Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 138/1999 au fost aprobate prin Ordinul Ministrului de Interne nr. 275/2002.
Acest ordin a fost modificat și completat prin Ordinul nr. 496/2003 emis de Ministrul Administrației și Internelor în temeiul art. 9 alin. 4 din nr.OUG 63/2003, în sensul că la pct. 9.1 s-a introdus pct. 9.2 care prevede că "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
Art. 10 alin. 1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative stabilește că " n vederea intrării lor în vigoare ordinele, instrucțiunile și alte acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I".
Întrucât reclamanții nu au făcut dovada că Ordinul nr. 496/2003 pe care își întemeiază acțiunea a fost publicat în Monitorul Oficial, nu s-a reținut că acesta a intrat în vigoare.
În plus, instanța a constatat că Legea nr. 138/1999 are ca sferă de reglementare salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Or, ordinul invocat a fost adoptat în vederea interpretării și asigurării executării legii menționate, astfel că fiind un act juridic cu forță inferioară legii, nu poate lărgi sfera de aplicare a acesteia, delimitată clar prin art. 1.
Sub acest aspect s-a reținut că, potrivit art. 1 din Legea nr. 138/1999, dispozițiile acestei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
Prin urmare, categoriile de persoane a căror salarizare este reglementată de lege și cărora, pe cale de consecință, le sunt aplicabile prevederile Ordinului nr. 275/200 completat prin Ordinul nr. 496/2003 sunt: personalul militar, personalul civil contractual și personalul civil funcționari publici din instituțiile menționate.
Faptul că emitentul ordinului este Ministrul Administrației și Internelor este consecința faptului că în anul 2003 acest ministru nu mai purta vechea titulatură de ministru de interne, deoarece sub tutela aceluiași minister era cuprinsă și administrația publică.
Această împrejurare nu constituie însă un argument că dispoziția cuprinsă la pct. 9.2 vizează și personalul civil (contractual și funcționari publici) din cadrul administrației publice locale.
De altfel, analizând conținutul Ordinului nr. 496/2003 s-a constatat că nu conține nici o prevedere expresă că indemnizația de dispozitiv s-ar aplica și personalului contractual din administrația publică locală, așa cum a susținut reclamanta.
Rațiunea adăugării pct. 9.2, care instituie dreptul la indemnizația de dispozitiv și pentru personalul civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice trebuie interpretată prin prisma dispozițiilor Legii nr. 138/1999 referitoare la beneficiarii sporului de dispozitiv.
Aceasta presupune raportarea la sfera generală de reglementare a legii, adică la categoriile de personal salarizate potrivit acesteia, astfel cum sunt menționate în art. 1.
Concluzia ce se impune este că referirea la personalul civil din administrația publică vizează personalul contractual din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, instituții care se integrează administrației publice centrale, nu și celei locale.
Rezultă, așadar, că singura interpretare în conformitate cu legea este că ordinul invocat de reclamanți privește următoarele categorii de personal militar și civil: personalul militar (cadre militare în activitate, militari angajați pe bază de contract și studenții care au obținut gradul de sublocotenent după absolvirea anului IV la Academia de Poliție, această ultimă categorie fiind prevăzută expres la pct. 9.1 din Ordinul nr. 275/2002), personalul civil contractual și personalul civil funcționari publici din cadrul instituțiilor publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Întrucât reclamanții sunt angajați în cadrul unei unități administrativ teritoriale (deci sunt salariați ai administrației publice locale, iar nu în cadrul unei instituții publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională), instanța a constatat că prevederile art. 13 din Legea nr. 138/1999 și ale art. 9.2. din Ordinul nr. 275/2002 modificat prin Ordinul nr. 496/2003 nu le sunt aplicabile.
Această interpretare nu discriminează pe reclamanți față de personalul contractual vizat de ordin, deoarece salarizarea diferită este determinată de condițiile de muncă diferite, de specificul muncii și de diferența dintre unitățile în care este încadrat personalul civil din administrația publică.
Drept urmare, cererea privind acordarea indemnizației de dispozitiv ulterior datei de 12.11.2005 este nefondată și, pe cale de consecință, nu este fondată nici cererea de înscriere a acestui drept salarial în carnetul de muncă.
Pentru considerentele expuse acțiunea, așa cum a fost modificată, a fost respinsă ca prescrisă pentru plata indemnizației anterior datei de 12.11.2005 și ca nefondată pentru indemnizația ulterioară acestei date și în continuare.
Aceeași opinie a fost exprimată și de asistenții judiciari care, potrivit dispozițiilor art. 55 din Legea nr. 304/2004 de organizare judiciară, au făcut parte din completul de judecată cu vot consultativ.
Împotriva sentinței civile au declarat recurs reclamanții, și, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:
Potrivit Ordinului nr. 496/2003 al Ministerului Administrației și Internelor, funcționarii publici și personalul contractual din structurile Ministerului Administrației și Internelor beneficiază de acordarea indemnizației de dispozitiv de 25 % din salariul de bază, textul punctului nr. 2 din ordinul precizat precizând ca indemnizația se acordă personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, fără a distinge între administrația publică centrală și cea locală.
Noțiunea de dispozitiv presupune faptul că angajații trebuie să fie pregătiți să intervină în orice moment la solicitarea conducătorului unității sau instituției publice, pentru rezolvarea problemelor cu caracter de urgență pe care le presupune administrația publică.
Consiliile locale și județene pot hotărî să acorde salariaților indemnizație de dispozitiv în temeiul principiului autonomiei locale, având asigurate sursele financiare necesare.
Așadar, dreptul de reglementare și pentru autoritatea publică derivă din lege și nu poate fi tăgăduit sau înlăturat pe calea unei interpretări exclusive a autonomiei locale, cu ignorarea prevederilor constituționale care urmează premisa unui regim de reglementare unitară, în situația în care s-ar aprecia că personalul din autoritățile administrative publice nu ar avea dreptul la sporul de dispozitiv s-ar ajunge la încălcarea principiului constituțional al egalității între cetățeni.
Sporul de dispozitiv ar face parte din categoria drepturilor pe care ordonatorul de credite le poate acorda personalului, asigurându-se în mod egal un tratament economic, salarial al personalului din cadrul aceleiași autorități, întemeiat pe prevederile Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 496/2003.
A invocat practica Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza "Beian vs. România", vizând realizarea unei practici unitare, prin raportarea la situația acordării sporului de dispozitiv funcționarilor publici și crearea unei discriminări salariale nepermise între funcționarii având aceeași pregătire și atribuții de serviciu în cadrul unor unități administrativ-teritoriale distincte, ceea ce ar contraveni principiului egalității de tratament în fața legii, prevăzut de art. 16 din Constituția României.
Au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile și, în rejudecare, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Au atașat cererii de recurs practică judiciară în materie.
Intimata Unitatea Administrativ Teritorială a comunei, legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.
Examinând recursul astfel declarat, potrivit motivelor invocate și drepturilor legale incidente în materie, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente:
Ordinul nr. 496/28.07.2003 emis de Ministerul Administrației și Internelor modifică și completează Ordinul nr. 275/2002 al Ministerului d e Interne de aprobare a normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor legii, cu privire la salarizarea personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, prevăzute în anexa nr. 1 care, conform art. 64 din Legea nr. 138/1999, a fost dat în aplicarea acestei din urmă legi.
Această lege, așa cum îi indică denumirea, are ca sferă de reglementare salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Prin urmare, ordinul sus menționat a fost adoptat în vederea interpretării și asigurării executării legii sus menționate, astfel că nu îi poate lărgi sfera de aplicare.
De altminteri, ordinul nici nu o face, neexistând nicăieri vreo mențiune expresă că indemnizația de dispozitiv s-ar aplica și personalului contractual din administrația publică locală, astfel încât să se lărgească nepermis, printr-un act juridic cu forță inferioară legii, dat în aplicarea acesteia, nepublicat în Monitorul Oficial, sfera de aplicare a legii astfel cum este circumscrisă în art. 1 al acesteia.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții "Dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției".
Prin urmare, sunt trei categorii de persoane a căror salarizare este reglementată de această lege, fiindu-le aplicabile și prevederile Ordinului nr. 275/2002 completat prin Ordinul nr. 496/2003 și anume: personalul militar, personalul civil contractual, personalul civil funcționari publici din instituțiile menționate, clasificare a cărei utilitate urmează a se releva mai jos.
în interpretarea aplicabilității indemnizației de dispozitiv au intervenit după modificarea Ordinului nr. 275/2002 al Ministerului d e Interne prin Ordinul nr. 496/2003 al Ministerului Administrației și Internelor.
Prin acest din urmă ordin, s-a statuat: "După punctul 9.1 se introduce punctul 9.2 cu următorul conținut: "9.2 indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
Din art. 13 al Legii nr. 138/1999, în forma în vigoare la momentul adoptării ordinului, reiese că de această indemnizația beneficiază atât militarii cât și personalul civil: "Cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25 % din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază".
Interpretarea legii trebuie raportată la sfera generală de reglementare a Legii nr. 138/1999, adică la categoriile de personal salarizate potrivit acestei legi, astfel cum sunt menționate în art. 1.
În ceea ce privește completarea adusă prin pct. 9.2 introdus prin Ordinul nr. 496/2003, curtea reține că, pentru a se afla în limitele legii în aplicarea căreia s-a dat referirea la personalul civil din administrația publică se referă la personalul contractual din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, instituții care se integrează administrației publice centrale, aceasta fiind singura interpretare în conformitate cu legea.
Or, reclamanții funcționează în cadrul Unității Administrativ Teritoriale a comunei, județul B, iar nu în cadrul unei instituții publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, astfel că reglementările art. 13 din Legea nr. 138/1999 și ale art. 9.2 din Ordinul nr. 275/2002 modificat prin Ordinul nr. 496/2003 nu le sunt aplicabile.
Nu se poate reține discriminarea față de categoria funcționarilor publici, deoarece salarizarea diferită este determinată de condițiile de muncă diferite, de specificul muncii și de diferența dintre unitățile în care sunt încadrați funcționarii publici.
A constitui astfel opțiunea legiuitorului de a reglementa prin acte normative enumerate drepturile în favoarea unor asemenea categorii profesionale, iar examinarea soluției alese excede cadrului legal al discriminării stabilit prin nr.OG 137/2000.
Potrivit art. 1 din nr.OG 137/2000, au caracter discriminatoriu prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane aflate în situații comparabile.
Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, interpretând art. 14 din Convenție, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se fac distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Prin Decizia nr. 818/2008 a Curții Constituționale s-au considerat ca fiind constituționale prevederile art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și, să le înlocuiască cu norme create pe care judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Totodată, Curtea Constituțională a constatat că unele dispoziții ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000, și anume prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1), lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, așa cum s-a și întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepțiile, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală.
Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În consecință, pentru toate considerentele arătate, urmează să fie respins ca nefondat recursul declarat de reclamanții, și, împotriva sentinței civile nr. 411/12.05.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Brăila.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de reclamanții, prin reprezentant legal, cu domiciliul ales la sediul Primăriei, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 411/12.05.2009 a Tribunalului Brăila.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Octombrie 2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 1: Alina Savin
aflat în aflat în
cf. Legii nr. 329 /2009; cf. Legii nr. 329 /2009;
cf. art. 261 al. (2) cf. art. 261 al. (2)
PREȘEDINTE, PREȘEDINTE: Alina Savin
Judecător Dr. Judecător Dr.
A A
Grefier,
-
: - -/03.11.2009
: 4 ex.//27.11.2009
Fond: /
Asistenți judiciari: /
Comunicat 2 ex.//02.11.2009
Președinte:Alina SavinJudecători:Alina Savin, Benone Fuică, Virginia Filipescu
